La Salonul Cărţii de la Torino, cultura nu este o vitrină, ci o forţă educatoare şi transformatoare 

“Este o ediţie a recordurilor, pentru că niciodată până acum n-am avut un asemenea spaţiu expozitional, toţi editorii italieni s-au hotărât să vină la Salon, care este casa industriei editoriale italiene. Timp de 5 zile, Torino se transformă în capitală a culturii”. Aşa şi-a început discursul inaugural de la Lingotto directorul Salonului Cărţii de la Torino, Nicola Lagioia.

La inaugurare au fost fost prezenţi Maria Elisabetta Alberti Casellati, ministrul Dario Franceschini, primarul Chiara Appendino pentru tradiţionalul tur al standurilor.

“Este una dintre ediţiile cele mai bogate şi, sperăm, cele mai frumoase de până acum. Sunt reprezentate peste 40 de ţări. Sunt liniştit văzând cât de mari erau cozile de la intrare. Mă entuziasmează marii scriitori prezenţi. Salonul nu este numai casa editorilor italieni, ci şi un mare laborator”, a adăugat Nicola Lagioia.

“Editorii sunt eroii scenei noastre culturale”, a afirmat şi ministrul Culturii, Dario Franceschini.

Dacă ediţia de anul trecut a fost una a orgoliului, cea de acum este una a recordurilor, cu un număr excepţional de editori, care a constrâns organizatorii să instaleze un cort alături de pavilioanele tradiţionale pentru a putea găzdui pe toată lumea.

“Cultura înseamnă pentru ţara noastră o oportunitate de dezvoltare şi de competitivitate, iar lumea cărţii benficiază de o tradiţie seculară, fiind capabilă în acelaşi timp să se proiecteze în viitor, devenind o componentă esenţială a acestui proces”, a apreciat preşedintele Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati.

Iar preşedintele Camerei, Roberto Fico, a exclamat la sfârşitul vizitei: “Acest Salon internaţional îţi intră pe sub piele. Cultura este unul dintre sectoarele în care trebuie să investim mai mult pentru că poate crea mii de locuri de muncă. Editorii care îşi iubesc cititorii şi duc mai departe un proiect sunt un bun preţios ce merită să fie apărat şi este o obligaţie a statului democratic de a susţine bibliodiversitatea şi de a favoriza accesibilitatea tuturor la lectură”.

Scriitorul spaniol Javier Cercas a ţinut, în deschidere, o lecţie magistrală despre Europa şi despre eroismul regiunii.

“Cred că singura utopie raţională este cea a Europei Unite”, a spus el, recunoscând că este unul dintre primele “produse europene” şi un produs al oraşului Torino care a crezut imediat în talentul lui de scriitor, acordându-i Premiul Grinzane Cavour. Cercas a vorbit o oră plecând de la propria sa istorie, despre amintirile sale din copilărie, despre amintirile despre ţara natală, Spania. El a citat “Ideea de Europa” a lui George Steiner, care este încă foarte actuală: “Vă argumentez afirmaţia potrivit căreia continentul nostru poate fi redus la cinci axiome. Prima se referă la Europa şi cafenelele sale, acele locuri de întâlnire în care oamenii conspiră, scriu, dezbat şi în care s-au născut marile filosofii, marile mişcări artistice, marile revoluţii ideologice şi estetice. A doua axiomă se referă la faptul că Europa este o natură îmblânzită şi uşor de parcurs, un peisaj la scară umană care contrastează cu peisajele sălbatice, nemăsurate şi inaccesibile din Asia, America, Africa sau Oceania…”

A treia axiomă priveşte faptul că Europa este un loc impregnat de istorie, iar a patra menţionează convieţuirea pe acest continent a moştenirii Atenei şi Ierusalimului, a lui Socrate şi a lui Iisus Christos, a raţiunii şi a revelaţiei. În sfârşit, a cincea axiomă evidenţiază conştiinţa propriei caducităţi, convingerea că va avea un sfârşit mai mult sau mai puţin tragic pe care o are Europa.

După aceea, Cercas a arătat, cu umor, că aceste axiome sunt seducătoare, dar insuficiente: “Trebuie să vă fac o mărturisire: pentru mine, Europa nu a încetat să fie cea din tinereţea mea de băiat abia ieşit din dictatura interminabilă. Cu alte cuvinte, ca şi prietenul meu Erri De Luca, sunt un European extremist”.

A terminat lansând şi un atac la adresa Europei, mama a sute de războaie, conchizând că identitatea Europei înseamnă pluribus unam, că ea trebuie să fie una din punct de vedere politic şi multiplă din punct de vedere cultural. Numai astfel poate da ce e mai bun şi nu se resemnează la irelevanţă.

Au revenit la Salon marile case de editură, ca Mondadori şi Einaudi, alături de editori independenţi.

Din păcate, în a doua zi a Salonului, era încă o serie de standuri închise sau incomplete din cauza imposibilităţii profesioniştilor de a ajunge la propriile spaţii.

Sistemul de securitate a fost sever. Niciun vizitator sau jurnalist n-a scăpat de scanarea genţilor, iar pe mesele oamenilor de pază se aflau multe obiecte interzise: ambalaje de sticlă, termosuri, foarfeci sau spay-uri.

Există şi victime ale marelui succes al Salonului. 30 de mici editori independenţi au fost nemulţumiţi din cauza locului nefavorabil care li s-a acordat în Pavilionul 4, găzduit într-un cort de 1.500 de metri pătraţi. Plasarea excentrică a dus la vânzări slabe în prima zi a salonului, deşi costul standului a fost egal cu al celorlalţi expozanţi.

Să amintim câteva dintre întâlnirile în care cultura şi amuzamentul se întâlnesc.

Gino & Michele, sunt împăraţii necontestaţi ai cabaretului Zelig, mari maeştri ai comicului pe gustul tuturor, cel care inundă micul ecran. Totuşi, Gino & Michele, în secolul cuplului satiric Luigi Vignali şi Michele Mozzati, după ani de teatru, ridică steagul alb. “Abordăm noile limbaje, noile scheme pentru a ajunge la tineri. Şi pentru asta trebuie să ne inspirăm de la cei de pe Youtube, din succesul lor, din capacitatea lor de a folosi aceste noi limbaje. Mulţi “youtuberi” au reuşit să facă să evolueze comicul clasic, transmiţându-l noilor generaţii. Iar noi, la rândul nostru, trebuie să ne inspirăm din ce fac ei pentru a atrage noi telespectatori”. Nu este o poveste. Accesările on line bat orice share televiziv.

Gino & Michele au venit la Salon pentru a prezenta în avanpremieră ediţia 2019 a Smemoranda, ziarul cel mai iubit al şcolarilor din Italia, ai cărui fondatori sunt alături de Nico Colonna, şi sub îndrumarea Concitei De Gregorio se grăbesc să facă un amuzant paralelism între modul lor de a face lumea să râdă şi acela al duetului iPantellas, oaspeţi ai întâlnirii împreună cu Giacomo Mazzariol, scriitorul devenit faimos graţie unui video pe Youtube.

Cuvinte, versuri, emoţii şi sentimente sunt ingredientele pe care le foloseşte Bernard Friot pentru întâlnirea Poezie şi bucătărie, educaţie sentimentală pentru a vorbi inimilor băieţilor şi fetelor. Fie că sunt versuri de dragoste sau reţete de bucate, cuvintele lui îi însoţesc pe adolecenţi şi preadolescenţi în parcursul delicat al educaţiei sentimentale.

Unul dintre cele mai aşteptaţi scriitori este Paolo Giordano, autorul, printe altele, al celebrului volum Divorare il cielo, în vârstă de 35 de ani, care va fi sâmbătă şi duminică la Salonul Internaţional de la Torino. La vârsta de 25 de ani, scriitorul avea un mare succes cu primul său roman, La solitudine dei numeri primi, pentru care a fost distins cu Premiul Strega şi Premiul Campiello, în 2008, devenind cel mai tânăr scriitor căruia i s-au conferit prestigioasele premii italiene. De profesie fizician, nu şi-a dorit să devină scriitor, iar astăzi are 16 volume. Cartea lui s-a vândut în1,5 milioane de exemplare şi a fost tradusă în 24 de limbi. Divorare il cielo, un roman de 430 de pagini, a început să prindă formă în 2014. Paolo Giordano are şi un doctorat în fizică.

Alte întâlniri au însă obiective mult mai pretenţioase. Scopul lui Piergiorgio Odifreddi, în ultima lui carte La Democrazia non esiste, este de a învăţa politica graţie matematicii. Este o incursiune în politică prin prisma logicii şi matematicii, menite să descopere contradicţiile ascunse, distorsiunile democraţiei şi ale instituţiilor pentru a învăţa să raţionezi politic.

Dori şi Faber sunt eroii unei alte cărţi preferate la Salonul de la Torino. Prima lor întâlnire la un premiu musical le-a schimbat viaţa amândorura. Prietenii, de la Villaggio la Pivano, refugiul sard de la Agnata, naşterea fiicei lor Luvi, numele de alint (Fabrizio în spunea BO, Dori în numea Bi), răpirea lui şi apoi ultimul turneu şi rapida şi inexorabila boală. Dori Ghezzi povesteşte pentru prima data în Io, lui, noi, apărută la editura Einaudi, viaţa lui Fabrizio De André şi existenţa lor împreună, poveste semnată împreună cu Francesca Serafini şi Giordano Meacci, scenariştii ficţiunii Principe libero. La lansare au fost şi Valentina Bellè, care a interpretat-o pe Dori la TV, Teresa Ciabatti, Gabriele Salvatores şi Roberto Vecchioni.

În 12 mai, scriitorul Francesco Piccolo, distins în 2014 cu Premiul Strega pentru Il desiderio di essere come tutti (Einaudi, 2013), o carte în care povestea experienţele sale particulare şi interferenţele lor cu viaţa publică italiană, şi Luciano Fontana, directorul ziarului Corriere della Sera, au discutat despre cartea celui de al doilea, Un Paese senza leader şi despre criza italiană, în cadrul unei Întâlniri Speciale. Sunt aproape 25 de ani de la sfârşitul aşa numitei Prima Republică, ani în care sistemul politic italian a trăit un fel de tranziţie permanentă şi incompletă, ale cărei ultime evolţii le-a analizat Luciano Fontana.

Întâlnirea a prilejuit reflecţii asupra dificultăţii crescânde pe care Italia o are în stabilirea unei politici stabile, aşa cum o demonstrează cu claritate evenimentele care au urmat recentelor alegeri din 4 martie.

Un excurs interesant despre ce spun culorile coperţilor de carte susţine Riccardo Falcinelli, art director şi grafician la Cromorama. Semnificaţia acestora variază, printr-o galerie de 400 de imagini, de la desene animate la arhitectură. De la cinema la obiecte cotidiene, el povesteşte cum s-a format imaginarul cromatic al lumii contemporane. O lecţie despre culorile coperţilor de la culorile variate ale primelor cărţi de la Penguin la albul complet de la Struzzo, de la pastelurile de la Adelphi la tentele fluorescente ale pieţei cărţilor populare.

Întreaga filieră a cărţii este implicată în Salonul de la Torino: librăriile, bibliotecile, grupurile de lectură, asociaţiile culturale… care, cu programele lor, îl completează şi contribuie la ceea ce este numit binele comun. Relaţiile cu pedagogia, relaţiile cu şcolile care sunt întreţinute de-a lungul întregului an au avut drept rezultat vizita, la această ediţie, a peste 25.000 de studenţi, iar multe dintre întâlnirile organizate le sunt adresate.

Numerele sunt şi nu sunt importante. Ele confirmă numai faptul că la Salon se află cei mai mulţi operatori culturali, mai mulţi scriitori internaţionali, mai mulţi cititori şi se vând mai multe cărţi. Dar acest lucru este posibil pentru că ideea luminoasă “cu un grăunte de nebunie”, cum o definea acum 31 de ani Josif Brodski, de la care a pornit totul conţinea în ea convingerea că importante sunt calitatea şi experimentul, nevoia de a construi în primul rând o comunitate a cărţii şi abia apoi o piaţă de carte.

La Salon, cartea este iubită nu atât pentru că este vândută, ci pentru că nu este trădată. Editorii ştiu acest lucru şi din acest motiv aduc autorii cei mai interesanţi şi reprezentativi.

Cartea ca factor destul de puternic pentru a contribui fie şi într-o mică măsură la schimbarea lucrurilor. Aceasta este idea pe care încearcă s-o pună în practică Salonul. Cultura nu este o vitrină, ci o forţă transformatoare şi emancipatoare.

Iar vizitatorii Salonului simt cât de frumoase sunt zilele şi nopţile petrecute prin oraş sub acelaşi cer cu unii scriitori, oameni de ştiinţă, filosofi şi atişti care au marcat profund epoca noastră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.