UPDATE 13.43 USR, dezamăgit de PNL.
Sorin Șipoș, liderul senatorilor USR, a declarat că prin acest vot, PNL i-a făcut un cadoul lui Sorin Grindeanu. USR spune că partidul a fost cel mai mare susținător al reformelor lui Ilie Bolojan, iar acum trebuie să analizeze dacă vor exista repercusiuni.
„PNL este actor în aceste două fapte pe care le enunțați? PNL a făcut astăzi un cadou domnului Grindean. Și cred că asta va fi greu de uitat. Dar a fost inclusiv cu acordul domnului Bolojan, care încă deasupra spunea că va vota această lege.
(…) De astăzi, mandatul oricărui ales, votul cetățenilor nu mai este în siguranță. Luați numele lui Dominic Fritz și înlocuiți-l cu al oricărui ales care este cinstit, onest, responsabil și care nu are cutii de pantofi pline de bani în cămară și înlocuiți-l și o să vedeți că va fi în pericol. Din păcate, ce a început prost și ne amintim foarte clar că PSD a încercat într-un mod fals, într-un mod penal.
Dorește să ne întoarcem în anii 50, în anii 60 în care comuniștii puteau să facă orice și puteau să-și elimine și chiar vreau să facă asta orice adversar politic. Vreau să subliniez că alegătorii USR, parlamentarii USR, miniștri USR au fost cei care au fost cei mai aprigi susținători ai reformei. Din păcate, astăzi am constatat că apetitul parlamentarului PNL pentru reformă nu a fost același. Suntem dezamăgiți pentru acest vot și, din păcate, lucrul acesta va trebui să-l evaluăm”, a afirmat el.
Legea ANI, cu amendamentul „anti-Fritz”, a trecut cu 106 voturi pentru și 9 contra. AUR a votat împorivă la Camera Deputaților, dar la Senat s-au răzgândit.
Dezbaterile pe proiect
Daniel Zamfir (PSD)
Important pentru ei nu e interesul României, ci salvarea lui Fritz. Faptul că au intervenit să propună liderii familiilor europene, de acolo, să ne distreze ei cum trebui să votăm în România, și că nu trebuie să ținem cont de deciziile CCR, Parlamentului României, doar pentru salvarea lui Fritz, cred că e un fapt fără precedent și o ingerință nepermisă în Parlamentul României.
Acest partid care s-a născut cinic pe cadavrele celor de la Colectiv, arată azi că nu interesul României primează. De când s-au înființat, au avut un singur obiectiv politic, să moară PSD.
Dragi colegi neomarxiști, ați săpat groapa PSD și veți cădea adânc în ea.
Vă doresc drum bun și cale bătută, neomarxiștilor croasantiști, în lada de gunoi a istoriei, de unde vă asigur că nu veți ieși multă vreme.
Gabriela Dumitrescu (AUR):
Am văzut în votul pe amendamentele depuse de AUR la Cameră, la reexaminare, că totuși, nu vreți o transparență totală. Prin urmare, averile concubinilor vor rămâne la secret.
Am văzut și ipocrizia partidului extremist antiromânesc, USR, care s plânge doar de penalii altora, iar integritatea celor de la ei din partid este, evident, opțională.
PNL, banii mai presus de Fritz
Liderul senatorilor PNL a transmis că liberalii s-au tot poziționat împotriva amendamentului „anti-Fritz”, însă cele 770 de milioane de euro primează.
Daniel Fenechiu (PNL):
Noi am arătat pe parcursul dezbaterilor că avem o problemă cu un articol care retroactivează și în opinia noastră, e contrar ordinii constituționale.
Nu am făcut-o nici pentru Fritz, nici împotriva lui Fritz. Nu ne interesează dl Fritz, ne interesa un principiu de drept, pe care CCR l-a rezolvat într-o anumită modalitate.
Chiar dacă nu suntem de acord cu decizia CCR, am învățat să respectăm deciziile. Motiv pentru care am luat act și respectăm decizia CCR.
Votăm pentru români și vom vota acesta propunere, pentru ca România să nu piardă cele 770 de milioane.
Sorin Șipoș (USR):
Discursul PSD de azi nu e pentru legea ANI, ci împotriva USR, și subliniază încă o dată că PSD s-a folosit, cum a făcut-o mereu, de legi împotriva statului de drept.
Ce votăm azi? Că noua regulă în România e că o majoritate parlamentară poate interveni retroactiv asupra unui mandat câștigat prin vot. Votăm restrângerea retroactivă a dreptului de a fi ales.
Alegerea de azi nu e între bani și Fritz, ăsta e șantajul PSD, alegerea de azi e pentru statul de drept sau împotriva statului de drept.
USR mai încearcă o dată
USR a depus o nouă formă a legii integrității, care elimină amendamentul care duce la pierderea mandatului de primar al președintelui USR, Dominic Fritz.
Pentru asta, vor avea nevoie și de voturile liberalilor.
USR chiar a reproșat liberalilor că au votat pentru legea care cuprinde „amendamentul Fritz” la Cameră.
„Stingeți lumina împreună cu PSD și o parte din extremiști? PNL și UDMR, ce veți vota la Senat pe noua lege ANI?”, este reproșul adresat de Cristian Seidler, purtătorul de cuvânt al USR, către partenerii de coaliție de la PNL și UDMR, care au votat legea ANI în Camera Deputaților, după ce a fost pusă în acord cu decizia Curții Constituționale.
„Dacă aprinzi lumina în cămară, dar scoți siguranțele de la democrație, rămâi cu statul în întuneric. Acum au venit după noi, au băgat Constituția în beznă și sunt pe cale să stingă democrația. Mai apoi vor veni după voi. Mereu a fost așa în istorie”, a adăugat Cristian Seidler.
Decizia CCR privind „amendamentul Fritz”
Pe 18 august, judecătorii au dat verde amendamentului „Fritz”, care prevede că o persoană declarată în conflict de interese sau în incompatibilitate nu mai poate candida pentru nicio funcție timp de 3 ani și își pierde funcția din momentul în care decizia unei instanțe devine definitivă nu mai poate fi contestată.
Prevederea din noua lege a integrității, introdusă printr-un amendament PSD, a fost contestată la CCR pe 6 august.
Motivarea. Ce au spus judecătorii
În motivare, judecătorii au constatat că norma tranzitorie nu introduce o nouă sancțiune personală pentru o faptă din trecut, ci încheie o funcție sau un mandat a cărui integritate a fost afectată.
CCR notează că se impune luarea în considerare a efectelor viitoare „ale situației juridice născute anterior intrării în vigoare a noii legi în materia integrității publice ca fiind o situație în curs, căreia i se aplică prevederile legii noi”.
CCR: Fapta din trecut afectează integritatea funcției
„Ca atare, o situație de conflict de interese sau stare de incompatibilitate ale cărei efecte juridice nu s-au epuizat se proiectează și afectează integritatea funcției, demnității publice ori a mandatului, ceea ce conduce la discreditarea însăși a funcției/demnității/mandatului exercitat care se întinde pe întregul interval temporal al executării sancțiunii de către titularul funcției/demnității publice/mandatului.”, precizează judecătorii.
Curtea vorbește despre o „alterare” a autorității și a „imaginii” funcției publice ca efect în viitor al situației juridice generate de fapta funcționarului, faptă săvârșită sub legea veche.
Judecătorii constituționali constată că este necesară „racordarea integrativă a efectelor juridice produse sub vechea reglementare” la noua concepție și soluție legislativă pentru a asigura „coeziunea acțiunii statului în domeniul funcției publice”.
Amendamentul Fritz din Legea ANI, ecou la Bruxelles
Amendamentul Fritz a depășit deja granițele țării și a căpătat conotațiile unei bătălii la nivel european. Familiile politice PPE și Renew au venit în sprijinul primarului Timișoarei, Dominic Fritz, și au cerut Comisiei Europene să nu aprobe cele 770 de milioane de euro pentru jalonul privind Legea ANI, cu prețul încălcării statului de drept.
În replică, grupul socialiștilor din Parlamentul European a acuzat cele două familii politice europene că relativizează adevărul după cum convine din punct de vedere politic unuia sau altuia.
Ce mai cuprinde legea ANI. Un nou tip de declarație de avere
Proiectul a fost adoptat cu un amendament care permite o formă prin care să transparentizeze parțial averile demnitarilor. Cum CCR nu a permis declarația de interese financiare, deputații au bătut palma pe „fișa publică privind interesele financiare”.
Fișa va permite publicarea prețurilor de dobândire, dar nu va specifica clar câte terenuri, mașini sau apartamente are demnitarul, ci doar suma totală. Astfel, ar respecta exigențele Curții de a nu interveni în viața privată a acestora, spun ei.
În ședința de astăzi de la comisia juridică și de constituționalitate de la Senat, unii parlamentari au vrut să elimine fișa.
Cosmina Cerva, senatoare PACE și președintă a comisiei de constituționalitate, a propus eliminarea amendamentului care permite publicarea parțială a averilor demnitarilor, pe motiv că nu ar respecta decizia CCR și tot ar putea fi contestată la Curte.
USR și AUR au votat împotriva amendamentelor de eliminare a fișei privind intersele. PNL s-a abținut. Singurul membru liberal care a votat pentru eliminarea totală a fișei este Nicoleta Pauliuc. PSD a votat pentru eliminare. UDMR nu s-a pronunțat. Așa că, în urma votului din plenul Senatului, fișa rămâne și poate fi publică.
USR a greșit când a plecat de pe stânga pe dreapta. Au făcut un mare serviciu PSD ului și i-au încurcat pe liberali. Partid de sens giratoriu fiind a amețit și a căzut în cap. Vor avea însă alegători pentru că unii iubesc victimele chiar dacă sunt prefăcute iar alții, de frica de hoție sau de invidie că ei nu pot fura, preferă să meargă cu ” prostul la câștig” .
„CCR: Fapta din trecut afectează integritatea funcției”
corect.
Imaginati-va situatia in care un pedofil dovedit si condamnat definitv in trecut vrea sa devine invatator in clasele 1-4.
V-ati alsa copilul acolo?
Si da, USR nu e partid. E o hatia de hiene politice pusa pe capatuiala far niciun sentiment fata de romani.
Ghinea ala e mandru ce le-a facut pensionarilor prin PNRR?!