Firea presează

Gabriela Firea a afirmat că alegerile locale ar fi trebuit scoase din negocierile purtate de coaliție, spunand ca „normal era ca eu să candidez ca data trecută de la PSD”.

„Faptul că în București în acest moment e o așteptare foarte mare ca eu să candidez, normal era ca eu să candidez ca data trecută de la PSD, să nu fiu parte a unei negocieri în coaliție. În coaliție să se negocieze pentru prezidențiale, parlamentare și lista comună la europarlamentare, dar nu alegeri locale, care are componentă umană.   Cetățenii vor să-și aleagă gospodarul orașului și sunt oameni în afara spațiului politic, oameni care nu sunt înregimentați politic, oameni care nu fac politică de obicei, dar care, în preajma alegerilor locale, sunt foarte interesați care sunt candidații și vor să dea un vot, un vot util. Cum putem noi să mergem în cartiere, pe străzile din București să le spunem: ‘știți, votați candidatul PNL’. Va fi imposibil să le spunem oamenilor: PNL și USR v-au dezamăgit 4 ani cu actualul primar, dar vă rugăm să votați un candidat PNL. Nu se va putea face asta. Normal ar fi să avem candidaturi separate, PSD candidat în persoana mea, pentru că ceilalți care au fost arătați pe ecran au spus foarte clar, inclusiv primarul de la sectorul 4, au spus că nu candidează.

Eu voi aștepta cât se poate în cadrul statutar și colegial decizia PSD, pentru că eu mă raportez la PSD. Coaliția azi este, mâine poate nu mai este. Astăzi funcționează, mâine poate se întâmplă ceva. Îl respect foarte mult pe dl. președinte Ciucă, a nu se înțelege altceva. Am lucrat extraordinar, eu, ca ministru al Familiei când domnia sa era premier al României. Este un om deosebit, un patriot, un om extrem de energic și implicat pentru a rezolva problemele românilor. Dar PNL București este cu totul altceva. Iar președintele PNL București, dl. (Sebastian) Burduja, nu are cum să vină să promită în București ceva bucureștenilor decât mințindu-i. Pentru că, încă o dată, PNL în București egal USR în București egal Nicușor Dan”, a declarat Gabriela Firea, la Antena3 CNN.

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a anunţat că rezultatele sondajele făcute de PNL şi PSD pentru desemnarea candidatului comun la Primăria Capitalei vor fi gata luni, menţionând că decizia va fi luată în coaliţie, după analiza acestor sondaje.

„Nu am reuşit să ajungem la a nominaliza un candidat sau altul (pentru Primăria Capitalei – n.r.) pentru că am agreat împreună să sondăm care sunt cele mai potrivite persoane. În momentul de faţă sondajele sunt pe final. Noi am sondat pe Sebastian Burduja şi pe Ionuţ Lupescu. PSD ştiu sigur că nominalizat-o pe doamna Gabriela Firea şi cred că pe primarul de la sectorul 4 (Daniel Băluţă – n.r.)”, a declarat Nicolae Ciucă duminică, la Prima News.

El a precizat că rezultatele finale ale sondajelor vor veni luni, iar candidatul pentru Primăria Capitalei va fi desemnat după analiza acestor sondaje.

Întrebat în legătură cu posibilitatea nominalizării pentru această funcţie a lui Ionuţ Lupescu, liderul PNL a spus că acesta „n-a fost un simplu fotbalist”.

„Nu este vorba doar de notorietate. Este vorba şi de experienţa profesională. A lucrat atâţia ani în structurile de conducere ale UEFA, a ocupat funcţii importante acolo, a dobândit experienţă managerială şi (…) eu sunt unul care susţin foarte mult deschiderea uşilor PNL către oameni noi care au performat în viaţa profesională”, a explicat Ciucă.

Întrebat dacă PNL ar avea o problemă cu susţinerea Gabrielei Firea pentru această funcţie, Ciucă a răspuns: „După ce vedem lista, discutăm”.

„Este o decizie pe care o vom lua în coaliţie şi acolo vom stabili pe cine susţinem”, a adăugat liderul PNL.

Legat de posibilitatea candidaturii lui Daniel Băluţă pentru primăria Capitalei, Ciucă a spus: „Nu ştiu, nu-l cunosc personal, dar să ştiţi că astăzi chiar astăzi discutam cu cineva şi era foarte mulţumit de cum arată sectorul 4”.

Ciucă a mai spus că această problemă trebuie rezolvată într-un timp cât mai scurt.

„Domnul primar ar trebui să se stea la primărie sau în mijlocul bucureştenilor să rezolve problemele bucureştenilor nu să râdă, adică nu prea are de ce să râdă. Motive îi dau bucureştenii să se ocupe de ce trebuie. (…) E primarul în funcţie şi ştiţi foarte bine că orice primar în funcţie pleacă cu prima şansă”, a spus Nicolae Ciucă, întrebat despre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care este candidatul Alianţei Dreapta Unită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Asta e femeie demnă și onorabilă daca se umilește și cerșește permanent un loc pe liste la alegeri, care se va dovedi eșec total? Ea insistă că și-a rezolvat plasarea pe procente doar PSD, cel criticat în stil barbar când era primăriță, e vinovat că nu o pune pe lista?! E cea mai urâtă greșală a politicienilor care insistă pe orice, nu pe ce vor cetățenii! Asta e încă o dovadă că nu au nicio legătură cu cetățenii și cu realitatea crunta din Romania. Vom vedea rezultatele eșecului la alegeri! Toți cărora le-am calculat pe date personale, veți vedea că e realitate, eșec sau câștig.

  2. Firea are un tupeu fara limite. Asta a facut de cand a venit din judetul Bacau. A avut sansa primariei Capitalei de care si a batut joc. Dar acum nu o mai merita. Insistenta ei arata ca il are clar la mana pe Ciolacu, de cand era la Buzau si mare amic cu Hayssam.

  3. FiErea ❤ ! măR🤣g
    {RumburKaK-StatMajoriZdu GărZilor Patriotice Tulcene-RumburKaK}

  4. Tragem concluzia ca doamna Firea lucreaza la presa. Da, da la presa aia hidraulica independenta prin dependenta de grâul încolțit și ramele cu abdomenul tras prin inele și cai cu mânere.
    Ps. Azi eram convins ca dupa focul automat tras asupra lui Ciolacu, de ceva vreme, doamna Firea va fi pasuita pana mâine poimâine. Din nefericite, m-am înșelat. Nu-i nimic. Cei mai mulți s-au înșelat în privinta lui Base și Jhoannys, dar nu recunosc. Eu, cel puțin, am traia de a-mi recunoaște greșeală.
    PS. Am avut 2 acțiuni la Roșia. Le-am vândut cu o zi înainte de rezultatul procesului. Pe una am luat o găină sexista și pe cealaltă o musca țețe cu care sper sa reușesc sa-i adorm pe toți cei care plang victoria României în proces. Victoria Nuland, firește și Victoria Principal alături de JR. ca sa fim și noi alături de partenerul tehnic, tactic și strategic, adică UșA.

  5. Individa a pierdut legatura cu realitate.
    [Eduardovici K K T KuMotZ, soldat-major, comandant lopata, specialist DiriBau, citateli Pravda i Komsomolskaia Pravda]

  6. Daca mai vrei sa faci politica divortezi de Pandelica si te mariti in regim de urgenta cu Piedone. Vezi ca stie si pervesii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.