Kovesi: Dacă ai o alergie, nu te mai duci la pușcărie dacă furi

Procurorul şef al DNA, Laura Kovesi, s-a arătat nemulțumită duminică de proiectele de modificare a Codului penal și Codului de Procedură penală din Parlament, spunând că anchetele din ultima perioadă de timp au produs „o oarecare panică în rândul clasei politice”, lucru ce a dus la încercarea de a limita atribuţiile procurorilor. Kovesi a dat un exemplu cu privire la ceea ce s-ar mai pregăti din punct de vedere legislativ. Aceasta a spus că există o propunere legislativă privind executarea pedepselor în urma căreia a tras concluzia că „dacă ai o alergie, nu te mai duci la pușcărie dacă furi”.

Cred că e o încercare de a limita atribuțiile procurorilor, nu cred că în România s-a inventat măsura arestării preventive în 2015, nici cătușele nu au fost inventate acum. Cred că anchetele din ultima perioadă de timp au produs o oarecare panică în rândul clasei politice și acesta e motivul pentru care se încearcă limitarea atribuțiilor procurorilor. Am văzut câteva propuneri de modificări și extrem de largi. Să vă dau un exemplu: există o propunere potrivit căreia o persoană care suferă de o boală incurabilă poate să nu execute pedeapsa pe care o primește. Codul penal nu definește ce înseamnă boală incurabilă, doar dacă ne ducem la DEX sau apelăm la medici. Dacă luăm termenul general, e o boala care nu se vindecă. Dacă ai o alergie, nu te mai duci la pușcărie dacă furi, pentru că ai o boală care nu se vindecă. E una dintre modificările care se încearcă a fi introduse. Cred că un Cod trebuie să stabilească niște criterii generale. Ceea ce e mai important, măsura arestării preventive se dispune totdeauna de judecător. Judecătorii sunt imparțiali și independenți în România, orice solicitare a procurorilor e verificată de un judecător. O astfel de cenzură nu trebuie să existe din partea politicienilor, ci a judecătorilor„, a spus Kovesi, într-un interviu difuzat de PRO TV. Șefa DNA s-a arătat sceptică cu privire la susținerea luptei anticorupție de către clasa politică.

Este foarte dificil de spus, în condițiile în care, la fiecare 2 săptămâni ne trezim cu proiecte de modificare a Codului Penal sau a Codului de Procedură Penală prin care se încearcă limitarea atribuțiilor sau posibilităților de investigare. Mi-ar fi foarte dificil să spun că actuala clasă politică sprijină lupta anti-corupție. Sunt politicieni care, într-adevăr, sprijină lupta anticorupție, dar există o mare parte a acestor care încearcă de fiecare dată sa modifice legea în așa fel încât lupta anticorupție să fie îngreunată sau împedicată. Dacă ne referim la votul din Parlament pe cererile de ridicare a imunităților, am putea spune că nu întotdeauna avem sprijin din partea clasei politice. Un cetățean care comite o faptă de corupție poate fi arestat oricând în timp ce un parlamentar, pentru că face parte din Parlamentul României, deși comite aceeași faptă sau una mai gravă, nu poate fi arestat, pentru că uneori votul în Parlament blochează exercitarea acestei posibilități„, a declarat Kovesi.

Kovesi a mai susținut în interviul acordat Pro TV că nu a discutat despre dosarele penale nici cu fostul președinte Traian Băsescu, nici cu actualul președinte Klaus Iohannis, nici cu premierul Victor Ponta.

„Pot doar să va spun doar că după încheierea mandatului domnului președinte Traian Băsescu nu am discutat cu acesta și nu am discutat despre dosarele penale nici cu fostul președinte, nici cu actualul președinte. (…) Nu am discutat niciodată despre dosare cu premierul „, a afirmat Kovesi.

Aceasta a precizat că a avut o discuție cu președintele Klaus Iohannis înainte de prezentarea raportului de activitate cu privire la datele statistice, rezultatele obținute de DNA.

„Nu am discuții punctuale pe anumite dosare, ci pe chestiuni de principiu care vizează instituția, nevoii de resurse umane, nevoii de a modifica anumite legi, chestiuni care le discutăm și cu ministrul de Justiție, cu ministrul de Interne, și care cred că sunt normale în discuțiile dintre conducătorii a două instituții importante în stat. (…) Singurele discuții pe care le-am avut (n.r. — premierul Victor Ponta) au fost doar cele privind invitația dumnealui care i-a fost adresată de a participa la raportul anual de activitate și în cursul anului trecut am avut o discuție despre suplimentarea schemei de personal cu 50 de polițiști”, a mai spus Kovesi.

Despre dosarele Microsoft și EADS

În interviul citat, Kovesi a dezvăluit că o parte a anchetei din dosarele „Microsoft” şi „EADS” ar putea finalizată, iar procurorii ar putea dispune disjungerea cauzelor care privesc anumite fapte.

„Este posibil ca în aceste dosare (Microsoft, EADS – n.r.) o parte a anchetei să se finalizeze, după care dosarul să fie disjuns, la fel cum s-a întâmplat şi până în prezent. Sunt persoane faţă de care urmărirea penală s-a finalizat şi dosarul a fost trimis la instanţă, iar restul cazului a fost disjuns. (…) Dacă faţă de anumite persoane sau anumite fapte procurorul finalizează ancheta, cu siguranţă va trimite la instanţă”, a spus Kovesi.

Procurorul şef al DNA a precizat că în dosarul „Microsoft” au loc audieri aproape săptămânal, existând posibilitatea să apară şi nume noi în acest caz.

„În dosarul Microsoft se lucrează în continuare, se administrează probe, avem audieri aproape săptămânal în acest dosar, avem comisii rogatorii în curs, deci este un dosar în care se lucrează. Parţial, pentru anumite persoane, dosarul a fost finalizat, s-a trimis la instanţa de judecată. Sper ca în curând să finalizăm cel puţin o parte din acest dosar, atunci când probele pe care le administrăm vor fi finalizate. (…) Procurorul de caz are obligaţia să verifice toate informaţiile care apar, legate de fapte de corupţie sau fapte conexe infracţiunilor de corupţie în acest dosar. Dacă în urma investigaţiilor vor apărea nume noi, vă asigur că o să aflaţi”, a subliniat Kovesi.

Referitor la dosarul EADS, şefa DNA a spus că sunt făcute în continuare audieri şi verificări de documente.

„În dosarul EADS se lucrează, se lucrează ritmic, avem audieri, avem cereri de asistenţă judiciară internaţională, sunt foarte multe comisii rogatorii care sunt dispuse în dosar, sunt foarte multe audieri care se fac şi sa făcut până în prezent, se verifică documente”, a precizat Laura Kovesi.

Procurorul şef al DNA a adăugat că cele două dosare necesită o perioadă lungă pentru a fi instrumentate, pentru că acestea vizează un număr mare de fapte şi de persoane implicate.

„Atât în dosarul EADS, cât şi în dosarul Microsoft, nu vorbim de un singur act material, vorbim de suspiciunea comiterii unor acte infracţionale pe perioade foarte lungi de timp, şapte ani, opt ani de zile, şi trebuie verificat fiecare segment. Verificăm multe contracte care au fost încheiate în perioade de timp diferite, prelungirea acestor contracte, acte adiţionale ale acestor contracte. Nu este vorba despre dosare pe care să le poţi finaliza în trei luni, activitatea infracţională este extrem de amplă, implică foarte multe persoane, implică foarte multe responsabilităţi, implică foarte multe documente care trebuie studiate şi probe care sunt de administrat. Sunt sute de persoane audiate până în prezent. Faptul că noi nu facem publică fiecare etapă nu înseamnă că nu se lucrează în aceste dosare”, a precizat şefa DNA.

Despre posibili acoperiți în DNA

Șefa DNA a afirmat în interviul citat că nu crede în posibilitatea ca în cadrul instituţiei pe care o conduce să existe ofiţeri acoperiţi.

„Nu cred că există acoperiţi în DNA. Mă bazez pe calitatea morală a colegilor cu are lucrez, în primul rând pe acest lucru mă bazez şi îmi cunosc colegii foarte bine, le cunosc atitudinea profesională şi morală (…) şi nu cred că SRI are nevoie de acoperiţi în DNA”, a spus Kovesi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.