Germania va cere reducerea consumului de energie cu 26,5%

Coaliţia aflată la putere în Germania intenţionează să ceară sectorului public şi celui privat să îşi scadă consumul de energie cu 26,5% până în 2030, comparativ cu nivelul din 2008, potrivit unui proiect de act normativ consultat luni de Reuters.

Impulsionat de temerile că livrările reduse de gaze naturale ruseşti vor provoca o criză de aprovizionare, Guvernul german a introdus anul trecut măsuri destinate economisirii energiei, precum interzicerea încălzirii piscinelor private şi încurajarea oamenilor să lucreze de acasă.

Germanii au reuşit să economisească energia anul trecut, pe fondul îngrijorărilor cu privire la întreruperi în furnizarea de energiei, dar şi al campaniei Guvernului de a-i încuraja pe cetăţeni şi actorii industriali să îşi diminueze consumul de energie cu 20%.

Înainte de criză, între 2008 şi 2020, economiile la energie făcute de Germania se situau la mai puţin de 6%.

Potrivit proiectului de act normativ consultat de Reuters, în cursul lunii aprilie, Cabinetul de la Berlin ar urma să adopte o nouă lege, care va face obligatorie pentru sectoarele public şi privat o reducere şi mai mare a consumului de energie. Companiile care utilizează o anumită cantitate de energie vor trebui să utilizeze aşa-numite „sisteme de management al energiei”, pentru a putea planifica pe termen lung consumul.

Guvernul german trebuie să facă economii de energie în valoare de aproximativ 45 Terawaţi-oră (TWh), în timp ce landurile germane trebuie să îşi reducă, împreună, consumul de energie cu 5 Terawaţi-oră pe an, pentru ca economia cea mai mare a Europei să ajungă la neutralitate climatică în 2045.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Germania si Olaf sa ia legatura cu Ceausescu Nicolae si sa studieze economiile de energie din anii 1980. Doua ore pauza de curent pe zi si mai multa propaganda in care cetatenii sa inteleaga ca o duc mai bine si ca tot ce face dictatura e in interesul lor!

  2. Generația noastră care a citit și colecție de proverbe românești știe că “Țiganul s-a întristat că i-a murit măgarul tocmai când se învățase fără mâncare”.

  3. Hai germanilor, iesiti in strada si luati-i de gat pe cei care v-au adus in aceasta situatie, care va pun economia la pamant si care va subjuga militar. Incepeti chiar cu conducatorii vostrii.

  4. scade economia Germaniei cu 20% si au gasit drept scuza ”economisirea”…

  5. Intai miliardarii nemti,sa renunte la castele,la vilele cu 40 de camere,sa faca economie si dupa aceea sa ceara poporului.economii ,sacrificii.Exemplu : ambasadorul roman in SUA,vila cu 40 de camere,cat curent consuma ? cu aspiratorul,cu iluminatul candelabre sau ce o avea , cu camerele de luat vederi,cu aerul conditionat,cu piscinele,cu jacuzzi etc. Cine plateste toata risipa? Poporul roman,care seara trebuie sa stinga becul sa stea pe intuneric,sa stea in frig ,ca asa i-a cerut guvernul ca este criza energetica sau de frica facturii la curent.

  6. ahhahahahahaha… „motorul economiei europene” s-a calat, ce productie industriala o sa mai ai cand nu mai ai de unde sa cumperi energie ieftina, iar acum vor sa reduca consumul cu practic un sfert. In timp ce isi inchid centrale nucleare, forteaza populatia sa investeasca masiv in izolare termica, sunt curios ce o sa faca in legatura cu industria, o sa le dea voie sa functioneze doar 8 luni pe an, pe timp de vara? ieri ma uitam pe un grafic cica doar 22% inflatie la alimente de la an la an in Germanica… dupa care am ajuns in piata la noi si am vazut ca de unde am luat ceapa in toamna cu 2 ron per kilogram, acuma era 5, 150% (si vorbim de piata de gross, ca la magazinul din colt am vazut-o cu 7)

  7. bbc cnn antena3…digi24.. sa emită doar 2 ore max/zi,nu de alta dar nu se uita nimeni la niste posturi platite să dezinformeze

  8. Pe zi ce trece am din ce în ce mai multe motive să cred că vaccinul anti covid a avut drept scop nedeclarat inducerea în indivizi (mai ales politicieni) a unei dorințe nestăvilite de sinucidere. Acum politicienii care au trecut cu succes faza de idiotizare sunt în etapa întocmirii caietului de sarcini pentru ducerea la îndeplinire a acestui ”vis de aur al omenirii” (vă sună cunoscută expresia?). Or fi ei, nemții, numărul unu la mașini și utilaje, dar să nu uităm că lor le datorăm cele două războaie mondiale și se pare că țin cu tot dinadinsul să contribuie la provocarea următorului.

  9. Sa nu credem chiar toate stirile dirijate prin propagande unei minoritati ecologiste deosebit de agresive si galagioase. Caci vin alegerile si se lucrurile astea au o dinamica proprie de a se correcta intr-o democratie reala ce functioneaza prim mecanisme democratice in care alegatorii pot taxa abuzurile si sicanele unor minoritati deranjante reprezentate de unii politicieni.
    Si aici inca povestea asta este dirijat de un politician de la verzi, vicecancelar ce in loc sa reprezinte peste 80 milioane de locuitori cit are germania, ci isi reprezinta o minoritate ecologista de ultrasi, si singurele lui griji sunt ca punctele ultrasilor sa fie pe agenda lui politica si sa le realizeze pina i se termina mandatul. Asa ca putin mai altfel decit pare, si nu e inca nimic sigur, chiar daca fake-newsurile ledescriu asa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.