Ediţie aniversară cu profil feminin

Ediţia cu numărul 60 a Festivalului internaţional al filmului de la Valladolid a început ca o mare sărbătoare cinematografică adresată, aşa cum glumea animatorul galei de inaugurare, actorul Alex O´Dogherty, “dependenţilor de cinema de autor”. Prezentatorul a făcut multe glume (bune) despre specificul şi bătăliile acestui cinema personal, care se poate face “fără veselie, fără bani şi fără perspective comerciale”, dar ironia nu a acoperit elogiul implicit al “micului David” care luptă cu “marele Goliath” (filmul comercial). Dogherty a prezentat, printr-un simpatic număr muzical, istoria festivalului. În cele şase decenii, ceea ce a început, în trista epocă a dictaturii franchiste, ca un Festival al filmului religios a devenit, cu timpul, o manifestare cinematografică dedicată din ce în ce mai decis cineaştilor cu viziune asupra lumii, pecete personală şi căutări înnoitoare. Cel care a pus în operă această transformare şi a fost 21 de ani la comanda acestui festival din ce în ce mai vizibil internaţional, criticul Fernando Lara, a fost premiat în seara Galei de deschidere cu premiul Spicul de aur omagial.

Actualul director, Javier Angulo, a ţinut să insiste, în emoţionantul laudatio făcut predecesorului său, asupra intenţiei de a păstra identitatea nobilă a festivalului cunoscut cu iniţialele, SEMINCI. Prestigiul unor foşti premianţi precum Ingmar Bergman, Michelangelo Antonioni, Andrzej Wajda, Francois Truffaut, Abbas Kiarostami, Paul Schrader, Luc şi Jean-Pierre Dardenne obligă şi organizatorii încearcă să menţină nivelul cu orice preţ.

Une histoire de fou

Programul foarte dens al ediţiei (cu 270 de titluri de lungmetraje şi scurtmetraje) ilustrează legăturile SEMINCI cu autori dintre cei mai marcanţi ai peisajului cinematografic internaţional actual. Unii sunt incluşi şi în Competiţie (francezul Robert Guédiguian – Une histoire de fou, japoneza Naomi Kawase – O patiserie în Tokio, canadiana Deepa Mehta – Beeba Boys, germana Margarethe von Trotta – Lumea părăsită), alţii se află în componenţa Juriului (Goran Paskalievic, de trei ori premiat în ediţii precedente).

Numelor feminine consacrate amintite déjà li se adaugă alte realizatoare promiţătoare: Denis Gamze Ergüven (Turcia) cu Mustang, iraniana Ida Panahandeh cu Nahid / Nunta de hârtie sau spaniola Daniela Fejerman cu Adopţia.

SEMINCI 2015 pare o ediţie ce privilegiază cineastele, dacă ne gândim că prezenţa autoarelor din concurs este fericit completată de ciclul Feminin singular, care include unele dintre peliculele marcante semnate de femei în alte ediţii. Iar filmul galei de închidere, Nimeni nu iubeşte noaptea, este semnat de cineasta spaniolă Isabel Coixet şi o are drept vedetă pe Juliette Binoche. Câteva regizoare spaniole de marcă (Josefa Molina, Iciar Bollain, Gracia Querejeta, Silvia Munt şi Patricia Ferreira) au luat parte la o pasionantă masă rotundă ce a însoţit grupajul. O definiţie clară a cinemaului feminin e greu de formulat, după cum au recunoscut şi participanţii, şi ea nu poate include doar criteriile semnăturii feminine asupra filmului sau abordarea unei problematici specifice “sexului slab”. Ar trebui adus în discuţie şi rolul femeilor în industria filmului şi, deşi procentual ele sunt minoritare (numai 15% în Europa), uneori ocupă poziţii de decizie, făcând să se vadă în mod pozitiv rezultatele implicării lor.

De ce eu?

Ca şi la ediţia precedentă, programul include o retrospectivă amplă dedicată uneie ţări invitate, de data aceasta Finlanda. De mare interes cinefil este şi ciclul Maraton Francis Ford Coppola, autorul legendarului Apocalipsul acum aflându-se în Spania pentru a primi Premiul Prinţesa de Asturias chiar din mâinile reginei.

Debutând cu mult fast şi cu o exemplară mobilizare a spectatorilor din Valladolid, SEMINCI 2015 are multe de arătat şi de revelat. Ediţia despre care vom mai scrie în curând merită atenţia noastră specială şi pentru că include mai multe titluri româneşti ca niciodată. În competiţia principală a fost ales De ce eu? de Tudor Giurgiu, în secţiunea Tiempo de historia documentarul Reţeaua de Claudiu Mitcu, iar scurtmetrajul Verigheta de Gabriel Achim face parte din secţiunea Punto de encuentro. Maratonul cinefil de la Valladolid abia a început. Vom reveni la ora palmaresului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dana Duma 34 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.