Fața unei generații transformată în masă de manevră

Protestele au cuprins în ultimele săptămâni Libanul, Chile, Bolivia, Ecuador, Spania, Hong Kong. Cauzele protestelor amintite sunt extrem de variate: de la măsuri de austeritate propuse de guvern, la presupuse fraude electorale, la inegalitate socială și până la separartism.

Protestele din 2019: anarhie sau democrație?

Nu puțini sunt însă cei care încearcă să găsească un posibil numitor comun al protestelor, pentru a-l valorifica apoi în lupta politică. Politologul francez Dominique Mosi scrie pentru Project Syndicate că aceste proteste sunt generate de umilințele la care sunt supuși și idiferența cu care oamenii sunt tratați de elitele politice iresponsabile și corupte. Moisi merge până la a găsi asemănări cu protestele din mai 1968, prin faptul că manifestațiile adună în special tineri, sunt spontane și nu au un lider identificabil. Așadar, protestele din întreaga lume sunt prosteste împotriva liderilor politici corupți, un soi de continuare la scară globală a așa-zisei Primăveri Arabe din 2011.

La polul opus se află interpretarea oferită de jurnalistul american Pat Buchanan. El pornește de la reacția furioasă a spectatorilor de la un meci de baseball de la Washington în momentul apariției președintelui Donald Trump. Era exact în seara în care a fost lichidat liderul organizației Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi. ”Destituiți-l pe Trump!”, ”Închideți-l!”, strigau spectatorii. Buchanan a pus furia celor din capitala Americii în contextul protestelor din întreaga lume. ”Ce au în comun aceste izbucniri lipsite de civism și deseori violente? O convingere că motivul protestelor este într-atât de urgent, atât de nobil și de necesar, încât regulile democratiei pot fi anulate, iar legea și ordinea trebuie suspendate pentru susținerea acestei cauze”, scrie Buchanan.

”Cu toții suntem clowni”

Agențiile internaționale de presă au observat un fapt comun tuturor acestor prosteste – imaginea lui Joker, eroul ultimei producții de succes de la Hollywood. ”Cu toții suntem clowni”, una dintre replicile din film, stătea scrisă pe socul unei statui din Santiago de Chile, scrie CNN. În Hong Kong, protestatarii se costumează precum Joker, în ciuda interdicției ca oamenii să poarte măști la adunările publice. ”Beirut este noul Gotham City”, spune un libanez intervievat de CNN, din nou o referire la filmul american.

Protestele par să se inspire de la un ucigaș psihopat dintr-un film deja controversat. Cum a fost creat acest personaj? Este alter egoul unui oarecare comediant mediocru, sărac, care locuiește împreună cu mama sa, un individ însigurat care se transformă într-un ucigaș în momentuil în care impușcă trei bancheri. Nu o face pentru că sunt bogați, ci din pură violență, o violență generată de excluderea socială, de relația cu mama sa, de ridiculizarea la care este expus.

Distructivismul, o ideologie la modă

Mesajul filmului a fost imediat categorisit. Revolta personajului este împotriva neoliberalismului, scrie New Age. ”Joker nu este o odă pentru extrema dreaptă – este un avertisment împotriva austerității”, scrie The Guardian. ”Joker – o abordarea deloc luminată a unor probleme grave”, scrie publicația marxistă World Socialist Website. Alte publicații susțin că este o apologie a luptei clasei muncitoare împotriva elitelor.

Există însă o teorie alternativă – distructivismul. Conceptul a fost lansat de Ludwig von Mises, în volumul ”Socialismul”, publicat în 1922. Socialismul este imposibil, considera Mises, motiv pentru care susținătorii săi nu pot decât fie să abandoneze teoria, fie să găsească o satisfacție în distrugerea societății actuale. Mises arăta că această din urmă atitudine era evidentă în comunism. Ideologia distrugerii permite unei persoane să susțină că răul pregătește terenul pentru o societate și un stat mai bune, în viitor. Poate fi o societate care să beneficieze de o fericire universală. Poate fi o societate fără credință, poate fi o dictatură.

Lungul marș pentru distrugerea școlii, presei, divertismentului

Cum se manifestă astăzi distructivismul definit de Mises? O spune Thomas j. DiLorenzo, profesor de economie la Universitatea Loyola din Maryland. ”După căderea socialismului, în anii 1980-1990, propagandiștii săi s-au împărțit în două tabere: ”pepenii” (verzi, ecologiști, la la exterior și roșii la interior) care propun distrugerea capitalismului printr-o multitudine de regulamente și taxe, pentru ”salvarea planetei”; și ”marxiștii culturali”, care au îmbrățișat ideologia unei bande de marxiști de la începutul secolului care doreau să distrugă cultura vestică și creștinismul. Ei au pus absența unor revoluții violente în Vest pe seama faptului că clasa muncitoare a fost orbită de cultura vestică și de creștinism. De aceea, cultura vestică și creștinismul trebuie distruse. Au plănuit să facă asta printr-un ”lung marș împotriva instituțiilor”, împotriva școlilor, a presei, a bisericilor, a industriei divertismentului, etc”, spunea DiLorenzi, în 2018, într-o expunere despre corectitudinea politică.

Îndoctrinarea cu marxism cultural

”A fost creat un ”think-tank”, sub numele de ”Institutul pentru marxism”, rebotezat apoi ”Școala de la Frankfurt”, din cauza reputației tot mai proaste a marxiștilor. Scopul Școlii de la Frankfurt era să
”elibereze” oamenii de sub ”represiunea” culturii Vestice. Noua luptă de clasă inventată de Școala de la Frakfurt urma să înlocuiască vechea teorie marxistă a luptei dintre capitaliști și calsa muncitoare. Noua luptă de clasă teoretizata de ei era cea dintre o clasă ”opresoare” – în general bărbații albi heterosexuali – și restul lumii. Strategia era să ignore clasa muncitoare și, în schimb, să creeze o ”armată” de studenți, minorități, feminiști, grupări gay. Această listă a ”oprimaților” a ajuns acum să se extindă cu mult. Moralitatea tradițională a fost denunțată ca fiind ”fascistă”. Rolul educației nu este de a educa, ci de inculca ”adevăratele valori (ale marxismului cultural)” în mintea copiilor. (…) Marxistul Herbert Marcuse a devenit o celebritate culturală în anii 1960 cu cartea sa ”Eros și civilizație”, în care a vorbit despre ”perversitatea polimorfă” și i-a sfătuit pe tinerii americani ”Nu munciți, faceți sex”. Marcuse a inventat teoria ”toleranței eliberatoare”, pe care a folosit-o pentru a ”justifica” atacurile la adresa libertății de expresie în campusurile universitare. Doar ”oprimații” (adică neo-marxiștii) meritau dreptul la liberă exprimare, spunea comunistul german. (…) În deceniile de îndoctrinare cu marxism cultural ce au urmat au fost înregistrate nenumărate spectacole violente de o extraordinară ignoranță și narcisism în campusurile americane”.

”Una dintre primele manifestări ale acestei idioțenii la care am asistat a fost la mijlocul anilor 1980, când marele intelectual Jesse Jackson a consdus o mișcare pentru eliminarea din programă a materiei ”Cultura Occidentală”, la Universitatea Stanford. Doreau ca în locul acestei materii să se predea cursuri despre ”rasă, clasă și gen”. Universitatea s-a conformat”, spune DiLorenzi.

O generație devine masă de manevră

Pornită din universități, agenda distructivismului a ajuns repede la Hoolywood, în întreaga industrie americană a divertismentului, cea care dă tonul în întreaga lume occidentală, și apoi pe rețelele sociale. Se creează apoi un personaj precum Joker. Inițial, in 1940, la primul film ”Batman”, Joker a fost inspirat din romanul ”Omul care rade”, al lui Victor Hugo. Acum însă, personajul este completat după  după o rețetă luată parcă din rapoartele Organizației Mondiale a Muncii, care avertiza încă de la mijlocul anilor 2010 asupra riscurilor pe care le va produce ”generația austerității”, tinerii șomeri, tinerii care locuiesc împreună cu părinții, prima generație postbelică care nu are deloc perspectiva de a trăi mai bine decât precedenta generație. Cât despre însigurarea ucigașului psihopat din fimul amintit, și ea pare introdusă în scenariu după o rețetă oferită de studiile care arată că rețelele sociale și ”prieteniile online” îi însigurează pe tinerii de astăzi și predispune la comportamente asociale.

Urmată atent vreme de decenii, agenda distructivismului a ajuns să genereze o uriașă masă de manevră în întreaga lume și interpretări care se pot mula pe realități sociale, economice și politice extrem de diverse. La un semnal venit din industria filmului, din industria divertismentului sau pe platformele sociale, se pot mobiliza mulțimi uriașe și violente împotriva a ceea ce stăpânii algoritmilor decid că este ”rău”: fie o dictatură, fie un președinte ales democratic, un regim incomod, corupții, populiștii, ”ciuma roșie”, inegalitatea, Biserica, morala creștină, orice.  De aici și atât de confortabila categorisire a acestor prosteste din întreaga lume drept o continuare a ”Primaverii arabe”, o lansare la scară globală a luptei împotriva corupției sau împotriva populismului.

Să ne pregatim pentru ororile care vor urma

”Purtarea măștii lui Joker are o legătură cu revendicările privind justiția socială, mai multă democrație sau independență? Pot fi amestecate cele doua concepte? Unii ar spune că, dacă judeci bine mesajul filmului, ai putea să renunți să mai folosești msaca aceasta pentru a-ți susține cauza”, scrie Euronews.

”Joker nu este doar un personaj, un nebun, ci o imagine a pericolelor morbide asociate cu convingerea că, atunci când apare un conflict fundamental între o viziune și realitate, el nu poate fi rezolvat decât prin haos și suferință. Oricât de neplăcut ar suna, The Joker este un film ce trebuie văzut pentru a înțelege și apoi pentru a ne pregăti pentru ororile pe care această mentalitate le poate provoca în lume”, scrie Jeffrey Tucker pentru American Institute for Economic Research.

Iar, pe fondul acelorași proteste, care au loc în țări considerate prospere și stabile, Pat Puchanan se întreabă: ”Dacă beneficiarii libertăților și ai drepturilor democratice le consideră insuficiente pentru a a produce rezultatele economice și sociale pe care le vor, ce înseamnă asta pentru viitorul democrației? Dacă teza «sfîârșitului istoriei» și a triumfului global al capitalismului democratic a fost infirmată, așa cum mulți sunt de acord, este posibil oare ca Epoca Democrației să fie doar o etapă în istoria Vestului și a lumii?”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

5 Comentarii

  1. L-ai citat pe Dominique Moisi, @Marchievici draga. Destul sa-mi strici apetitul. Un oportunist. Neo-con. Asa zisa „stânga liberala”. PS-ul fiind desfiintat de Macron, Moisi are mai putine motive de-a semana zâzania (à la de Funès, si el…). „Cercetator”, si mai multe, nu, când, pentru a face „cercetarea”-i destul sa faci câtiva pasi, plimbarea zilnica, prin orice localitate-n Franta, Parisul babilonic, mai ales. La ultimul sondaj, însa, oroare, Macron (care-i la Shanhai, în China, si mâine, la Pekin, unde are nevoie de contracte din partea „comunistilor”), oroare, Macron e la egalitate cu Marine le Pen. Patriotismul (numit, bizarmente, „populism”, desi izbucnit la 1848…) substituindu-i-se, actualmente, „comunismului”. Devenit „dusman de moarte”. Asa-i când te grabesti sa-i sapi groapa altuia si nu-ti dai seama ca-n realitate, tu stai pe-un scaun aflat în echilibru instabil, pe-o sârma… capitalismul nostru superb fiind în cadere libera, provocata de SUA, în primul rând ($, care-i o escrocherie + datoriile de neplatit, exportate-n toata lumea …$) Marx fiind, dimpotriva, etern. „Lupta de clasa”, vs „banci” si privatizarea bunurilor statului („liberalism”). Atentie: „generatie” nu se poate transforma-n masa de manevra. E prea multi, @Marchievici. E miliarde. Strivindu-te. Revolutionari. Marxisti adevarati, nu „neo”. Lupta de clasa, a saracului împotriva bogatului abuziv, asa cum ai si-nvatat la scoala. Careia nu i se poate opune decât ailalta revolutie, invizibila-n România: islamica (= revenirea la sclavagism).

  2. Protestele din intrega lume pot fi si rezultatul miscarilor retrograde a planetelor Jupiter si Saturn, sau mai aliniat p!anete si la Primavara araba de care se aminteste. Un astrofizician poate explica mai bine fenomenul.

  3. Incerc intr-o modesta descriere ,ceea ce eu am trait si am observant in aproape cateva decenii in trei Continente
    1. Cred ca toti politicienii ar trebui alesi dupa merite profesionale si nu galagia ala Bernie Sanders,Cortez barmana,Ilmar somaleza casatorita cu fratele pentru a obtine viza si cateva alte sute de aratari.
    2. President Trump nu este politician a scos America din marea frauda ,mai pe inteles FURTUL GENERALIZAT cu Obama cu tot in frunte.
    3 Da cred ca lupta contrariilor duce la progress ,deci fara opozitie este Dictatura (Nazism,comunism)
    4. Clasa de mijloc este adevaratul mechanism spre mai bine,dar EXODUL ROMAN PROVOCAT de Mineriade + altele ,cea
    mai mare CRIMA.
    5. Tineretul de azi este debusolat de lipsa unui JOB ,speranta unui trai decent ,avansarea profesionala cu merit
    contra celor 300.000 de Doctorate si toate la aparare exp udrea,oprea si cateva sute de mii de incompetenti .
    6. Marea intrebare este COMPETITIA si DEDICATIA la ceea ce iti place si te pricepi cu har.
    NOUA GENERATIE se va deplasa acolo unde I se vor deschide portile spre mai bine.

  4. -S-a globalizat profitul – se globalizeaza si lupta de clasa. Istoria se poate repeta dar numai in spirala. Marxisti avem dar ne trebuie un nou Lenin !

  5. Sigur,

    Sunt naucit, nu mai avem speranta, un nou Lenin, un nou Hitler, nu invatam nimic din istorie, dar nimic…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.