Grevă generală şi examen de bacalaureat, în aceeaşi zi

La noi se face grevă cu jumătate de măsură. După ce îşi strigă în stradă nemulţumirea şi mânia împotriva scăderii salariilor, anunţă cu surle şi trâmbiţe blocarea examenelor naţionale, în ziua bacalaureatui, profesorii au fost prezenţi la datorie. Cei care se aflau în grevă şi nu au venit la şcoală au fost înlocuiţi cu alţi profesori, recurgându-se chiar şi la personalul didactic auxiliar, pentru ca proba să se desfăşoare în condiţii normale.

Astăzi, în prima zi de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă modernă, examenul s-a desfăşurat în cele 1.419 centre de examen. Evaluarea, la care au fost aşteptaţi să participe peste 200.000 de candidaţi, presupune trei tipuri de teste – un test scris, cu durata de 90 de minute, un test oral, cu durata de 10-15 minute, şi un test de înţelegere a unui text audiat, cu durata de 20 de minute.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, i-a asigurat, încă de ieri, pe elevi că examenul se va desfăşura în toate centrele desemnate. „Mesajul principal este că bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale în cele 1.419 centre de examen desemnate. Se va respecta graficul iniţial, procedurile de transmitere a subiectelor sunt puse la punct şi verificate, iar Ministerul Educaţiei va monitoriza în permanenţă situaţia pe întreaga desfăşurare a acestei probe. Doresc încă o dată să le mulţumesc profesorilor pentru că, în aceste condiţii dificile pe care le traversăm, au pus mai presus interesul elevilor”, a declarat Funeriu.

Mai mult, acesta a menţioat, în această dimineaţă, că în videoconferinţa pe care a avut-o cu inspectorii şcolari a fost anunţat că în toate cele peste 1.400 de centre de examen desemnate au fost transmise şi recepţionate subiectele. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Bucureşti, Marian Banu, ne-a spus că examenul de bacalaureat s-a desfăşurat în toate centrele, fără probleme, şi în ţară, şi în Capitală. Acesta a adăugat că s-a recurs şi la foarte mulţi supraveghetori care nu trebuiau neapărat să fie cadre didactice. Și preşedintele Federaţiei Sindicale Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, ne-a declarat că s-a găsit mult personal didactic auxiliar, iar unii elevi au fost mutaţi de la o şcoală la alta pentru ca examenul să se poată desfăşura în condiţii normale.
De cealaltă parte, Ministerul Educaţiei a prelungit perioada de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă modernă din cadrul examenului de bacalaureat până pe 25 iunie, printr-un ordin al ministrului Daniel Funeriu publicat pe site-ul instituţiei. Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Marian Pop, spune că prin modificarea calendarului de bacalaureat prin înlocuirea perioadei 31 mai-4 iunie cu 31 mai-25 iunie se dovedeşte că „luni nu o să fie susţinut examenul în toate centrele, aşa cum susţine ministrul”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.