Jordi Savall şi Hesperion XXI la Ateneul Român

Jordi Savall şi „Hespèrion XXI”, împreună cu muzicieni invitaţi din Turcia, Armenia şi Bulgaria, aduc miercuri, 7 decembrie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, un proiect muzical mult aşteptat: „Istanbul. Dimitrie Cantemir – Cartea ştiinţei muzicii” şi tradiţiile muzicale sefarde şi armene.

Fiecare demers care poartă semnătura lui Jordi Savall este unul aparte. Figură excepţională a muzicii contemporane, supranumit „Regele muzicii vechi”, Jordi Savall s-a dedicat, timp de mai mult de treizeci de ani, redescoperirii comorilor muzicale uitate. Alături de cele trei ansambluri pe care le-a înfiinţat împreună cu Montserrat Figueras – „Hespèrion XXI”, „La Capella Reial de Catalunya” şi „Le Concert des Nations” – a explorat un univers muzical impresionant, readucând în atenţia publicului atât muzica veche, cât şi instrumentul viola da gamba.

Cu o îndelungată carieră de muzician, profesor, cercetător şi iniţiator de proiecte muzicale şi culturale, Jordi Savall este probabil cel mai de seamă arhitect al actualei revalorizări a muzicii istorice. Cu o agendă concertistică impresionantă (peste 140 de concerte anual) şi numeroasele înregistrări (în medie 6 albume lansate în fiecare an, majoritatea editate de propria sa casă de discuri, „Alia Vox”), a demonstrat că muzica veche nu este neapărat elitistă, ci poate atrage un public numeros, din ce în ce mai tânăr. Nu este niciunul ca el, care să reunească în repertoriul său artişti israelieni, palestinieni, greci sau bulgari, pentru că violoncelistul Jordi Savall nu poate face muzică fără să creadă profund în misiunea păcii, în numele umanismului.

Derya Turkan

Jordi Savall şi-a început studiile muzicale la vârsta de şase ani, ca membru al corului de copii din oraşul său natal, Igualada (Catalonia), apoi a trecut la studiul violoncelului, desăvârşit la Conservatorul din Barcelona. În 1965 a început să studieze, ca autodidact, viola da gamba şi muzica veche, studii pe care le-a continuat la Schola Cantorum Basiliensis (Basel, Elveţia). În 1973 i-a succedat la catedră profesorului său August Wenzinger şi a continuat să predea şi să susţină cursuri de măiestrie.

A înregistrat peste 170 de discuri, cele mai recente în seria „L’Orchestre de Louis XV, Suites d’Orchestre”, editată de Alia Vox. A fost distins cu numeroase premii, printre care „Officier de l’Ordre des Arts et Lettres‟ (1988), „Creu de Sant Jordi‟ (1990), „La Medalla de Oro de las Bellas Artes‟ (1998), Membru de Onoare al Konzerthaus, Viena (1999), Doctor Honoris Causa al Universităţii Catolice din Louvain (2000) şi al Universităţii din Barcelona (2006), „Medalla d’Or‟ a Parlamentului Cataloniei (2003).

În 2011 CD-ul-carte „Dinastia Borgia” a primit Premiul Grammy la categoria „Best Small Ensemble Performance” şi Premiul pentru cel mai bum album la categoria „Ancient Music” la „International Classical Music Awards”.

După ce a redat muzicii vechi modernitatea, maestrul catalan a cutreierat lumea, de la Veneţia la Versailles şi Istanbul, împreună cu viola sa da gamba pentru a readuce în memorie opere uitate.

Murat Dalim Tokac

Savall a redat o strălucire fără pereche gloriei pierdute a „Dynastiei Borgia” din perioada Renaşterii. S-a întors la violoncel şi a produs un concert de mare clasă cu „Requiem”-ul lui Mozart. S-a îndrăgostit de viola da gamba în 1965 şi de abia 11 ani mai târziu a înregistrat primul său disc. În tot acest timp exersa între 7şi 8 ore pe zi. „Este un instrument specializat parcă în lamentaţii. Graţie corzilor sale este foarte aproape de vocea umană. Este foarte misterios, un amestec de armonie şi mare profunzime”, explică Jordi Savall.

La concertul de la Bucureşti, Jordi Savall (liră cu arcuş, rebeg, regie artistică) va fi pe scenă alături de Dimitri Psonis (santur & sas), Driss El Maloumi (ud) şi Pedro Estevan (percuţie), Derya Türkan (kamanche), Yurdal Tokcan (ud), Fahrettin Yarkin (percuţie), Murat Salim Tokaç (tanbur), Hakan Güngör (kanun), Gaguik Mouradian (kamanche), Haïg Sarikouyoumdjian (ney & duduk), Nedyalko Nedyalkov (caval).

Concertul-eveniment încheie cea de-a doua ediţie a „Stagiunii Camerale ICR la Ateneu”, un program al Institutului Cultural Român derulat în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu‟.

Arhitectul revalorizării muzicii istorice

Yurdal Tockcan

Pentru publicul român, proiectului consacrat contribuţiei muzicale a lui Dimitrie Cantemir i se adaugă o rezonanţă specială. Piesele prezentate în concertul din decembrie şi cuprinse în albumul omonim pornesc de la „Cartea ştiinţei muzicii” (Kitâbu Ilmi’l-mûsîkî). Dedicată Sultanului Ahmed III (1703-1730), lucrarea a fost elaborată de viitorul domnitor al Moldovei în perioada petrecută la Istanbul ca trimis diplomatic. Cronicarul Ion Neculce spunea despre Dimitrie Cantemir, afirmat într-un climat de excelenţă în domeniul muzical şi ca virtuoz al tamburului: „Nimeni nu cânta mai bine decât el în tot Constantinopolul‟.

Proiectul actual prezintă muzica instrumentală „cultă” de la curtea otomană a secolului al XVII-lea, aşa cum s-a păstrat în lucrarea lui Cantemir, în dialog şi în alternanţă cu muzica populară „tradiţională‟, reprezentată de tradiţiile orale ale muzicienilor armeni şi de muzica tradiţională a comunităţilor sefarde care se stabiliseră în Imperiul Otoman după expulzarea din Spania: „Am vrut să arătăm nu numai că acest dialog muzical imaginar, inventat pentru înregistrarea de faţă, este posibil, dar mai ales că el reflectă o realitate istorică indiscutabilă. Să nu uităm de uluitoarea diversitate şi de incredibila bogăţie culturală care caracteriza Istanbulul în vremea lui Cantemir, precum şi de prezenţa la curte a muzicienilor greci, armeni sau evrei, confirmată de numeroase surse”, comenta Jordi Savall.

Pedro Estevan

Uniţi de pasiunea pentru studiul şi interpretarea muzicii vechi şi fascinaţi de bogăţia repertoriului muzical european şi mai ales hispanic de dinainte de 1800, Jordi Savall, Montserrat Figueras, Lorenzo Alpert şi Hopkinson Smith au pus bazele ansamblului „Hespèrion XX” în 1974. Devenit, odată cu trecerea în noul mileniu, „Hespèrion XXI”, ansamblul îşi continuă munca susţinută de cercetare, scoţând la lumină repertorii în mare parte necunoscute publicului larg, de la muzica medievală hispanică la Barocul englez şi muzica Renaşterii, ajutând astfel şi la popularizarea creaţiei respectivilor compozitori (J. Jenkins, Johann Rosenmüller, Samuel Scheidt etc.).

Proiecte precum „Música en los tiempos de Cervantes”, „Música napolitana del Renacimiento”, „Llibre Vermell de Montserrat”, „Romances Sefardíes”, „Cansós de Trobairitz”, „El Barroco Español”, cât şi producţii centrate pe muzica unor compozitori ca A. de Cabezón, G. Gabrieli, G. Frescobaldi, E. du Caurroy, S. Scheidt, T. Hume, W. Brade, O. Gibbons, F. Couperin şi J.S. Bach reprezintă numai o parte din domeniile de interes pentru „Hespèrion XXI”. „Când am abordat repertoriul medieval, am observat că muzicienii orientali s-au adaptat cu rapiditate. «Hèsperion XXI» a fost unul dintre primele ansambluri care au utilizat partituri vechi necunoscute”.

Fahrettin Yarkin

Un repertoriu atât de amplu necesită combinaţii variate de instrumentişti şi o extraordinară virtuozitate, ca şi o cunoaştere aprofundată a stilurilor şi perioadelor. „Hespèrion XXI” este un ansamblu internaţional compus din cei mai buni mânuitori ai fiecărui instrument, iar formula instrumentală variază în funcţie de caracteristicile proiectelor, chiar dacă baza ansamblului rămâne aceeaşi. În abordarea muzicii vechi, originalitatea ansamblului constă în îndrăzneala opţiunilor: creativitatea individuală a muzicienilor îmbinată cu spiritul de echipă şi căutarea neobosită a unei sinteze dinamice între expresia muzicală, cunoştinţele stilistice şi istorice şi imaginaţia caracteristică muzicienilor contemporani.

Muzica instrumentală cultă la Curtea otomană

În vremea lui Dimitrie Cantemir (1673-1723), oraşul de la graniţa dintre Europa şi Asia, Istanbul pentru otomani şi Constantinopol pentru bizantini, era deja un reper important pe harta istoriei. În ciuda moştenirii şi prezenţei palpabile a vechiului Bizanţ, oraşul devenise inima lumii religioase şi culturale musulmane. Un extraordinar creuzet de naţii şi religii, oraşul fusese dintotdeauna un magnet pentru călătorii şi artiştii europeni. Cantemir a sosit la Istanbul în 1693, la vârsta de 20 de ani, la început ca ostatic şi apoi ca trimis diplomatic al tatălui său, domnitorul Moldovei. Şi-a căpătat faima ca virtuoz al tamburului, un fel de lăută cu gât lung, dar şi pentru compoziţiile sale, graţie lucrării sale „Kitâbu Ilmi’l-mûsîkî” („Cartea ştiinţei muzicii”), pe care a dedicat-o Sultanului Ahmed III (1703-1730).

Driss El Maloumi

Acesta este contextul istoric al proiectului „Dimitrie Cantemir. Cartea ştiinţei muzicii şi tradiţiile muzicale sefarde şi armene‟, care şi-a propus să prezinte muzica instrumentală „cultă‟ de la Curtea otomană a secolului al XVII-lea, aşa cum s-a păstrat în lucrarea lui Cantemir, în dialog şi în alternanţă cu muzica populară „tradiţională‟, reprezentată de tradiţiile orale ale muzicienilor armeni şi de muzica tradiţională a comunităţilor sefarde care se stabiliseră în Imperiul Otoman. Proiectul Cantemir a fost precedat de patru-cinci ani de studiu, de reflecţie asupra muzicii, asupra contextului.

„Cartea ştiinţei muzicii” a lui Dimitrie Cantemir, sursa istorică ce a stat la baza înregistrărilor, este un document excepţional din multe puncte de vedere: în primul rând, un izvor fundamental de informaţii privind teoria, stilurile şi formele muzicii otomane din secolul al XVII-lea, dar şi o foarte interesantă imagine asupra vieţii muzicale din una dintre cele mai de seamă ţări ale Orientului.

„Am fost pe loc fascinat de culegerea muzicală şi de viaţa lui Cantemir şi am început să studiez atent atât lucrările muzicale, cât şi pe compozitor, dorind să aflu cât mai multe despre o cultură care, în ciuda apropierii geografice, ne pare atât de îndepărtată din pură ignoranţă. Cred că era momentul să se afle despre acest cărturar, cu vederi largi, iar la acea epocă era cu adevărat un personaj european, deschis tuturor culturilor europene. Eram hotărât să aflu cât pot de mult despre contextul istoric şi estetic, pentru că vedeam conturându-se un proiect interesant. Şase ani mai târziu, în timp ce lucram la proiectul nostru «ORIENT-OCCIDENT», am selectat patru magnifice makam-uri care i-au conferit proiectului o cu totul altă dimensiune, în sensul că era vorba, pentru prima dată, de muzică orientală provenită nu dintr-o tradiţie orală, ci dintr-un izvor scris contemporan. În cele din urmă, în 2008, ca o urmare firească a proiectului nostru iniţial despre dialogul dintre Orient şi Occident, am reuşit să aducem la un loc un grup excepţional de muzicieni din Turcia (ud, ney, kanun, tanbur, liră şi percuţie) cu muzicieni din Armenia (duduk, kemencha şi ney «Beloul»), Israel (ud), Maroc (ud), Grecia (santur şi morisca) şi cu principalii noştri solişti specialişti din «Hespèrion XXI», împreună cu care am pregătit şi am realizat aceste înregistrări. Această muzică e probabil cântată astăzi foarte diferit faţă de vremea lui Cantemir. Prin urmare, în căutarea noastră de posibile tehnici de interpretare alternative, a trebuit să ne bazăm pe diferite relatări, adesea ale unor călători europeni, care descriu caracteristicile specifice muzicii otomane din această perioadă istorică şi oferă o serie de consideraţii interesante asupra interpretării muzicale, a practicilor, a instrumentelor, a orchestrelor de curte şi formaţiilor militare, dar şi asupra ceremoniilor practicate de confreriile mistice”, mărturisea Jordi Savall, concluzionând: „M-aş încumeta chiar să spun că muzica turcilor e mult mai perfectă decât cea a Europei în privinţa metrului şi a proporţiei dintre muzică şi cuvinte, dar în acelaşi timp e şi atât de greu de înţeles, încât n-ar fi deloc uşor să găseşti mai mult de o mână de oameni care să stăpânească principiile şi subtilităţile acestei arte. Toate muzicile savante din Evul Mediu şi din Renaştere sunt legate între ele. Am făcut aceste constatări în procesul de documentare, citind comentariile din textele de epocă, aşa cum sunt şi cele ale lui Cantemir, şi explicaţia că muzicienii de la curte, care erau favorizaţi, cei mai bine văzuţi, nu erau neapărat turci, ci unii precum Cantemir, care era român”.

Hakan Gungor

De altfel, Jordi Savall are un alt proiect despre „Sublima Poartă” prin care vrea să reamintească importanţa culturală extraordinară a civilizaţiei otomane. De altfel, Savall a înregistrat muzica lui Dimitrie Cantemir pe CD-ul „Cartea ştiinţei muzicii”, care include nouă piese scrise de marele cărturar, într-un sistem de notaţie inventat chiar de el.

Vorbind despre riscurile cele mai grave ale societăţii de azi, Jordi Savall amintea, în această vară, la un curs ţinut pentru tineri muzicieni, de şocul civilizaţiilor, subliniind: „Pentru a întreţine o relaţie trebuie să ştii să oferi, să-l accepţi pe celălalt. Or, timp de secole, lumea occidentală a fost convinsă că ea deţine unicul adevăr. Toleranţa este semnul cel mai puternic al deschiderii şi al generozităţii. Tensiunea era palpabilă în primele noastre repetiţii şi am fost surprins apoi să observ cum palestinienii şi israelienii se amuză să cânte împreună. Este forţa muzicii care te obligă să dialoghezi şi să respecţi”.

Jordi Savall şi soprana Montserrat Figueras, o complicitate muzicală

Publicul bucureştean ar fi trebuit s-o vadă pe 7 decembrie şi pe Doamna catalană a muzicii vechi, soprana Montserrat Figueras, soţia lui Jordi Savall, care i-a stat alături, în artă şi în viaţă, din 1967. Dar, din păcate… în 23 noiembrie, lumea muzicală a fost îndoliată de plecarea ei grăbită să cânte în ceruri. După o luptă de un an cu cancerul, dusă cu discreţie printre concerte şi sesiuni de înregistrare care n-au fost întrerupte decât în august, s-a stins înconjurată de familia sa: Jordi, Arianna şi Ferran Savall. E greu să departajezi sau să preferi câteva dintre zecile de înregistrări ale sopranei în defavoarea altora – dar albume precum cele trei volume ale „Cântului Sibilei”, înregistrate între 1988 şi 1998, ori frumoasele colecţii baroce de arii de Tarquinio Merula (Su la cetra amorosa. Arie e capricci) şi José Marín (Tonos Humanos) concentrează mai mult decât oricare altele, cred, aura muzicală a lui Montserrat Figueras.

Aşadar, nu pierdeţi excepţionalul concert de la Ateneul Român, în care veţi putea să-l aplaudaţi pe unul dintre marii violişti ai lumii, Jordi Savall. O plecăciune pentru muzicianul care reuşeşte să domine sentimentele omului. Şi o reverenţă târzie pentru Montserrat Figueras.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.