Expiraţi pe piaţa muncii

„M-am prezentat la un angajator care avea posturi libere, i-am expus studii, experienţă etc, în timp ce el lucra ceva şi nu mă privea. La sfârşit a întrebat: ce vârstă aveţi? 45. Ce credeţi că a spus? Pentru dumeavoastră nu mai avem nimic. Scurt”.

Cuvintele de mai sus îi aparţin unui cititor Realitatea.net, care semnează un comentariu cu numele „om bătrân”.Din păcate, şomerii de peste 45 de ani sunt refuzaţi constant la angajare, li se închid toate uşile în nas pe motiv că sunt „prea bătrâni”.

„Ce trebuie să facă un om trecut de 50 de ani ca să găsească de lucru”, întreabă deznădăjduit un candidat, Tiberiu E., pe forumul Bestjobs.ro. „Am 42 de ani, am fost la diverse interviuri şi am depus o sumedenie de CV-uri. În momentul când aud de vârstă, angajatorii parcă înebunesc. Nu mai contează nimic altceva”, spune şi Elena B.

„Am fost pusă în situaţia penibilă de a asculta o discuţie între doi „patroni” care îmi comentau chiar în faţa mea vârsta. Se certau pentru că unul dintre ei vroia o angajată mai tânără. Am fost indignată pentru că activitatea mea de 20 de ani de muncă în domeniu nu a contat nici măcar o secundă”, spune un alt comentariu.

„Am 47 de ani şi nu găsesc nimic de lucru, am fost la interviuri peste interviuri şi pentru ce m-am zbătut, ca să fiu umilită şi batjocorită cum nu am fost niciodată în 20 de ani de muncă. Auzi.. eşti prea bătrână pentru postul ăsta… până la 63 de ani ce fac… fur, cerşesc, dau în cap?”, se plânge şi Constanţa E.

Şomajul pe termen lung este stigmatul persoanelor în vârstă. Mai mult de jumătate (55%) dintre şomerii de peste 50 de ani se află de peste 6 luni în această situaţie.Rata de ocupare la această vârstă este de 47%, mult sub media generală de 60%.

Din totalul de 680.000 de şomeri înregistraţi în septembrie 2010, nu mai puţin de 361.000 aveau peste 40 de ani (deci 53% dintre şomeri), iar persoanele peste 50 de ani reprezentau 24%.

Specialiştii în resurse umane recunosc că discriminarea de vârstă la angajare este un fenomen real, care se regăseşte adeseori în practică. Aceştia spun însă că nu este o situaţie specifică României, ci se regăseşte la nivel global.

„Odată trecut de 45 de ani, omul începe să fie din ce în ce mai puţin atractiv pentru angajatori. Tendinta este ca angajatorii să opteze pentru angajaţi cu vârste tinere, cel mult făcând parte din Generaţia X”, explică Irina Manolescu, director executiv al Career Solutions International.

Potrivit acesteia, primele două motive invocate de angajatori sunt: 1) în compania noastră sunt numai oameni tineri şi 2) prefer un tânăr „educabil” decât un matur „needucabil” (sau mai greu „educabil”, cu mai mult efort şi timp consumate din partea companiei).

Un alt motiv al reticenţei de a angaja oameni cu experienţă îndelungată constă în costurile mai mari. „Cu cât devii mai matur şi mai conştient de valoarea ta reala, încep şi ‘pretenţiile’ să crească: vrei un salariu mai mare, un pachet de beneficii mai substanţial, concediu de odihnă mai lung şi asa mai departe”, spune Manolescu.

Angajatorii deţin puterea în prezent şi îşi impun criteriile, chiar dacă acestea sunt discriminatorii. „Nu e normal şi nici legal, discriminarea e pedepsită de lege, dar e o consecinţă directă a inversarii balanţei de forţă între angajaţi şi angajatori”, arată Mădalina Popescu directorul general al Pluri Consultants.

Candidaţii de peste 45 de ani erau acceptaţi înainte de criză pentru că erau mai stabili decât cei tineri. Acum însă toţi angajaţii sunt stabili, indiferent de vârstă, pentru că nu au unde să plece.”Cei peste 45 de ani şi-au pierdut deci singurul avantaj concurenţial. O să-mi spuneţi că de fapt avantajul lor este expertiza superioară, dar majoritatea au expertiză în structuri şi sisteme învechite, se adaptează cu greu noilor tehnologii, deci pică acest avantaj”, consideră consultantul HR.

Specialiştii HR îi sfătuiesc pe angajaţii de peste 45 de ani să se îndrepte către industrii în care media de vârstă este mai ridicată, iar managerii sunt apropiaţi de vârsta lor, nu au 30-35 de ani.

Astfel de companii care au început şi ele să „îmbătrânească” sunt băncile, firmele de distribuţie, de producţie, de inginerie sau de consultanţă.”Aici managerii nu mai sunt nici ei chiar tineri. Când angajezi pe cineva îţi cauţi compatibilitatea cu candidaţii, ori un senior e mai compatibil cu manageri de vârsta lui şi cu organizaţii în care vârsta medie nu e sub 30 de ani”, explică Mădălina Popescu, care le recomandă candidaţilor să ocolească companiile din IT&C şi retail.

Statisticile spun că, odată cu înaintarea în vârstă, marea majoritate a oamenilor se îndreaptă spre sectorul de antreprenoriat, freelancer sau persoane dispuse să lucreze pe proiecte bine definite în timp.”Ştiu că nu toată lumea este făcută să fie antreprenor, dar trebuie să ne gândim bine ce facem, care sunt compromisurile pe care le acceptăm. De regulă, gândim că este mult mai comod să fim angajaţi full-time, statut care oferă siguranţa unui salariu lunar”, spune Irina Manolescu.

Când dificultatea de a găsi un post full-time este mult prea mare, candidatul trebuie să lucreze cu propria mentalitate şi să se orienteze spre alternative part-time sau pe cont propriu. În plus, perseverenţa şi răbdarea sunt obligatorii dacă vrei să te reintegrezi pe piaţa muncii după 45 de ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.