De câteva decenii, de regulă noaptea, mă întâlnesc cu unele dintre turmele de mioare ale copilăriei. Mi se întâmplă în momentele de insomnie, când țin ochii întredeschiși și spațiul sideral se strecoară între pleoape formând imagini de oameni muți și locuri cunoscute, care apar și dispar, fără să pot schimba cu ei cel puțin câteva cuvinte. Uneori, aceștia mă privesc lung sugerându-mi că se află departe și că, de fapt, nu prea avem legătură unul cu altul, deoarece am pierdut contactul de mult sau nici măcar nu l-am avut și întâlnirea noastră din neant este întâmplătoare. Dar ele vin să te viziteze, precum colocatar al universului din care facem parte și în care, precum spunea Poetul, “viața este infinită”.
În luna iunie, când se apropie ziua cea mai lungă a anului, marcată de solstițiul de vară (anul acesta, va avea 15 ore și 32 minute), sunt vizitat de regulă de chipurilor mioarelor, ale stăpânilor și ucigașilor acestora. Se prezintă în imagini de ansamblu, nu în imagini separate și pulsatorii, de tipul acelora care apar frecvent când invoc apariția, între pleoapele întredeschise, aflate și ele între somn și trezire, a diafanului Haliel, îngerul meu protector, care ia chip uman și îmi comunică totul prin tăcere și priviri. Mioarele au revenit și revin des, după voia lor, pe retina mea, reamintindu-mi că ele există cu adevărat, imponderabile, diafane, pure, într-un spațiu de nepătruns, unde s-au dus cu stăpanii-ucigași care le-au urmat pe pajiștile cerurilor.
De unde se află acum, îmi trimit semnale tainice pe care nu încerc să le descifrez, deoarece întalnirea cu Ingerul și mioarele nu poate fi înțeleasă recurgând la o analiză a viselor, întins pe un pat medical și conversând cu urmașii domnului doctor Freud. În ultimele trei decenii si jumătate, semnalele au revenit pe parcursul anului în preajma zilelor dispariției dintre noi a mamei și tatălui meu. Nu mai revin iarna, probabil datorită faptului că în zona în care locuiesc nu mai există zăpadă și lipsește albul imaculat al iernii, culoarea la a cărui vedere se activau, în adâncurile memoriei mele, pe când locuiam în țară, resorturi nepătrunse: se reelabora autenticitatea ficțiunii.
Haliel a fost însă mereu prezent. Eu cred, de altfel, că el este și protectorul mioarelor ce au fost predestinate morții de ziua nașterii mele sau în zilele în care El mi-a acordat protecția sa.
*
Ceea ce scriu mai jos nu este o invenție literară. S-a întâmplat cu adevărat într-o vreme când aveam respectabila vârstă de cinci ani și aveam mai mulți prieteni printre câini decât printre copiii de o vârstă cu mine. Faptul s-a consumat în urmă cu șapte decenii și jumătate. Într-o zi care nu era pentru mine altceva decât o zi de joacă și de participare la grijile mamei mele și ale tatălui meu decăzut brusc din categoria de “rentier-agricultor” în categoria de șomer .
Era o seară de iunie, caldă; în curtea „de deasupra”, aflată la nivelul primului și ultimului etaj al casei cu două nivele construită în anii ’30 pentru unul din fiii bunicii, mama și tatăl meu își aranjau în magazie burdufurile de brânză în coajă de brad primite de la oierii din Bran, aflați cu turmele în trecere spre „vale”. Erau răsplata pentru cele câteva săptămâni de pășunat ale turmei pe sfoara de fâneață, vreo 5 hectare, de la Valea Calului. Peste câțiva ani de la întâmplare, 2-3, am aflat semnificația cuvântului transhumanță. Cineva mi-a explicat sensul. Am înțeles mai bine a posteriori ce se întâmplase în seara despre care vă vorbesc. În curtea luminată atunci de un bec mare ca minge de fotbal, se trebăluia încă. Pe neașteptate, apa a încetat să curgă la robinetul din bucătărie și punerea în ordine a burdufurilor și a borcanelor cu telemea putea rămâne neterminată. Mama mea mi-a cerut să mă duc în curtea vecinului, fratele mamei tatălui meu, „nenea“ Nicuță Arzoiu, să văd dacă la cișmeaua din curtea lui, care se alimenta de la „conducta principală” a comunei, curge apa. M-a înzestrat și cu o găleată mai micuță, pe potriva vârstei și puterilor mele, pentru a aduce apă, în cazul în care „cișmeaua lor” ar fi funcționat.
Ocolind extremitatea de nord a casei noastre, ce privea toată spre răsărit, se ajungea direct la o poartă aflată la extremitatea casei unchiului Nicuță. Lungul pridvor al acesteia, orientat spre nord și către care se deschideau ușile și ferestrele numeroaselor încăperi locuite de familia lui „nea Nicuță” și familia mezinului său, avea în fața sa o curte ce mi s-a părut mereu enormă, deși era doar cu puțin mai mare decât o jumătate de teren de fotbal. Era un loc familiar mie, unde mă duceam fără griji, cunoscut fiind de câinii ciobănești ai stăpânilor. “Nenea Nicuță” avea oi multe, risipite prin munți în câteva turme. Uneori, aducea turme de oi destul de mari la „povarna” aflată cam la un kilometru de curtea casei: un complex de țarcuri pentru animale și magazii cu butoaie și alambice pentru depozitatul prunelor și distilarea țuicii.
În acea noapte, curtea casei Arzoilor, rudele noastre dinspre partea bunicii, moartă la 20 de ani, în vremea epidemiei de gripă spaniolă de după Primul Război Mondial (1918-1920), după ce dăduse viată la patru copii, printre care și tatăl meu, era luminată ca ziua, cu becuri uriașe de 500 de watt. Toată suprafața curții, care mi s-a părut din nou imensă, era acoperită cu corpurile mioarelor din turma adusă de la povarnă. În câteva ore, avusese loc un măcel. Fusese sacrificat sacrificabilul. Era sânge pretutindeni. Câteva persoane își dădeau de lucru ca să tundă lâna unora dintre sărmanele oițe. Am ajuns la cișmea călcând prin bălți de sânge. Funcționa. Am luat apă si m-am întors acasă târând găleata. Imaginea acelei nopți în care rudele mele își exterminaseră turma – așa cum am aflat că au făcut în zilele următoare și cu celelalte oi aflate în stânele „de sus”, adică din munte – mă urmărește de o viață. Eram copil. Nu îmi era clar ce se întâmpla. În biserica ridicată în anii ’30 dincolo de gardul din spate al casei noastre, ctitorită de Grigorești, rude cu Popeștii (familia bunicului meu) și Arzoii (familia bunicii), și ei printre întemeietori, m-am rugat pentru sufletul mioarelor duse la moarte de stăpânii lor. Care știau că nu mai aveau unde să le ducă, deoarece pământurile din munte nu le mai aparțineau, tranhumanța era la amurgul existenței și începuse era vexațiilor de stat. În grajdul tatălui meu, ultimul cal de călărie din cele două herghelii ale bunicului dispăruse deja de mult. În locul lui mai rămăsese un cocoș de munte într-o cușcă-colivie.
Peste câteva zile după căutarea nocturnă a apei și ultima întalnire cu mioarele unchiului Nicuță, fiii acestuia, care pe atunci aveau în jur de 43-45 de ani, au venit să-i roage pe părinții mei să-i lase să pună la uscat și în porticul-pridvor al casei noastre, unde era mai mult soare decât în curtea lor, formele de pastramă, așa cum ele fuseseră jupuite din trupurile mioarelor. Câteva zile am conviețuit, copil neștiutor fiind, cu părți din corpul mioarelor fluturând deasupra capetelor noastre. Nu aveam atunci cum să știu că eram intrați în plină Apocalipsă, în sensul original al cuvântului, care înseamnă atât „distrugere”, cât și “revelație”.
Nu știam, în seara acelei „excursii în căutare de apă”, că ziua aceea fatală pentru mioarele mele era o zi destructivă, apocaliptică, pentru o întreagă societate. Era ziua în care s-a proclamat „Legea cu privire la naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport și asigurări“, Ziua „naționalizării principalelor mijloace de producție ale României”–conform formulei oficiale a regimului. Se știa de mai multă vreme – iar „nenea Nicuță” era probabil la curent – că ea se află „pe țeavă”. Cu Noua Lege se închidea o epocă, aceea a capitalismului și inițiativei private și se deschidea Apocalipsa dictaturii, a ascensiunii celor “trei puteri” întrevăzute în Apocalipsa lui Ioan: balaurul, fiara și falsul profet, care este încă printre noi. Cei care și-au sacrificat mioarele au anticipat Apocalipsa generând ei înșiși o altă apocalipsă, a lor, rurală, în care victimele au fost și mioarele mele.
Astăzi este trista zi de aducere aminte a Apocalipsei prevestită de o Lege scrisă de oameni și a Apocalipsei în apocalipsă a mioarelor mele. La ele mă gândesc des cu infinită dragoste. Erau albe, incredibil de albe în curtea luminată feeric, în vremuri când, inocent fiind, împlineam 5 ani chiar într-o zi trecută spre noapte: 11 iunie.
În fond, este vorba aici despre o simplă coincidență și o lungă insomnie….
Un text exceptional!
Apocalipsa comunista? Pisswasser. Stai s-o vezi p’aia neomarxista, ca a inceput oficial. A anuntat-o ala de la OMS.
Domnule profesor,
Dincolo de faptul ca aceasta rememorare a naționalizării este atât de uman – dureroasa, prin ochii unui copil de 5 ani, am calculat și dacă nu ma înșel prea mult, cei ce va cunosc și ca sunt prieteni ca pot ura La Mulți ani! in 11 Iunie! La mulți ani domnule profesor și toată stima pentru ceea ce ați realizat in cei 75 de ani!
Proclamația de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mișcarea revoluționară din Țara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte termenii proclamației și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu.
La 11 iunie, 1948 a fost apocalipsa mioarelor.
Ce va fi la 11 iunie, 2048?
Acum viscoza,capron,neilon și viermi de faina..
1.UN SCRIITOR DIN GENERATIA DE AUR-PLATINA A RSR.
TOTI CEI NASCUTI DUPA 1940,AU REPREZENTAT CEA MAI MARE
VALOARE INTELECTUALA,DIN TOATA ISTORIA DE 2500 ANI/pe metru patrat.
EI SUNT VALORI,SI AU FOST,IN TOATE DOMENIILE DE ACTIVITATE.
2.SI,CEI NASCUTI INTRE 1965-1980,PORECLITI DECRETEII,SUNT,AZI,
LA CONDUCEREA TARII,FARA LICHELELE ATARNATE.DECI,COMUNISTII,SOCIALISTII,
AU FABRICAT VALORI-arta,sport,medicina,profesor,actori,sportivi,muzicieni,mame,tati,bunici.
PS.DOMNULE ARBORE.CE EVOCARI FORMIDABILE.
DUPA 1990,A APARUT HAUL SCHILODIT..DE CATRE ADUNATURA,GASCA,HAITA,MAFIA,
CRIMINALII OCCIDENTULUI NEGRU SATANIST.
EI SUNT CRIMINALII,DISTRUGATORII,HOTII DE TARI,DE COPII,DE MAME..
IN FRUNTE CU COLONIA INGLIEJIIA AZMERICANA,-cu o istorie de 280 ani-
PROVOCATOARE DE DISTRUGERI. RAZBOIUL,CU FALSA UCRA-INA,ESTE,IN ADEVAR,
RAZBOIUL RUSO-AZMERICAN. ASA AU FOST SI RAZBOAIELE RUSIE,CU HOTII
SI CRIMINALII DE FRANCIUJI-cu napulion,CU TURCII,CU GHERMANIA FASCISTA,cu zugravul bolnav,ghitler,CU AZMERICA DROGATA-cu psihopatii trompa,bideu.
IN TOATE RAZBOAIELE,MAICA RUSIE A INVINS.!!!!!!!!
AZMERICANI.GO HOME.!!!! HAI,VALEA IN GAURA NEAGRA A LUMII APUSE
„Charlie” inca traieste printre noi…..pe mine m-a amuzat „curtea iluminata cu becuri de 500 Watti” la vremea nationalizarii:))
Probabil era obiectiv militar si avea reflectoare… :))
CVul d-lui Popescu poate fi consultat de cunoscatori ,spatiul italian 1973-1975 si mult dupa
https://academiaromana.ro/bdar/primiriMembriAR2016-iun/s13art-mo-GAPopescu-CV.pdf
Foarte asemanator cu alt mare dizident ,parca din Cluj
Mărgelatu cand esti Editat si habar n-ai mai bine taci. Da erau becuri de 500w care luminau curtiler oamnilort gospodari care nu terminau lucrul pe lumina zilei. Dar daca n-ai trait de unde sa stii berbecule. La scoala sri nu se invata asa ceva.
…nea arbore, toata viata am analizat progresul-personal si general-prin prisma rezultatelor…incerc sa inteleg raspunsul emotional specific oamenilor-am ataraxie, asa m-am nascut, imi lipsesc elementele constitutive ale instinctului de conservare, nu stiu ce inseamna emotia, sunt 100% rational-si aici incadrez acest…articol?…as putea face analiza pe text…dar mai bine nu!…ti-as deschide ochii, ti-as oferi o noua perspectiva care, mai mult ca sigur, te-ar scoate din starea de revelatie…am inteles ca voua, oamenilor normali, va face bine…intr-un fel, va invidiez!…
Daca nu cunosti istoria țării tale, nu ai cum sa o iubesti…
1882 – sunt date în funcțiune primele două centrale electrice din București, care asigurau necesarul pentru Palatul Cotroceni și Palatul Regal de pe Calea
1884, Timișoara – se pune în funcțiune primul iluminat electric stradal din Europa
16 decembrie 1896 – este dată în funcțiune centrala hidroelectrică Sadu, pe baza documentațiilor întocmite de Oskar von Miller.
1902 – este pusă în funcțiune centrala hidroelectrică (CHE) de la Grozăvești, pe râul Dâmbovița, după planurile inginerului Elie Radu.
1910 – prin efortul primarului Carol Telbisz este dată în folosință Centrala hidroelectrică din Timișoara.
1913 – prima cale ferată electrificată de pe teritoriul actual al României, pe ruta Arad-Ghioroc-Pâncota și Ghioroc-Radna
1930-1931, București – punerea în funcțiune a primei rețele electrice de distribuție pe stâlpi de beton armat din țară….
Poză frumoasă, oameni și mai frumoși cum nu mai aflăm în zilele noastre.
Legat de poveste am unele nedumeriri.
Dacă au primit burdufuri cu brânză de la alți oieri însemană că nu toți s-au speriat de ceva ce, pînă la urmă n-a fost. Știu pe cineva în sat ce nu a intrat NICIODATĂ în CAP. E drept că și-au bătut joc de el dîndu-i să lucre alte pămînturi decît ale lui, mai rele și îndepărtate. Chiar în alt sat.
Eu știu că toamna, iarna și primăvara devreme se plătea celor cu oi ca să pună staul, să pășuneze pe pămînturile ce le au și-n grădini; îngrașă și afînează pămîntul, îl curăță de uscături.
De casă cu fața spre mazănoapte la români n-am auzit
Tulburător text, literatura adevărata, conștiința istoriei și meșteșugul imaginii. Superb !
cine sunt in fotografie, cand a fost realizata?
Becuri de 500W sunt inventate si utilizate comercial de General Electric abia dupa 1959!Chiar nu va pasa:)))))
Margelatu, vorbesti de becurile cu LED.
Există un bec care arde de peste 100 de ani. Este vorba despre becul Shelby de 4 wati din cazarma pompierilor din localitatea Livermore, Statele Unite ale Americii. Acesta a fost aprins prima data in 1901 si funcționează și astăzi;
Castelul Peleş din Sinaia a avut curent electric încă din primul an de la inaugurare.
@margelatu,ce ai vrut sa spui cu „charlie traieste”?
??? :omul este un produs tipic al perioadei Apocalipsei-adica cu fundul in doua luntrii
A fost bine pentru el,fata de noi,era ‘diplomat”ceausist in IOtalia zeci de ani,dar azi perioada trebuie incriminata ,ca si la alti strigoi din media
Pentru mine,lipsa caracterului se manifesta prin negare: nu sunt un ‘fost’,nu sunt un nomenclaturist, nu am ‘turnat’,nu am colaborat cu Securitatea, documentele CNSAS sunt falsuri
Asacum a fost perioada aia ,le-a permis sa fure de 30 de ani fara oprire,si pana azi inca nu au dat de fundul sacului
Romania era singura tara cu ZERO datorii eterne,Cupola nu mai avea prajitura dobanzilor,Romania era un model de tara care scapase de globalizare
Gorbaciov/Rusia a primit cca 100 miliarde de dolari moca sa faca „rivolutie”
Dupa ce au tocat banii,azi le pare rau rusilor dupa URSS si lagarul comunist
Daca ar veni maine rusii,cum a fost in dec 1989, sa vezi cum o intorc ‘fratii’astia ca la PloiestI:eu stiu rusa de la scoala,eu l-am publicat pe Rotofei,eu sunt antiamerican din nastere, familia mea tine o icoana cu Sf Putin, etc:)))
PS la vremuri noi,tot noi
@margelatu, suntem de acord.
Naivii, idealistii, sunt impinsi in fata, li se stimuleaza orgoliile si, in final, dupa ce au deschis calea, sunt maturati. Este plina istoria.
„Cu Noua Lege se închidea o epocă, aceea a capitalismului și inițiativei private și se deschidea Apocalipsa dictaturii,” DA „APOCALIPSA”- CONSTRUCȚIILOR DE CĂI FERATE(BUMBEȘTI-L;SALVA-V;AGNITA-B;,DE HIDROCENTRALE ȘI TERMOCENTRALE,DE COMBINATE SIDERURGICE,FABRICI DE MAȘINI,TRACTOARE,MOBILĂ,HÂRTIE,CENTRALE ATOMICE,ÎNVĂȚĂMÂNT GRATUIT ȘI OBLIGATORIU,SISTEM MEDICAL GRATUIT,UNIVERSITĂȚI VESTITE,GRÂNARUL EUROPEI ȘI ALTE APOCALIPSE—CARE SUNT ACUM DOAR AMINTIRI„DE GROAZĂ” NU-I AȘA NOSTALGICILOR „INIȚIATIVELOR PRIVATE”!!?
@!!! Problema este ca nu avem un lider de tara,doar paiate de 33 de ani!
Pe forumul Cotidianul se gaseste de la inceputul lui februarie „Program prezidențial în căutarea unui candidat(7 februarie 2023) pus la punct de Nistorescu si Stireanu cred..
Ai gasit vreun candidat prezumtiv care sa se potriveasca cu acest program de chestiuni generale,de bun simt politic??? :))Eu nu cred…
Azi este o situatie exploziva in Europa generata de niste probleme din anii 90 pana azi nerezolvate si pentru care mor mii de tineri zilnic in lupte fara rost intre slavi pe care nu ii intreaba nimic ce-si doresc in realitate, dorinta de putere si lacomia de bani a unei minoritati religioase i-a invrajbit de 100 de ani pe slavi cu vorbe mari dar goale de continut
Asa cu l-au asasinat iudeii bolsevici pe Tar si familia sa,garantul natiunii slave ,in numele comunismului bolsevic tot asa iudeii din dec 1989 i-au asasinat pe Ceausestii nationalisti tot in numele comunismului „atotbiruitor’ iar astazi razboiul se poarta in fapt de oligarhii iudei rusi contra oligarhilor iudei ucrainieni,in lupta pe prada globalizarii ,o serie de paraziti politici care nu pot respecta independenta nici unei natiuni,toate trebuie supuse
PS In aceste conditii e greu,imposibil de gasit un lider de tara,anul viitor vom vota tot un papagal,macar de ar fi unul care in 1989 era doar student:))
@Margelatu,aici ma despart categoric de tine! Vinovatul de serviciu! Ce convenabil!
În jurul oilor viata este complicata chiar miel sa fii. Mai toate macelurile istorice au in fundal o turma placidă care continua sa întrețina pajiștea si situatia. Oile si turma reprezinta un circuit deschis, oaia nu e cal si nici vacă sa te atasezi de Bisisica. Oaia comunista era oarecum stingheră si cuminte in peisaj dar cea capitalista misuna numeroasa si cauta sa se razbune: aruncata peste bord in Mediterana a puiat o colonie de rechini care urmaresc Omul pana in ușa camerei de hotel de la Hurghada și-i transformă visul în coșmar.
„burdufurile de brânză în coajă de brad PRIMITE de la oierii din Bran”
-neam de vameshi;
sa-i vina noaptea Azazel
@Mărgelatu
” Din martie 1969 panà la data de 10 iulie
1970 a functionat precum sef al sectiei culturale a cotidianului “Scanteia tineretului”. ”
-bravo
ne-ai aratat un shobolan!
@maxtor: mtm,maestre!:)) Ramai cel mai bun in postarile laconice!
PS „dupa o Lovitura de Stat, multi dizidenti se arata „spune proverbul…Umili in comunism,lei in democratie,daca nu chiar dolari
Si, ce relevanta are „Din martie 1969 panà la data de 10 iulie 1970” ?
maxtor, Margelatu, au fost oameni „curati” care au stat deoparte care au trait in modestie si poate au si murit. I-a vazut cineva, le-a ridicat cineva o statuie? Cata libertate de miscare aveai? Daca suntei prea tineri sa stiti din propriile experiente sau daca ati fost printre beneficiarii acelor vremuri, nu puteti judeca.
G.P. Arbore are meritul de a releva cu talent un moment dramatic din istorie. Cine stie cate drame, tragedii, schimbari de destine au fost in acele zile!
La multi ani cu sanatate, domnule Arbore!
Stiti cum se traia fara implicare? Puteai sa fii exceptional profesional, sa fii la locul tau cum se spune, tot erai urmarit, pandit… Destinul lui Gheorghe Ursu este revelator.
„Fie painea cat de rea
Chiar aici in tzara ta
Tot ti-o fura cineva.
La o lumanare
Un ziarist cu stare
Pare disperat
Se uita la mine
Maine o sa scrie
Ca m-am imbatat.
Un doctor in istorie
Zace fara glorie
Ca un cersetor
Doamne, vin indata
Caci te-am vazut aseara
La televizor.”
spitalul-de-urgenta/traiascaberea
Sa nu ne mai mancam intre noi, sa vedem calitatile oamenilor si sa-i apreciem pentru ele, sa ne iubim caci suntem oameni, romani, indiferent de numele pe care-l avem! Oamenii sunt buni sau rai, romanii sunt buni sau rai, sa-i apreciem pe cei buni si daca nu i-am ales pe cei buni sau pe cei care corespundeau credintelor noastre, nu este vina lor, este vina noastra! Numai lasii si neputinciosii invinovatesc pe altii pentru slabiciunile lor!