Diplomatul, tratat ca infractorul: „Ochii legaţi, mâinile şi capul lipite de podea”

Scandal diplomatic între Japonia și Rusia.

Japonia a solicitat marţi „scuze oficiale” din partea Rusiei, după arestarea şi relele tratamente aplicate, potrivit Tokyo, consulului său general la Vladivostok (Extremul Orient), Tatsunori Motoki, care a fost acuzat de spionaj, informează AFP.

Serviciile de securitate ruse au anunţat luni că l-au arestat „în flagrant delict” pe Tatsunori Motoki, în timp ce acesta primea, „în schimbul unei retribuţii”, „informaţii confidenţiale despre cooperarea” dintre Moscova şi o ţară asiatică.

Diplomatul nipon a fost declarat persona non grata şi a primit ordin să părăsească Rusia în termen de 48 de ore.

Negând categoric acuzaţiile de spionaj, purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Hirokazu Matsuno, a declarat marţi că ambasadorul rus la Tokyo a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe nipon în legătură cu relele tratamente aplicate diplomatului, care, potrivit purtătorului de cuvânt, au încălcat Convenţia de la Viena asupra relaţiilor consulare.

„Funcţionarul a avut ochii legaţi, ambele mâini şi capul lipite de podea, astfel ca el să nu poată mişca în timp ce era reţinut, apoi a fost interogat în mod autoritar”, a declarat Matsuno, adăugând că Japonia protestează „ferm” împotriva „acestor fapte incredibile”.

Diplomatul nipon a fost între timp eliberat şi va părăsi Rusia cel târziu miercuri, a precizat Matsuno.

Potrivit serviciilor de securitate ruse, Motoki dorea să organizeze întâlniri cu surse, apoi să le plătească pentru a obţine informaţii despre „cooperarea” dintre Moscova şi „una dintre ţările regiunii Asia-Pacific”.

Tot potrivit acestor surse ruse, diplomatul japonez a căutat să adune informaţii confidenţiale despre „impactul sancţiunilor occidentale asupra situaţiei economice” din regiunea rusă Vladivostok.

Ca represalii la sancţiunile economice adoptate împotriva Moscovei pentru ofensiva ei în Ucraina, Rusia a interzis la începutul lui mai accesul pe teritoriul său unui număr de peste 60 de responsabili niponi, printre care premierul Fumio Kishida.

Relaţiile ruso-nipone s-au degradat din aprilie, când Japonia a considerat, pentru prima dată după 2003, că insulele Kurile, în nordul arhipelagului, sunt „ocupate ilegal” de Rusia, un diferend teritorial ce împiedică semnarea unui tratat de pace între cele două ţări de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

8 Comentarii

  1. Asa le trebuie,daca nu-l tradau pe Hitler si atacau URSS acum puteau discuta,asa,i-au tradat rusii si au ramas fara Kurile

  2. Ha Ha Ha !
    Japonezii n-au interese în zonă, sunt PRIETENII rușilor, de ce sa-i spioneze ? ?

  3. Nu mai faceti pe mironositele. Cam toate consulatele si reprezentantele au in agenda spionarea tarii-gazda. De parca la Consulatele rusesti din Tokyo sau Osaka se planteaza panselute. Pana si femeia de serviciu are haina ciupita la umar.
    Probabil consulul nipon a fost brutalizat intentionat, ca un fel de mesaj. Fireste ca asemenea lucruri sunt „negate cu hotarare” de partea incriminata, dar fiind flagrant, dovezile erau irefutabile.
    Insa s-ar putea circumscrie acest eveniment in centura de foc de la granitele Rusiei, de la Ucraina trecand prin conflictul crestino-musulman armeano-azer (unde UE pare sa incline spre musulmani, pentru ca de acolo miroase a petrol), mai departe incidentele intre Tadjikistan si Kyrgyzstan, si ca bonus miscarile „spontane” din Iran. Peste tot pe harta, Rusia pare incercuita de tentative de instaurare a haosului.
    Faptul ca aceste tentative au loc simultan da un indiciu in ce priveste posibilii autori.
    Mobilul exista, timingul e suspect, antecedente iarasi ar fi…

  4. Pecinginea s-a întins pe două continente si tot nu-i ajunge.
    Ocuparea si deținerea insulelor Kurile e in fapt o mare magarie !
    E adevărat că istoria nu se SCRIE cu dacă…dacă Japonia ar fi atacat Rusia in partea estică, Siberia si nu s-ar fi dus in Pacific să se lupte cu americanii atunci…
    Ziceți voi istoricii ce ar fi fost!

  5. @ Oana 11:52
    Si de baba avea un …oi,
    Era Ministru de Război !
    Știi un pic de Geografie ?
    Unde sunt Kurilele și unde e Japonia ?
    Știi ca și Alaska a fost a rușilor, dar au vandut-o ??

  6. Dar unde e Rusia si unde sunt Kurilile ! Eu nu cred că ești român.
    Poate ești din Basarabia, unde sunt multi ,foarte multi bolnav de rusită care e incurabilă. După aproape 200 de ani de ocupație rusească, colonizare cu rusi, de deportări,interzicerea alfabetului latin si al limbii române in scoli, in administrație ,rusificare numelor românești și propagandă agresivă s-a fabricat homo sovieticus. Sunt niște rătăciți! Vai de ei!

  7. Aia de la FSB au facut de ieri publica inregistrarea video, era filat de mult timp, asa ca sa ne mai scuteasca… brusc au descoperit importanta „diplomatiei”. Turcii au raportat ca un diplomat al SUA la Ankara avea intrevederi si lansa amenintari in stanga-dreapta sa afle ce firme si ce banci lucreaza cu Rusia.

  8. @Ghro: problema nu se pune ca a fost arestat, ci modul in care a fost arestat. Fiind urmarit, se stia cine este iar ca personal diplomatic are alt statut. In mod normal nu ar trebui utilizata forta in nici un caz nu numai in cazul personalului diplomatic. Dar nu ne putem astepta la „mujici” sa respecte drepturile omului, mai ales acum cand au fost suspendati din Consiliul pt drepturile omului. Si americanii folosesc des forta cand fac arestari dar asta numai in cazul persoanelor cunoscute ca potential violente. Cat despre ce s-a intamplat in Turcia, daca respectivul diplomat isi incalca prerogativele poate deveni „persona non grata” si expulzat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.