Iordache a anunțat calendarul pentru pachetul de legi privind justiţia

Preşedintele Comisiei pentru stabilitatea în justiţie, Florin Iordache (PSD), a declarat, miercuri, că aleşii vor lucra „în integralitate” proiectele de lege privind schimbările din Justiţie, afirmând că vor fi şi amendamente propuse de Ministerul Justiţiei care nu vor fi asumate de niciun partid.

„Calendarul este următorul, aşa cum am anunţat şi în plenul comisiei, avem pentru cele trei legi – 303, 304 și 317 – opinia Ministerului Justiției, aceasta va fi publicată pe site-ul comisiei, iar începând de săptămâna viitoare vom invita la comisie într-un format mult mai larg tot ce înseamnă sistem juridic, începând cu MJ, CSM, Înalta Curte, Parchetul General, asociaţiile profesionale”, a declarat deputatul PSD Florin Iordache.

Iordache a afirmat că Parlamentul nu îşi va asuma toate amendamentele propuse de Ministerul Justiţiei.

„Avem un draft, dar noi vom lucra în integralitatea celor trei legi. Sunt anumite articole pe care dumnealui le propune, dar nu vor fi îmbrăţişate de niciun grup parlamentar, deci practic nu vor fi cuprinse în viitorul proiect de lege, dar sunt şi alte articole pe care noi considerăm că în acest moment trebuiesc modificate”, a spus Iordache.

Cât priveşte statutul Inspecţiei judiciare, Iordache a spus că, pentru a nu lăsa loc de interpretări, proiectul de lege ar trebui să precizeze clar care va fi statutul instituţiei.

„De exemplu, dacă la Inspecţia Judiciară există un articol – nu l-am văzut că abia a fost depus – care spune că printr-un alt act normativ să fie reglementat statutul Inspecţiei Judiciare, pentru a nu lăsa loc la interpretări, eu cred că în acest moment trebuie în acest proiect de lege stabilit statutul Inspecţie Judiciare ca instituţie autonomă care să nu fie controlată nici de MJ, nici de CSM şi găsim o formulă care să funcţioneze”, a spus Iodache.

El a precizat că Inspecţia Judiciară ar putea să prezinte anual în Parlament un raport de activitate.

„Putem discuta, dar nu să fie sub control parlamentar că apoi spune: «iar factorul politic», dar putem stabili ca la CSM, ca Inspecția Judiciară să vină să prezinte un raport în faţa Parlamentului pentru anul care a trecut.

Putem discuta în faţa cui îl prezintă. Cum CSM vine şi prezintă un raport anual în faţa plenului reunit al Parlamentului, şi Inspecţia Judiciară ar putea veni”, a spus Iordache.

Cât priveşte răspunderea magistraţilor, deputatul PSD a spus că aleşii pot discuta despre clarificarea unor reglementări care deja există:

„Dacă discutăm despre răspunderea magistraţilor, cred că trebuie aici prevăzut foarte clar şi toată lumea a spus că există deja în lege prevăzută răspunderea magistraţilor şi putem discuta de o reglementare mult mai clară prevăzută în lege”.

Preşedintele comisiei a precizat că aleşii vor finaliza în această sesiune pachetul de legi privind justiţia.

„În actuala formulă modul în care este numit procurorul general prin cele trei etape – propunerea ministrului Justiţiei, CSM şi numit expres de către preşedinte în urma evaluării de către CSM este o formulă care nu necesită să avem un punct de vedere al Comsiei de la Veneţia”, a spus Iordache.

Păstrarea prevederii în forma actuală este o variantă de lucru, a adăugat acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

5 Comentarii

  1. dupa ce a pus o Tzara pe foc , pe Bufonu asta nul intreaba nimeni de ce a facuto ?
    pt ca il apara Dragnea ? ca altfel spune ca el la pus sa faca OU13 ?

    • Te inseli grav. Nu este un bufon, ci un jurist competent si patriot.

  2. Calendarul lui Ciordache: „Noaptea ca hotii!!!”
    Cotidianul, va rog sa dati comentariul!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.