Iohannis: România susține noi sancțiuni împotriva Rusiei

România susține adoptarea unor noi sancțiuni care să mențină o presiune ridicată asupra Federației Ruse, i-a spus luni președintele Klaus Iohannis ministrului italian al Afacerilor Externe, Luigi Di Maio, potrivit unui comunicat al Președinției.

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe ministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio, aflat în vizită oficială la București.

„Președintele Klaus Iohannis a salutat prezența la București a ministrului Luigi Di Maio, în acest context internațional dificil, ca expresie a relațiilor strânse și a Parteneriatului Strategic consolidat dintre România și Italia. Relațiile politico-diplomatice româno-italiene se situează la un nivel excelent, iar cele două țări acționează ca parteneri privilegiați, pe baza puternicelor legături istorice, culturale și, de asemenea, prin legăturile profunde create de comunitatea românească din Italia și cea italiană din România. Președintele României a exprimat susținerea țării noastre pentru adoptarea unor noi sancțiuni care să mențină o presiune ridicată asupra Federației Ruse”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Conform sursei citate, Iohannis a prezentat eforturile României de a ajuta Ucraina prin centrul umanitar de la Suceava și a salutat implicarea Italiei în operaționalizarea acestui hub logistic.

„Președintele României a precizat, în context, că acest hub umanitar va fi utilizat și pentru a sprijini Republica Moldova, confruntată cu un număr crescut de refugiați. Președintele Klaus Iohannis a apreciat faptul că ministrul italian de externe se va deplasa în continuare la Chișinău, pentru a discuta cu autoritățile Republicii Moldova despre cele mai bune căi de cooperare pentru gestionarea numărului mare de refugiați ucraineni. Președintele României a abordat și subiectul securității energetice, inclusiv în contextul discuțiilor la nivel european, precizând că Uniunea Europeană trebuie să își diversifice sursele de aprovizionare, cu deschidere spre țări ca Azerbaidjan, Qatar sau Egipt, și să accelereze interconectările între statele membre și dezvoltarea infrastructurii energetice. Președintele României a precizat că este importantă accelerarea investițiilor în surse regenerabile și în sectorul energiei nucleare civile, dar și utilizarea gazului ca sursă de tranziție, în vederea creșterii independenței energetice la nivelul Uniunii. În planul relațiilor economice bilaterale, Președintele Klaus Iohannis a încurajat firmele italiene să investească în continuare în România”, potrivit comunicatului.

Ministrul de externe al Italiei, Luigi Di Maio, a evidențiat relațiile solide existente între cele două țări și a apreciat modul în care România gestionează această situație dificilă, mulțumind țării noastre pentru solidaritatea și sprijinul arătate tuturor celor refugiați din calea conflictului militar din Ucraina.

„Ministrul Luigi Di Maio a subliniat importanța unității la nivel european referitor la acțiunile de sancționare severă a Rusiei, dar și de sprijin a Ucrainei, precum și importanța continuării eforturilor de a consolida proiectul european în diverse domenii, inclusiv în cel al energiei, pentru a asigura securitatea energetică a Uniunii Europene. Ministrul de externe italian a exprimat întreaga disponibilitate a Italiei de a sprijini eforturile umanitare atât în Ucraina, cât și ale statelor din vecinătatea Ucrainei”, se menționează în finalul comunicatului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

32 de Comentarii

  1. Am devenit o țară fantastică dacă avem boașe să punem sancțiuni Russiei. Fără comerțul cu România, Russia e terminată. Să vină domne mai multe trupe NATO în România că uite ce curajos e prezidentul nostru.

  2. se numeste …living in denial…jihanis agentul israelului si tradatorilor americani vinduti israelului asasinii a 3000 de americani , isi joaca rolul in realitatea lui personala…de protestant….

  3. NU AM REUSIT SA FAC COPLET RASPUNSURILE LA CHESTIONAR LA RECENSAMANT ON-LINE ! ESTE COMPLICAT DE A RASPUNDE LA TOATE INTREBARILE , ASA CA MAI BINE SA VINA ACASA DUPA 15 MAI 2022 .

  4. Omul ăsta ne joacă soarta,nu și-o joacă pe a lui !!..nu-i nimeni pe la cotroceni să-l trezească la realitate?…o să ne iasă hubul asta prin *ur..nu-i de ajuns ca ne-a infectat ukrainienii ăștia,acum îi mai pupăm și în *ur!!..
    Știți ce-a zis bai guvernatorule un ukrainien în gara de nord din bucuresti?…”cum dracu’ trăiți voi aici în românia cu prețurile astea?”..

  5. Concret, în ce va consta ajutorul Italiei, căți refugiați va prelua din România și Moldova ?!

  6. Păi,?? Fu tare vizita lui Di Maio, de românu trebuia să-și repete poziția imbecilă de tăiere a crăcii de sub el..Nu cred că italianul apreciază figura de slugă proastă a românului,.Doar e conștient la rândul său cum că pomul e in aer..

  7. E PREA COMPLICAT !: nu trebuie sa raspunzi la nimic. au toate datele necesare la politie si evidenta populatiei. intrebarile securistoide sa si le puna pidosnic. secutimea vrea baze de date pe care sa acceseze toti escrocii lor cand au nevoie sa dea niste tunuri. nu au voie sa te intrebe absolut nimic, mai mult decat deja au posibilitatea sa afle. recensamant? bull-shit. control si inregimentare in lagar. imi amintesc pe vremuri recensamantul: nu venea nimeni. isi luau datele de la institutiile statului. nu stiu de ce ar vrea o institutie de statistica sa isi faca baza de date cu ABSOLUT TOATE INFORMATIILE DESPRE O PERSOANA – ASTA ESTE DPOSAR LA SECURITATE NU STATISTICA!

  8. Știre bombă! România va susține noi sancțiuni împotriva lui Iohannis. Câte un șut în dos și o flegmă între ochi de la fiecare român în fiecare zi. Scuipați aici! Aici este dulapul dumneavoastră!

  9. Boul fara bila ( ma refer la portuberanta ce se mai cheama si scafirlie ) zice : Da ,multumesc ! Si cite cuvinte frumoase are limba romana . E prea grea pentru el. Pina si boul moscat are multe intebuintari , asta … Vai de Romania !

  10. Declinul „lumii civilizate” este evident – semnele arata ca si-a atins limitele. „Puterea”nu mai poate oferi lumii pe care a creat-o ceea ce, in mod firesc si legitim, aceasta lume ii cere…. Remarcati cautarile disperate ale independentei energetice… alimentare… utopie dureroasa care se va incheia mai devreme sau mai tarziu… Sa nu mai vorbim despre apocalipsa pandemiilor „anuntate stiintific” de papusari dezaxati… gonind dupa gologani innebuniti… „Puterea” in declin poate visa la redresarea prin confruntare… n-ar fi decat kamikaze… Apusul puterii actuale nu e tocmai pe placul tuturor… si nici rabdarile prajite… Saracia isi va arata coltii… Miroase a schimbare globala… fie ca place sau nu… In plus, multi nu uita cum au fost furati…
    Sanctiunile din ultimii peste 30 de ani de retrocedari necontrolate si despagubiri in exces… datorii inrobitoare, , destructurarea economiei si agriculturii, instrainarile si furtisagurile, au fost sanctiuni impotriva romanilor. Acum se valorifica expertiza acumulata…, energia, gazele, carburantii, alimentele…. toate produsele necesare supravietuirii.. se scumpesc ametitor…. Din cauza sanctiunilor… impotriva altora… In plus, „Stapanii Adevarului” vor incepe” Lupta Oficiala”cu „Minciuna…” care va fi interzisa… OARE OFICIALII CARE MINCIUNESC VOR FI PEDEPSITI ?

  11. Foarte bine face. Rusia trebuie pusa la zid si izolata. Secole la rand s-a ocupat cu crime,santaj si manipulare. Noi romanii avem memoria trecutului. Stim ce au facut rusii. Si stim ce fac acum in Ukraina. Pentru troli,poporul roman va scuipa intre ochi nemernicilor.

  12. Și care ar fi sancțiunile astea noi propuse de Klaus Iohanis? Apropo, s-a întrebat cineva dacă legal sancțiunile nu ar trebui aprobate de Parlament? Cineva ? Un cunoscător?

  13. Bla,bla, bla. Romania sancționează Rusia ne mai cumpărând gaze naturale de la ruși. Deja nu mai pot!

  14. Asta e groparul Romaniei bre..In partea Moldovei au tras obloanele in ultimele doua saptamani vreo 300 de firme cu investitori straini,basca ca ,,eroina,,sanitara Dobrovat gagaie intro veselie despre agenti patogeni in caz de rezbel biologic ca un fel de confirmare despre laboratoarele cu armament biologic din Ucraina.Ghinion.E la mintea cocosului ca orice zi care trece in rezbelul din granita ne termina economic in primul rand pe noi ,numai un neterminat poate crede ca Romania e capabila sa ,,sanctioneze,,pe rusnaci.Bre,nimeni nu se risca sa investeasca bani intro tara considerata de ,,risc ridicat,,din cauza rezbelului din granita.Ghinion.E fix de consultatie psihica sa indemni firme italiene sa investeasca in Romania ,cand astea deja prezente isi strang cabalacul si fug din tara.Mare hahalera.bre.Mare.Rominia euriopeana,Rominia norr-maaa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Pas cu Pas.

  15. Iohannis, războiul ăsta se va termina într-o zi (cât mai curând se pare) iar Rusia (în speță Putin) își va pune întrebarea: „Cine draqu sunt românii ăștia?!”. Tu crezi că NATO va regla prețurile la energie, utilități, la materii prime, la produse? Noi nu producem nimic absolut, cât crezi tu că va rezista poporul român în șomaj (locurile de muncă cate sunt azi vor dispărea, datorită creșterii prețurilor la energie și utilități produsul va fi prea scump pentru a fi cumpărat) și întreaga Românie trăind pe datorie? Noi suntem acum săraci dar datorită ” intervențiilor” președintelui vom deveni la propriu, muritori de foame. Rusia și China se vor uni și ne vor călca economic în picioare!

  16. Interesant va fi, cand cati dintre astia cu boase, se vor duce la Moscova, sa negocieze un contract la gaze la preturi decente. Cat vor putea inghiti cetatenii UE, mai ales cei din vest, preturi enorme la combustibili, utilitati, alimente? Vin alegerile si ori maresti salariile, ceea ce in zona euro nu prea se poate, ori ling unde au scuipat

  17. Iohannis face „pe Dracul in patru”!!,ca sa ajunga in luna Noiembrie anul acesta,SECRETAR GENERAL NATO.! Pentru asta ar SANCTIONA si pe „tasu”.!

  18. Sartellino Pe tine nu te-a intrebat Sosoaca daca vrei sa-i fii sot ? Vezi ca e nefericita si umbla fleaura. Da-i o mana de ajutor. Despre lucruri serioase lasa pe altii sa discute.

  19. ,,FOAIE verde de dai n-ai,unde pui nu mai gasesti,,Taina ca sa ne aflam in treaba . Suntem noi o tara [,vai de capul nostru],sa impunem noi sanctiuniei RUSIEI ,ne luam si noi ce spun altii cum este o poanta reala din batrani, cand popa la botez ii spune nasului,, te lepezi de satana ,ma lepad de satana,, dupa care popa zice,,Giurca te caca copilu,, nasul repeta si el fara sa gandeasca ,, Giurca te caca copilul,,Asa si noi ,copiem fara sa ne gandim. Acum Iohannis se trezeste coordonator , in directia securitatii,sigurantei si strategiei energetice A EUROPEI nu a tarii noastre . Pai daca esti asa preocupat de siguranta energetica a EUROPEI,domnule Presedinte cedeaza din partea noastra a poporului ,ca un gest de marinimie frateasca , aceste microcentrale nucleare nemaipomenite italienilor,austriecilor etc ca noi cum am renuntat la gaz si petrol,renuntam acum de bunavoie si la aceste microcentrale.Adica sa intelegem ca renuntam noi la gazul rusesc,sa-l sanctionam pe PUTIN,dar germanii,ungurii,austriecii,bulgarii si in mod sigur italienii ,nu.
    CAt rationament.Kamala si cu BIDEN o sa fie mandri de dvs?Daca o centrala atomica ,cu ziduri si structuri solide ,pot sa aiba scapari,sa sa produca un dezastru cum iti permiti sa ne pui noua poporului viata in pericol,cu o mini nucleara ? Cu ce garantezi?Cine garanteaza, penal sau civil daca se intampla ceva?Ai consultat specialistii de la MAGURELE?

  20. Priviti-l pe noul Atlas care susține Europa cu sancțiuni cu tot. Zeus amnezic i-a incredinta aceasta misiune și el sta cu stoicism pe spate cu ea. Are ochii bulbucați de efort intelectual și mintea obosita de greutatea sarcinii. Gurile rele spun ca la sfârșit de săptămână Hercule ii preia munca, ca Atlasul nostru sa poată juca golf unde dorește. Sâmbăta va juca cu Bideu. Unul nu mai știe cum arata o gaura, iar Atlas nu o nimerește. Asta și explica frustrarea celor doi. Dar nu-i bai. Perseverenta e o calitate. PS. Jhonny Navetistul a donat, pentru refugiații din Ucraina, un set de la tenis de câmp format din 10 gemuri și va mai dona rochia de mireasa a soție, dar numai dacă e mancata de molii. Soția a donat o pereche de strampi rupți, o tabla de slanina rancezita și toată compasiunea sa de care nu da niciodată dovada. Sâmbăta, eminenta cenușie a Românie a fost la sky nautic pe gheata. Am stat toată ziua cu sufletul la gura doar, doar se va sparge gheata. Nici vorba. Ulterior am aflat ca o unitate de scafandrii o susținea cu spatele. Alți Atlasi. E plina tara de ei. Așteptăm cu interes noile sanctiune. Ceva de genul: orice pasare care vine din Rusia, trebuie jumulite și trimisa în pielea goala în Occident ca să vadă și acesta cât de depravati sunt rusii: interzicerea circulației frontului atmosferic deasupra Rusiei: redirecționarea fulgerele spre alte meridiane: interzicerea soarelui și a lunii ca să mai încălzească și sa lumineze Rusia: obligarea plantelor, copacilor și florilor sa nu mai crească pe pământ rusesc și nici sa înflorească: albinele sa nu mai recolteze miere decât din spațiu UE și America, iar natura sa fie primita în NATO și OMS ca să garanteze aplicarea sancțiunilor. Tare.

  21. @antiPSD ce stii tu ma ce au facut rusii? da oare rusii aia care ti-au facut tie multe nu cumva erau si ukrainieni? ca doar la razboi si unii si altii se numeau rusi, vorbeau aceeasi limba si erau in aceeasi armata!!
    Inainte sa postezi ia-ti medicamentele! Si daca tot nu-ti plac rusii poti pleca in ukraina sa lupti ACOLO impotriva lor, noi aici vrem liniste , nu vrem razboi!

  22. Domnule președinte Iohannis corect ar fin să faceți afirmația “România susține noi sancțiuni împotriva Rusiei” numai după un un Referendum cu întrebarea: Susțineți sancțiuni economice împotriva Federației Ruse ? Susțineți sancțiuni culturale și sportive contra Federației Ruse, etc… Dacă la alegerea de Președinte de acum 3 ani ați prezentat un program în care să fie această asumare mai aveați legitimitate. Dar așa fără consultarea cetățenilor României prin Referendum faceți afirmații numai în nume personal: Eu Klaus Iohannis președintele României susțin tot ce susține USA și Germania.

  23. Nu Romania ci timpiti ca iohannis si clasa politica. Eu ca roman sint pro Rusia.

  24. Tovarase johanis, dar niste masuri IN FAVOAREA romanilor de ce NU sustii?!? Ca, pana si relaxarea ai decis-o in favoarea refugiatilor, unii ucraineni, altii indieni, nu in favoarea romanilor. Ai dat-o si romanilor doar cand ai fost luat la intrebari.

  25. S-AR PUTEA CA RASPUNSURILE SA FIE BUNE , LA CHESTIONARUL DE INTREBARI , DE LA RECENSAMANT , ON-LINE .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.