În Parlament. Aleșii îi învață pe tineri să facă legi

Simularea Parlamentului României, aflată la cea de-a IX-a ediţie, se va desfăşura, în perioada 9 – 11 februarie, la Camera Deputaţilor.

Va reuni 160 de tineri din toată ţara și vor învăţa procesul decizional, modul de redactare şi modificare a proiectelor legislative.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Convenţionale a Avocaţilor transmis vineri, tinerii cu vârsta sub 30 de ani se vor organiza în grupuri parlamentare şi comisii de specialitate şi vor avea ocazia să discute şi să modifice propuneri legislative.

Pentru a putea participa, doritorii trebuie să completeze, până pe data de 2 februarie, ora 12,00, formularul de înscriere  la: https://avocatilor.ro/2024/01/25/simpro/.

Cei care doresc să-şi sporească şansele de a fi selectaţi, pot trimite o propunere legislativă prin e-mail, la adresa: contact@avocatilor.ro.

Temele abordate vor fi: democraţia, statul de drept, buna guvernare, reţelele de putere şi mecanismele anticorupţie, politică, populism şi extremism, drepturile omului şi cetăţenia activă.

„Prin acest proiect, ne dorim să cultivăm un angajament puternic al tinerilor în societatea românească, să le dezvoltăm conştiinţa civică şi să îi transformăm în cetăţeni activi şi informaţi. Iniţiativa îşi propune să ofere tinerilor o înţelegere profundă a importanţei, rolului şi funcţiilor Parlamentului României, să îi familiarizeze cu doctrinele partidelor politice parlamentare şi să le ofere o viziune practică asupra a ceea ce presupune activitatea parlamentară în mod real.

Această iniţiativă educativă a atras peste 1.200 de tineri în ediţiile precedente, bucurându-se de un real succes. Interesul crescut al tinerilor faţă de procesul decizional reflectă dorinţa lor de a contribui activ la schimbarea pozitivă a societăţii”, precizează Asociaţia Convenţională a Avocaţilor.

Conform sursei citate, Simularea Parlamentului României este „un cadru esenţial în care tinerii îşi pot exprima opiniile, pot înţelege procesul democratic şi pot dobândi abilităţi practice pentru a deveni lideri responsabili”.

„Interesul crescut al tinerilor faţă de procesul decizional din Parlament reflectă schimbări pozitive în percepţia acestora, constatându-se o mai mare apreciere pentru efortul, implicarea şi responsabilitatea asumate de parlamentari”, mai arată comunicatul.

Simularea Parlamentului României (simPRO) este organizată de Societatea Studenţilor Universităţii Bucureşti, Asociaţia Convenţională a Avocaţilor, Liga Avocaţilor din România şi Societatea Europeană pentru Justiţie, cu sprijinul Camerei Deputaţilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

9 Comentarii

  1. Vesnica pomenireee.
    Si mai ne intrebam de ce in acesti 34 de ani de la marea rascolutie din ’89, clasa politica este formata tot din lep re si escroci!
    Asadar acum hotii vechi ii invata pe cei tineri cum sa fie hoti noi……[Rumburak]

  2. Bună!
    Aceștia îmbătrâniti in multe mandate
    și in foarte multe rele ii invata cum sa faca legi hoate, legi pe interese de grup și de partid,și le va explica cum a fost jefuită ROMÂNIA cu ei la butoane.
    Au ce învăța! Un studiu de caz va fi Legea 303/16.11.2022 privind statutul judecatorilor si al procurorilor.Aici le va spune ca ei parlamentarii nu au contribuit ,ci au lasat pe magistrati să-și scrie legea cum vor si ei doar au ridicat mâinile. O lege cu pensionari la cca.48 de ani si pensii speciale de JAF. IOHANNIS apromulgat-o imediat că doar el este captiv justitiei si nu numai.
    In final va rog tineri sa rețineți
    brandul nostru de țară;”STAT MAFIOT & EȘUAT „. Tot inainte tineri!

  3. …asta este culmea!…credeam ca pe ei ii invata careva care mai stie cu ce se mananca elaborarea unei legi!…viitor de aur tara noastra are…

  4. Dacă moda de azi ar fi bunp la ceva nu s-ar schimba la fiecare anotimp. Tot așa cu legile, de ce le tot schimbă?
    Toate legile sînt de la Dumnezeu, naturale! Nici un om nu poate pune legi asupra altui om! Dacă le luăm puțin la purecat acestea sînt doar pt ținerea noastră-n jug.
    Citeam undeva că e nevoie doar de trei legi:
    1 Nu vătăma pe nimeni.
    2 Nu strica sau fura avuția cuiva
    3 Nu lua libertile cuiva
    Păreri?

  5. Adevărul e că ăştia se pricep bine de tot să facă legi! De aia avem o legislație greoaie, confuză, concepută cu sprijinul neprețuit al şmecherilor interesați din industrii astfel încât să iasă legi „cu dedicație”, care blochează inițiativa celor ( din ce în ce mai puțini) care mai vor să facă câte ceva în țara asta şi generează procese interminabile. Învățați-i să fie după chipul şi asemănarea voastră sau a unor magistrați de tip Dănileț, Macovei sau Portocală!

  6. Ciolacul da Bilete de Tratament la Pensionari ! Dar 1 Bilet de Tratament Costa 2600 de lei ! Iar Pensiile sunt Mici 1300 de lei ! Nu sunt Bani de Bilete de Tratament ! Costa Scump ! Si dca te duci in Concediu când vii Acasa pentru 22 de zile Nu mai ai Bani de Mâncare ! Scrie Pretzurile Biletelor de tratament , in Newsweek Romania ! Nu mai Votez cu Nici un Partid Politic ! Votez cu AUR ! Ca ei sunt cu Poporul !

  7. Preda escrocheria și legislația falsa-neconstitutionala(a se citi legi cu dedicație neconstituționale(peste 800 la număr) care trebuiau modificate cu cel puțin 10 ani in urmă dar în prezent, se folosesc de aceste legi pentru guvernat tara)

  8. ii invata cum sa „faca legi”, cum sa faca ordonante si hotarari si norme metodologiiiceee, in asa fel incat sa fure si sa trandaveasca la fel de performant ca si „prefesorii”. hai (editat)! ce sa-i invatati bhai, cand vor incalcati Constitutia de la inceputurile ei, prin inventarea unor institutii corupte si platita tot de voi??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.