Într-o Europă amețită, România alege: gâscă sau lebădă neagră?

După deschiderea porților NATO pentru Ucraina, la Summitul din aprilie 2008, la București, și după războiul ce a urmat imediat între Rusia și Georgia, marea miză la București ar fi trebuit să fie ca pe teritoriul României să nu aibă loc un război în următorii ani 10-15 ani. Dacă nu informațiile secrete, atunci măcar istoria războaielor ruso-austro-turce (acum cu alți actori) sau analizele unor personalități publice precum profesorul John Mearsheimer ar fi trebuit să conducă spre o asemenea abordare.

Această abordare a existat, dar a fost tratată până acum în spiritul neoconservatorismului pur și dur de peste Ocean, școală de gândire care, de 30 de ani domină întreg mediul academic și decizional din România și se autoreproduce. Astfel s-a ajuns ca în spatele știrilor emoționant-moralizatoare și al stegulețelor Ucrainei de pe conturile de social media să troneze ideea ”războiul este pace”. Nu că același curent nu ar domina în țările baltice sau Polonia, însă acolo este o coerența în urmărirea interesului național și un alt nivel  al liderilor ce asigură interfața politică.

În acest context, un finalist cu prima șansă la alegerile prezidențiale din România care mai-mai că spune că pământul e plat, dar nici nu stoarce o lacrimă la emoticoanele ucrainene și nu cheamă tânăra generație la proteste cu ursuleți de pluș împotriva terorismului și cătușe incitând la un război româno-român, poate fi socotit un eveniment de tip ”lebădă neagră” (fie el și tratat rapid cu susendarea președintelui și referendum). România are de ales între o gâscă frumoasă si liberă și o lebădă neagră, iar asta te poate lua cu amețeală.

Pacea care dă fiori

Europa întreagă este amețită, trezită brusc dintr-o utopie eilitist-birocratică concepută de câteva puteri până mai ieri prospere. Niște puteri mai mari – China, Statele Unite și chiar Rusia nucleară – amenință acum Europa din toate direcțiile. ”Partidele politice tradiționale din Europa preferă să ignore navele de luptă care se apropie de insula lor. Între timp, extrema dreaptă se concentrează pe exprimarea îngrijorărilor europenilor în legătură cu aceste forțe din exterior. Populiștii de dreapta promit să interzică intrarea celor mai vizibili străini – imigranții -, urmând să caute pacea cu Vladimir Putin și Donald Trump. Asta este rețeta acum”, scrie Financial Times.

Unul dintre principalii lideri europeni, cancelarul german Olaf Scholz, a întreprins o vizită surpriză la Kiev, prima după cea făcută imediat după începerea războiului. Oficial,  Scholz a vrut să transmită că întreaga UE este alături de Ucraina. Însă, scrie presa germană, adevărata misiune a lui Scholz a fost să afle ce este dispusă Ucraina să facă pentru a ajunge la pace cu Rusia. Pacea cu Rusia nu era pe agendă până la victoria lui Donald Trump în SUA. Acum a devenit o prioritate. În același timp, ministrul de Externe german Annalena Baerbock s-a deplasat în China, unde a declarat: ”Pentru a apăra securitatea Europei și a Germaniei, este important să susținem Ucraina și să ne angajăm în procesul de pace împreună cu comunitatea internațională, de aceea sunt azi în China”. Din nou, pace.

Despre pace, și în Rusia. Președinta camerei superioare a parlamentului Federației Ruse, Valentina Matvienko, a declarat că probabilitatea unor negocieri cu Ucraina in 2025 este în mod clar mai mare decât probabilitatea ca acestea să nu aibă loc, scrie The Moscow Times.

Dar cum se poate ajunge la pace?  Însuși președintele Volodimir Zelenski a sugerat că este dispus să studieze varianta unor cedări teritoriale. Într-un interviu pentru Table, fostul secretar general NATO Jens Stoltenberg a sugera că Ucraina ar putea accepta cedări teritoriale ”temporare” pentru a opri războiul. Președintele Zelenski spune însă că aceste concesii teritoriale vor fi făcute doar în schimbul aderării Ucrainei la NATO. Această poziție este un non-starter pentru Rusia, care susține mereu că războiul nu se poate încheia fără recunoașterea anexării regiunilor Lugansk, Donețk, Zaporojie, Herson, Crimeea și fără neutralitatea, demilitarizarea și ”denazificarea” Ucrainei.

Planul Kellog pentru Ucraina

Ochii se îndreaptă spre cel nominalizat de Trump în calitate de trimis pentru Ucraina – generalul Keith Kellog. În vara acestui an, Kellog a schițat un plan pentru un acord de pace in Ucraina: amânarea chestiunii aderării Ucrainei la NATO cu cel puțin zece ani; teritoriile ocupate de Rusia vor rîmâne pe mai departe de Moscova; ridicarea parțială a sancțiunilor împotriva Rusiei, inclusiv perspectiva ridicării totale a sancțiunilor; refacerea contactelor diplomatice cu Moscova. În același timp, Ucraina ar urma să primească sprijin militar vestic și să-și întărească capabilitățile militare. Ucraina urmează să primească și garanții de securitate, în primul rând garanții bilaterale. Ucraina nu va trebui să recunoască formal anexările. Exporturile ruse de energie ar urma să fie taxate, iar din aceste taxe ar fi finanțată parțial reconstrucția Ucrainei. Planul Kellog oferă Rusiei teritoriile ocupate și neutralitatea Ucrainei. Însă nu satisface criteriul demilitarizării Ucrainei – dimpotrivă, prevede întărirea armatei Ucrainei.

Dialogul privind acest plan a început deja, într-o formulă de tatonare. Rusia nu vrea ca negocierile să se limiteze la Ucraina, ci își dorește din nou locul la masa puterilor care decid soarta lumii. Financial Times scrie că oligarhul rus Konstantin Malofeev (care s-a implicat masiv în mass-media din Balcanii de Vest), apropiat lui Vladimir Putin, a declarat: ”Kellog să vină la Moscova cu planul lui. O să-l luăm și o să-i spunem să se ducă dracului, pentru că nu ne place. Asta ar fi toată negocierea. Pentru ca negocierile să fie constructive, trebuie să discutăm nu despre viitorul Ucrainei, ci despre viitorul Europei și al lumii”.

Serviciile de la Kiev: Rusia vrea să împartă Ucraina cu Polonia, Ungaria și România

Planul Kellog nu este văzut cu ochi buni nici în Ucraina. Interfax Ukraina citează un raport al serviciilor secrete de la Kiev care încearcă să prevină o apropiere între Moscova și statele est-europene și arată că Rusia plănuiește împărțirea Ucrainei în trei, până în 2045: 1. Noile regiuni rusești (anexate deja unilateral de Rusia); 2. O entitate statală pro-rusă (cea mai mare parte a teritoriului acum recunoscut internațional al Ucrainei, inclusiv regiunea Odessa, până la gurile Dunării și granița cu România), condusă de un guvern pro-rus și cu baze militare ruse; 3. Teritorii disputate (în vestul Ucrainei), a căror soarta ar urma să fie negociată de Kremlin împreună cu Ungaria, Polonia și România.

Putin trebuie sa convingă ”majoritatea calmă” din Rusia

Nu înseamnă că negocierile vor fi imposibile. Sunt semnale, atât de la Kiev, cât și de la Moscova, că guvernele ucrainean și rus încep să conceapă strategiile prin care să ”vândă” cetățenilor un posibil acord de pace. Președintele Zelenski insistă tot mai mult pe ideea cedărilor ”temporare” de teritorii și pe recuperarea lor pe cale diplomatică. În Rusia, Kommersant citează surse care spun că Kremlinul a dat directivă guvernatorilor să se concentreze pe ”majoritatea calmă” a populației și să o convingă că Rusia iese victorioasă în urma acordului cu Ucraina. ”Kremlinul consideră că operațiunea militară se va încheia și că societatea trebuie să fie pregătită pentru asta. Rezultatele trebuie să fie privite în societate ca o victorie, deși ”patrioții furioși” nu văd lucrurile astfel, iar ”liberalii” le vad și ei diferit. De aceea, este necesară concentrarea pe majoritatea calmă”, spune sursa citată de Kommersant.

Escaladare și o țară la capătul puterilor

Pe front, administrația Joe Biden aflată pe ultima sută de metri a mandatului alimentează ceea ce poate fi ultima mare escaladare a războiului (inclusiv permisiunea ca Ucraina să folosească rachete cu raza lungă americane – cel mai probabil operate de militari SUA – împotriva Rusiei și un ajutor de sute de milioane de dolari). Deciziile de la Washington sunt puse fie pe seama dorinței președintelui ca războiul să nu fie pierdut de Ucraina în timpul mandatului său, fie sunt văzute ca o încercare riscantă de a zădărnici negocierile pe care le anunță Donald Trump.

Oricum,  arrnata ucraineană este la capătul puterilor. Associated Press atrage atenția asupra înmulțirii dezertărilor, citând un parlamentar ucrainean care spune că numărul dezertorilor este în jur de 200.000. BBC relatează despre starea de spirit a trupelor ucrainene care au invadat regiunea rusa Kursk și care acum au pierdut jumătate din acel teritoriu. Militarii spun ”nu vedem care este obiectivul, pământul nostru nu este aici”. Ordinul este ca ei sa mențină micul teritoriu ocupat până la învestirea noii administrații Trump, pentru a fi folosit ca monedă de schimb în negocierile iminente cu Rusia.

Derută la Paris și Berlin

Europa de Vest pare amețită de aceste evoluții. Cu câteva săptămâni înainte de declanșarea invaziei ruse, președintele Macron încă încerca să negocieze cu Vladimir Putin și înca mai răsuna ecoul declarației sale că NATO este în moarte clinică. Tot atunci, la Berlin, cancelarul Scholz decidea să trimită Ucrainei căști și veste antiglonț, nimic mai mult. Luați prin surprindere de hotărârea anglo-americanilor de a merge pe calea războiului lung în Ucraina, Olaf Scholz anunța o mare schimbare în politica externă și de apărare a țării, cu o injecție 100 de miliarde de euro în armată și sprijin pentru Ucraina, iar Emmanuel ”Jupiter” Macron începea să vorbească despre bocanc NATO în Ucraina și încerca să-și marcheze teritoriul cu câte un contingent militar prin România, în speranța că va prinde contracte frumoase pentru înarmare în țările est-europene. Dar a fost prea târziu, Berlinul, Parisul, UE par să-și fi pierdut reperele si orice ”autonomie strategică” odată cu energia ieftină din Rusia care asigiura Europei liniște socială și exporturi.

Pacea în Ucraina se va negocia peste capul puterilor vest-europene. Ba chiar securitatea Europei pare că se va negocia peste capul Bruxellesului, Berlinului și Parisului. Cancelarul Scholz și ministrul său de Externe au încercat să sondeze terenul la Kiev și la Beijing. Însă acest guvern german nu va mai exista în luna februarie, după alegerile anticipate. În plus, Germania începe să se confrunte cu greve de amploare, după decizia VW de a închide trei fabrici din țară – un lucru fără precedent în istoria marii companii auto. În Franta, guvernul minoritar al perdanților alegerilor din iulie, a fost demis, după  un dublu vot de neîncredere pe 4 decembrie, după ce a trecut bugetul fără votul Adunării Naționale. În varianta menținerii lui Barnier, guvernul ar fi fost îndatorat și mai mult extremei dreapta a Marinei Le Pen decât a fost la învestire.

Triumviratul baltic de la Bruxelles

Degringolada politică din cele mai mari două țări UE lasă loc de afirmare Europei de Est, dar nu toate aceste par să știe cum să profite de context. Prim-planul a fost luat de țările care au investit în diplomație, nu in discursuri găunoase, proteste ”frumoase și libere” și justiție-spectacol. Astfel, la Bruxelles avem  adevărat triumvirat baltic. Balticii de la Bruxelles pornesc însă cu un handicap în noua era Trump: sunt profund ancorați în niște principii neoconservatoare dure care vor fi susținute mai puțin de noua administrație de la Washington. Victoria Nuland nu mai este la Departamentul de Stat. Estoniana Kaja Kallas (care susținea împărțirea Rusiei în mai multe republici etnice) este noua șefă a diplomației UE și ar putea avea de-a face cu un plan de împărțire nu a Rusiei, ci a Ucrainei. Lituanianul Andrius Kubilius va prelua nou creatul portofoliu de comisar pentru Apărare. Iar letonul Valdis Dombrovskis rămâne cu portofoliul ”Economiei care acționează pentru oameni”.

Este foarte probabil ca ”Economia care lucrează pentru oameni” să devină o economie care lucrează pentru complexul militaro-industrial american. Președintele Donald Trump dorește încheierea rapidă a războiului din Ucraina, însă afaceristul Donald Trump, îndatorat față de donatorii pentru campania sa prezidențială, își dorește și mai mult ca întreaga Europă să se înarmeze masiv cu arme americane. Va fi una dintre condițiile bunei cooperări cu partenerii strategici din Statele Unite. O altă condiție va fi ralierea în spatele SUA pentru conflictul economic cu China,  ceea ce va ustura la buzunar in Europa și va adânci și mai mult criza economiei germane și, prin contagiune, a economiilor din hinterlandul central și est-european.

Liderii lumii sărută inelul lui ”Donfather”

SUA lui Trump se vor impune în fața aliaților și partenerilor. The American Conservative scrie cu satisfacție că liderii mondiali au început o adevărat procesiune la Mar-a-Lago pentru a săruta inelul lui ”Donfather”. Premierul Canadian Justin Trudeau, un politician ultraprogresist și cu tendințe de-a dreptul autoritare, a acceptat chiar și o umilință – după Trudeau a protestat la amenințarea cu taxe vamale de 25% pentru Canada, Trump a spus: ”Dacă Canada nu poate supraviețui fără a suge câte 100 de miliarde de dolari anual de la Statele Unite, atunci poate că ar trebui să devina al 51-lea stat al SUA, iar Trudeau ar trebui să fie guvernator”.

A sărutat inelul lui Trump și Mark Zuckerberg, șeful fabricii de răsturnări de regim și președinți și Facebook (căci rețeta nu a fost brevetată de chinezii de la TikTok în România – vezi ”primvăra arabă”), care a acceptat cu recunoștință o invitație la cina la Mar-a-Lago, semnalând că-și va modera pozițiile woke și pro-democrație, mergând pe calea altui tehno-oligarh care a furat deja startul spre era Trump, Elon Musk. Zuckerberg se dezisese deja de statul profund în momentul in care a susținut, în fața Congresului, că scandalul laptopului lui Hunter Biden nu a fost o dezinformare a Rusiei și că relatările nu ar fi trebuit suprimate de Facebook.

La Mar-a-Lago s-au mai perindat președintele argentinian Javier Millei, dar și Sara Netanyahu, soția premierului Benjamin Netanyahu, cu mandat de arestare emis de Curtea Penala Internațională pentru masacrele din Gaza.

„Botezul” ambasadei la Ierusalim  și pentru Georgescu

Prins în vâltoarea fără precedent a protestelor împotriva războiului din Gaza organizate de tot mai influenta generație progresistă din Occident, guvernul Netanyahu a ajuns să caute susținere din partea celeilalte extreme politice. În acest context se înscrie și discuția dintre candidatul prezidențial Călin Georgescu și ministrul israelian pentru Diaspora, Amichai Chikli, o discuție care a dus la protestul ambasadorului României la in Israel, Radu Ioanid, care l-a acuzat pe Chikli că îi dă credit unui simpatizant al fostei Gărzi de Fier antisemite din România. Însă este că ministrul israelian caută această apropiere nu numai în România, ci și în restul Europei – cu Rassemblement National din Franța, cu Ungaria lui Viktor Orban – ca strategie de a compensa pierderea de imagine a Israelului generată de protestele stângii și progresiștilor din Vest. Haaretz a notat că Georgescu a promis mutarea ambasadei României la Ierusalim și că nu va respecta mandatul internațional de arestare pe numele lui premierului israelian. Una peste alta este o poziție identică cu cea a viitoarei administrații Trump (SUA nu a semnat Statutul de la Roma care guvernează Tribunalul Penal Internațional, a mutat ambasada la Ierusalim, iar Trump are un mare respect pentru războinicul Netanyahu). În România, avem în acest caz  o repetare a abordării tranzacționiste  a candidatei Viorica Dăncilă din campania prezidențială din 2019, însă de data aceasta cărțile jocului geopolitic par să se împartă altfel.

Lumea intră în epoca tranzacționistă, în care negocierea la sânge este esențială. Nu că ar fi fost altfel până acum – conceptul de ordine bazată pe reguli, care apare până la saturație în mai toate declarațiile liderilor Occidentului colectiv, este un eufemism pentru realismul politic dur. Așa cum administrația Biden nu a făcut decât să continue aceeași politică de forță a SUA față de Euroipa, spre exemplu, însă  cu o mănușă mai catifelată. Acum, Trump a revenit la Casa Albă.

Germania întâmpină noua administrație americană cu alegeri anticipate și făcută knock-out de Energiewende și Zeitenwende. Tranziția la energie verde făcută pompieristic și pentru voturile tinerei generații progresiste a amplificat șocul geopolitic al confruntării aliatului SUA cu China și Rusia, principalii parteneri comerciali ai puterii mercantiliste de la Berlin. Franța întâmpină noua președinție Trump cu o criză guvernamentală. Cehia și Bulgaria o întâmpină cu niște președinți-generali. Slovacia și Ungaria se pregătesc pentru noul mandat Trump conduse de doi politicieni suveraniști, cu multă corupție și tendințe autoritare, dar și cu experiență mare și ”skin in the game”, pentru a-l cita pe Nassim Nicholas Taleb.

Într-un moment în care Europa de Est are oportunitatea de a juca un rol major, românii i-au eliminat pe politicienii care nu și-au pus suficient ”pielea în joc”, au eliminat un general și mai multe cefe groase și rămâne să aleagă între o gâscă și o lebădă neagră.