Dezvăluiri șocante! Cum acţiona SRI la ANAF: „Coordonau tot, nu comenta nimeni…”

Preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, a declarat miercuri, pentru mediafax.ro,  legat de funcţionarea relaţiilor ANAF-PG-SRI, că ofiţerii SRI erau de fapt şefi ai instituţiei, iar cei din ANAF mergeau cu verificările mai departe astfel încât să se păstreze direcţia trasată de Serviciu.

„Erau detaşaţi în instituţie iar ei erau de fapt şefii instituţiei de facto. Veneau cu planul de măsuri pe care îl implementau în instituţie iar ANAF era pur şi simplu un executant. Nu veneau…erau detaşaţi în instituţie, în detaşarea din instituţie spuneau foarte clar, pe motiv ‘operativ noi vă spunem că trebuie să faceţi asta, asta şi asta’ şi făceau aia, aia şi aia, fără să comenteze nimeni. Au fost detaşaţi 250 de oameni dacă nu mai bine, în instituţie efectiv. Lucrau acolo în instituţie, aveau birouri în instituţie şi ei controlau şi coordonau toată activitatea”, a declarat Vasile Marica, preşedintele Sed Lex.

Întrebat de unde ştia că veneau cu comenzi clare, liderul sindical a răspuns: „Dacă veneau şi spuneau ce au de făcut, dacă era un şef al ANAF pe care îl controla unul de la SRI, care nu avea calitatea de şef, cum vine. Nu-i clar?”

Sindicaliştii de la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe (care face parte din Sed Lex) au atras atenţia miercuri şi cu privire la faptul că Direcţia Antifraudă lucra la comanda SRI, instituţie ce venea cu lista de firme pe care urmează să le verifice. „Era clar că era acaparată de instituţia asta, făcea parte dintr-un plan mult mai general pentru că au pus la un loc SRI, un sistem fiscal cu Procuratura şi cu toate celelalte în condiţiile în care eu detaşez oameni, eu fac controlul şi tot eu detaşez oameni care verifică ce a controlat celălalt. Cam cum sună treaba asta?”, completează Marica.

„Au încercat să îi dea o bază legală construită de fosta conducere a ANAF, a încercat să construiască legal ce nu se putea în instanţă. Adică protocoalele din instanţe au încercat să le construiască într-un mod legal dându-şi seama că acolo ar putea fi o problemă. În acelaşi timp spun foarte clar că fosta conducere a ţării a dat naştere unui sistem prin care putea oricând să distrugă, să şantajeze sau să-şi dacă treaba cu ofiţeri detaşaţi şi în urma sesizării noastre au fost retraşi din câmpul de luptă”.

Preşedintele Sed Lex spune că totul făcea parte dintr-o maşinărie mai mare şi dă un exemplu cu privire la modul în care se desfăşurau controalele şi se stabileau prejudiciile: „Noi aveam dispute la nivelul celorlalte structuri ale ANAF pentru că ne cereau puncte de vedere vis-a-vis, spre exemplu, punea sechestru asigurator peste 5 camioane şi spunea că are sechestru asigurator de un milion de euro. Camioanele nu valorau mai mult de 15.000 de euro. Apoi venea Procuratura peste colegii ceilalţi cărora le dădeau sarcina domnii de la SRI şi spuneau << unde-i milionul? Domnule, staţi puţin că alea pe piaţa liberă nu valorează decât 15.000>> şi apoi apăreau mari furturi în relaţiile dintre noi la nivelul ANAF. Venea de la Antifraudă nu ştiu ce solicitare, că cineva nu şi-a plătit TVA dar de fapt el era serviciu compensator, de fapt el avea de luat nu avea de dat. Sunt multe lucruri de genul ăsta care însemna tehnică dar clar că se încerca sub orice preţ să se ducă spre direcţia pe care o lua SRI”.

Întrebat dacă s-au distrus afaceri pe motiv că numele unor afacerişti erau pe lista SRI, Marica a răspuns: „asta nu ştiu pentru că la noi nu a venit să se plângă cineva, nu suntem organ de anchetă, nu era treaba noastră în schimb era foarte clar, foarte multe firme au fost puse… şi bănuiesc după declaraţiile astea, mulţi or să facă reclamaţii”.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe arată, miercuri, referitor la protocolul dintre ANAF şi PG, că „un grup mic de politicieni influenţi a hotărât să-şi creeze un instrument foarte puternic de şantaj”, precizând că ofiţerii SRI veneau în instituţii cu direcţii de acţiune deja trasate.

În luna martie 2017, conducerea Serviciului Român de Informaţii a decis să retragă 23 de ofiţeri SRI care activau în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, din ANAF din anul 2014. SRI transmitea că nu există un protocol SRI-ANAF privind detaşarea şi că numărul ofiţerilor SRI care acţionau la ANAF nu a fost niciodată de ordinul sutelor, ci mai mic decât cel aprobat prin hotărârea CSAT.

În anul 2015, perioadă în care era premier, Victor Ponta a recunoscut că în cadrul ANAF acţionează şi angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii, vorbind chiar de 140 de ofiţeri. „Bineînţeles că e adevărat. Direcţia antifraudă lucrează cu toate instituţile statului. Unde e adevărat, e adevărat, unde e greşit, e propagandă”, a spus Victor Ponta.

Tot legat de ANAF, în ultimele zile a apărut public protocolul dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ANAF a fost semnat în anul 2013 de Tiberiu Niţu, în calitate de procuror general şi de Gelu Diaconu, preşedinte ANAF la acea vreme. La capitolul II al protocolului, intitulat „Aspecte privind operaţionalizarea Direcţiei de combatere a fraudelor” se precizează că: Inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor îşi desfăşoară activitatea „prin detaşare în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti economico – financiari”. Prin art. 3 litera C din Protocol s-au constituit echipe mixte de procurori/inspectori ANAF care urmau să procedeze “la valorificarea informaţiilor şi strângerea probelor privind comiterea unor infracţiuni”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Excelența voastră domnule ambasador Klemm, și aceste fapte țin de apartenența noastră la NATO și la funcționarea statul de drept agreat de democrațiile occidentale?

  2. Dupa modelul Parlamentarul Ghita din Comisia SRI verifica pe SRI-istul Ghita ? Fix cum DNA se ancheta pe sine in propriile cazuri de coruptie … un lucru absolut normal si logic pentru Romania …

  3. E foarte simplu de explicat…Primirea noastra in UE s-a facut dupa ce ne-au lasat sa ne facem mendrele vreo 15 ani dupa revolutie cand s-au format asa zisii capitalisti autohtoni,foarte putini avand chiag propriu pe bune in ansamblu general fiind nesemnificativi si fara pondere in economie,iar ceilalti au purces prin pozitie si relatii la asa zisa privatizare a principalelor mijloace de productie,ajutati financiar si de anumite societati sau corporatii din exterior,care de fapt se infiltrau ca adevarati proprietari de mai tarziu si care rareori sau deloc picau in malaxorul DNA infiintat intre timp in acest scop.Ca sa rezum,de vreo alti 15 ani incoace asistam la o ocupare progresiva a economiei din exterior,cu aspect „pasnic” si nu razboinic ca in fostele colonii,armata fiind inlocuita de fapt cu propriile noastre „armate”judiciare de asta data,care au lichidat si ultimele rezistente din interior a asa zisilor patroni mioritici cu oarecare importanta in economie.Cu alte cuvinte,ne-am cam facut-o cu mana noastra….Oricum era previzibil si de fapt necesar sa se procedeze asa,pentru ca de fapt ne cam furam singuri caciula,iar progres nexam…Asta nu inseamna ca le plang de mila bastinasilor nostri smenari si ar trebui sa se inteleaga ca desi multe din matrapazlacurile lor erau probate indoielnic si abuziv,ele au fost convenabil necesare,pentru a se ajunge la acest rezultat…De aici si inexplicabila,pentru noi,sustinere din toate pozitiile a asa zisei „independenta”a justitiei,pentru ca de fapt si neaparat probabil,mai sunt cateva cuiburi de rezistenta pe ici pe colo…si nu-i asa „scopul,scuza mijloacele…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.