Fără transparență, „pușculița” PSD poate pierde investitori

Programul economic al PSD urmărește înființarea unui Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții, menit să atragă venituri extrabugetare și să finanțeze proiecte naționale de anvergură, iar pentru următorii patru ani este prevăzută strângerea unei sume de 61 de miliarde de lei.

Banii vor veni astfel: 25 de miliarde de lei din emiterea de obligațiuni, 10 miliarde de lei din dividendele de la companiile de stat profitabile sau de la participațiunile pe care statul le are la diverse societăți (gen Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, OMV Petrom etc.), 1 miliard de lei din valorificarea activelor neperformante și 25 de miliarde de lei din atragerea altor surse în proiectele investiționale. Conform PSD, Fondul va fi deținut 100% de statul român, iar administrarea sa va fi făcută de către un Consiliu de Supraveghere, din care să facă parte 9 membri selectați prin proceduri transparente, și de un Comitet Director format din 5 membri selectați pe baza principiilor de bună guvernanță. Evaluarea activității Fondului se va face anual de către o „companie de audit cu reputație în domeniu“, conform PSD.

Ideea de bază a acestui fond, ca și cea a celorlalte din întreaga lume, este aceea de punere la lucru a banilor strânși prin diverse modalități pentru a genera și mai mulți bani. Diferența dintre România și statele unde deja funcționează astfel de fonduri este aceea că noi nu beneficiem de venituri consistente din valorificarea unor bogății naturale, precum petrol sau gaze naturale, sau a altor produse cu valoare ridicată. Norvegia dispune de un fond de 850 de miliarde de dolari, bani veniți din petrolul din Marea Nordului. Acesta deține acțiuni la companii listate în întreaga lume și este unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din Marea Britanie. Până să îl pună pe picioare, Norvegia a acumulat venituri timp de 10 ani din vânzarea de hidrocarburi. Fondul emiratului Abu Dhabi din EAU se ridică la 792 de miliarde de dolari, cel din Arabia Saudită la 598 miliarde de dolari și cel din Kuwait la 592 miliarde de dolari. Țările care nu contează pe piața petrolieră, dar care dețin fonduri suverane uriașe, sunt China, Singapore și regiunea chineză Hong Kong.

Cele 61 de miliarde de lei pe care PSD gândește să îi adune Fondul în următorii patru ani comportă riscuri, în sensul că proiecția veniturilor a fost făcută în baza unei creșteri economice anuale de peste 5%. Cele mai mari semne de întrebare le ridică capitolul „atragerea altor surse în proiecte investiționale“, unde se speră că vor fi obținute 25 de miliarde până în 2020. „Nimeni nu vine să investească în România de dragul investiției. Trebuie văzut în cât timp se scoate profit din investițiile în autostrăzi, energie, sisteme de irigații etc.”, a declarat pentru Cotidianul analistul economic Andrei Mitroi, profesor la Academia de Studii Economice. Pe scurt, investitorii privați nu își riscă banii pe termen lung, dacă România nu dă dovadă de stabilitate economică și dacă nu e predictibilă din punctul de vedere al legislației fiscale.

Atragerea de capital privat în această construcție numită Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții presupune, în opinia lui Andrei Mitroi, o transparență obligatorie: de unde vin banii și cum sunt ei cheltuiți.

În optica PSD, Fondul va investi în autostrăzi și căi ferate de mare viteză, energie, sisteme de irigații, spitale, capitalizarea CEC și a Eximbank, cercetare și inovare.

Prin acest Fond, PSD susține că vor fi construite fabrici noi de procesare legume-fructe, procesare carne, combinate metalurgice, îmbuteliere apă minerală, produse farmaceutice, componente pentru industria de apărare. Principalele efecte în economie în următorii patru ani sunt, conform PSD, creșterea PIB cu 20 de miliarde de lei, creșterea bugetului cu 6 miliarde de lei și crearea de 42.000 de locuri de muncă. „Prin efectul de multiplicare, vom avea parte de creșteri, dar e foarte greu de estimat acum cu cât anume“, spune Andrei Mitroi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4615 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.