În Brazilia, cea mai mare ţară din America de Sud, al doilea tur al scrutinului prezidenţial de pe 28 octombrie nu a produs surprize. După o campanie electorală alimentată de discursuri pline de ură şi presărată cu acte de violenţă, în care chiar şi viitorul câştigător a fost victima unei tentative de asasinat cu armă albă, care era gata să-l coste viaţa, fostul căpitan de armată Jair Messias Bolsonaro, 63 de ani, din regimentul 8 de artilerie, a obţinut majoritatea voturilor – 55,13% –, urmând ca de la 1 ianuarie să se instaleze la palatul prezidenţial Planalto din Brasilia.
După opinia multor analişti şi publicişti străini, preferinţa alegătorilor pentru Bolsonaro apare firească într-un stat care, în ultimii patru ani, a consemnat o implozie a sistemului politic, o preşedintă a ţării fiind destituită, un fost şef al statului încarcerat, iar omniprezenţa scandalurilor de corupţie nu mai surprinde pe nimeni. De aici şi opinia potrivit căreia, dacă Bolsonaro a primit votul a peste 57 de milioane de alegători, Brazilia a optat pentru respingere, şi nu prin convingere „împotriva corupţiei“, pentru candidatul extremei dreapta, „un salvator“ care a promis că va fi „sclavul Constituţiei“.
Dacă, pe plan intern, alegerea lui a părut normală, un fapt ce mi se pare aproape neobişnuit îl reprezintă ecoul internaţional imediat al votului pro-Bolsonaro, ecou care spune foarte multe dacă îl luăm la bani mărunţi. Sigur, nu trebuie uitat că Brazilia nu este doar ţara fabulosului Carnaval de la Rio, sau cea a legendarului Pele, pentru generaţiile mai vârstnice, ori a fantasticului Neymar, pentru generaţia de azi, ci şi cel mai mare stat de pe continentul latino-american, cu o piaţă uriaşă, cu resurse imense, cu un mare potenţial uman.
De aici până la neobişnuita grabă cu care aproape toţi marii lideri ai lumii, alte personalităţi politice din diverse colţuri ale Globului s-au grăbit să-l felicite pe Jair Bolsonaro după alegerea sa ca preşedinte, aceasta spune destule. Primul pare să fi fost preşedintele SUA, care i-a telefonat lui „Trump de la tropice“, cum i se zice lui Bolsonaro, imediat după încheierea votului, felicitându-l şi declarându-i că-l admiră. A doua zi, şeful Casei Albe a revenit cu un mesaj pe Twitter, prin care dorea „o apropiere în domeniile comercial şi militar“ cu Brazilia şi adăuga că speră ca pe plan internaţional să aibă în el un colaborator „cu greutate“.
Tot în SUA, o figură cu greutate a extremei dreapta, Steve Bannon, care a fost şi consilier al Casei Albe, iar acum lucrează asiduu la consolidarea extremei dreapta în Europa şi în lume, a anunţat că se bucură de venirea la putere în Brazilia a unui „lider populist naţionalist“. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, l-a felicitat şi l-a anunţat că vrea să-l aibă ca oaspete, ambasadorul israelian deplasându-se în mod special la Brasilia, spre a-i preda acest mesaj, gestul fiind legat de faptul că, încă din campania electorală, Bolsonaro, mergând pe linia Marelui Licurici de la Washington, a anunţat că va transfera ambasada braziliană de la Tel Aviv la Ierusalim. Faptul l-a confirmat joi, 1 noiembrie, fiind primit cu entuziasm în Israel, Brazilia devenind astfel a doua ţară de pe continent, după Guatemala, care ia o atare decizie. În luna mai, făcuse la fel şi Paraguay, dar, ulterior, noul preşedinte a revenit asupra deciziei.
Şi preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a grăbit să-l felicite pe Bolsonaro printr-un comunicat publicat de Kremlin; de la Paris, felicitările preşedintelui Emmanuel Macron au introdus nuanţele de rigoare, ele reamintind „necesitatea respectării principiilor democratice“. În schimb, la Roma, Matteo Salvini, liderul extremei dreapta italiene şi omul forte al guvernului, l-a felicitat că, „în Brazilia, cetăţenii au alungat stânga“ de la putere. Şi Uniunea Europeană l-a felicitat, cerându-i, totodată, „să consolideze democraţia“, precizare pe care ziariştii au interpretat-o ca fiind un avertisment că el va fi sub radarul acesteia.
Cum era de aşteptat, alegerea lui Bolsonaro a fost salutată cu entuziasm de diferiţi lideri ai extremei dreapta din Europa, fie că vorbim de Marine Le Pen, amintitul Matteo Salvini sau de alte nume marcante de pe continent ajunse în prim-planul vieţii politice din ţările lor şi care agită sloganul unei mişcări de dreapta mesianice care va purifica ţările lor şi continentul de relele multe care-l bântuie.
Dintr-o atare perspectivă, nu mi se pare întâmplător că mari publicaţii occidentale se apleacă foarte atent asupra dreptei populiste, care arată că este în poziţie de forţă la alegerile paneuropene din mai 2019. Pe plan mondial, virajul Braziliei spre extrema dreaptă este perceput tot în direcţia amintitei consolidări a Internaţionalei populiste.
Vecinii Braziliei privesc cu nelinişte virajul radical pe care l-a anunţat Jair Bolsonaro şi care are în vedere politica externă, comerţul, menţinerea ordinii şi principiile democraţiei, în general. Pe scurt, continentul se pregăteşte de „efectul Bolsonaro“. Înainte de toate, se vorbeşte despre faptul că el este un nostalgic al dictaturii militare din Brazilia (1964-1985), iar despre victoria lui se arată că „se înscrie într-o serie de recente succese electorale în regiune, în care scenariul este adesea acelaşi: un candidat de dreapta se impune în faţa unui candidat de stânga, provenit din rândul puterii şi în general ostilă Statelor Unite“. Observaţia aparţine antropologului argentinian Pablo Seman şi a fost citată de France Presse. El amintea că este cazul lui Mauricio Macri în Argentina, Sebastian Pinera în Chile şi Mario Abdo Benitez în Paraguay.
„SUA sunt pe cale să reintre în posesia a ceea ce pierduseră în America Latină ( în anii 2000), în contextul luptei globale cu China pentru resurse naturale, pieţe şi susţineri politice“, a adăugat Seman, referindu-se la Bolsonaro, admiratorul declarat al lui Trump. Pe urmă, într-o regiune marcată de dictaturi militare în secolul XX, triumful lui Jair Bolsonaro creează temeri referitoare la revenirea unui guvern autoritar la comanda gigantului sud-american.
După aceste opinii şi reacţii la alegerea electoratului brazilian, să vedem cine este cel preferat de el şi despre care opinia unanim împărtăşită este că avut o ascensiune fulgurantă. Asta, întrucât, pornind de la cariera lui militară discretă, a ajuns doar la gradul de căpitan şi, de la activitatea lui ternă ca deputat timp de 27 de ani, mulţi se întreabă ce i-a permis să ajungă la cea mai înaltă funcţie din stat.
Născut la Glicerio, în statul Sao Paulo, într-o familie de origine italiană, Jair Messias Bolsonaro nu şi-a imaginat altă carieră decât în armată. Paraşutist, remarcat îndeosebi prin forţa lui fizică datorită căreia a fost poreclit „Cavalao“, şi nu prin calităţile de comandant, a ajuns până la gradul de căpitan. În 1987 a fost amestecat într-o întâmplare ciudată: o campanie de lipire de afişe prin cazărmi pentru a se atrage atenţia asupra soldelor mici ale militarilor.
A fost judecat, dat afară din armată şi reabilitat ulterior. Realizând că, prin iniţiativa sa de mărire a soldei militarilor, a ieşit din anonimat, a decis să intre în politică în 1968. Aşa se face că a fost deputat federal timp de 27 de ani, mandatul de acum fiind al 7-lea. Cariera politică i-a fost marcată de foarte desele schimbări de partide – nouă în total –, precum şi prin izolarea sa.
De pildă, anul trecut a concurat pentru un post în parlament, dar nu a primit decât 4 voturi din 513! Din 171 de proiecte de lege pe care le-a prezentat, doar două au fost aprobate. Peste jumătate dintre ele se refereau la corporaţii polițiste şi militare, care reprezintă nucleul dur al electoratului său, ori securitatea publică, precum liberalizarea portului de armă.
În programul său politic figurează, între altele, şi diminuarea naşterilor la săraci, necesară, după părerea lui, în lupta contra criminaliăţii. Ca parlamentar, s-a opus creării de către preşedinta Dilma Rousseff (din partea Partidului Muncitorilor) a unei „comisii a adevărului“ care a dezvăluit excesele armatei în timpul dictaturii militare. Este unul dintre cei doi deputaţi care au votat împotriva extinderii şi în rândul servitorilor a drepturilor pentru munca salarială. Are trei fii care sunt şi ei parlamentari, presa braziliană vorbind despre intrarea acestui clan în politică.
Cum era de aşteptat, nu din activitatea parlamentară şi-a dobândit notorietatea cu care a concurat pentru postul de preşedinte al ţării, ci din domeniul presei, mai precis al televiziunii. Pe canalul Bandeirantes a participat frecvent la o emisiune ce amestecă politica cu divertismentul – „Custo o que custar“ –, în care intervenţiile sale au devenit repede virale.
A declanşat o amplă campanie contra preşedintei Dilma Rousseff, prin care a consacrat ascensiunea dreptei radicale în ţară, el, un deputat marginal, devenind un outsider. În fine, nu uită să se prezinte de fiecare dată drept militar.
După ce, la 6 septembrie, în plină campanie electorală, a fost atacat de un dezechilibrat mintal în timpul unui miting din oraşul Juiz-de Fora, nu a mai putut lua parte la dezbateri cu rivalul său socialist Fernando Haddad, ceea ce nu l-a împiedicat să-şi mărească procentele faţă de contracandidatul său. Şi asta, în pofida unor adevărate şi numeroase derapaje ale sale, cum a fost cazul la 21 octombrie, când, în cadrul unui discurs, a somat opoziţia să aleagă între „puşcărie şi exil“.
Este cert că, prin prezenţa lui Jair Bolsonaro la palatul prezidenţial din Brasilia, o ruptură se produce în gigantul latino-american, iar extrema dreaptă din lume, reunită în Internaţionala populistă, îşi consolidează poziţia pe Glob, ceea ce ar trebui să provoace frisoane marilor cancelarii ale lumii. Din păcate, ca şi în timpul Războiului Rece, vor prevala tot felul de interese şi mai puţin principiile şi valorile democraţiei.
Citind ca in Brazilia a venit la putere un lider populist naţionalist, de extrema dreapta nu putem decat sa speram ca va fi bine in acea tara ,lideri modniali felicitandu-l pe castigator.NHe apuca implicit jalea cand vedem ca la noi dreapta, extrema dreapta lipseste ca avem un Sica Manolina care numai barbat lider populist nationalist nu este si el , Busoi, Turcanu, Predoiu ,PNLul s-au scufundat in neant.La data la c are a aprut nefastul Klaus Iohannis si a facut fuziunea cu PDL, PNLul era in ascensiune, dupa fuziune ,practic PNL a ajuns la extinctie.Poate acesta a fost scopul lui iohannis-disp[aritia unui partin national liberal din Romania !Caci fortele ce-l sprijina pe Iohannis, fiind insasi creatia lor sunt fortele rezist, sorosiste adica o societate civila falsa, operand impotriva institutiilor publice si reprezentative.Lipsa PNL se resimte, candva era viu, cu o doctrina si un corp de membrii, azi este o molusca dezorientata si emitand tipete strangulate si nefiresti decurgand din adoptarea unei doctrine si pozitii nefiresti fiind de un europenism servil, fara perspectiva, o sluga si anexa a globalismului comopolit.Nici-o privire, viziune asupra tatii, pt. ca daca reprezinti tara trebuie sa ii vezi ranile, bubele, unde s-a furat si distrus si indepartat autohtonii si ce este mai tragic,in f.multe locuri.Totusi un suflu patriotic ar incerca efortul :ce suflu patriotic, doar o sufocare a unui muribund care a uitat ca era un PNl si care si-a pierdut memoria .Brazilienii par ca renasc din anterioritate, au iluzii sau chiar sperante.Dreapta romaneasca nu mai are nimic.Si a pierdut Ro si Ro a pierdut un partid istoric-autor K Iohannis dusmanul nationalismului liberalsi prosperitatii noastre.
Primul care i-a catalogat pe nationalisti drept populisti a fost banditul soros. Acum se vede ca propaganda bandei celor 13 se extinde astfel ca nationalismul sa fie pus la zid. Spre ghinionul lor, popoarele au inceput sa se trezeasca. Iar tu markievici daca nu esti sub comanda sorosista, renunta la „populism”.