În cât timp se vor epuiza resursele noi de gaze descoperite în Marea Neagră

Zăcămintele descoperite în urma cercetărilor efectuate de ExxonMobil-Petrom și Lukoil în apele adânci ale platoului continental românesc al Mării Negre se ridică la maxim 130 de miliarde de metri cubi și se vor epuiza în 20 de ani de la începutul primelor extracții, a declarat Alexandru Pătruți, fostul președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, în prezent expert în resurse geologice şi consilier în cadrul Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).

“Marea Neagră, cu certitudine, nu va fi o a doua Marea Nordului. Lucrările de explorare au dat rezultate doar în România. În Turcia, care deţine cea mai mare parte din Marea Neagră, explorările nu au avut rezultate”, a spus Pătruţi, la Forumul Energetic Regional FOREN.

Conform acestuia este nevoie de o producție de 6 miliarde de metri cubi pe an iar această producție se va suprapune cu cea obținută din zăcămintele de pe uscat de 6 miliarde de metri cubi pe an, care are o descreştere. Pătruți susține că explorările din Marea Neagră vor începe numai dacă preţurile gazelor şi ţiţeiului vor creşte şi dacă sistemul de transport al gazelor va fi conectat la pieţele internaţionale.

“Cererea în ţară a scăzut foarte mult, iar investitorii care vor extrage aceste zăcăminte au nevoie de piaţă de desfacere şi de transportul gazelor de la perimetrele maritime, care sunt destul de departe, la 150-200 de kilometri de ţărm. Deci, o să avem de aşteptat”, a mai spus consilierul CNR-CME.

În prezent, România nu dispune de posibilitatea vânzării de gaze peste hotare pentru că lipsesc conductele transfrontaliere adaptate fluxului ieșire. La Iași-Ungheni s-a pus în funcțiune un gazoduct, însă partea moldoveană nu a terminat prelungirea țevii până la Chișnău și din această cauză cantitățile de gaz ieșite din România sunt infime. La Szeged-Arad, conducta construită în urmă cu câțiva ani, este deocamdată unidirecțională, dinspre Ungaria înspre România. Tot așa sunt și conductele care vin din Rusia, via Ucraina, la Isaccea și Medieșu Aurit.

În viitorul mediu, este prevăzută construcția conductei Ruse-Giurgiu prin care România poate vinde gaze în Balcani. Potrivit datelor disponibile, americanii, prin gigantul ExxonMobil, au pompat până acum 750 de milioane de dolari în Marea Neagră. În mod egal a contribuit și Petrom. Anul trecut, cele două companii au finalizat cea de-a două campanie de foraj de explorare.

“Rezultatele sunt suficient de încurajatoare pentru continuarea analizei mai în detaliu în vederea stabilirii viabilităţii dezvoltării comerciale. Dat fiind că explorarea în ape adânci a Marii Negre este o activitate de pionierat, într-adevăr există şi o serie de provocări. Însă, acum există tehnologii care să permită operaţiuni în ape de mare adâncime în condiţii de siguranţă şi, graţie partenerului nostru ExxonMobil pentru perimetrul Neptun Deep, putem avea acces la astfel de tehnologii şi la experienţă lor în zona deepwater”, a declarat Mariana Gheorghe, director general executiv OMV Petrom, în cadrul unui interviu acordat www.petroleumreview.ro.

În prezent toate datele colecate se află într-un proces de analiză şi evaluare de către cele două companii petroliere, iar o declaraţie finală de investiţie urmează să fie luată în aproximativ doi ani, ceea ce face puţin probabil ca primele gaze din apă adâncă a Mării Negre să ajungă la consumatori mai devreme de 2020.

Zăcământul de gaze naturale descoperit anul trecut de grupul rus Lukoil în apele teritoriale românești ale Mării Negre conține rezerve de peste 32 miliarde de metri cubi, potrivit evaluărilor preliminare ale rușilor. Anunțul a fost făcut în aprilie de prim-vicepreședintele Lukoil, Vladimir I. Nekrasov, la București, în cadrul unei întâlniri cu ministrul român al Energiei, Victor Grigorescu.

Lukoil a anunțat, în octombrie anul trecut, descoperirea unui zăcământ important de gaze naturale în sectorul românesc al Mării Negre, compania anunțând la acea dată că estimările preliminare, care urmau a fi confirmate de forajul de evaluare, indică prezența de resurse de gaze în cantitate care poate depăși 30 miliarde de metri cubi, echivalentul consumului pe 3 ani al României.

Descoperirea a fost făcută pe perimetrul offshore Trident din apele teritoriale românești ale Mării Negre.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4594 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.