Legea privind abrogarea pensiilor speciale, respinsă

Senatorii au respins, luni, propunerea legislativă iniţiată de parlamentarii USR pentru abrogarea pensiilor speciale, exceptând pensiile militare de stat și pensiile magistraților.

Propunerea a fost respinsă cu 81 de voturi „pentru”, 36 de voturi „împotrivă” și o abţinere.

Potrivit expunerii de motive a proiectului, numărul celor care beneficiază de pensii de serviciu instituite prin legi speciale este de 184.000 de persoane, iar bugetul total pentru aceste pensii speciale a fost de 6.6 miliarde de lei în 2017.

„Pensiile speciale ale civililor şi militarilor au costat bugetul de stat peste 3 miliarde de lei în prima jumătate a anului 2017. Dintre acestea, 8.668 sunt pensionari civili beneficiari de pensii de serviciu (diplomaţi, magistraţi, grefieri, funcţionari publici parlamentari, personal aeronautic, auditori – Curtea de Conturi). Din restul de 175.000 de pensionari, la data de 21/08/2017, erau 76.000 de militari, restul fiind pensionari din structurile MAI şi altele asimilate. Regimul pensiilor special nu respectă principiul contributivităţii, distorsionând astfel funcţionarea sistemului de pensii, în timp ce resursele bugetare sunt limitate”, se arată în documentul citat.

De asemenea, iniţiatorii propun ca de la abrogarea pensiilor speciale să fie exceptate pensiile militare de stat şi pensiile magistraţilor.

„Noi spunem foarte clar în acest proiect că nu abrogăm pensiile speciale pentru militari şi magistraţi, ci pentru corpul diplomatic, membrii Curţii de Conturi şi parlamentari, pentru că este absurd să votăm privilegii dincolo de principiul contributivităţii, principiu care spune că fiecare primeşte înapoi pe măsura contribuţiei avute”, a declarat senatoarea USR, Florina Presadă.

În cazul acestui proiect, Senatul este prima Cameră sesizată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

17 Comentarii

  1. Cam cite pensii „normale” se pot plati din cele 6,6 miliarde lei ?

    • Nu e nicio izbanda, daca ii excepteaza pe astia, mai raman cativa rataciti, diplomati, aviatori si putini altii. Numai propaganda la USR, nimic constructiv.

  2. Pe tăticii și mămicile din instituțiile de forță , domnișoara Presadă și maimuțoii USR , nu vor să-i inoportuneze …

  3. Hoţie la drumul mare, dragi senatori! După ce constituţie lucraţi că după cea a României în niciun caz.Şi aţi jurat că o respectaţi, punând mâna pe Biblie ca semn al legământului faţă de Dumnezeu. Făţarnicilor!

  4. – am inteles, salvarea crimei organizata din al doilea parlament ilegitim ‘300 contra pensii speciale

    • marieto,este vorba despre in principal de pensiile ilegalistilor din Securitate si Servicii, sunt peste 100.000 de pensii ‘asimilate’.

  5. Pacat , legile speciale pentru acordarea pensiilor si salariilor unor categorii profesionale, inclusiv justitie si armata, trebuie sa dispara(abrogate) sunt nedrepte , si nu respecta principiile echitatii , contributivitati, aceste categorii nu au cobtribuit la fondul de pensii, nu au depus si nu depun o activiitate mai importanta si cu mai mare responsabilitate decat celelalte categorii profesionale !!!!

    • Ba da, au depus o activitate mult mai importanta, competenta si riscanta decat alte categorii, si mai putin importanta, competenta si riscanta decat altele. Nu se judeca asta cu masura comunista, ci in functie de benefciul adus societatii de munca lor.In privinta contributivitatii, hai sa fim seriosi, in comunism impozitul se oprea de la sine pe salariul real. Statul lua, Statul dadea.Acum multi sunt angajati cu salariul minim de sanchi si baga in buzunar taxele corespunzatoare, asteptand degeaba o pensie grasa pe masura salariului real.

  6. Deci partidul securiștilor voia abrogarea pensiilor speciale la toți mai puțin la militari, pentru ca securiștii sunt asimilați militarilor, nu ca i-ar durea pe ei de militarii forțelor armte, și magistraților, ca ei sunt bratul înarmat al securiștilor. Ăștia sunt și prosti pe față, parol!

  7. O decizie justa si mult asteptata de la Senatori
    In fine si-au dat seama ca trebuie abtogate toate pensiile si privilegiile specialilor odata – nu pe segmente. Toate : pensii, salari decoratii privilegii drepturi tribunale si alte specialitati fac statul feudal romanesc un anacronism care dispare o data cu libera circulatie a cetatenilor. Poate romanii cu bani din strainatate se hotaresc sa cumpere statul asta falit . sa-l renoveze si sa-l dea in folosinta umana. Ca de facaturi si sclavagisme socialiste lumea s-a saturat.

    • „O decizie justa si mult asteptata de la Senatori.”?!
      Justa?!
      Pai, Senatorii astia au RESPINS Legea care propunea ABROGAREA Pensilor Speciale cu exceptia Militarilor si a Magistratilor!
      ABROGAREA asta insemna ELIMINAREA sau ANULAREA pensiilor Speciale la Parlamentari, functionarii din Parlament(DA, un contabil care lucreaza la Parlament are Pensie Speciala!), Corpul diplomatic, membrii Curţii de Conturi.
      Iar Senatorii au spus NU, ei vor ca Pensiile Speciale pentru aceste categorii(inclusiv pentru EI!) sa ramana!
      E Just?!
      De ce ei sa aiba Pensii speciale iar oamenii de rand sa NU aiba?!
      In 20 Decembrie 2016 Imediat dupa castigarea alegerilor, Dragnea a PROMIS Anularea Pensiilor Speciale ale parlamentarilor, uite aici:
      „Presedintele PSD, L. Dragnea, a promis ca, daca nu vor exista probleme constitutionale, va ANULA Pensiile speciale de care beneficiaza Parlamentarii.

      „Am dat in lucru sa vada daca nu cumva ne opreste vreo prevedere constitutionala. Daca nu avem o constrangere constitutionala, va fi una dintre masurile care va sASIGUR ca va fi FOARTE Sustinuta”, a spus Dragnea, la intrebarile ziaristilor.

      Promisiunile au ramas PROMISIUNI, prostii voteaza promisiunile acestui mincinos.

  8. Daca ar fi corecti, ar trebui abrogate TOATE pensiile speciale. De ce sunt unii romani mai speciali decat altii? Asta nu este discriminare? Pensiile sa fie socotite dupa contributivitate. Celor care nu au contribuit de loc, sa li se calculeze pensia prin asimilare cu alte meserii.

  9. Oameni buni, nu trebuie-intr-o tara sanatoasa la cap-sa existe pensii speciale sau dracu mai stie cum. Trebuie facut a o lege a pensiilor in care fiecare sa primeasca dupa cat a contribuit la buget si atat. Oricum pensiile vor fi diferite-ca doar nu sunt aceleasi salarii la toate categoriile sociale. E la mintea cocosului. In rest, NIMIC. Daca nu iti convine pensia atunci deschide o firma daca te duce capul-te faci patron-si castiga 1 milion euro/luna-ca nu are nimeni treaba cu tine,daca iti platesti taxele si impozitele sau schimba-ti meseria. Orice alti bani dati in plus sub diferite denumiri este ILEGAL si trebuie sa se pedepseasca conform legii. Adica penal.Chiar daca PARLAMENTUL a initiat si votat acea lege. Tot ce este ILEGAL nu trebuie sa se aplice!!!

  10. Ce faceti,tov? Am scris si eu un comentariu care a aparut si dupa 10 min vad ca l-ati taiat. Ce dracu? chiar cu asene\\menea mentalitati sa fi ramas dupa 28 de ani incat sa respingeti tot ce nu va convine? Halal oameni-de 2 bani. Si isi mai spun si ziaristi. Incredibil…

  11. buna,
    Cine i-a adus la putere pe nesatui,demagogi,parveniti,nemmernici? Noi toti? Eu am spus si spun ca actuala declasata politica trebuie lasata la vatra.Proiectul USR trebuia votat cu ambele maini.
    In curand ii vom vedea din nou in capul listelor pe acesti ipocriti nesatui de bani si putere.
    Acum stim de ce multi romani pleaca din tara fara sa se mai uite inapoi.
    Nu se vede nimic bun la orizont. Tot PSD,ALDE,PNL, adica produse expirate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.