Eșec în preluarea spitalelor CF1 şi CF2

atrofie musculara, decontate

Proiectele de hotărâre prin care Primăria Capitalei solicită să preia în administrare spitalele clinice CF1 şi CF2 nu au fost adoptate în şedinţa de luni a Consiliului General al Capitalei.

Acestea au întrunit doar 29 de voturi favorabile, insuficiente în vederea adoptării, deoarece aprobarea lor presupune o majoritate de două treimi.

Directorul medical al Spitalului nr. 1 CF Witting, Ileana Daniela Dragoescu, a declarat că unitatea medicală a fost reabilitată şi modernizată cu bani de la Banca Mondială, astfel încât rezistă la un cutremur de nouă grade. Ea a menţionat că spitalul se autofinanţează, iar cheltuielile unităţii sunt acoperite prin serviciile medicale oferite. Ileana Daniela Dragoescu a precizat că spitalul nu are datorii, deţine aparatură pentru consultaţii şi investigaţii multidisciplinare, dar necesită investiţii.

„Spitalul este curat, este renovat, pacienţii sunt mulţumiţi, nu avem probleme grele care să împiedice o bună funcţionare”, a spus ea.

Consilierii generali PSD au anunţat că se abţin şi că doresc să supună proiectul consultării publice. Totodată, şi-au exprimat îndoiala în legătură cu capacitatea Municipalităţii de a administra cele două unităţi medicale, în condiţiile în care bugetul PMB este insuficient pentru alte investiţii. De asemenea, au menţionat că există o solicitare din partea Ministerului Apărării de preluare a unităţilor medicale.

Conform proiectelor, se solicită Guvernului să emită două hotărâri privind trecerea imobilelor situate în Calea Plevnei nr. 142 – 144 (Spitalul Clinic nr. 1 C.F Witting), Piaţa Gara de Nord nr. 3 (Ambulatoriul de Specialitate Gara de Nord), str. Mărăşti, nr. 63 (Spitalul Clinic C.F nr. 2) şi Calea Griviţei nr. 359 (Policlinica CFR Griviţa) din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în domeniul public al Municipiului Bucureşti, inclusiv în ceea ce priveşte managementul asistenţei medicale.

Potrivit referatelor de aprobare, cererile au venit din partea reprezentanţilor celor două spitale, care solicită „preluarea cu celeritate” în administrarea PMB, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, a declarat că Ministerul Transporturilor are în coordonare o reţea de 15 spitale, la nivel naţional, printre care se numără şi cele două din Bucureşti. Guvernul a hotărât însă ca această reţea să fie desfiinţată.

„Cele două spitale vor fi alocate cui cere. Celelalte localităţi în care există spitale ale Ministerului Transporturilor, care au bugete mult mai mici decât Capitala României, şi-au exprimat dorinţa de a prelua la municipalităţi aceste spitale şi acesta este un prim pas, prin care Municipiul Bucureşti să îşi dorească să preia, la fel ca celelalte localităţi din România, spitalele acestei reţele”, a precizat Tomescu, în şedinţa Comisiei de Sănătate a CGMB.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. Alte spitale CF din orase cu bugete mult mai mici, au fost primite cu bratele deschise iar faimosul Bucuresti nu poate ?!

  2. Terenurile sunt donate de Regina Maria catre CFR pentru spitale care sa deserveasca CFR-ul, daca Ministerul Transporturilor prin CFR renunta la ele, in locul Casei Regale le-as lua inapoi… faceti un parteneriat si alocati niscai fonduri de la Primarie/MS catre Transporturi, dar Transporturile trebuie sa ramana administratori.

  3. Trebuie date la Armată sau SRI, sau STS, sau SPP sau SIE. Că ei sunt în toate și în tot speciali. Medicamente gratuite, spitale, hoteluri în stațiuni și unități de recuperare în circuit închis proteze dentare, proteze, orteze toate decontate de ministerul de care aparțin , fiindcă pensia specială este numai pentru traiul de toată ziua. Și nu va mai dura mult, a anunțat domnul prim ministru Ciucă în locul fricosului ministru muncii Budai, ca nâine este anul 2035.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.