Jurnal american (4)

New York-ul este alcătuit din zeci de New York-uri. Este un oraș solemn, tragic și spectaculos. La World Trade Center, unde s-a petrecut marea tragedie a Americii, a fost ridicat un oraș al viitoarelor decenii, mai semeț decît cel doborît. Monumentul de la World Trade Center, poate cel mai elegant, decent și în același timp solemn din cîte am văzut, impune prin simplitatea sa, prin invitația directă la meditație și prin ideea cu care salvează numele tuturor victimelor din 9/11 septembrie. Alături se află lucrarea spaniolului Santiago Calatrava (arhitect, sculptor, designer de structuri – faimos pentru stadioanele Olimpiadei de la Atena –, poduri, stații de metrou, muzee), de forma unei cupole în interiorul căreia Soarele poate privi, iar omul se poate plimba, așezată alături de celelalte monumente și integrată perfect cu căile de acces și cu stațiile de metrou, care este și ea o capodoperă. Aici este New York-ul modern, sofisticat arhitectural și în același timp solemn și melancolic.

La capătul celălalt al Manhattan-ului, în jurul Central Park, este New York-ul de lux, cu apartamente scumpe, cu Bergdorf Goodman Inc., cu Hotelul Plaza și cu apartamentul în care locuia Jacqueline Kennedy. Între cele două referințe se înghesuie orașul chinezesc, Mica Italie, Greenwich Village (spațiul artiștilor și arhitecților), orașul teatrelor (Broadway), orașul finanțelor (Wall Street) și multe altele.

Ca să te vezi puțin măcar într-unul dintre aceste orașe ale marelui oraș american, îți trebuie curaj și valoare. Dacă ești nimeni, poți să trăiești fără ca orașul să-ți simtă lipsa sau prezența. Și cei mai mulți încearcă să trăiască la supraviețuire. Nici să înfurie, nici să provoace, nici să riște, așteptînd ceva divin, ceva miraculos care să le schimbe viața. Poate, într-o zi, destinul le va zîmbi și viața lor se va schimba miraculos.

Ca să se salveze de această aneantizare a individului, oamenii se reunesc în grupuri și comunități etnice. Într-o zi pe săptămână sau pe lună, sau într-o zi din an (de obicei, cînd este ziua națională a țării din care provin), comunitățile etnice se adună la sărbători proprii. Grupurile etnice nu prea izbutesc să atragă atenția. Sunt aproape invizibile. Sunt forme de rezistență și le sunt suficiente lor. În New York, pe lîngă evrei, chinezi și italieni (comunități tradiționale pregnante), mai sînt cel puțin 100 de etnii. Și printre ele românii, a nu știu cîta. Românii trec cu greu de o anume altitudine a vizibilității. Nu sparg plafonul de nori, deși, de-a lungul anilor, New York-ul a înregistrat zeci de universitari români, soliști de operă, oameni de știință etc. Cu excepția Nadiei Comăneci, o mare lovitură nimeni n-a dat. De altfel, marile lovituri sunt individuale, nu comunitare. Cum să se vadă de departe comunitatea românească din Queens? Sectorul cu 3 milioane de locuitori arată pe alocuri ca un dormitor aparținînd unui mare complex industrial. Cea mai importantă și cunoscută societate (mai ales între români) este Dorul, înființată în 1903. Nici că se putea numi altfel! Are peste 100 de ani și se mîndrește cu documente vechi, inclusiv cu o scrisoare a Reginei Maria. În acest an, Societatea Dorul are o inițiativă de toată frumusețea. A produs o medalie dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918. Și o delegație a Societății Dorul, condusă de președintele ei, Cristian Florin Pascu, un finanțist de la grupul Dime, va oferi cîte un exemplar personalităților din România și din SUA.

Românii din New York au și o televiziune, condusă de producătorul Cristi Boghian. Emite o oră pe săptămînă. Au și un ziar cu tradiție, New York Magazin, condus de colegul nostru Grigore Culian. Ba, la restaurantul Boon, cu specific moldovenesc, se desfășoară și un interesant program susținut de municipalitatea new-yrokeză. Acesta se numește „Beautiful Live. Adult Day Care“. Un medic veterinar din România, Gheorghe Tărțan, pe vremuri fotograf colaborator și la revista Viața studențească din București, care a emigrat în State în urmă cu 2-3 ani, adună cu un microbuz vîrstnicii care se află în dificultate sau numai în singurătate (asta este marea dificultate ucigătoare a New York-ului) și îi implică într-un program social de sport, divertisment, hrană, asistență medicală, excursii, jocuri și meserii.

Gheorghe Tărțan este coordonatorul programului dedicat „domnișoarelor“ de vîrsta a treia. Programul îi ține în jurul restaurantului românesc pe toți cei care se pot pierde sau îneca în enormitatea New York-ului.

Dacă vreți să vedeți cum se poate implica metropola americană în viața oamenilor copleșiți de nevoi, de vîrstă sau pur și simplu însingurați, nu aveți decît să poposiți pe 43-45th Street, în Sunnyside, New York, la restaurantul moldovenesc. De trei ori pe săptămînă puteți vedea cea mai discretă grupare românească din New York.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.