Iohannis, mesaj la începutul anului universitar: „Nu suntem pregătiți…”

Timpurile se schimbă şi, în mod normal, România ar trebui să fie pregătită să le facă faţă, dar, din nefericire, nu este, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, luni, la deschiderea noului an universitar de la Iaşi. De asemenea, şeful statului a pledat, în discursul său, pentru construirea autostrăzii care să lege Moldova de restul ţării şi de reţeaua paneuropeană de autostrăzi, el spunând că este inadmisibil ca distanţa dintre Bucureşti şi Iaşi să fie străbătută cu trenul în aproximativ şase ore şi jumătate, semnificativ mai mult decât în urmă cu 20 de ani.

„Timpurile se schimbă şi, în mod normal, ar trebui să fim pregătiţi să le facem faţă. Din nefericire, nu suntem. În cercetare şi inovare se fac paşi înapoi”, a declarat şeful statului.  El a spus că instabilitatea legislativă şi lipsa unor direcţii clare în educaţie l-au determinat să lanseze proiectul România Educată, ale cărui concluzii le va prezenta curând.

Festivitatea de deschidere a anului universitar la Iaşi s-a desfăşurat la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, la ceremonie luând parte reprezentanţi ai celor cinci universităţi de stat din municipiu. La ceremonie a fost prezent şi ministrul demisionar al Educaţiei Valentin Popa.

Preşedintele Iohannis a fost primit cu urale, mai multe persoane scandându-i numele în momentul în care acesta a ajuns la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”.

Iohannis, la deschiderea anului universitar la Iaşi: O autostradă care să lege Moldova de restul ţării şi de reţeaua paneuropeană de autostrăzi este absolut necesară

”Dincolo de educaţie, pentru a-şi valorifica întregul său potenţial, Iaşiul are nevoie şi de infrastructura care să îl transforme într-un important oraş european. O autostradă care să lege Moldova de restul ţării şi de reţeaua paneuropeană de autostrăzi este de aceea absolut necesară”, a afirmat Klaus Iohannis, fiind aplaudat de cei prezenţi.

Preşedintele a subliniat, totodată, că neglijarea infrastructurii deja existente trebuie să înceteze, precizând că este inadmisibil ca distanţa dintre Bucureşti şi Iaşi să fie străbătută cu trenul în aproximativ şase ore şi jumătate, semnificativ mai mult decât în urmă cu 20 de ani.

”Toate aceste elemente – predictibilitate legislativă, o viziune coerentă şi de lungă durată în educaţie şi cercetare şi investiţii susţinute pentru acoperirrea deficitului de infrastructură – pot contribui decisiv la recâştigarea de către Iaşi a rolului său istoric de capitală regională şi pol european de dezvoltare. O asemenea evoluţie nu poate fi gândită fără contibuţia dvs., profesorii, studenţii şi cercetătorii ieşeni, care astăzi vă pregătiţi de un nou an de activitate”, a mai afirmat preşedintele Iohannis.

viewscnt

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Unui plavan pentru linistea lor .. Ai transformat Romania Educata in Romania Subjugata.

  2. Un vechi proverb german spune: „faptele tale vorbesc atat de tare, incat nu inteleg ce spui”. Pacat ca am sperat ca acest neamt va fi corect si echidistant in politica romaneasca, in asa fel incat sa impuna respectul tuturor! Ne-am inselat amarnic!

  3. Ma bucur foarte mult ca Domnul Presedinte acorda atentie educatiei si instruirii cetatenilor Romaniei.Stim ca educatia , instruirea si sanatatea cetatenilor stau la baza sigurantei tarii si a viitorului ei. Mai stim din istorie ca de multe ori aceste sectoare ale existentei cetatenilor au fost neglijate sau sacrificate. ION CREANGA povesteste ca in satul Humulesti era un singur invatator . Invatatorul , Badita Vasile, era foarte apreciat si iubit de elevii si parintii din Humulesti. Cu toate acestea , autoritatile vremii l-au prins cu arcanul si l-au dus la oaste , lasand satul Humulesti fara invatator. Atunci, ca si acum, elevilor si parintilor le-a fost frica sa se impotriveasca abuzului , nedreptatii facute de autoritati. Elevii si parintii priveau cu lacrimi in ochi , cum bunul ivatator era dus la oaste. Cam asa au fost prioritatile in istoria tari noastre.

  4. Ia povesteste la multimea de invatacei cum se fac 6(sase) case din meditatii, si inchiriezi cu succes la o banca( care plateste chirie fara probleme).Si toul legal cica.Sa nu invete degeaba si pe urma sa emigreze prin UE dupa job.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.