Cei puțini fac istoria, gândi Pache Pacherowsky îndreptându-se către fabrică. Sunt memorabile momentele istorice in care doar o mana de oameni au schimbat destinul lumii. Problema este ca actualele forțe așa-zise progresiste deraiază total pentru că nu cheamă alături de ele cât mai mulți români.
Este o lipsă de viziune, sunt carențe uriașe de leadership, exclusivism, îngâmfare si autosuficiență. În Romania s-a născut de câțiva ani o ciudată mentalitate: mentalitatea noi suntem și noi știm, voi votați si vedeți-vă de treabă. Este valabil pentru toate partidele. Fiecare clipă pierdută e pierdută pe vecie. În rest, degeaba se strofoacă lumea pe bloguri simandicoase exaltând politichie la greu de dreapta, modernistă, hei rupistă, stangista, stalinistă, KGB-istă/FSB-istă, americanistă, germanistă, ocultată si sfruntată, bla, bla, bla.
Minimalismul atitudinal romanesc, exclusivismul, aroganța, neviziunea duc România de râpă. Politicianismul de palat, axat doar pe luptele intestine între câțiva actori ai așa-zisei scene politice, fie că actorii sunt Pro-Moscova, Pro-Berlin, Pro-Washington, Pro-Beijing, pro-monarhiști, pro-leniniști, pro-fabieni, pro-popperieni, este sortit eșecului istoric. Pache Pacherowsky se apropie acum de poartă. Ies camioane grele plin ochi de caș. Curge zerul pe la încheieturile camioanelor. Undeva, pe coasta înverzită, turme de oi, mii și mii, aproape că nu se mai vede cerul. Portarul îl privește cam pieziș, Pache Pacherowsky zice, doar ce m-am angajat ieri.
Aha, zice portarul scuipând fix la șapte metri distanță, într-o cutie de conservă de fasole, fără fasole. Ce precizie, domnule, zice Pache Pacherowsky, de-a dreptul uimit. Păi am făcut armata la forțele speciale, cândva, atacam în haită, nu ne rezista nimeni. Un amic de la liberali mi-a făcut rost de jobul ăsta. Dar și pesediștii au joburi mișto pentru alde noi, la latrina aia publică din centru, la serviciul de gunoi, la depozitul de deșeuri radioactive.
Trai neneacă, nu te joci, o duci foarte mișto. Aici însă e altceva. La fabrica asta, de când am venit, halesc de-a caș, ceva de speriat. Mai vin și unii de pe la USR, de la UNPR, de la PIN, de la Forța Civică, de la PNȚCD, de la PRM și PSM. Eu le zic mereu să vină după prânz când e mai liniște pe-aici, când barosanii sunt plecați, toți în păr, să soilească. Le dau caș, uite-așa niște caș, de ce să nu le dau? Păi nu poți face politică, să știi, cu burta goală. Le dau caș, ei îmi mai dau câte un pont de prin politica noastră. Care s-a mai căpătuit cu o autostradă, cu niște terenuri, cu niște companii. Ce crezi? Tu crezi că ăia nu ajung tot la mine? La mine ajung!
Toată suflarea politicii noastre ajung aici, vin cu toții după caș. Tipii de la PSM mi-au propus să candidez la alegerile prezidențiale. Mi-au spus că o să câștig cu ușurință dar eu nu vreau. Mie îmi place aici, aici unde vin toți la mine să le dau caș. Și portarul, un lup fioros, cu blana aproximativ sură, izbucnește într-un hohot de râs și, ridicând bariera, îl împinse ușurel pe Pache Pacherowsky în incinta fabricii.
EXCELENT !!