Fenomene și persoane

De ce majoritatea dintre noi nu vede fenomenele din viața politică, în schimb ne holbăm zi de zi la persoanele din politichie ca la esența acestui domeniu? Ce e fenomen aici? – veți întreba.
Iată câteva exemple:
1) Faptul că partidele ar trebui să fie grupări de interese suprapersonale, deși noi vorbim exclusiv de cele personale?
2) Faptul că partidele și-au eliminat bătrânii (ori le-au fost eliminați pe căi judiciare), iar cei mai tineri au a învăța totul de la zero.
3) Faptul că programele politice au a se aplica, periodic, pe realități sociale concrete, dar nimeni nu cercetează tabloul real al acestor realități, altfel spus, faptul că partidele n-au cercetare sociologică alta decât cea de tip politic.
4) Faptul că, în afara unor școli de vară de tip divertisment, partidele nu au propriile școli politice și administrative.
5) Faptul că intelighenția noastră nu-și impune necesitatea de a cunoaște societatea pe baza unor studii sociale, dar judecă programele de partid ca și cum ele ar fi bazate pe astfel de studii, iar societatea reală devine, zi de zi, o mare necunoscută despre care se vorbește în clișee originate în trecut.
Criza în care ne-am aflat în deceniul al 9-lea al secolului trecut noi, românii, nu era o criză a sistemului comunist. Criza aceasta se manifesta în inima sistemului, la Moscova. În România, în criză era absența unei gândiri politice disidente.
După 1990, o disidență unilaterală față de comunism ar fi fost anacronică. Am intrat voioși (ba chiar euforici) în acest unilateralism din care, iată, după treizeci de ani, n-am mai ieșit.
Retardând și mai mult în retardare, ne găsim azi în fața unei totale lipse de pregătire intelectuală pentru a aborda critica capitalismului în forma sa actuală: neoliberalismul globalizant. Ba mai mult: se repetă istoria fricii de a deranja centrul ideologic al sistemului. Atunci, comunismul, acum paradigma așa-zis progresistă: multiculturalism – corectitudine politică – discriminare pozitivă.
Cei câțiva intelectuali români (puțini) care critică această paradigmă progresistă n-au curajul să identifice centrul care are interesul principal să o promoveze: stăpânii capitalului global.
În asemenea condiții, de restaurare a mentalului duplicitar, nu mai este de mare mirare că alegem, zi de zi, să criticăm persoanele și că nu vrem să vedem fenomenele. Nici fenomenele din lumea globalizată, nici forma pe care o iau ele aici, la noi, nu ne-ar putea scoate din frică dacă le-am lua în serios, așa că a apărut un nou aforism à la roumaine: Situația e tragică, dar nu e serioasă! Ba, dimpotrivă, dacă ne uităm numai la persoane, situația pare comună.
Și așa ne mai distrăm și noi acolo unde ne aflăm: în burta Leviatanului postmodern.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Ne uitam la oameni si nu la idei pentru ca OMUL SFINTESTE LOCUL. Geaba idei bune daca executantii le aplica gresit. Dar este adevarat ca daca nu ne clarificam exact situatia in care ne aflam riscam s-o luam pe aratura.

  2. E scris adanc,foarte adanc,aproape in maniera lui Piperea!Se vede scoala de la Barbizon!Asertiuni ca ca „în burta Leviatanului postmodern”,”retardând și mai mult în retardare”,sau foarte tarele ” partidele și-au eliminat bătrânii (ori le-au fost eliminați pe căi judiciare)”, m-au dat pe spate,e tipic in tusa lui Dali(Salvador)!Rezon!

  3. In Romania , cu rare exceptii , au fost forte care au urmarit sa ascunda realitatea , sa incurce mintea cetatenilor onesti si chiar sa-i indrepte spre o directie inversa fata de cea pe care mergeau ei. In plus, la noi s-a creat o traditie ca cei care servesc interese straine sa fie apreciati , laudati si chiar sa fie declarati eroi. Cum se explica faptul ca , in timp ce tinerii tarani si invatatori isi sacrificau viata pe front , in primul razboi mondial , Printul Carol se distra in Rusia , la Odesa , cu Zizi Lambrino , Tache Ionescu tot la Odesa se distra cu Adina Cordescu si tot in Rusia trimisese mai inainte si Tezaurul? Cum se explica faptul ca , cetatenii simpli din Romania trebuiau sa construiasca comunismul si sa fie dusmani cu cetatenii simpli din tarile capitaliste , in timp ce liderii comunisti din Romania erau prieteni la catarama , in vizite reciproce (cu alai si harmalaie) cu liderii tarilor capitaliste(imperialiste)? Cum se explica faptul ca generalul de securitate Pacepa a fost declarat erou? Cum se explica faptul ca s-a construit monument pentru cei care au bombardat Bucurestiul in aprilie 1944 , nu pentru cetatenii care au fost victime ? Pentru a nu plictisi ma opresc!

  4. Pentru ca un partid sa nu ajunga o mafie trebuie ca fiecare sa aibe o ideologie de la care sa nu se abata… apoi sponsorizare zero pentru ca oamenii cu bani sa nu controleze marionetele din partid…

  5. @Don Quijote De La Vrancea: felicitari pt postare!Eu mai am o intrebare (fara raspuns:)):Cum se face ca intre anii 1945-1965 cand in PCR evreii romani si cominternisti faceau legea,si au facut muzeu pana si din Inchisoarea Doftana,dar nu au facut Muzeul Holocaustului,pentru ca stiau prea bine ca poporul roman nu are nici o legatura,iar astazi cand in clasa politica din Romania nu mai sunt traitorii razboiului mondial,pupezele poolitice care la Istorie sunt zero barat,simt nevoia sa o puna de un muzeu in chestiune?In schimb mortii in puscariile comuniste,mortii foametei induse din Moldova in 49,mortii rascoalei din 1907,mortii asasinati de URSS in Moldova ex sovietica, nu au muzee??

  6. @Gollum De ce? Pentru ca reflectoarele sunt indrepate asupra marionetelor poltice din arena. Trebuie indrepate asupra papusarilor platitori aflati in tribune in plina obscuritate. Abia apoi vom sti cine sunt cei care beneficiaza de plus valoarea egalitatii in drepturi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.