Firea forțează pe toate căile obținerea candidaturii la Capitală

Firea

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a anunţat că a primit sprijinul organizaţiilor femeilor social-democrate din Bucureşti pentru candidatura la funcţia de primar general al Capitalei, susţinând că bucureştenii ştiu ca orice candidat din partea PNL este „parte a politicii administrative dezastruoase” din acest oraş.

„Sunt onorată să am sprijinul doamnelor social-democrate din Bucureşti pentru candidatura la misiunea complexă de a fi primarul general al Capitalei! Am primit cu mare responsabilitate mandatul pe care toate organizaţiile femeilor social-democrate din Bucureşti mi l-au dat! În şedinţe interne, fiecare dintre cele şase organizaţii OFSD de sector şi organizaţia OFSD Bucureşti au votat, în unanimitate, susţinerea candidaturii mele. Mă înclin în faţa doamnelor care sunt social-democrate de foarte mulţi ani, unele fiind membre ale Partidului Social Democrat de peste 30 de ani. Aşadar, femei cu multă experienţă politică şi adevărate activiste de partid”, a precizat Firea, duminică, pe Facebook.

Firea a menţionat că are, de asemenea, susţinerea organizaţiilor PSD din toate sectoarele Capitalei.

„Le mulţumesc, membrilor consiliilor politice şi preşedinţilor celor şase sectoare pentru încredere. Rămân determinată să muncesc, din nou, pentru dezvoltarea oraşului, pentru oamenii care sunt abandonaţi de aproape patru ani, pentru toate proiectele care au fost aruncate într-un sertar doar pentru că ele au fost lucrate de echipa social-democrată”, a adăugat Gabriela Firea.

Ea a menţionat că realizările şi ale echipei consilierilor generali social-democraţi din timpul mandatului său de primar general sunt „reale”, în ciuda „campaniilor defăimătoare” la care ar fi supusă şi „oricâte nedreptăţi” i s-ar face, realizările.

„Sunt convinsă că bucureştenii ştiu să facă diferenţa: investiţiile masive în cele 19 spitale şi construirea a două spitale noi, Gomoiu şi Foişor. Acum, investiţiile bat pasul pe loc şi se cheltuie doar 20% din banii alocaţi. Am înnoit parcul auto aşa cum nu a mai făcut-o niciun primar: 400 de autobuze euro 6, 130 de autobuze hibrid, investiţii în autobuzele vechi şi am atras 370 milioane de euro pentru 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice şi 100 de troleibuze. Dezvoltarea infrastructurii rutiere: Fabrica de Glucoză, Podul Ciurel, podul Nicolae Grigorescu, pasajul Piaţa Sudului, pasajul Doamna Ghica, cartierul Henri Coandă, Prelungirea Ghencea, piste pentru biciclişti şi multe altele”, a mai scris Firea la Facebook.

Ea a mai susţinut că în timpul mandatului său au fost finalizată consolidarea a 10 clădiri cu risc seismic, în cazul a 10 de astfel de clădiri consolidarea este în stadiu avansat şi au fost 15 faţade reparate.

De asemenea, Firea arată şi că „tema datoriilor de miliarde” pe care le-ar fi lăsat este „falsă”.

„Şi eu am găsit facturi neplătite şi nu m-am plâns o secundă, am plătit şi am dezvoltat Capitala, cu jumătate din banii pe care i-a primit actuala administraţie. Sondajele arată toate aceste fapte! Aşa cum tot în sondaje bucureştenii spun în proporţie de 70% că sunt nemulţumiţi de actualul primar general. Sunt dezamăgiţi inclusiv cei care l-au votat”, a mai scris Firea.

Firea a adăugat că „orice candidat din partea PNL Bucureşti este parte a politicii administrative dezastruoase”.

„Sunt convinsă că bucureştenii ştiu că orice candidat din partea PNL Bucureşti este parte a politicii administrative dezastruoase din Bucureşti. Oamenii nu pot fi minţiţi: USR Bucureşti împreună cu PNL Bucureşti l-au făcut primar general pe Nicuşor Dan şi i-au asigurat majoritatea aproape 4 ani. Şi acum, liberalii au directori şi oameni în primărie. Echipa social-democrată este pregătită să lupte pentru bucureşteni, pentru Bucureşti! Am demonstrat că putem şi avem această mare responsabilitate faţă de cetăţeni”, a afirmat Gabriela Firea.

În 28 februarie, Gabriela Firea a anunţat că Biroul permanent al PSD Bucureşti a decis, prin vot în unanimitate, să susţină candidatura sa pentru Primăria Capitalei.

PSD şi PNL nu au luat o decizie privind candidatul pentru Primăria Bucureşti, hotărârea urmând să fie luată pe baza unor sondaje.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

29 de Comentarii

  1. O alta Diana Shoshocata care forteaza electoratul sa n-o voteze. De ce sunt doua femei ? Pentru ca TREBUIE !

  2. Bucuresti, o mahala de impotenti incapabila sa-si puna la carma manageri. Tot pe asta o vreti? Nu v-ati saturat de parodii si paparude gen halaici,petrovi,clatite,sorinei,userei,sarme-n kur, si alte potcoave de cai morti? Auzi la ei „micul Paris” O adunatura de necivilizat.Mergeti prin cartiere, printre blocuri,piete, etc. sa vedeti cum traiesc si in ce jeg stau in mileniul,capitala Romaniei!

  3. Individă ahtiată după ciolan, avidă de putere, ahtiată după funcție!Cât de jos poate coborî?Chiar a ajuns să cerșească nominalizarea?Băi femeie, puțină demnitate!

  4. Cu varsta unele femei din politica au nevoie de un pshiatru. Mme Firea nu are nicio sansa decat la ea in Voluntari. A avut o sansa la Bucuresti si si-a batut joc de ea. Cu 14 firme de casa, cu tot felul de pomeni si de fel de fel paranghelii, de bani aruncati la biserici, cu avize date pt escrocii imobiliari, fara un plan de urbanism general, fara sa termine pasajele incepute, cu afaceri numai cu turcii care dau ciubuc gras. O catastrofa!!!!

  5. ”susţinând că bucureştenii ştiu ca orice candidat din partea PNL este „parte a politicii administrative dezastruoase” din acest oraş.”

    Mai dezastru decat a facut chiar ea-Firea?

  6. nu ii ia nimeni permisul de conducere politica ?Lady Diana Soshoaka a scapat de un permis,duamna Sarmancur ce cusur are? Sau lagarele de batrani din Voluntari nu au intrat in circuitul international al lagarelor de exterminare,inca…

  7. Doamna Firea vrea la primarie ca sa dispuna cum vrea de fonduri, sa dea bani la biserici, va veni cu iidei „nastrusnice” ( ar introduce si decretul – cat mai multi copii pentru tara), ceva functii pentru surori, fini, cumetri, sa mai adune bani pentru familie, este ca raia, chiar nu se gaseste un medicament impotriva raiei Firea ca sa nu o mai vedem in presa , pe garduri, sa nu-i mai vedem botoxul , o dai afara pe usa, ea intra pe geam, este disperata sa se aleaga! Poate partidul ai mai infiinteaza un minister , sa fie iar ministreasa!

  8. Stai,bre ,in banca matale,ce-ti mai trebuie functii si bataie de cap? Dece nu te duci pe melegurile natale,la Bacau?

  9. Merg la Vot! Votez numai cu Gabriela Firea ! Restul de Voturi Nu Votez ! Nu pun Sthampila pe Restul de Voturi !

  10. Asa sigur va pierde mafia imobiliara si gasca de pomanagii.
    Intre un om modest si cinstit si madam pandele bucurestenii se vor decide foarte usor.
    Nu vedeti ca din tot PSDNL-ul, astia nu au ce scoate din joben?

  11. Eheee, fost-ai lele,. Cin ți-a mai luat cercei,.. nu te mai crede virgină. Acu ai demonstrat odată.. Crezi că ortodox fiind romînu nu a pricpeut ? Sau că trebe să demonstrezi de trei ori,.. și la buncăru neamului ??

  12. Aloooo, bucureșteni, sper sa nu fi uitat când madam din partidul de la guvernare, urla că nu i se dau fonduri! Ea și partidul nu vor să arate bine o capitală civilizata a țării botezată Romania! La fel și Mucsor ban, era al usr, apoi PNL și urla la colegii de partid care erau la guvernare, că nu vor să bage fonduri în capitală Romaniei sa arate civilizata!

  13. Petarda are de data asta dreptate.Covrigarul si capararul plin de bromura latra ca promoveaza femeile din gasca de delicventi comasata dar il pun de homalaul Burdujel sa -catindeze-impotriva propriilor principii-organizatiile propun.
    Auzi la cretini ce spun ,ca deschide lista o FEMEIE INDEPENDENTA de parca ar fi la Perinita.Cum dracu sa te mai duci acasa la copii sa le spui ca esti independenta dupa ce te-au tufut politic Covrigaru,Capraru,handicapatul ala de Grindeanu,Stanescu Fer Cautam,si alti masculi feroci…

  14. La acest articol s-au strâns toți marii luptători pentru binele Bucureștiului ca sa-i demonstreze doamnei Fire ca e cazul sa nu între in arena fiindcă pierde. Dragii de voi, cât sunteți de grijulii cu bârlogul Ursului și cu marele matematician cu realizări de la zero spre minus infinit. Totuși de de remarcat ca după 4 ani de mandat a reușit sa-si schimbe fata printr-o frizura gen Halloween de Ignat.
    O rugam pe Doina Oltulului sa fie mai puțin delicata in postări, fiindcă altfel va ajunge indezirabila in tabara fatalailor din Latura lgbtqista a securitatii,USR.

  15. D-na Firea areo solutie ca sa se intoarca pe ravnitul scaun de primareasa : doua-trei megaconcerte in Bucuresti , dar…pe banii ei, de data asta !

  16. Cele două blonde amintesc de vitrina de la Coperativa Igiena, atunci cu reclame la frizuri, acum cu oferte la operații estetice.

  17. Muierea asta să face c-o uitat că rolu’ fomeii îi la cratiță și-n hogiac…

  18. @ Bursucul 17:49
    + 10 ! 🤣
    Vezi că te cloneaZă SekooKoo Urcac (SBU), te-au luat la 🎯, măR🤮g

  19. Jigodia rămâne jigodie pana la moarte! Pandele a spus că face crimă de om pentru jigodie! Se răsucesc în mormânt bolnavii de la căminele groazei! Cat de hiena poți să fii sa nu lași morții sa se odihnească?

  20. Habar nu ai de ce inseamna sa conduci o primarie dar scrii prostii. Cu cat te plateste Sarma in cur pt asta?!! Sau impartiti o sarma impreuna. Ar trebuisa nu uiti ca primarul de acum a scos primaria din faliment.

  21. daca iar iese matracuca asta, suntem un popor de cacao, asa vom ramane in istorie ca cei mai mari ciocolatieri.
    am ajuns sa ne dam seama ca suntem proosti si acest lucru ne place, ne admiram in oglinzi si cautam pe altii mai prosti ca noi sa ii admiram. daca ne uitam, si Marian Ceausescu a facut tot felul de videos si a aratat cine sunt astia de sus.
    e normal, e firesc, orice om ar face la fel, sa nu mai votezi never ever pe astia de au fost deja la putere.
    vom disparea definitiv… (cu Firutza Prostutza care nici macar ca jurnalista nu a ramas vreo mare personalitate)

  22. Sansele ei au zburat odata cu azilele groazei din urbea pastorita de barbat-su……[Rumburak]

  23. Raspuns pentru Popescu: Tarane , Bucurestiul arata asa pentru ca ati venit voi aici. Sunteti tarani la prima generatie 80% din bucuresteni. Ne ati daramat casele si ne ati dustrus strazila ca sa faca Nea Nicu, alt taran imputit, blocuri pentru voi. Ce va mai place aici. Si pe vremea comunismului la fel. Stateati cu vinul vostru si porcul vostru de la tara. Si noi bucurestenii autentici faceam foamea. Bucuresteni di Grand, Tei Ferentari, Vatra Luminoasa, Obor, Mantuleasa, Floreasca. Sunt bucurestean de 8 generatii. Si sotia mea la fel. Daca ati stii cat va URASC si cum v as da afara di oranul nostru. Si din toate blocurile voastre imputite. Nu am avut niciodata loc de voi. Si de rudele voastre. De Irina si Dolanescu. Oricum , voi sunteti la putere si ati disrtrus tar. Ce bine era cand va bateau boierii cu biciul Si va puneau botnita la cules de vie, Asta meritati, Botnita si bici p spate. Bine ca ati plecat din tara. Ca altfel veneati cu toate neamurile aici de nu mai aveau copii mei loc de voi.

  24. Culmea tupeului pe tzatza firea! Cumpara seteseul tablete ca sa iasa neiucusorul securicilor si ambasadelor primar+ al presei cumparate de acestia si ea tine mortis ca bizonii sa o voteze pe ea Nici pomeneala, mai ales ca ordinul e clar, dragii mei babuini, nicusorul trebuie sa castige!Despre peneledeul pe cale de disparutie- pe care ursarul pesede de buzau vrea sa il salveze- la comanda- prin comasarea lui anticonstitutionala cu pesedeul -aripa sereii, vad ca tzatza a fost de acord, in concluzie, dragi babuini, tot ce zice ea aici e curate minciuni Mai pe scurtatira, daca v-ati obisnuit deja cu #sobolanii, #gandacii si #gunoaiele usereului, de ce, noi bucurestenii, nu l-am mai vota o runda pe nicusorul olimpic sorosist ?

  25. Cel mai mult m-ar satisface candidatura ei si sa piarda. Ha, ha, ha! Sa nu se mai increada ca e de neinlocuit.

  26. Firea pentru a rămâne în primul eșalon de conducere al PSD trebuie sa-l sprijine la primăria capitalei pe actualul primar al sectorului 4 medicul Daniel Băluță,ale căror rezultate și experiența sunt recunoscute și apreciate și de conducerea PNL.Doamna Firea trebuie să-și aducă aminte de perioada când era la începutul carierei,o jurnalistă angajata de Ion Iliescu că purtătoare de cuvânt.Acolo a trăit pe viu cum Ion Iliescu și-a menținut puterea și influența,respectând o conducere colectivă a PSD,refuzând să o ia pe arătură de unul singur,așa cum sa demonstrat că cei care nu au învatat nimic și s-au încăpățânat să ia decizii singuri, au fost parasiti,eliminați din echipa,cu dosare penale, care li sau urcat puterea la cap,care au vrut să devina niste dictatori,ignorând hotărârile echipei de conducere colectivă a PSD,vezi istoria carierelor prăbușite ale lui Adrian Năstase,Ponta,Dragnea și alții, care sau crezut buricul pământului și nu au înțeles modul de conducere în echipa cum a făcut Ion Iliescu.Doamna Firea la vârsta și experiența sa în politica,înțelege asta și sigur va găsi în medicul Băluță un prieten apropiat,care să-i sprijine ideile și proiectele,printr-o funcție de conducere foarte apropiată de primarul general ,responsabila de buget și investiții.Si toată lumea va fi mulțumită,PNL-istii rămânând cu frunzele,pentru că 🥕 a fost deja atribuit echipei colective de conducere a PSD.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.