Efecte ale coronavirusului

Cercetător de la Institutul de Virusologie din Wuhan, care lurează în laboratorul „P4” supersecurizat  de care dispune azi China. 

Agitația în jurul răspândirii coronavirusului 19 nu este gratuită, chiar dacă mai sunt optimiști care o consideră exagerată. Unii chiar cred că este vorba doar de o gripă. Într-adevăr, nu sunt încă mai multe pierderi de vieți omenești decât datorită gripelor cunoscute, dar perspectiva este mai curând sumbră.

Cum spun cei mai buni epidemiologi din SUA, China, Singapore și Australia, este un virus cu o viteză de propagare neașteptată și capabil de mutații încă nedeslușite. Că unele cazuri de contaminați socotite vindecate au recidivat, spune destul despre pericol. Ceea ce afirma o modelare matematică de la Harvard și a fost reafirmat de cancelarul federal Angela Merkel, anume că zeci de procente din populația globului sunt, în condițiile orei de față, susceptibile de contaminare și că 4-8% este rata deceselor datorate acestui virus, este de luat în seamă. Iar reacția pe scară mare a unor sisteme de medicină cu personal altfel înalt profesionalizat, cum sunt ale Italiei sau Chinei, spune totul despre gravitatea virusului și a răspândirii sale.

Coronavirusul 19 și răspândirea sa în peste o sută de țări de pe glob pune pe gânduri orice om responsabil. Firește, fiecare poate avea multiple considerente. Ceea ce este de spus din capul locului este că nici o teorie – economică, sociologică, medicală – nu a anticipat fenomenul sau măcar nu a făcut caz de el. Creionări ținând de science fiction au existat și există, dar ele contează de obicei a posteriori. Numeroase țări, până la urmă umanitatea, luptă acum cu o amenințare ce a scăpat anticipărilor. Amenințarea a scăpat, uimitor, mai ales cercetărilor științifice, atât de proliferate și de productive din zilele noastre. Faptul că Organizația Mondială a Sănătății a estimat la optsprezece luni de acum înainte găsirea vaccinului antivirus spune ceva. Chiar dacă vaccinul va fi descoperit mai repede, este clar că doi ani va fi de luptat din greu. De luptat pentru producerea vaccinului și apoi ca acesta să ajungă la cei contaminați!

Nu se știe cu precizia dorită nici proveniența virusului. Ipoteza cea mai probabilă – că este vorba de un virus transmis de la lilieci celor care îi folosesc ca hrană – mai are nevoie de confirmări. Nu este clar cum s-a întâmplat că în anumite locuri virusul a fost contractat de persoane fără contact cu cineva din zona contaminată. Este de întrebat cum dintr-un singur loc poate rezulta o contaminare rapidă pe o suprafață atât de mare.

Se poate asuma astăzi, neîndoielnic, că oriunde în lume poate izbucni o epidemie care să ia rapid amploare globală. Peste toate, însăși caracterele lumii în care trăim și în fond stilul de viață sunt fără precedent. Sunt atinși acum maturii, dar nici tinerii nu sunt invulnerabili. Dacă este lucid, nici un om nu se mai poate socoti în siguranță.

Fiind vorba de o amenințare în mers, nu este vorba încă de a trage concluzii. Câteva fapte sunt, însă, evidente.

Cunoașterea unora dintre premisele indispensabile vieții civilizate a progresat enorm. În rest, totuși, necunoașterea rămâne un ocean imens. De aceea, între altele, vor trebui deschise programe de cercetare noi sau de anvergură nouă consacrate cunoașterii epidemiilor potențiale și găsirii antidoturilor din vreme. Științele sociale sunt „provocate” la a explora stilurile de viață și presupozițiile lor și la a concepe schimbări realiste.

Vrem-nu-vrem, nu este sector al vieții în civilizația modernității târzii care să nu fie afectat, direct sau prin implicații. Economia este afectată din greu. Aproape în toate țările industrializate se pune problema imobilizării de oameni la domiciliu, cu pierderile de producție corespunzătoare. Exporturile spre cea mai mare piață a lumii, China, se reduc inevitabil, cu toate măsurile autorităților și firmelor. După cum sunt afectate exporturile chineze pe alte piețe – cu toate consecințele. În mod fatal, Germania, cu prestigioasa ei prezență pe piața chineză, va suferi, iar de economia germană depinde economia europeană. Reducându-se activitatea în industrie, producția de petrol trebuie redusă, ceea ce aruncă în dificultăți alt șir de țări, cu efecte pentru toți ceilalți. Turismul a clacat deja, în mare măsură. Este destul să ne imaginăm consecințele pentru Italia, dar și pentru alte țări care cultivă turismul ca industrie de bază. Transporturile, mai ales cele aeriene, par să fie la pământ cât timp unele dintre cele mai puternice companii, United Airlines sau Lufthansa, își reduc masiv zborurile.

Un adevăr încetează cu totul să fie retoric. Multe probleme sunt de așa natură încât nimeni nu le mai poate rezolva singur. Nici astfel de epidemii nu se rezolvă de vreo țară fără cooperare cu alte țări. S-a conturat și de astă dată clar o nevoie stringentă de cooperare – în cercetare științifică, dar și în multe alte domenii. Se va găsi antidotul chimic, apoi cel biologic la coronavirus 19, se va găsi vaccinul, apoi tratamentul și, în cele din urmă, prevenția – dar se va găsi în timp rezonabil dacă va fi cooperare internațională.

Gândind asupra epidemiei cu coronavirus 19, se poate reflecta la continente, la culturi tradiționale și la regimuri politice. În definitiv, descrierile de fapte sunt necesare. Numai că trebuie din nou constatat că reflexele dogmatice – de genul „anti”, cum s-au exprimat și la noi și în alte țări – nu dau rezultate. Unele țări sunt deja confruntate cu „rasism antiasiatic”, dar și acesta va trebui să cedeze în fața realităților, cum au cedat și alte rasisme și alte „anti” din trecut. Nimeni nu te poate împiedica să aperi valori proprii, dar „corectitudinile politice” ale timpului actual nu sunt soluții într-o lume în care fiecare depinde de alții și, într-un fel, toți de toți, iar centrul de greutate al lumii, nu doar demografic, s-a mutat pe malurile Pacificului.

E mult dogmatism pe lume, chiar la oameni care se bat cu pumnul în piept cât de antidogmatici sunt. Toți cei avizați, din SUA și Europa, au constatat însă că “politica deschiderii (opening-up)” și „politica armoniei” au fost aplicate fără ezitare de China în toată situația creată de coronavirus 19. Chinezii și-au asumat o abordare cu datele pe masă, iar strategia „circumscrierii și îngrădirii”, a „izolării (containment)” prompte a zonei afectate de răspândirea virusului au aplicat-o riguros.

S-a socotit până acum că cea mai mare distrugere o pot aduce armele nucleare. A avut loc o înarmare nucleară, iar proliferarea nucleară nu a putut fi oprită. Devine însă tot mai clar un fapt: nu este nevoie de bombe atomice ca să pui pe butuci lumea. Se poate pune și altfel.

Conexiunile pe glob sunt tot mai multe, încât practic nimeni nu poate ieși din ele. Este limpede că globalizarea a schimbat organizarea și chiar soarta lumii. În bine, lărgind contactele. În mai puțin bine, făcând lumea vulnerabilă pe scară extinsă la ceva de genul unei epidemii. Este incontestabil că viteza de răspândire pe suprafața Pământului a coronavirusului 19 a fost favorizată de globalizare și de mobilitățile fără precedent pe care ea le presupune, în condițiile unui trafic mai dens ca oricând.

Ce-i de făcut? Corectura globalizării? Eu susțin că aceasta a început – Statele Unite au dat semnalul în urmă cu patru ani (vezi A. Marga, După globalizare, Meteor, București, 2019). Corectura se face în orice condiții. Dar oricum am privi lucrurile într-o discuție despre globalizare, se simte nevoia unor mecanisme de repliere rapidă într-o lume aidoma unei comunități enorme, care vor trebui gândite de pe acum.

In Europa, problema are un caracter și mai concret. Sistemul Schengen rămâne un mare pas istoric liberalizând mobilitățile. El nu are alternativă rațională. A fost clar, însă, de multă vreme, că și acest sistem are nevoie de mecanisme de repliere contra terorismului. Acum are nevoie și de mecanisme de repliere contra epidemiilor. Și din acest punct de vedere, este adevărat ceea ce spunea Pierre Mannent (La raison des nations, Gallimard, Paris, 2006) – anume, că nu poate fi democrație fără stat național. Acum este clar că nu poate fi nici apărare în fața amenințărilor fără administrație națională funcțională.

O epidemie ca cea pe care o înfruntăm astăzi pune sub semnul întrebării mari acțiuni colective – reuniuni, spectacole, auditorii ample, participări la întreceri sportive. Pune sub semnul întrebării și mobilitățile. Se vor găsi, desigur, antidoturi, încât toate acestea să fie afectate cât mai puțin în viitor.

O epocă pare, însă, să se încheie – aceea în care oamenii participă la asemenea acțiuni fără teamă și fac mobilități lejer, ca până acum. Mari adunări de oameni și mobilitățile vor trebui să fie mai precaute. „Des-densificarea” locurilor de activitate și viață va trebui operată.

O vastă reorganizare a activităților va urma, vrând-nevrând. Internetul și televiziunea vor intermedia activități din industrie, cultură, educație și alte domenii. Reconstrucția educației, mai ales a celei universitare, va trebui deja angajată. Din multe motive, cel puțin în Europa, ea se impune. Oricum, totul trebuie regândit.

În orice situație, inclusiv în cea optimă, în care vaccinurile specifice, tratamentele adecvate și mijloacele preventive vor fi la dispoziție, un adevăr se va impune. Soluțiile doar „tehnice” – de natura asigurării asistenței medicale, oricât de dezvoltată – nu vor fi de ajuns. O reorganizare a stilului de viață în modernitatea târzie va fi indispensabilă, dacă este ca oamenii, la diferite nivele – individual, comunitate de viață, națiuni, umanitate – să-și păstreze libertățile cucerite.

Lupta cu coronavirusul 19 a arătat deja o capacitate a statelor de a organiza o apărare în condiții noi, în care banala chemare „stați acasă” devine strategie. Multe țări aplică deja această strategie – desigur, împreună cu deplasarea spre domiciliu a unor activități, pentru a nu genera alte pierderi – ce pare în stare să limiteze răspândirea virusului și apoi combaterea lui.

La noi, de la început, a fost confuzie de la vârful statului în jos, sub indicația înșelătoare „stați liniștiți!”, și nu s-a îngrădit fenomenul începând de la frontieră, iar, acum, se plătește cu riscul mărit de răspândire. Se observă la fiecare intervenție diletantismul decidenților și miniștrilor din ultimele luni. Ei reacționează abia după ce alții au făcut-o, lăsând găuri în strategie și cu gândul la altceva.

Noroc cu medici ca Străinu-Cercel, Alexandru Rafila, Raed Arafat, care știu despre ce este vorba și pot imagina până la capăt ce este de făcut. Doar că ar trebui și lăsați să-și aplice competența.

<a href=”http://www.andreimarga.eu„>Andrei Marga</a>

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Andrei Marga 587 Articole
Author

32 de Comentarii

  1. Pretenii dlui Marga, cel cu caloriferu’, marii performeri economici și …medicali, care si-au luat-o în cap dupa ce au ajuns lucratori pe nimic la firmele de peste tot

  2. iar o arde pe propaganda. trebuie doar sa masori articolul in lungime si poti afla autorul. de citit nu merita sa-ti irosesti timpul. pt autorul articolului…acel doctor se numeste Adrian STREINU Cercel.

  3. Unde dai și unde crapă cât ai de a face cu Neanici! Când ți-e capul gol și confuz Neanicule spui prostii! Precum o faci! vezi că numele pe care ți-l dai este pălărie prea mare pentru tine. Iar cu caloriferul citește tovărășele istoria tehnicii din Austria și Transilvania și te dumirești, dacă te frământă. Domnul Marga are avantajul că vorbește știind despre ce se poate vorbi. N-ai putut contrazice ceva! Iar treaba cu marii performei este brambura ce ai în cap. Ai grăjă să ne fi prins vreo temperatură…

  4. Analiză foarte profesională, de om responsabil. Se vede că Neicanimeni – Om, dar fără cap, Neanicu, dar fără minte – se ocupă de atacuri când chestiunea este alta. Cu așa servitori ai cauzelor grește nu se poate înainta spre nimic. Prostiavirus este tot virus periculos.

  5. Mai presus de acuratetea argumentatiilor unor analize ma intereseaza mesajul continut care sintetizeaza intentiile reale ale autorului.In loc sa incerce „izolarea” fenomenului Profesorul il disipeaza,in acest fel disipand si responsabilitatile
    care sunt clare si nu au legatura cu diversiunea provenientei virusului, asa-zis transmis „mancatorilor de lilieci” de aceste vietati zburatoare traitoare in tenebre! Virusul a fost produs in laboratorul „supertehnicizat” si, chiar si cealalta diversiune, cu „neglijenta” unui/unor angajati incearca mascarea intentiei criminale de reeditarere a „gripei spaniole” care a fost provocata de clasicii bolsevismului, taticii/bunicii actualilor sefi ai Chinei bolsevice, rezultand
    inca O SUTA DE MILIOANE DE VICTIME,pe langa celelalte cateva sute de milioane ale primului MACEL BOLSEVIC MONDIAL! Aceasta
    analiza altfel incarcata de adevaruri incontestabile, contine in afara devierii de la adevaratii responsabili, si ceva ce frizeaza maleficul, tratarea „a priori” a oricaror alte interpretari decat aceea a autorului drept „science fiction”!?
    Am asteptat cu speranta interventia Profesorului, mai ales dupa ultimile sale interventii sau trimiteri ale altora la lucrarile sale, dar de data asta sunt profund dezamagit! Ce legatura exista intre „teoriile economice, sociologice si chiar medicale” cu „previzibilitatea” razboiul biologic? Forta financiara formidabila obtinuta prin rapt industrial de catre China bolsevica(sper ca acest fapt, caracterul bolsevic al statului si regimului chinez nu e…sciece fiction!) ii da posibilitatea sa supravietuiasca pierderilor din exporturi, in timp ce economiile tarilor civilizate se vor prabusi!
    Aici nu e vorba de „rasism” si nici de reflexe „antiasiatice”…
    de fiecare data punandu-i la colt pe contestatarii sai suburbani.

  6. Fiecare comentator vrea să-și vadă nu argumentul, căci nici nu este sigur că îl are, ci dea dreptul concepția sa în orice articol citește. faptul efectiv nu este posibil. Până la concepții este sănătos să avem argumente, dar nu este ușor. Nu este ușor nici de citit ce se sc rie. Nu cred că Marga a diminuat science fiction – el și spune că aceasta a întrevăzut epidemia, dar este luată în seamă doar după ce e târziu. Nu cred că a greșit vorbind de faptul că teoriile economice, sociologice, medicale nu au anticipat. Este o problemă, pe care eu ca și chimist și fizician o semnalez de mult – capacitatea îndoielnică a teoriilor noastre de a anticipa. Nu-i o problemă nouă, dar nu are nici acum soluție acceptabilă. Așa că eu zic să citim corect și să aducem argumente, căci uneori este mai greu de adus argumentu, decât să sugerezi o concepție, ce poate fi și vagă.

  7. in martie 2019 italia a semnat cu china un acord economic pe termen lung(de 300 mld $),a fost avertizata de catre sua,sa nu o faca. iar acum ,cointzidentza neicusorule, italia este cea mai afectata tara din europa. cred ca se transmite prin pasta de la pix sau prin cerneala.

  8. Ma intreb cum vom face fata.Romanul nu este invatat cu Disciplina.Scoala,Politia,si-au vazut doar de interesul
    propiu.De ani,vecinii te terorizeaza,iti inchid telefonul,calculatorul(Cu ce ?),fara ca Politia sa ia vreo masura.A zis cineva ceva ? Legea nu a fost respectata.S-a furat de sus pina jos.Grija fata de mediu?O sticla de plastic nu este aruncata unde trebuie.

  9. Cum se poate „anticipa” un fenomen de acest fel daca „teoriile a priorice” sunt considerate din start „science fiction”? Ma refer la „teoria revolutiei mondiale” in plina desfasurare in care China a ramas unica purtatoare serioasa de stindard alaturi de piticul nord-coreean. Crizele financiare provocate prin crahuri s-au dovedit insuficiente ca impact, deasemenea
    diversele boli induse animalelor fata de paralizarea globala a activitatilor omenesti! E o noua crima impotriva umanitatii cu caracter de genocid pentru DISTRUGEREA CIVILIZATIEI OCCIDENTALE!!!Al treilea macel bolsevic mondial fara tunuri, obuze, mitraliere, katiuse si kalasnikovuri, fara atacuri cu gaze, doar cu virusi crescuti in laborator,iar faptul ca „scurgerea”
    s-a comis oficial in China care in prima faza da cel mai mare tribut, ma refer la poporul chinez, nu la cei mai buni fii ai sai bolsevici conducatori, serveste camuflajului premeditarii!!!Stim ce inseamna secretomania bolsevica vizavi de orice
    catastrofa interna, de aceea recunoasterea prompta confirma implicarea criminala. Un export conspirativ al virusului nu intarzia sa fie demascat ca provenienta si…secret de fabricatie!

  10. Vezi Om fără cap că te încurci. Sunt acoduri mai mari cu China, ale altor state. Și? nu aici e problema pentru cine are cap. Italia are un turism dezvoltat și nu a lut măsuri la timp. este turism care aduce, desigur, mulți chinezi.
    Dar nu China trebuie să ne obsedeze. În fond epidemiile au cam venit din întreaga Indochină. Nu dă rezultate, însă, izolarea, ci cooperarea. nu mai poți izola pe nimeni. mai ales, cum spune și domnul Marga, deja centrul lumii este între China și California și trebuie ieșit din propaganda simpluță de gen Neanicu sau alți inculți.

  11. Dle „Profesor Ciurtea”, in principiu aveti perfecta dreptate, scaparea Dvs fiind ca nu l-ati avut in vedere si pe Profesor
    care in materie de conceptie despre lume si viata ne surclaseaza. Apreciez, totusi, blandetea cu care ma tratati, un fapt cu care nu prea sunt obisnuit din partea sustinatorilor Profesorului, pe care personal il respect, spre deosebire de aceia care il contesta „a prioric” in mod suburban si intradevar fara argumente, nefiind capabili de asa ceva mai presus orice fel de…conceptii care au si in cazul lor un caracter dogmatic pronuntat! Intelectualii sunt condamnati sa-si contureze conceptii, in baza experientelor personale si a culturii acumulate si in consecinta judeca din aceasta perspectiva oricate eforturi ar face sa tina departe conceptia de analizarea unei situatii. Credeti ca Profesorul nu poate fi incadrat acestei
    scheme? Problema Profesorului se regaseste la multe personalitati si anume trateaza realitatile pornind de la…premiza normalitatii si respinge orice alta perspectiva ca „teorie a conspiratiei”! Or, ce se intampla in Romania, in Colhozul Bolsevic european si in Lume e departe de orice forma de normalitate. A crede in derapaje exact acolo unde sunt actiuni concertate, denota o totala inadecvare la politic cu mijloace filosofice, la fel si rezumarea la ce spun personalitatile
    si nu la ceea ce comit mai mult sau mai putin pe fatza…

  12. Sunt cugetari de tot felul spuse pana acum de mult prea multi, de la noi si de afara. Sunt putin importante acum, cand totul se va incheia se vor analiza urmarile concrete pentru care argumentele de acum nu vor mai avea importanta. Acum este nevoie de fapte pentru stoparea si apoi lichidarea flagelului.

  13. banalizata „homo homini lupus est” va fi cat de curand forma unanim acceptata pentru ramasita de civilizatie supravietuitoare actualei pandemii!…nu cred ca se va putea evita acesta forma in special in locurile aglomerate ale „civilizatiei” , in spatiul urban…probabil ca o perioada vor recastiga teren (atat timp cat va mai exista o forma a statelor de drept pe planeta !) locatiile autonome energetic (inclusiv alimentar!) de gen VILA (cu adevarata exprimare cea de domeniu rural agricol!), gospodarii familiale „pe pamant” si alte forme de individualizare autonoma dar, repet , atat timp cat va mai exista o oarecare forma de „domnie a legii”…chiar daca scenariul imaginat pare a fi o reproducere SF cu accente apocaliptice el nu este atat de absurd cat poate parea la prima vedere ci poate fi doar de un dilematic REALISM, feroce sau „suprarealist”!

  14. Yes, tovarășe Ciortea, numa că prin idei și mai ales prin cugetarea oamenilor trece faptele, cum zici mata. orice gând curat și adevărat este important. Să mai învățăm și să gândim, altfel face ca johannis sau ludy Orban.

  15. De acord stimate Charlie, cu două amendamente. Nu știu de susținători sau nesusținători ai domnului Marga. Important este ce se susține și ce argumente sunt. Eu cred că dânsul este o persoană pregătită, cultivată, cu concepții proprii, elaborate. Fiindcă este, cum spune dânsul, contemporanist, îl avantajează. În definitiv, avem de deslușit actualitatea și viitorul. Al dolile amendament se referă la repere: judecăm cu ochelarii trecutului sau căutăm să vedem ceea ce mijește nou în realitate? A doua variantă dă rezultate. De aceea, nu aș folosi metaforele Dvs. despre istorie. Nu se conmfirmă și nu au cum să se confirme. Un exemplu e China. Nu este secret ce regim e acolo, dar mă tem că acea țară este sub unele aspecte mai deschisă decât țări la care ținem. Nu spun că nu este de criticat ce este, dar o fac de multe ori chinezii mai bine decât noi.

  16. „Profesor Ciortea”, incepusem sa cred ca va veti rezuma la o comunicare prin „ecouri” si nu directa!In ce priveste primul „amendament” realitatea e alta, insasi reactia Dvs fiind dovada ca stiti de persoanele ce comenteaza pozitiv/ negativ la tot ce ne transmite Profesorul si nu voi putea crede ca ati aparut deodata de undeva exact acum. De altfel si al doilea „amendament” prezinta asemanari stupefiante cu ale unor vechi sustinatori, insistenta pe „argumente”, pe „lasarea in uitare a trecutului”(ceea ce presupune uitarea crimelor cu caracter de genocid!). Mi-a placut metafora cu „ochelarii trecutului”, dar va contraziceti cu gratie, toate analizele Profesorului fiind axate pe „invatamintele trecutului”, ba chiar referitor la acest virus si la absenta „previziunilor”, ceea ce impune o schimbare radicala de abordare in viitor.Rationamentul referitor la China va tradeaza ruptura de realitatea evolutiei acestei imense tari bolsevice care i-a luat-o inainte URSS si LAGARULUI BOLSEVIC DE CONCENTRARE cu trecerea organizata la capitalismul bolsevic de stat! Credeti ca afirmand ca „nu e un secret ce regim e acolo” ati rezolvat problema? Expediind-o in desuet!Sa nu observati absurditatea melanjului, care l-ar face pe Marx sa urle in mormant, intre un regim comunist si o economie de poza capitalista, un fel de NEP leninist? Stiti in ce conditii de crunta exploatare traiesc „oamenii muncii” chinezi, stiti cate zeci de mii de condamnari politice la moarte sunt ordonate de PC-chinez? Sa va reamintesc ce credeti in mod precis de democratia SUA si legislatia din unele state pe pedeapsa cu moartea pt crime abominabile comise de indivizi, NU DE STAT? Chinezii critica si aveti dreptate, dar va ganditi la PCC si e cu totul altceva! PCC nu numai ca nu si-a criticat vreodata practicile genocidare, tinandu-le sub tacere, persecutand jurnalistii si indivizii critici. Cine are dreptate judecand pe realitati si cine judeca pe…conceptii?

  17. Trecut-prezent-viitor, o inlantuire care nu suporta niciun fel de ruptura! Insasi noi care judecam functie de conceptiile proprii venim din trecut cu aceste conceptii fundamentate in toata perioada trecuta de la momentul constiintei de sine si pana la momentul prezent de referinta. Insasi rupturile progresiste de trecut sunt fortate de intelecte ale trecutului mai indepartat sau mai apropiat. Acestea nu sunt metafore ale purtatorilor de ochelari!Apropo, impreuna cu”ochelaristii” au fost victimele selectate de SECURISTII DEGHIZATI IN MINERI! Stau si ma intreb: De unde au venit Ilici Iliescu Genocid, Bruckner si Pedro Romanovici impreuna cu sutele de TERORISTI care au intrat in guvern si la conducerea institutiilor de forta? Dat Constantinescu, la vremea aia „schimbul bolsevic deplin conspirat de maine”, sau REZIDENTUL de SECURITATE BASE
    si agentul BND Yoha? Nu trebuie sa ai „ochelari” ca sa-ti raspunzi, privesti numai realitatea fara „ochelari dogmatici de cal”! E doar o metafora! Sau trebuie sa lasam istoria bolsevica de crime impotriva umanitatii „istoricilor” care vedem ce au facut din ea si nu procurorilor de la Haga, daca de Nürnberg nu a avut parte?
    „Profesor Ciurtea” da lectii de istorie fiind chimist si fizician, dar nu le permite specialistilor in istoria moderna si contemporana care au si experienta filosofica sa se exprime! „Ecoul” de care vorbeam este produsul lovirii violente de muntele dogmei, care face un zid mai rezistent decat „Zidul chinezesc”, a unor argumente …solide.

  18. Stimabile Charlie, gândește bine, faci ironii ieftine! Nu este în nimic toată istoria lumii, cum spui! Iar istoria asta trebuie cunoscută. Sânt mari istorici care ar trebui citiți. Nu sunt istoric, ci chimist și fizician, cum observi, dar îi ciktesc. Hai să respecăm faptele și profesioniștii! Așa cum vre amestecăm totul și facem confuze lucrurile. Te înșeli în mulye privințe, date nu ești primul. dacă sântem onești recunoaștem. Suntem în stare?

  19. Mai draga :–)) charlie lasa sofismele, treci la pana mea draga ,ideile vagi, ma plictisesti, ai vocabular si degeaba, unde sunt gandurile clare? De ce nu spui ca simti ca explodeaza? Ce naiba sa explodeze? Taraba rasturnata de Isus plina de bani camataresti. Treci in mat9n bur si cumpara ceva ambalat de la supermarket cu tot cu corona-sic si nici nu ma intereseaza ca ai timp de citit fiind sclav la diavoli, fata de altii care sunt doar sclavi la gardienii demonocratiei. Era sa uit ce spunea un turc ce crapa in Idlib fara sa stie geopolitica: ” Hai sictir!”

  20. „Profesor Ciurtea”, cand eu ii citeam pe „marii istorici” iti faceai ucenicia ideologica la soimii patriei! Identitatea perfecta de gandire si posibilitati lingvistice cu „pretorienii” e stupefianta, fara sa mai spun ca „Ion Acatrinei, „Simona” si „Friedrich” care invocau aceleasi „argumente” au disparut ca prin farmec prin aparitia ta brusca, meteorica. Am crezut ca a aparut cineva intradevar serios cu care se poate dialoga de pe pozitii opuse, dar isteria dedublarii vad ca face ravagii pe net, pe unul nu o sa-l vezi respectandu-si unicul pseudonim cu demnitate si mandrie, ca mine. Putinatatea ideilor din replicile voastre ma ingrozeste stiind ca totusi sunteti intelectuali. Aveti realitatea romaneasca in fata si nu vreti sa cedati, persistati in mituri false, incepand cu „revolutia” si asteptati, pretinzandu-va cititori asidui de istorie, sa va spuna altii ce va e dat sa traiti! Istoria e scrisa cu sange de bolsevici si rescrisa cu cuvinte otravite de alti bolsevici sau de inconstienti! Bolsevicii scriu istoria cu sangele altora! Pe voi nu va framanta unele critici pe care i le adresez Profesorului,pe voi va isterizeaza posibilitatea demascarii genocidului marxist, seva devenirii voastre!
    Despre „Horeeea” ce sa mai spun, o apoteoza a lipsei instrumentelor de comunicare a gandurilor si ideilor? Faptura cu chip de om teleportata direct din grota natala…
    Cu intelectuali ca voi Romania e condamnata sa ramana captiva!Cel putin…1.000 de ani, daca nu pana in veacul veacurilor!

  21. Sunt de acord, stimate Charlie, că România e condamnată să rămână captivă din cauza unora dintre intelectualii ei. Nu știu la cine te gândești, dar în principiu așa este. În rest, nu știu de ce ai obsesii. Acum cu cineva, dacă am înțeles bine, care este de acord cu punctele de vedere ale domnului Marga. Nu cunosc cine semnează cu acele nume. În privința mea te înșeli – trăiesc în altă țară, dar vin des la casa părinților mei. Ceea ce voiam însă să spun este că nu merge, cum se pare că vrei, cu teorii alambicate, dar fără argumente. Teorii care îmi dau de gândit, mai ales că eu, deși nu sunt istoric, citesc ce se scrie în New York despre încercarea de reevaluare a dreptei germane. Se caută reabilitarea lui Wilhelm II, care a devenit susținător al lui Hitler, cu toată familia. Obsesiile pe care mi se pare că le exprimi mi se pare că vin din acea reevaluare, pe care poate nu o cunoști. Oricum metaforele pe care le cultivi – le iau ca metafore, căci argumente nu am găsit pentru ele la istoricii mari – țin de acea reevaluare aflată în discuție.

  22. „Profesor Ciurtea”, in 10 ani de cand comentez aici iti apare in premiera pseudonimul si in aceste conditii si nefiind medic nu aveai cum sa stabilesti ca am…”obsesii”. Nici eu nu sunt medic, dar cunosc manifestarile unor insi cu tendinte de „dedublare” si mai precis ai lasat in ceata aluzia ca folosesti diverse pseudonime, ocazie cu care te-ai lovit de obsesii, tu fiind obsedat doar de o dogma genocidara ca si mine, numai ca de partea ailalta, in care genocidul e estompat pana la punerea la indoiala. Romania e condamnata de Securitate, aici fiind punctul crucial in care te arati incapabil sa evaluezi trecutul, daca prezentul iti scapa. Ce e si mai cert, istoria pe care recunosti ca o cunosti se rezuma la ce spun unii la New York referitor la o „reabilitare” a Kaiserului, cred ca e interpretarea ta ce denota ca nu ai retineri sa dai sentinte in necunostinta de cauza! „Reevaluarea” e o provocare, respectivii acuzandu-l pe Imparat de o pozitie pe care nu a avut-o, fiind fortat de Maresalii Hindenburg si Ludendorff sa abdice, IN TRENUL IMPERIAL, exact cum fusese fortat in 1917 Tzarul Nikolae II sa abdice tot de generali!Cei doi Feldmaresali au fost cei care l-au sustinut pe Hitler prin toate mijloacele, primul DESEMNANDU-L (ca si Alogenul Yohanis pe Örbany) premier/Kanzler pe Hitler fara majoritate in Reichstag! Din 1914 adevaratii conducatori ai Germaniei au fost cei doi maresali care au stabilit strategia militara si economica, trecerea industriei pe picior de razboi. Obsesia cu istoricii mari e de-a dreptul hidoasa, ca si cu „metaforele”, tu crezandu-te expert, de unde si legatura jignitoate, care-ti arata tarele, intre „obsesii si reevaluare”. O josnicie superioara adversarilor mei, caci ii consider pe Hitler si Musolini ILEGALI BOLSEVICI nu pentru a-i…”reevalua”. Si inca ceva, „prietena” mea „Rollason” mi-a reprosat cu mult timp in urma ca nu sunt la curent cu ce se mai reevalueaza in SUA.

  23. Este vorba de altceva, stimate Charlie! Prima recomandare este că dacă ne repezim la concluzii, fără a avea argumente nu facem mare lucru. A doua că iar te obsedează de ce scriu acum. Am scris și în trecut, dar rar. Acum, recunosc că după ce am citit cartea domnului Marga, Ordinea viitoare a lumii, în urma citirii cărții dumnealui Societatea nesigură, am început să-i dau atenție. De asta îl citesc și uneori scriu. Genocidul, ai dreptate, este cel mai grav lucru în istorie. Istoricii cei mai mari îl tratează. Dar cu argumente, dar nu cu – mă ierți sper, obsesii. Nu cum faci mata se lămurește tragedia. Fără fapte și cu idei fixe nu se lămuresc crimele care au fost și ar trebui să nu mai fie. Trebuie fapte și analiză – ca în chimie, dacă vrei. Altfel sunt simple vorbe, fie și metafore.

  24. Ce zici bre de un „Defender Europe 20” ?? Hai, la opinii,.. Acu, tocmai acu, când toți și toate se izolează,, Când țările iși inchid granițe,. vine un NATO cu un ”exercițiu militar” , care clar intrigă, amenință rusia. Ce rost are ?? Vin 30.000 soldați americani, cu tancuri și arme grele,. Precis nu vor mai pleca.. Deci, ar fi curios ,straniu,.. să fie mascați contra virus.. Vin in perioadele și zonele cele mai afectate.. Ei de ce nu se tem..?? Pentru ei de ce nu este valabilă carantina ?? O presă românească , de ce nu pune niște intrebări pertinente, deși știe secretele tuturor, dezvăluie , descoperă ce vrei și ce nu vrei,. ?? Cine ce urmărește in europe, in lume ??

  25. „Profesor Ciurtea”, „mata”(iata o alta scapare din trecutul tau de comentator) esti obsedat de transferul de la Hitler la Stalin al responsabilitatilor pentru genocidul nazist, ceea ce in traducere inseamna ca esti obsedat de culpabilizarea lui Stalin,mai precis a marxismului/bolsevismului. Te pomenesti ca si genocidul bolsevic neincarcat cu genocidul lui Hitler
    nu ti se pare suficient de „argumentat”!? Cimitirele si gropile comune cunoscute si inca necunoscute dau in afara de atatea cadavre si „mata” ai nevoie de noi sí noi „argumente”. Chiar nu-ti percepi ruptura totala de realitate? Chiar nu realizezi ca te faci complice cu asasinii? Tot de la Profesor ai preluat aberatia cu „istoricii” care sunt singurii ce mai
    pot spune ceva si nu procurorii? As fi fost de acord si cu aceasta aberatie „metaforica” stiind ca din cauza unor oameni ca voi nu a fost posibil un proces al comunismului si nici nu pare sa fie posibil intr-un viitor apropiat, dar „istoricii”
    la care faceti trimitere sunt de calibrul alora, „nestiuti de tine” ca sa nu faci nominalizari „care tin captiva Romania”!
    Chiar credeti ca bolsevicii au ideologizat numai istoria din tarile comuniste, nu le-a dat prin cap sa cumpere sau chiar sa „fabrice” istorici in Occident? Ca sa bata cele doua variante de istorii, adica sa dispara propriul genocid!
    Ce va pot cere fiind analfabeti istoric? La fel cum Profesorul nu va cere sa-l apatati cu prastii fiind incapabili sa-i
    intelegeti discursul, asa cum si pe vremuri, ca si azi, sunteti marxisti fara sa-l cititi pe Marx…

  26. Omule, ce se discută? Aici se comentează, eventual, un articol despre coronavirus. Nu este vorba nici de Hitler și Stalin, nici de Churchill, nici de Marxa sau altceva din acedst registru. Nici nu are rost să implici persoane care nu participă la discuție. Suntem de acord cu ce se spune în articol sau nu? care sunt prob ele? Căci nimic nu este fără probe. Și când este vorba de inși pe care nu-i agreăm trebuie probe. Așa este! Nu te lăda sedus de metafore și vorbe fără acoperire! Păcat de atâta energie. Sunt foarte mari istorici astăzi, care ar trebui citiți. Și când ne îmbolnîvim mergem la doctor, nu la poprtarul echipei de handbal!

  27. Cand ati ajuns in impas faceti apel invariabil la „tema” discutiei, argument care poate ar fi adecvat securistilor de „dreapta” despre care precis „Ciurtea” nu a auzit pentru ca nimeni nu a adus „probe”,iar respectivii nu s-au autodenuntat.
    Ce mai conteaza ca nu eu am adus subiectul Hitler in disputa, subiect pe care respectivul nu-l cunoaste, neadunand probe de la „marii istorici”!? Si Rooler a fost mare istoric si Ilie Ceausescu si echipa lui de sunet, ce sa mai spun de „von”ii de genul lui von Rauch sau de Issak Deutscher dintr-o familie marxist-bolsevica,acesta imprimand istoriografiei „burgheze” postbelice referitoare la Stalin orientarea conforma, conforma intereselor Cauzei. Chiar repeti trimiterile din lunile si anii trecuti la „cititul istoricilor mari”, tu habar neavand si necitindu-le cartile,pe cand eu asa am ajuns la „obsesie”,
    studiindu-i PE TOTI aceia care au abordat cele doua MACELURI BOLSEVICE mondiale, separat lucrarile tip „memorii” ale unui mare numar de personalitati participante si decidente, nu numai „biografiile”…scrise de altii, adica „marii istorici”!
    Pe urma habar nu ai CE ESTE ISTORIA si cum e abordata de filosofi si literati. de cateva secole, inclusiv azi, nu de alta, dar sa nu fiu acuzat de „imbatranire” a izvoarelor. Nu stiti de ce sa va mai legati si sa invocati cu disperare, ba de „mari istorici”, ba de „arhive”, ba de titluri si identitatea reala, numai sa ramana cum s-a stabilit, genocidul marxist nu a existat, doar cateva persecutii staliniste si dai pe Stalin, in timp ce nepotzeii asasinilorisi fac de cap in Romania si mai ales in intreaga Lume. Vreti probe”, precum procurorii, dar nu vreti sa adune probe procurorii…

  28. Tema articolului, mai presus de efectele in victime ale virusului chinezesc, surprinde in principal „efectele” in planul abordarii responsabilitatilor, Profesorul dirijand in derizoriu responsabilitatea regimului bolsevic chinez, ba chiar cu
    un aplomb demn de o Cauza mai buna a decretat discretionar ca toti aceia care spun altceva fantazeaza! Cand ne confruntam
    cu o actiune tipica de razboi biologic menit sa paralizeze civilizatia „Abendland”-ului, ca sa folosesc limba filisofilor.
    Efectele sunt multiple, ele nerezumandu-se la decimarea fizica a occidentalilor, dar si a propriilor conationali. Asa cum am spus, paralizarea vietii economico-sociale, a mediului financiar si de afaceri, distrugerea bazei existentiale intr-o forma superioara razboaielor clasice si chiar nucleare. Decimarea vietilor fara distrugerea bazei materiale, forma ideala da razboi ideologic marxist in care nocivi sunt purtatorii traditiilor,simbolurile putand fi distruse ulterior in liniste!
    Declansarea acestui razboi „asimetric” s-a comis cu peste sase luni inainte, fiind trecut sub tacere de secretomania tipic marxista conservata perfect in China bolsevica, pana cu putin timp in urma cand, prezentand victime si masuri interne, a fost posibila disimularea premeditarii, cu mult inainte purtatorii in necunostinta de cauza sau in misiune raspandind in mod tintit pe Italia, cu rolul de cap de pod european! Violenta pandemiei in Cizma Europei care nu se regaseste in alte colturi ale Lumii „probeaza” caracterul de tinta al acestei tari cu concentrari urbane uriase. Sa credem oare ca din zona chineza afectata au plecat purtatori numai spre Italia? Cand stim ca rasputinista ENGIE a aranjat cu conducatorii Chinei bolsevice fratesti un transfer masiv de tehnologii,fabrici, tehnicieni si oameni de afaceri germani…Importul virusului in Germania avand loc via Italia. Trucul pastrandu-se acelasi, infectari ne-controlate,la cheremul intamplarii nefericite.

  29. Omule, văd că discuția rațională nu este posibilă, așa că, neavând timp de pierdut, eu închei aici. Nici o frază pe care o zici mata nu stă în picioare, căci nu așa se discută și nu sunt argumente. Îți convine sau nu, trebuie argumente. Mata ai invective, clișee, prejudecăți, vorbiri despre ce nu cunoști, eventual metafore clasate. Lumea nu a stata în loc și nu stă. Eu zic să te ocupi de ce știi și mai ales de viața matale și a celor din jur. Istoria universală te depășește prea mult. Să fim sănătoși!

  30. „ciurtea”, impasul in care te afli e vizibil. Dupa ce ma acuzi fals ca-l aduc pe Hitler in discutie si dupa ce proferezi jigniri „subtile”, acuzi invective. Despre ce clisee aberezi, doar ma acuzai ca tot ce spun nu se incadreaza tiparelor pe care le-au fabricat ticalosii ce falsifica istoria pentru a acoperi crimele marxistilor. Tu vorbesti de istoria universala
    care nu ai pus mana pe o carte de istorie, nici macar a acelora pe care-i numesti „mari”. Chestia cu „lumea nu sta pe loc” e definitorie pentru toti complicii actuali ai asasinilor care vor sa se uite monstruozitatile ideologiei marxiste. Dialogul pentru tine e impunerea cu forta a ce spun altii si crezi ca facand trimiteri la metafore anulezi argumentele pe care nu esti capabil sa le contracarezi. Aceasta controversa cu pretorienii se repeta periodic si incep sa cred ca seful vostru s-a pus in sfarsit in miscare…Cine-ti permite tie sa faci trimiteri la viata mea si „a celor din jur”? Chiar atat de jos te impinge dogma sa cobori? Sau e o amenintare, intamplator la alt articol un comentator amenintandu-ma ieri mult mai concret, cu trimiteri tot la…”sanatate”? Sinistre forme de viata…

  31. Fiind singurul care interpretez corect situatia actuala din Romania si increngaturile ierarhice ale Securitatii din Europa si SUA nu ma ating jignirile si obsesiile dogmatice ale unui pseudoprofesor care pentru ca e vandut Diavolului Rosu
    sustine aberant ca „nicio fraza pe care” o scriu nu sta in picioare. Daca el e seful care are la dispozitie garda pretoriena
    atunci se incadreaza tipului de intelectual de care tot vorbesc, intelectualul care-si anuleaza valoarea culturala si morala prin servirea Cauzei marxiste ce a dat cele doua extremisme ale ultimelor doua secole…

    • Bați câmpul pe toate strunele, Șarlicule! Este bine că te autodeclari „singurul care…”. Când omul ajunge la asemenea închipuire este clar cu cine avem de a face. Cred că odihna nu este de ajuns. Nu te bagă de fapt nimeni în seamă cu enormitările tale și delirezi pe teme de istorie. Nici eu nu sunt istoric, dar știu ce au spus istoricii serioși. Nu-i putem desființa de dragul enormităților. Eu zic să publici în volum interpretarea ta, de care vorbești, să ne procopsim și noi cu ceva. De ce nu o faci și umbli doar prin subsol? Oare asta-i de fapt misia?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.