Firea și oamenii străzii din București

Cine trece dimineața pe principalele bulevarde ale Bucureștiului (Bălcescu și Magheru) va avea impresia că trăiește într-un oraș al homleșilor. Aproape pe fiecare bancă doarme câte un om. Deși încă de la ora 10.00 căldura năpădește orașul, ei sunt îmbrăcați cu haine groase și atât de murdari, încât simți mirosul fără să te apropii.

Autoritățile locale spun că în Capitală sunt circa 5.000 de persoane fără adăpost, acestea fiind înregistrate la direcțiile de asistență socială. Cam câți locuitori are o comună mare. În realitate, cifra poate fi mult mai mare, deoarece pe timpul verii ei stau pe străzi, adăposturile cazându-i doar pe timpul nopții. Pentru a caza 5.000 de oameni ar fi nevoie de 33 de blocuri cu câte 300 de locuri fiecare. Primăria Capitalei a lansat în dezbatere publică Strategia locală privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei, dar în privința oamenilor străzii nu prea sunt soluții.

Strategia locală privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei a fost postată pe site-ul Primăriei Capitalei. Documentul este în dezbatere publică până pe data de 13 septembrie și pretinde că abordează un model integrat de centre de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi, monitorizarea situaţiei copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, precum şi înfiinţarea unui centru de sprijin pentru încadrarea pe piaţa muncii a persoanelor provenite din grupuri vulnerabile. În fond, strategia municipalității este plină de promisiuni, aceleași ca și în campania electorală. Potrivit documentului, în București există 5.000 de persoane fără adăpost, care pot fi găsite în gări, scări de bloc, clădiri aflate în construcţie, maşini abandonate, canale. Datele, se spune în document, au fost furnizate de instituții publice și private, la care apelează homleșii doar în timpul iernii. Cifra datează din 2010, de atunci nimeni nu a mai făcut o nouă estimare. Unii sunt cazuri sociale dramatice, alții și-au ratat viața din diferite motive, dar mai sunt unii care nu vor nici să muncească, nici să stea în sânul familiei.

„M-am acrit de muncă“

Nicolae Neagoe are 62 de ani și este din comuna Ulm, județul Brăila. El a venit în București în 1976 și spune că a lucrat la metrou. Pretinde că are o vechime în muncă de 44 de ani (sic!), punând la socoteală și anii petrecuți în școala profesională, unde a învățat zidăria și să zugrăvească, dar și stagiul militar. Tot el povestește că nu mai muncește din 1995, când a demisionat de la metrou. „Nu mai vreau să muncesc. M-am săturat, m-am acrit de muncă“, spune Neagoe. El are 2 copii, care sunt la casele lor, iar soția locuiește în casa părintească din comuna Ulm, unde se luptă cu cele 4 hectare de pământ pe care le are. „De ce nu te duci la ea, să o ajuți la munca în agricultură?“, l-am întrebat. „Mă mai duc, dar stau ce stau și vin înapoi“, spune Neagoe. De câteva luni și-a făcut un culcuș pe strada Boteanu, unde doarme alături de Florian Stîngă, bolnav de TBC.
Pe o căldură care te doboară, ei stau la 5 minute distanță de Ministerul Muncii și la 10 minute de Ministerul Sănătății, dar nimeni nu i-a băgat în seamă. Doar polițiștii i-au legitimat, i-au luat la întrebări și atât. „La adăposturi nu ne primesc decât iarna, vara nu. Nu vreau nimic de la nimeni. După ce îmi dă pensia, plec. Mă duc acasă. Dar până atunci stau aici, să mă vadă. Vara mai găsim de lucru, mai facem o zugrăveală, o zidărie. Sâmbăta și duminica mergem la biserică și mai primim câte ceva de mâncare, în rest, ne mai ajută oamenii să avem grijă de mașinile lor parcate aici. Când plouă, învelim saltelele cu plastic, le ridicăm și le sprijinim de gard.“

Cine îi ajută să se spele

Lunar, oamenii străzii se duc la Samusocial să se spele. Aceasta este o fundație dedicată persoanelor adulte fără adăpost, dându-le posibilitatea de igienizare, îmbrăcăminte și produse de igienă corporală, medicamente și încălțăminte. De pe site-ul fundației am aflat că o estimare a numărului de persoane fără adăpost datează din 2010. „Având în vedere că în București trăiesc printre noi aproximativ 5.000 de persoane adulte fără adăpost, pentru care există doar 330 de locuri de adăpostire, hainele pe care acestea le primesc se deteriorează mult mai repede. Astfel, ne vedem nevoiți să le ajutăm să își schimbe hainele măcar o dată pe lună, fapt pentru care avem nevoie de bani.“ Samusocial din România (Serviciul de Ajutor Mobil de Urgență) este un dispozitiv de intervenție de urgență care vine în întâmpinarea persoanelor celor mai desocializate care au fost reduse la stadiul de simplă supraviețuire, căci au devenit „victime“ care nu mai pot și nici nu mai știu cum să beneficieze de ajutoarele de drept comun. Samusocial este o metodologie de asistență pentru cele mai excluse persoane din marile orașe, imaginată de doctorul Xavier Emmanuelli. După ce a fondat Médecins Sans Frontieres și Samusocial din Paris în 1993, în 2001, el a fondat Samusocial International, cu scopul de a dezvolta acest sistem de asistență în lume. La ora actuală sunt 10 Samusocial-uri care s-au dezvoltat pe 4 continente.

Bolnav și cu pensia sistată

Dumitru Bunduc este singur pe lume. Nu are frați sau surori, părinții i-au decedat, la fel și soția. El a fost evacuat în 2010 din casa naționalizată în care locuise, iar în 1997, la 47 de ani, a fost pensionat pe caz de boală. Bunduc a fost măcelar și după 18 ani și 6 luni de muncă a primit o pensie de 580 de lei. În urmă cu șase ani a fost operat de plămâni și a stat prin spitale și sanatorii să se refacă un an și opt luni, astfel încât nu a putut să se prezinte la comisiile de control periodic. De trei ani nu mai primește pensie, iar acum bate pe la toate ușile să-și recupereze cartea de muncă. „Am fost și eu ca ei. Doar de șase luni m-au primit la adăpost pentru că am fost operat de plămâni. Trebuie să-mi recuperez pensia și nu vor să mi-o dea numai pe copia pe care o mai am după cartea de muncă. Mi s-a spus că originalul s-a pierdut și numai cu originalul am șanse să primesc din nou pensia“, spune Bunduc. El are acum 59 de ani, iar în ochii albaștri i se citește o tristețe greu de imaginat. De ce nu este primit și Florian Stîngă la adăpost, nu se știe. „Probabil fiindcă are o formă de TBC și se tem“, spune Bunduc, care-și vizitează din când în când foștii tovarăși de suferință. Florian Stîngă are 46 de ani și trăiește pe străzi din 2010. Este atât de slab, încât trezește mila multor oameni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.