Ein Mann ein Wort

Istoria oferă multe flashback-uri în ultimele zile:

În decembrie 1989, Ceauşescu oferea majorări de pensii de la înălţimea balconului a ceea ce a fost atunci Comitetul Central şi avea să devină în mod providenţial actualul Minister al Muncii şi Protecţiei Sociale. Revelator e şi faptul că, din perspectiva lui, segmentul deciziv şi final erau şi atunci pensionarii. Oferta materială de aproximativ zece la sută în plus pentru o pensie minimă era relativ modestă, dar eventual finanţabilă din cele aprope două miliarde pe care le pusese deoparte şi descoperite de băieţi deştepţi mai târziu. Cu experienţa unei ramburări de fonduri de la FMI de circa treisprezece miliarde de dolari şi a ansamblului Victoriei Socialiste în plin şantier, avea evidente limite concrete de generozitate. Casa Poporului avea şi ea să devină cenaclul democraţiei, a se citi sediul Camerei Deputaţiilor şi al Senatului.

Tot din istorie, dar şi din teoriile de gestiune a conflictelor, se impun situaţii de arbitraj atunci când medierea între părţi beligerante nu reuşeşte să curme injuriile discriminante sexual. Prototipul arbitrului pentru gâlceava valahică este un neamţ riguros de inspiraţie occidentală, respectat de clanuri boiereşti pentru iniţiala sa imparţialitate, vorbitor de limbaj elevat şi limbi străine, acceptabil la Poartă şi la porţile cancelariilor donatoare, iubitor de teatru şi muzică preclasică şi care a avut şansa să stea acasă primii şapte ani din viaţă. E natural, dezinvolt, nu are nevoie să citească ultima ediţie completă şi adăugită a codului bunelor maniere.

Tot din trecut se impune şi rolul femeii, care în mod abuziv a fost confundată de meşterul Manole cu materialul de construcţie. Dilema era şi atunci multilaterală: pe de o parte, Manole îşi sacrifica soţia, pe de altă parte, zidurile ctitoriei sale riscau să se surpe dacă nu jertfea acest liant important pentru consolidarea construcţiei. Din perspectiva ctitorului modern, avem şi azi candidate de vază pentru astfel de intervenţii, e drept cam tinere pentru asemenea soartă, dar inconturnabile pentru sacrificiul suprem. La prima vedere aş propune trecerea spre Băneasa spre consolidare supremă, pasaj care a izgonit în ultimii ani mulţi investitori. S-au grăbit să ajungă în două ore şi un pic de la Bruxelles la Otopeni şi în cam tot atâta de la Otopeni la Marriott. E drept că în felul acesta traseul Bruxelles-Bucureşti făcea concurenţă rutei spre New York sau Senegal.

Tot din cartea propriilor recorduri ne-am ales cu respectul pentru cuvântul dat şi loialitate. Nu schimbăm alianţe, nu vindem ţara indiferent de preţ, respectăm partida sau partidul a cărui doctrină o purtăm în noi până la moartea vecinului, posesor de capre sau al oii mioritice, parteneră de dialog fie el şi social. Recurgem la această formă de comunicare în special atunci când ne simţim ameninţaţi de propria familie fie ea şi politică. Ştim de ce trăim şi ne mirăm că murim înainte de vreme deşi ne-am rugat toată viaţa la Dumnezeu. E drept că am făcut pe parcurs mici confuzii omeneşti de altfel, orientându-ne ba spre Mecca, ba spre Ierusalim, ba spre Berlin, Moscova sau Washington. Căutarea adevărului absolut face parte din calitatea curiozităţii speciei sau a speciei curioase.

E totuşi nociv să existăm în ideea că suntem oricum determinaţi istoric în evoluţia noastră, că suntem incapabili de moralitate după ce am auzit la vârstă adultă că această categorie există şi că se predă în universităţi particulare. Mai putem face multe şi noi, putem trasa linii drepte pentru propria coloană, dar mai curând pentru cea a copiilor noştri pe care am încetat să-i iubim.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.