Muncă frate, pe brânci, cât o fi ea de politică! Uite tu ce vânzoleală pe la tarabe! Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al Muncii. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra Muncii fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială sau spaţio-temporală. O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei.
Dacă ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu autoritatea în esenţa ei sau cu o parte din ea. Insurgenţa noastră ar fi într-un asemenea caz nu lipsită de comic. Autoritatea ar reprezenta pur şi simplu textul în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea bănui că şi privim un asemenea text, că trecem pe lângă el în fiecare zi sau că suntem chiar propoziţiile lui. Ce ar fi Munca? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?!
Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?! În zori, pe Magheru, iar și iar. Erau sau sunt parcă Vișină, Gaiță, și încă vreo doi. Sau poate nu erau ei, poate nu sunt ei. Oricum, mă dau pe după uluci să trag cu urechea. Îi prind eu, îl înjură pe Președintele țării, să vezi cum îl mai înjură. Așa fac mai toți cei din satul nostru. Înjură Președintele acolo, la MAT. Acu’ mă uit la ăștia patru. Marghioala din deal, nebuna, mi-a zis că ăștia patru ar avea un înțeles cu un domn din capitală, un scriitor, Dinu Săraru. Sau poate cu celălalt, cu Marin Preda. Băi, dar ăștia patru nu-s Moromeții, nicidecum. Ei, lasă, că-i știu eu, mi-am adus aminte. Dar nu vă spun. Sau vă spun. Mă mai gândesc. Satul nostru a ajuns de pomină. Cum, necum, întregul nostru sat îl înjură pe Președintele țării. Mi-aduc eu aminte de ce.
Și al lui Pandele Răspopitu, și al lui Chișleag, și al lui Blidariu, și al lui Boșoancă, și al lui Răzvrătitu, toți, să știi, îl înjură pe Președintele țării. Eu le zic de mai multă vreme, nu mai trageți la măsea, purtați-vă cuviincios, ni s-a dus buhul. La bodegă, la prăvălie, la biserică, la batoză, la cimitir, la gară, la club, toți îl înjură pe Președintele țării. Din pricina asta a noastră, primarul nostru n-a primit un sfanț de la stăpânire, rămânem fără pod, nu ne asfaltează, nu ne trag nici gaz, nici apă. Eu le zic, băi, dacă vreți să trăim așa, atunci așa să trăim. Dar nu e bine, nu e deloc bine. Or să scoată și trenul, ne demolează gara, năimiții de la Guvern sunt în stare de orice.
Dar ăștia patru ca toți ceilalți, nepăsători. Acu’, de după ulucul ăsta, aud eu ce vorbesc ei și mă duc să-i pârăsc la postul de poliție. Că eu, așa, m-am săturat. Noroiul e cât casa, fântânile s-au umplut de broaște, iarna, dacă e viscol, uită lumea cu totul de noi. Păi bine, bă, mi-a zis primarul, primarele nostru, ca să vezi, păi bine, bă, ce ai tu cu oamenii?! Auzi la el! Adicătelea el ar fi de acord? Păi atunci de ce l-am pus primar? Păi n-a umblat el din casă-n casă cu frumușelu’? Și nu l-am votat noi? Și n-a zis el că se duce tocmai la Președintele țării să-i ridice problema?! Da’ ce, s-a dus el? Nu s-a dus! Cum să se ducă? Acolo, la capitală, toată lumea bună știe că noi îl înjurăm pe Președintele țării de dimineață și până seara! Parcă ce, eu nu l-am înjurat?! Îl înjur și-acum, de ce să nu-l înjur?!
Păi cum se conduce o țară, domnule, știi dumneata?! Păi nu știi! O să-ți spun eu dacă nu știi! Acum, lasă. O să stăm așa cu noroiul în poartă, ne ducem la MAT să tragem o dușcă, trece timpul peste noi. N-or să ne mai găsească ăia de la Guvern, ai să vezi, ne ia vântul de răi de gură ce suntem, ne ia vântul pe sus, cine știe unde ne duce, dincolo de marea cea mare. Și să știi că eu cred că ăștia vorbesc despre marțienii pe care i-a văzut al lui Iordache, sâmbăta trecută, pe izlaz. Păi nu le-am zis eu tuturor să-și țină gura? Păi cum aude Președintele țării tărășenia asta, ne trimite armata pe cap, ne leagă fedeleș, ne bate armata la tălpi. Hai, mai merge așa, o înjurătură, dar să bați darabana despre extratereștrii? Parlamentul ne ia la ochi, ce să mai vorbim.
Acu’ să văd ce zic ăștia patru, că prea sunt ei așa fără de opreliște, uită-te la ei, nepăsători, prea au stuchit la limbă, cine știe ce pun ei la cale în contra stăpânirii! Dar lasă, parcă nu știu eu de ce e în stare stăpânirea?! Păi vine stăpânirea și ne pune impozit din acela greu de tot și ne înmoaie de tot. Păi eu le-am zis să ne ridicăm împotriva stăpânirii! Zău că le-am zis! Că nu a fost, nu este și n-o să fie nicăieri în lume așa stăpânire haină! Păi ce, nu-i așa? Dar, vedeți! N-am zis eu chestia asta, ăștia patru au zis! Da, țăranii știu ei care-i treaba cu vălurirea, stau cu ochii pe bostănărie ceva de speriat, nu e SF, e crunta realitate. Are cuvântul bostanul cu numărul 7, se pregătește bostanul cu numărul zece. Bostanul cu numărul 1 a cerut un timp de așteptare, adică un răgaz.
Bostanul cu numărul 7 pare ușor timid, se apropie, vine ceva mai în față printre glugile de coceni. Își drege glasul. Începe. Dragi tovarăși. Cetățeni! Camarazi. Colegi. Oameni buni. Fraților! După cum constatăm astăzi, cu toată puterea faptelor, fără tăgadă, ziua recoltei nu mai e ce-a fost. Toți bostanii aplaudă în draci. Întrebarea care se pune, cu deplină îndreptățire îndreptățită, este, care este, strigară bostanii cu toții în cor. Cum spuneam exact adineauri, întrebarea zilei este unde sunt oamenii!? Da, bună întrebare mormăi bostanul cu numărul unsprezece. De câteva zile, nici țipenie de om. Poate că au plecat cu toții în vacanță în țările calde! Bostanul cu numărul douăzeci și trei izbucni în râs. Cum să plece cu toții în țările calde? Păi cine mai guvernează țara asta?
Hm, se îndoi bostanul cu numărul cincizeci și șapte. Parcă țara asta ar fi guvernată! Nu vedeți ce brambureală este peste tot?! Cam așa e, strigă un alt bostan ițindu-se de după o glugă de coceni. Totul e cu curu-n sus! Vă rog, puțină decență, suntem niște bostani respectabili, ce naiba! Se iscă o oarecare vânzoleală. Poate că au fost răpiți de extratereștrii. Care extratereștrii? Extratereștrii care au aterizat acum câteva zile în lanul de grâu de pe coastă. I-am văzut cu ochii mei. Ai vedenii. Nu era nici picior de extraterestru. Poate au dispărut pur și simplu sau i-a halit virusul. Care virus? Rumoare. Un pic de ceartă. Dar așa e, nu era nici țipenie de om. Era doar grămada de bostani, singură, singurică. Și, culmea, bostanii ăia discutau așa de aprins că nici nu mă luau în seamă! Nu se sinchiseau de mine! Auzi la ei, ce grămadă de bostani trufași!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.