Femeile fac carieră mai uşor la stat decât la privat

Reprezentantele sexului frumos avansează mai repede în funcţie în mediul guvernamental decât în cel privat, potrivit unui raport Deloitte, realizat cu ocazia Zilei Femeii.Analiza arată că atunci când vine vorba despre implicarea femeilor, sectorul public poate da lecţii celui privat. Doamnele care lucrează la stat au mai multe şanse să fie alese în poziţii de conducere. Ele devin lideri, miniştri sau membri de cabinet, precum şi factori de decizie la nivel legislativ.

Raportul Deloitte arată că aproape 10% din statele membre ONU sunt conduse de femei, faţă de 3% din primele 1.000 de companii multinaţionale. Femeile reprezintă aproximativ 20% din numărul total de parlamentari la nivel mondial, faţă de 13,5% femei cu funcţie de conducere din topul primelor 500 de companii americane.

Companiile care au femei la conducere realizează performanţe mai bune şi dobândesc beneficii economice mai mari, comparativ cu cele unde nu există reprezentare feminină la acest nivel. Companiile din topul primelor 500 de multinaţionale care au cel puţin trei femei în Consiliile de Administraţie au înregistrat o creştere de 16,7% a rentabilităţii capitalului propriu, în timp ce companiile de mărime medie au raportat o creştere similară de 11,5%.

Statele unde femeile se află în poziţii de conducere la nivel guvernamental au pe agenda legislativă un număr tot mai mare de probleme care afectează în mod direct femeile, ceea ce atrage dezvoltări pozitive la nivel social și economic. De exemplu, după ce 10 femei au câștigat un loc în parlamentul kenyan, o serie de proiecte legislative care privesc femeile, cum ar fi combaterea violenței domestice, au devenit legi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.