O elevă din România, medaliată cu aur la o competiție internațională de chimie aplicată, a dat în judecată Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, după ce instituția i-ar fi retras posibilitatea de a fi admisă fără examen la Facultatea de Medicină. Tânăra susține că și-a construit planurile de viitor pe baza regulamentului de admitere publicat de universitate, iar modificarea criteriilor în timpul procesului de admitere i-a încălcat drepturile, scrie Libertatea.
Eleva a obținut medalia de aur la o olimpiadă internațională de chimie aplicată și considera că îndeplinește condițiile pentru a beneficia de admiterea fără concurs, facilitate acordată unor olimpici. Ea susține însă că, ulterior, universitatea a modificat interpretarea regulamentului și a decis că performanța sa nu mai este eligibilă pentru această categorie de admitere.
Tânăra a deschis o acțiune în instanță împotriva universității
În urma acestei decizii, tânăra a deschis o acțiune în instanță împotriva universității, solicitând suspendarea efectelor hotărârii și recunoașterea dreptului de a fi admisă fără examen. Litigiul vizează atât modul în care au fost aplicate regulile de admitere, cât și respectarea principiilor predictibilității și egalității de tratament pentru candidați.
În fiecare an, instituțiile de învățământ superior stabilesc propriile criterii privind competițiile recunoscute și condițiile în care laureații pot beneficia de admitere fără concurs. Aceste reguli sunt publicate înaintea sesiunii de admitere și reprezintă baza pe care elevii își planifică înscrierea.
Eleva susține că schimbarea condițiilor după publicarea regulamentului i-a afectat șansele de admitere și i-a produs un prejudiciu, motiv pentru care a ales să se adreseze instanței. De cealaltă parte, universitatea urmează să își prezinte punctul de vedere în cadrul procesului.
Eleva a obținut locul I și medalia de aur în Indonezia. Deși performanța ei a fost recunoscută de Ministerul Educației, care i-a oferit o diplomă de excelență, bursă de olimpic și i-a echivalat proba scrisă de la bacalaureat cu nota maximă, conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București s-a poziționat ferm împotriva înscrierii ei automate. În timp ce alte trei universități de medicină din țară (din Iași, Târgu Mureș și Brașov) au acceptat-o imediat fără examen în baza aceluiași premiu, UMFCD rămâne singura instituție care-i refuză elevei dreptul de a fi admisă la facultate în baza rezultatelor de excepție obținute la olimpiadă.
La cât de inventivi sunt românii, este posibil să „vâneze” competiții care să le asigure admiterea fără examen. Întrebarea mea este, DE CE un medaliat cu aur la o competiție mondială recunoscută la nivelul Ministerului Educației, are teamă de un examen în care-și poate confirma nivelul de performantă școlară ? Ministerul Educației să publice lista cu competițiile recunoscute pentru admiterea fără examen la universități pe profilul fiecărei discipline !
Ideea e buna,dar concluzia e gresita,fiindca cea careia ii cere sa-i faca dreptate este exact cea care NU face dreptate,ci aplica legea.Adica,Jusitia CAPTURATA.Or legea e stramba ca cei care au sfidat o Romanie intreaga,pe 11 Dec.2025.(episodul „A sunat Lia,hai sa omoram drklui Democratia !”) si despre care presa mainstream,(adica si tu,Coti),e mucles in urma amenintarilor primite,ca si cum acel episod nu a avut loc.Cand o crv profesionala,gen Lia,Liana,Ionela Coman,tanti Rizescu,etc,are putere mai mare decat a 4-a putere in Stat,aveti o mare problema,baieti si fete,cu pix,microfon si camera video !
DACA LOCURILE DE LA BUGET sunt „DATE/platite de Ministerul Invatamantului” atunci UMF nu are nici un drept sa refuze admiterea elevei pt ca este locul dat de STAT, deci ministerul trebuie sa reduca numarul locurilor de la buget cu locul refuzat de UMF carora ministerul le plateste salariul…
E corecta decizia UMF Carol Davila! A luat un premiu la o competiție alta decât olimpiada de chimie! E un fel de cupa Balcanică fata de Cupa mondială! In rest ,bravo ei că a intrat!