Împăratul planetar este dușmanul poporului

O, împăratul planetar?! Păi, ești nebun? Nu te pui cu împăratul planetar! În genunchi. În genunchi, n-auzi? Așa, capul plecat. Nu te mișca, nu răsufla. Nu te uiți în ochii lui, gâdea te scurtează de cap cât ai clipi. N-auzi să te uiți în jos? Ce vezi? Vezi o furnică? Furnica se uită la tine. Vă uitați unul la altul, două furnici, una mare, una mică. Hei, vezi că împăratul a pus un dregător să te întrebe.

Dregătorul te întreabă și tu caști gura la o furnică, vezi că te scurtează gâdea de cap. Împăratul planetar este cel mai mare dintre cei mai mari. E un miracol, o șansă sau poate un groaznic pericol c-ai ajuns în fața lui, în genunchi, nimicnicie ce ești, ștersule, insipidule, împăratul planetar te privește plin de curiozitate ca pe o furnică. Tu abia mai răsufli. Ce vrei să-i spui? Să nu te pună dracul să deschizi gura. Împăratul planetar e împărat peste toate popoarele, francezii, polonezii și turcii, rușii și egiptenii, australienii și japonezii nu-i ies din vorbă. Acum, de ce-ai cerut tu audiență la împăratul planetar, ai uitat de frică.

Trebuie să inventezi tu ceva, o minciună credibilă, poate. Să-i ceri ceva ar putea fi foarte periculos. Împăratul planetar nu dă nimănui nimic. El doar se bucură de sine că este împărat planetar. Orice minciună ai inventa, magicianul lui te va dovedi de mincinos ce ești. Când să te mai descoase dregătorul, uite că se aud niște strigăte pe sub zidurile cetății împăratului planetar. Niște nimenea strigă aiureli. Împăratul planetar e dușmanul poporului, strigă ăia.

Niște extratereștri tembeli care, în doar câteva clipe, sunt duși la eșafod și spânzurați fără prea multă vorbărie. Între timp, împăratul planetar se uită prin ochean și vede, una, alta, în Africa, în Asia, în America. Și gărzile lui fioroase ajung acolo într-o clipă și hăcuiesc pe oricine are neobrăzarea și nesimțirea să nu respecte ordinele clare al împăratului planetar. Dar, vai, ne-a venit și nouă apa la moară și am pornit la revoluție. Căci, nu-i așa, avem o meteahnă ciudată şi periculoasă. Ne dedulcim vorbind despre conducătorii lumii din toate timpurile, fie ca despre nişte eroi providenţiali, fie ca despre nişte satrapi perverşi.

Îi preaslăvim pe unii după interes, pentru ca mai apoi, peste un timp, să-i înjurăm cu vârf şi îndesat. Îi belim pe alţii după vremuri, dacă nu ne-au făcut un ce interes. Când nu ne mai place cum stăm, aducem conducători de pe alte meleaguri punându-i în capul trebii. Dar, ne vei vedea iar, după vremuri, mai apoi, hăcuindu-i şi mişelindu-i. Ne imaginăm tot felul de fantasme despre conducătorii noştri după ce nu mai sunt, asta dându-ne nouă apă la moară pentru sinele nostru mic şi bicisnic. Am impresia că de fapt, noi, oamenii, nu avem un proiect sănătos în istorie şi că vremelnicia conducătorilor este un fel de pacoste a sinelui nostru.

Un fel de ticăloşie a noastră încastrată în sufletul nostru comun nu ne dă voie, nu ne lasă libertatea de a avea un raport sănătos cu ideea de a fi conduşi. Noi, oamenii, ne facem că ne-ar conduce careva, oricare ar fi acela, domnitor, monarh, general, preşedinte, secretar general, împărat, mareșal, procuror, primar. Când conducătorul pune piciorul în prag, ne gudurăm într-o umilinţă nesănătoasă şi grotescă pe care o credem jertfă.

Ce e mai straniu, este lipsa noastră de creativitate în această direcţie. Odată ce l-am pus pe unul să ne conducă, îl lăsăm să-şi facă mendrele şi ne plângem de milă iar dacă acela devine nevolnic, mai ales bătrân şi senil, abia atunci şi numai atunci, ne arătăm vitejii lui peşte prăjit şi-i dăm la moacă într-un fel sau altul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.