Focar de gripă aviară: Lebede găsite moarte

Un nou caz de gripă aviară H5N1 a fost descoperit la un efectiv de 15 lebede, găsite moarte pe iazul Acumularea Fălticeni, de pe raza unui fond de vânătoare din judeţul Suceava, a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, până la data de 3 ianuarie 2023, nu a fost depistată prezenţa virusului influenţei aviare în exploataţii de păsări domestice.

ANSVSA precizează că a transmis instrucţiuni clare către toate structurile teritoriale subordonate (DSVSA judeţene), cu privire la întărirea măsurilor de prevenire şi supraveghere la nivel naţional, pentru evitarea apariţiei de noi focare.

„Pe întreg teritoriul României, exploataţiile de păsări autorizate/înregistrate sanitar- veterinar, cu sistem de creştere liber şi ecologic, trebuie să ţină efectivele cât mai adăpostite, fără acces la luciuri de apă sau alte amenajări hidrologice, pentru a limita la maximum orice posibil contact cu păsările sălbatice. De asemenea, a fost solicitată întărirea tuturor măsurilor de biosecuritate în exploataţiile comerciale avicole de pe teritoriul României”, se menţionează în comunicat.

În cazul crescătorilor de păsări din gospodăriile populaţiei, ANSVSA recomandă respectarea măsurilor, precum: separarea în cadrul gospodăriei a raţelor şi gâştelor de alte păsări domestice; evitarea creşterii păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ţinute închise obligatoriu în spaţii special amenajate; atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea şi adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită, la care nu pot avea acces păsările sălbatice; adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafaţă, neaccesibile păsărilor sălbatice; evitarea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice, mişcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploataţiei); prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare şi alte animale de companie; folosirea unei alte încălţăminte în spaţiul de exploatare a păsărilor domestice sau a unui amplasament special amenajat, pentru dezinfecţia încălţămintei; limitarea pe cât posibil a accesului tuturor păsărilor domestice şi a păsărilor sălbatice captive la luciuri de apă, lacuri, bălţi, râuri şi orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală.

„În acest sens, orice suspiciune va fi notificată în regim de urgenţă DSVSA-urilor judeţene şi ANSVSA. ANSVSA colaborează cu o serie de instituţii implicate în observarea, supravegherea şi monitorizarea păsărilor sălbatice, respectiv societăţi ornitologice, Asociaţia Biosfera Delta Dunării, asociaţii de vânătoare etc. O atenţie deosebită va fi acordată transporturilor intracomunitare cu păsări vii şi ouă de incubat, provenite din ţările unde evoluează focare de influenţă aviară în ultima perioadă. În vederea prevenirii introducerii în România a gripei aviare înalt patogene, este interzisă orice intrare pe teritoriul naţional a transporturilor de păsări pentru sacrificare din Uniunea Europeană, care provin din zone de protecţie sau supraveghere. Situaţia epidemiologică din România, în contextul influenţei aviare, este monitorizată permanent de ANSVSA şi structurile subordonate de la nivel local”, notează instituţia.

Valul epidemic de influenţă aviară înalt patogenă, de subtip preponderent H5N1, care a debutat la finele anului 2021, continuă să afecteze Europa.

Conform datelor oficiale, în decursul anului trecut, ţările care au raportat confirmarea de noi focare de gripă aviară înalt patogenă au fost: Albania (6), Belgia (9), Bulgaria (20), Cipru, Cehia (17), Germania (93), Danemarca (6), Spania (37), Franţa (1577), Croaţia (3), Ungaria (279), Irlanda (2), Islanda, Italia (48), Republica Moldova (5), Ţările de Jos (79), Norvegia (2), Polonia (56), Portugalia (9), România (3), Serbia (3), Slovacia, Irlanda de Nord şi Kosovo (3).

credit foto monitorulsv.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. „focarele” si #isteria din orice au un singur scop: SARACIREA OAMENILOR! tot ce se intampla este lipsit de logica si se bate cap in c@t, ca sa nu scriu altceva! adica cu-r-cu-boii ne urla ca trebuie sa ne sinucidem sa salvam planeta, ca suntem „mancatori inutili”, ca trebuie sa nu ne mai impuiem ca distrugem flora si fauna, ca o ucidem pe GAIA, nu mai trebuie sa respiram, sa bem apa NIMIC! ADICA SA DISPAREM! iar, pe cealalta parte, urla ca le pasa de noi? vai ce ne protejeaza ei pe noi de posibilele molime…apoi „razboaiele”, „crizele”, lipsa resurselor (hahahha!)…trebuie sa fii lipsit TOTAL DE GANDIRE SA NU VEZI ABSURDUL. SA NU IL VEZI PE DIAVOL IN PLINA LUMINA. BATAIA DE JOC A LOGICII – MATEMATICA ESTE RASISTA BHAI!

  2. Reiau. Bietele pasari au dansat în lacul lebedelor. Nemulțumite de prestație, regizorul le-a concediat. Ele, firi sensibile, s-au gândit ca e cazul sa nu mai respire ca sa nu contribuie la încălzirea globala. Și asa au trecut în neființă. Tunde este incantata de gestul lor. Navetistul si-a pus casca pe creștetul tuguiet de Oblio si-a scos bicicleta din pod și a pornit spre locul faptei spre ale aduce un ultim omagiu. Ca sa nu se obosească și sa elimine mai multe gaze în atmosfera navetistul a pedalat în gol pe o platforma tractata de un bou și un magar putere. La ora aceasta navetistul a depus o coroana de flori artificiale la căpătâiul lebedelor. La auzul vestii ca vine navetistul o lebădă a fost readusa la viata ca sa-l intampine cu binecunoscutul salut: ai venit, lebadoiul meu. Din greșeală lebădă a zis: ai venit lebarvusul meu. Sasul s-a maniat foc, a aruncat cu casca după încălzirea globala și cu un ultim efort s-a urcat in mașina de serviciu și a plecat la un seminar despre rolul genunchilor și fustitelor scurte în combaterea încălzirii globale.
    PS.si la noi în gospodărie, mai mureau găinile, dar părinții sau vecinii nu făceau atâta caz. Le îngropau, dezinfectau cotetul cu var și cumpărau alte găini. Acum totul e catastrofa, mai puțin catastrofa de navetist și ceata care îl susțin.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.