EFECTUL P (32)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House.

În apropierea lui Poolo mi se întâmplau destul de des nişte fapte ciudate: lucruri pe care mi le aminteam firesc şi cu precizie păreau până la urmă că nici n-au avut loc. De obicei totul începea de la o discuţie în contradictoriu cu el, el care nega ceva ce s-a întâmplat. Până la urmă îmi aducea atâţia martori în sprijinul ziselor sale, încât am început să nici nu mai lupt pentru dovedirea celor afirmate de mine despre autenticitatea unor fapte atât de evidente. (La început am crezut că sunt nebun, că am false amintiri şi aşa mai departe. Dar pe urmă am observat că numai în preajma lui mi se infirmau întâmplări prin care mi se părea că am trecut).

Să stai cu mâna captivă pe un mâner şi cu tot trupul captiv în legătura sa cu mâna captivă, să stai o oră astfel şi apoi două şi apoi un timp infinit pe care nu-l mai poţi măsura cu ceasul, să ai perspectiva ca după un somn de câteva ore − culcat pe o canapea de lângă manete − să te scoli pentru a-l schimba pe celălalt captiv de bunăvoie extenuat acum şi el şi să-ţi reiei locul lângă cele două manete cu perspectiva ca peste câteva ore să te culci din nou şi să-l pui pe coleg să facă ceea ce faci tu acum şi obligându-te apoi din nou să reiei aceeaşi treabă înfiorător de simplă şi de acaparantă şi aşa în continuare, mânat din urmă doar de propria-ţi conştiinţă şi de însemnările indirecte pe care această conştiinţă le primeşte încontinuu din difuzorul alimentat cu o gamă infinită de întâmplări adevărate şi de minciuni, să trăieşti cu mâna captiv pe o manetă care este vie doar atâta vreme cât i te consacri cu tot sufletul tău, să te sacrifici pentru ceva ce devine, în ciuda emisiunilor de la difuzor, tot mai abstract, un fel de poveşti sau reportaje despre nişte morţi a căror moarte a pierdut deja de mult orice sens, fiind gata să nu mai vezi nicio raţiune în nimic, în general moartea pierzându-şi orice dimensiune normală pentru tine. Tu să nu mai ai de făcut în viaţa asta infinită a întregii omeniri altceva decât să strângi maneta în mână, iar toată omenirea să nu mai reprezinte pentru tine decât maneta din faţa ta valorând tot mai puţin şi să mai ai puterea să continui…

…să mai treacă o vreme din lungul timp lipsit de jaloane, mâlos de aceea ca o mlaştină, să faci acelaşi lucru fără perspectiva de a face şi altceva, dar ştiind că în clipa în care ţi-ai pierde raţiunea tot sacrificiul tău n-ar mai fi posibil pentru că manetele nu s-ar mai supune controlului sufletului tău şi acele contoarelor ar sălta înnebunite…

…să te întrebi de aceea cu frică mai tot timpul − chiar şi atunci când nu te întrebi − cum să poţi, Dumnezeule, cum să poţi să rezişti în continuare în aceeaşi cameră şi în aceeaşi poziţie aplecat asupra unor manete incomod dispuse, şi azi şi mâine şi mereu, fără nicio perspectivă ca ceva să se schimbe, fără nicio perspectivă ca viaţa infinitei omeniri să-ţi ofere şi ţie un crâmpei de viaţă reală, să începi să crezi că omenirea înseamnă ceva luminos din care nu lipsiţi decât tu şi colegul tău, două deşeuri folosite doar ca pârghii ale vieţii altora şi din cauza aceasta să începi să urăşti toată omenirea pentru care înţelegi să te sacrifici…,…..

…şi cu toate astea să rezişti în continuare şi să strângi exact atât cât este necesar cele două manete. Să te minţi, încercând să născoceşti tot felul de diversiuni care să te facă să crezi că ai putea încă trăi, să te minţi încontinuu cu acele jocuri pe care le-ai inventat şi de care ţi-e ruşine şi faţă de colegul tău. Chiar dacă ele se consumă numai în gând şi le cloceşti doar în minte până te saturi de ele şi nu te mai distrează deloc. Să ţi se facă lehamite de ele şi să n-ai cu ce să le înlocuieşti şi să revii din nou la aceleaşi distracţii sterile şi mutilate. Şi până la urmă cum să nu înnebuneşti?

…e greu să fii un anonim. Îţi vin tot felul de idei. Să gândeşti, de exemplu, că ai muncit toată viaţa „în rând cu ceilalţi”, fiind convins că fiecare om nu reprezintă decât un procent din efortul colectiv, dar că dacă fiecare îşi va majora acest efort, atunci şi rezultatul colectiv va fi mai mare. Ceea ce nu ai putut verifica pentru că într-o zi ai făcut o „pauză”. Şi tot aşa în altă zi. Şi ţi-a fost dat să observi că produsul total nu s-a diminuat cu nimic. Asta înseamnă că ai lucrat toată viaţa de pomană, dacă aportul tău e atât de neînsemnat? Mai ales că nimănui nu i-a trecut prin minte că aceste pauze diminuează rezultatele muncii; ţi-au reproşat doar că o duci prea bine. Şi sunt clipe în care nici măcar nu ştii dacă aceste gânduri sunt false…

…şi tocmai atunci intervin din perete sunetele cele mai disperate şi îndemnurile cele mai patetice şi ţi se spune că fiecare secundă cât mai rezişti mai salvezi câteva vieţi şi mame disperate îşi spun şi ele replicile şi copiii disperaţi plâng deznădăjduiţi, încât îţi mai încleştezi pumnii pe manete şi mai rezişti încă o clipă şi încă o vreme şi vremea nu mai are dimensiuni…

….şi până la urmă nu mai rezişti şi-l trezeşti şi pe colegul tău cărui singură dorinţă − ca şi a ta − este aceea de a dormi, îl trezeşti pentru că altfel se duce totul dracului şi tot ce ai făcut s-ar duce de râpă într-o singură clipă, îl trezeşti pe el şi te laşi tu să cazi într-un somn greu şi fără vise până ce te trezeşte după incredibil de puţină vreme colegul, treci în locul lui, asculţi nenorociţii care-ţi vorbesc din perete şi mai ţii manetele în mâini dar ştii de la început că vei rezista mai puţin ca înainte şi că data viitoare vei rezista şi mai puţin ca acum şi că asta nu va însemna decât că-l vei obliga pe colegul tău să doarmă şi el mai puţin şi să reziste şi el mai puţin atunci când va lucra în locul tău şi atunci te va trezi şi el si va trebui să dormi şi tu mai puţin şi cercul vicios se va strânge tot mai mult şi nu este sigur că vei mai reuşi multă vreme să-i faci faţă…

…îţi spargi creierii cu lucrurile care ţi-au plăcut pe vremuri şi găseşti foarte multe şi totodată foarte puţine, încerci să ţi le readuci în memorie de parcă le-ai mai trăi o dată, dar ele îţi vin în minte deformate şi nu se lasă nicicum înghesuite în jocul pe care-l doreşti atâta şi atunci când încerci să-ţi aminteşti de o figură, aceasta îţi apare strâmbă de parcă ai privi-o pe un ecran concav şi chipul frumos devine slut şi cu totul altceva decât ai vrut tu să vezi…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.