În Siria au loc proteste, ce se extind in mai multe regiuni, împotriva actualului regim. Totul are loc pe fondul creșterii prețurilor la carburanți. Manifestanții au blocat drumuri și au oprit cisterne, cerând măsuri împotriva scumpirilor. Presa israeliana relatează pe larg despre aceste nemulțumiri aparent economice. În Turcia, lucrurile se văd altfel – o posibilă imixtiune a guvernului israelian pentru destabilizarea regimului Al-Sharaa. Presa israeliană compară nemulțumirea provocată de scumpiri cu revoltele alimentare care au precedat Primăvara Arabă.
Turcia acuză Israelul că încearcă să destabilizeze Siria
Protestele au început chiar pe fondul vizitei ministrului turc de Externe la Damasc, pe 13 septembrie. Ministrul Hakan Fidan, a acuzat Israelul că încearcă să slăbească Siria. El a spus că Turcia rămâne angajată în diplomație, în pofida atacului israelian asupra fostei baze aeriene Abu Duhur, care nu mai era operațională. „Așa cum Siria oferă atât de multă speranță regiunii și lumii, dintr-odată există un actor care încearcă să destabilizeze țara”, a declarat Fidan la o conferință de presă comună. „Știți numele acestui actor: Israelul. Politicile promovate de Israel reprezintă cel mai serios obstacol în calea acestei evoluții pozitive. Atacul asupra bazei militare Abu Duhur este unul dintre cele mai recente exemple”. Israelul a bombardat baza luna trecută pentru a împiedica, potrivit oficialilor israelieni, desfășurarea unor trupe turcești acolo. Ankara a negat însă că ar fi intenționat să trimită militari la bază.
Israelul: „Nu” trupelor turcești în Siria
Lovitura Israelului asupra bazei aeriene folosite de Turcia a fost condamnată, la jumătatea lunii august, chiar de SUA. Premierul Benjamin Netanyahu a explicat atunci motivul atacului într-o înregistrare video publicată o zi mai târziu. „Nu vom tolera o acumulare militară turcă care se extinde spre sud. Am transmis acest lucru în toate modurile posibile.” „Acum am văzut că Turcia intenționa să se instaleze la o bază aeriană situată mai la sud, în apropiere de Alep, și am transmis un mesaj”, a continuat el. „Cum să formulez acel mesaj? «Nu»”.
Muniție reală împotriva protestatarilor
Revine in prim-plan Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului – ONG-ul din Marea Britanie a care contabilizat ani de zile victimele regimului Al-Assad. Acum, Observatorul Sirian arată forțele rivalilor de moarte ai lui Assad, actualii guvernanți, au folosit muniție reală pentru a dispersa protestatarii. Tensiunile au rămas ridicate, în timp ce autoritățile au încercat să redeschidă șoselele și să îndepărteze manifestanții.
Times of Israel relatează că proteste au izbucnit în mai multe regiuni ale Siriei din cauza majorării prețurilor la carburanți. Guvernul sirian a anunțat majorări temporare ale prețurilor la benzină, motorină și alte produse petroliere. A invocat creșterea prețurilor globale la combustibili ca urmare a războiului dintre SUA și Iran. Prețul benzinei a crescut cu aproximativ 30%, iar cel al motorinei cu 40%. Ministrul sirian al Energiei a declarase că Siria produce aproximativ 102.000 de barili de petrol pe zi, în timp ce necesarul pentru consumul intern este de circa 325.000 de barili pe zi. Diferența este acoperită prin importuri.
Israel și Turcia controlează teritorii siriene
Cauzele pot fi însă și de altă natură. Israelul deține teritorii siriene. A ocupat Înălțimile Golan în 1967. Începând din 2024, a ocupat alte câteva sute de kilometri pătrați din Siria, în special după venirea la putere a actualului regim susținut de Turcia. Și Turcia a ocupat teritorii din nordul Siriei, invocând aceeași precauție, pentru împiedicarea apariției unui stat kurd. Acum, orașele ocupate de Turcia trec sub administrația guvernului favorabil instalata la Damasc în decembrie 29024. Este un guvern condus de Ahmed al-Sharaa, un jihadist aflat pe listele FBI pana la momentul preluării puterii.
Erdogan, o nucă mai tare decât Putin
Pe de o parte, președintele turc Recep Tayyip Erdogan se consideră principalul protector al noului regim de la Damasc. El urmărește extinderea influenței turce în regiune. Pe de alta parte, guvernul Netanyahu a ales in mod succesiv sa joace cartea amenințărilor sau a confruntării militare (în Gaza, Liban, Siria, Iran) pentru a câștiga alegerile din Israel. Alegerile sunt programate în octombrie. În timpul guvernării Assad, Israelul a ales calea unui acord discret și informal cu protectorul regimului de la Damasc (atunci Rusia), pentru a evita confruntările accidentale. Acum, un asemenea acord cu protectorul regimului de la Damasc (Turcia) este mult mai dificil. Spre deosebire de Rusia, Turcia are ambiții neo-otomane, este apropiată de Frații Musulmani, dorește să fie liderul lumii musulmane în regiune, iar asta duce la ostilitate față de Israel.