„E opțiunea personală. Își asumă consecințele”. Abrudeanu nu exclude trădări în rândul PNL

„Vom vedea dacă vor exista astfel de colegi la momentul votului unui posibil guvern”.

De Alex Tudor - senior editor
„E opțiunea personală. Își asumă consecințele”. Abrudeanu nu exclude trădări în rândul PNL

Mircea Abrudan

„Vom vedea dacă vor exista astfel de colegi la momentul votului unui posibil guvern”.

Liberalul Mircea Abrudean, președintele Senatului, a reiterat luni faptul că PNL nu va mai reveni într-o coaliție cu PSD, oricât de multe tatonări s-ar face pe acest subiect în această perioadă. Acesta a mai precizat că nu se teme ca unii dintre colegii săi de partid să meargă la Sorin Grindeanu în birou pentru a negocia o posibilă susținere a unui guvern minoritar PSD-UDMR-minorități, însă nu a exclus o astfel de variantă.

„Nu ne e teamă deloc de acest scenariu. Poate să existe acest scenariu. Deși, repet, decizia BPN este clară și a fost votată de toată lumea. Dacă vor exista parlamentari PNL care vor avea altă abordare, sigur că e opțiunea personală și își asumă și consecințele”, a spus Mircea Abrudean.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Suveraniștii resping planul prin care PSD vrea să îi „albească”: „O să vină degeaba”

Acesta a mai adăugat că există „consecințe statutare” pentru colegii care aleg să recurgă la un astfel de gest.

„Nu văd neapărat trecerea pragului președintelui Camerei Deputaților (n.r. Sorin Grindeanu) ca fiind un angajament ferm pentru susținerea unui guvern în Parlament. Deci lucrurile trebuie un pic discernute. Vom vedea dacă vor exista astfel de colegi la momentul votului unui posibil guvern. Și dacă decizia PNL va fi de a nu susține un astfel de guvern, sigur că există și consecințe statutare”, a explicat președintele Senatului.

Întrebat dacă PNL ar fi dispus să sprijine un guvern minoritar PSD-UDMR-minorități, acesta a precizat că trebuie mai întâi să vadă mandatul unui astfel de executiv. „Dacă prioritățile acestui guvern se pliază pe ceea ce PNL a susținut, poate fi o discuție”, a completat Mircea Abrudean.

CITEȘTE ȘI: Noul premier, desemnat până la 1 iunie. Ce scenarii de guvern sunt luate în calcul la Cotroceni SURSE

Totodată, acesta mai adăugat că singura propunere de premier care s-a discutat în interiorul PNL este cea în persoana lui Ilie Bolojan și a respins ideea unui premier tehnocrat.

„S-a demonstrat în istoria recentă că un premier tehnocrat gestionează foarte greu lucrurile. Adică un premier tehnocrat cu miniștri politici nu va avea niciodată autoritate politică asupra acelor miniștri. Deci lucrurile nu au cum să funcționeze constructiv pentru România. Poate să fie o soluție de moment pentru a depăși o criză, dar nu cred că va avea rezultate serioase și nu va debloca situația în care ne aflăm”, a explicat Mircea Abrudean.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Kelemen Hunor insistă pe refacerea coaliției. UDMR, curtat și de PSD, și de PNL

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Că dl. Abrudean nu vrea cu PSD , e firesc . Dar , nu pot să remarc faptul că … , ușor , ușor îi vine mintea la cap . Și mă bucur că acceptă și alte opțiuni în PNL . Cel mai mult , apreciez că începe să ia distanță față de Bolojan .

  2. Și peste trei luni te trezești în aceeași situație. Fără să te atingi de conducta cu bani spre baroneții PSD nu este posibilă redresarea țării. Petru pesedaci furtul înseamnă ceva cum ar fi butelia de aer pentru scafandru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.