Exclusiv: Romgaz trebuie să plătească 3 mld. € pentru afacerile Exxon din Marea Neagră 

Transgaz

Cu garanția statului

Romgaz trebuie să plătească  3 miliarde de euro pentru a prelua partea americanilor de la ExxonMobil în concesiunile de petrol si gaze din Marea Neagră, potrivit unor surse din piață.  Exxon este acum partener 50-50% cu Petrom, în zacamintele de mare adâncime Neptun Deep, cu rezerve estimate de peste 200 de miliarde de metri cubi de gaze și o cantitate neprecizata clar de petrol, dar si-a anuntat oficial decizia de renunțare la acest proiect , pentru a se concentra pe alte zone ale globului. Statul român,  prin reprezentanți de pe toate palierele de decizie, si-a exprimat intenția clară că Romgaz să cumpere de la americani afacerea, pentru a fructifica în nume propriu hidrocarburile din mare.
Potrivit surselor, doar concesiunea Exxon costă 1,1 miliarde de euro, dar preluarea afacerii de la Exxon presupune si asumarea investițiilor în extracția gazului , care se ridică si ele la 1,9 miliarde de euro(doar partea Romgaz) , eșalonat în ani, pana in 2026. Având în vedere suma uriașă,  Romgaz s-ar fi adresat băncilor locale, Unicredit și BCR, printre altele, care si-au aratat interesul de a finanța acest proiect. Nu în orice condiții însă,  ci doar prin implicarea Eximbank , a statului român,  care să funcționeze ca un garant, lucru aprobat, de principiu. În acest moment, sunt in derulare procedurile de desemnare a unui aranjor  pentru împrumut, după cum este cutuma în astfel de împrumuturi sindicalizate. Împrumutul va beneficia de o perioadă de grație la plata ratelor, până la momentul extracției gazului, dar doar prin garanția  acordată de Eximbank.
Dacă banii pentru extracție resurselor se vor aloca eșalonat,  în schimb, preluarea concesiunii Exxon în Marea Neagră trebuie achitată la anul, americanii dorind să primească 1,1 miliarde de euro, în două rate egale, pe parcursul lui 2021.
După ce Exxon a anunțat că vrea să părăsească Marea Neagră,  polonezii de stat PGNiG și-au exprimat intenția să intre ei in proiect. Nu s-a concretizat nimic, în urmă cu o săptămână, aceștia notificand oficial că nu mai sunt interesați.
La prețurile actuale de piață,  zacamintele (încă) ale Exxon si Petrom ar valora 30-35 de miliarde de euro, pentru următorii 15 ani.
În Marea Neagră, în afară de Exxon-Petrom, mai există alte două concesiuni, LukOil-Romgaz(30 de mld . mc), dar din care rușii și-au exprimat intenția să iasă,  si Black Sea Oil&Gas , alți americani, care încep extracția gazului la anul. Aici sunt circa 10 mld. mc de gaze, anual urmând a fi scos 1 mld. mc. Doar BSOG are, până în prezent, planul de extracție în derulare, celelalte 2 concesiuni nefiind sub un plan clar, aprobat. Investitorii asteaptă modificarea legii offshore, lucru care ar putea sa se întâmple după alegeri, sau cel puțin așa a anunțat Guvernul PNL.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Mihai Soare 1072 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Nu o ă platească 3 miliarde. Mai bine cumpără, cum s-a lăudat domnul Ludovic Orban incă câteva aviaone casate F 16 concepție 1970 și dă un purcoi de bani să le retehnologizeze prin programul RABLA-NATO, plus cele 4 corvete ce vor fi drese în Franța ca preț pentru pozele de grup cu președintele Macron și ceva promisiuni de rachete Patriot concepție 1980 tot cu plată în avans. Să ne apere de iranieni.

  2. In contractul de concesiune cu Exxon,poate este Staul prin ministere concedentul ,dar nu se pune ,poporul roman nu stie cine este autoritatea contractanta ,daca este tot Statul ,exxonul are o asociere cu OMW Petrom,deci un contract ,in locul Exxon intrand Tarnsgaz
    Insa nu se vorbeste d eincetara ctr.dintr stat sie xxon, ci d epreluarea „afacerii”.
    Nue xista „pretul” concesiunii ci redevente ce s eplatesc periodic ,concesionarul o datorează periodic concedentului în
    schimbul exploatării bunului. Activitatea nu este inca in faza exploatarii.Transgazul va plati redeventa cand va fi in exploatare.Adica incetarea ctr. dintre stat si exxon ,contractul de concesiune poate înceta,
    în condiĠiile legii, astfel: (la împlinirea termenului stabilit în contract;) prin denuntare
    unilaterală de către concedent, (atunci când este impusă de interesul naĠional sau local) dar cu
    plata unei juste úi prealabile despăgubiri. Nu se vede o desotire LEGALA cu exxonul, ci sume uriase NEJUSTIFICATE,UN SINDICAT D DE BANCI VRAND GARANTII DE STAT, pe niste redevente pe care Transgaz nu tb.sa le plateasca anticipat,si NISTE investitii pe care Exon tb.sa le faca pana in 2026 ! Investitiile tb asumate de4 Tranbgaz printr-un nou contract cu Statul Roman, prinr-o alta modalitate decat IMPRUMUTUL LA SINDICATUL BANCILOR! EXXON dicteaza,cere, Bancile spoliaza si Sarlatanii statului si OMWUl indeplinesc!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.