La Constanța, între 7 și 9 septembrie au avut loc Zilele Culturii Aromâne, ocazie cu care s-au desfășurat manifestări culturale legate de tradițiile, cultura și identitatea acestei comunități care trăiește în spațiul românesc de peste un secol.
În cadrul acestor evenimente fost vernisată o expoziție de artă plastică pe data de 7 septembrie, la ora 18.00. În cadrul galeriei, au expus artiști români și aromâni, au fost evocate personalități din cadrul comunității care au creat și au avut o contribuție substanțială la crearea patrimoniului armânesc. Vernisajul a fost urmat de o lansare de carte. A doua zi, sâmbătă, 8 septembrie, începând cu ora 10.00, a avut loc un simpozion științific național, intitulat „100 de ani de România – Cultură, Identitate, Patrimoniu armânesc în secolul XX“.
Obiectivul major al evenimentului științific a fost acela de a stimula interesul comunității aromâne cu privire la abordarea relației dintre aromâni și societatea românească, de a încuraja crearea unei rețele de cercetare în acest domeniu. În același timp, simpozionul și-a dorit să rememoreze contribuțiile oamenilor de cultură aromâni care au creat și au trăit în România. La aproape o sută de ani de când aromânii trăiesc în România, se impune o analiză cu privire la rolul și contribuțiile pe care aceștia le-au avut în cultura românească, modul în care au comunicat cu societatea și cu majoritarii, dar și diferențele de percepție și dialog public. Credem că această analiză va trebui continuată în diferite medii științifice, deoarece patrimoniul cultural și material creat de aromâni în spațiul de cultură românească este unul considerabil și deloc de neglijat. În același timp, trebuie studiată și evaluată relația de rudenie pe care cultura aromână și cultura română o au ca dimensiune identitară și de integrare în cultura europeană. Cum s-au integrat cele două culturi în spațiul european și care au fost coordonatele pe care culturile amintite le-au parcurs și le-au urmat.
Simpozionul organizat la Constanța a mai avut o contribuție semnificativă, aceea de a parcurge, la modul imaginar, un itinerar al identității balcanice către spațiul românesc, care se circumscrie în arealul sud-est european din care fac parte și aromânii. Tema simpozionului desfășurat la Constanța a avut ca principal scop evocarea rolului aromânilor în cultura română și a modului în care această contribuție substanțială a fost valorificată din punct de vedere cultural.
Dincolo de „miza“ pe care diferiți critici ai evenimentului o vor identifica drept „diferită“, există suficiente argumente pentru „o radiografie“ a contribuției aromânilor în cultura română ca expresie a implicării lor în spațiul public românesc. Prin urmare, ne propunem să identificăm demersul pe care aromânii l-au avut în cadrul îmbogățirii culturii române, dar și în actul de creație culturală. În același timp, considerăm necesară și evocarea memoriei aromânilor care au contribuit, în diverse moduri, la crearea patrimoniului cultural românesc cu care unii dintre ei s-au identificat.
Pentru un stat ca România, a doua jumătate a secolului al XIX-lea a însemnat un proces de construcție a apartenenței culturale, cel puțin la nivel teoretic, la civilizația europeană de tip occidental. Balcanii, ca spațiu identitar al aromânilor, au fost dominați o lungă perioadă de cultura politico-socială otomană și încercau să-și creeze o nouă identitate spirituală, socio-politică în statele nou-apărute, precum Bulgaria, Grecia, Albania. Acesta este contextul general al necesității afirmării culturii identitare și naționale a comunităților de aromâni care nu-și mai regăseau locul dorit în cadrul noilor state reconfigurate geopolitic după dispariția autorității otomane. În acel context, o parte a comunităților în care trăiau aromânii au decis să vină în România prin intermediul unor colonizări desfășurate între 1925 și 1938. Acest episod i-a convins pe intelectualii și oamenii de cultură aromâni că trebuie să se implice în spațiul public românesc pentru a avea contribuția pe care o considerau necesară în noua patrie de adopție. Această implicare a însemnat crearea unor instituții precum Banca Națională a României sau Academia Română, editarea unor cărți fundamentale sau donații substanțiale pe care unele familii de aromâni le-au făcut în spațiul public românesc. A fost evocată, în cadrul simpozionului, memoria celor care au constituit o „Aromânie în miniatură“ în Dobrogea de Sud, unde au trăit timp de 15 ani comunități importante de aromâni. Colonizările întreprinse de guvernele românești în Dobrogea de Sud au rezolvat temporar problema constituirii corpului majoritar în acea zonă de graniță a României, în care românii nu formau o majoritate și, prin urmare, nu dominau. Aromânii au contribuit la formarea acelei majorități românești și au reușit inclusiv securizarea graniței cu Bulgaria. Sudul Dobrogei făcea parte dintr-un areal identitar revendicat și de Bulgaria, iar metodele de naționalizare a zonei au fost identice cu cele practicate de Serbia și Grecia, care au intenționat să-și grupeze forțat „conaționalii“ în propriile granițe. Prin urmare, evocarea memoriei acestor comunități nu a fost întâmplătoare, deoarece pe 7 septembrie 2018 s-au împlinit 78 de ani de la semnarea Tratatului de la Craiova, prin care Sudul Dobrogei a fost cedat Bulgariei, eveniment care a avut ca efect schimbul de populație româno-bulgar.
Efectele acestuia au fost suportate și de aromâni, ei fiind obiectul înțelegerii. Simpozionul a grupat cercetători, universitari și scriitori preocupați de studiul culturii și tradițiilor aromâne. Printre aceștia amintim pe Radu Carp, profesor universitar și politolog. Domnia sa a prezentat comunicarea cu titlul „Personalități aromâne în politica românească – repere pentru o restituire necesară“. Maria Pariza, conferențiar universitar și publicist, a prezentat comunicarea cu titlul „Patrioții României Mari și imaginea aromânilor“. Scriitorul și publicistul Nicolas Trifon a rememorat evenimentele în studiul cu titlul „Contribuțiile României la patrimoniul aromânilor“. Alexandru Gica, conferențiar universitar și cercetător al problematicii aromâne, a prezentat comunicarea cu titlul „Donatorii aromâni“. Universitarul și scriitorul gălățean Cătălin Negoiță a prezentat o contribuție științifică cu titlul „Cultura și civilizația aromână la sfârșitul secolului al XIX-lea văzută prin ochii lui Ioan Nenițescu“. În cadrul lucrărilor simpozionului a fost prezentată și contribuția scriitorului și publicistului Matei Cazacu, cu titlul „Omagiu colegului Nicolae Șerban Tanașoca“. Iulian Mitran, doctorand al Universității București, a prezentat comunicarea cu titlul „Tache Papahagi – Relevanța operelor științifice în cadrul culturii românești și a culturilor balcanice“. În cadrul simpozionului, am evocat activitatea și contribuțiile Lenei Constante în cadrul Școlii Sociologice de la București, dar și reperele personalității acestei intelectuale aromâne de excepție. Evenimentul științific a continuat cu discuții pe baza întrebărilor puse de publicul prezent. Considerăm că se impune obligația ca astfel de acțiuni științifice să poată continua în spațiul public pentru a prezenta, evoca și conștientiza contribuția substanțială a aromânilor la ceea ce a însemnat construcția și consolidarea culturii publice și instituționale românești.
Autorul e putin cam semianalfabet, sau e doar o impresie? Pentru ca ori e, ori e rau intenționat vorbind de aromâni ca „minoritari”.