Democrația luată la propriu, ca putere a poporului – cu alegeri libere, pluralism politic, tripartiția puterilor, suveranitatea parlamentului –, are nevoie de instituții și de resurse culturale. Pot exista instituții ale democrației, dar fără democrație. Deja Hegel socotea că o „centură“ culturală este necesară într-o comunitate pentru ca democrația să subziste. Altfel, forțe eliberate – indivizi nepregătiți ajunși să conducă sau grupuri de profitori – pot să o distrugă. Extraordinarul jurist Ernst-Wolfgang Böckenförde (Recht, Staat, Freiheit, 1991) a reluat ideea, iar în celebra dezbatere Habermas-Ratzinger (Dialectica secularizării, Apostrof, Cluj-Napoca, 2005), aceasta a fost premisa. Preopinenții au vorbit despre trecerea la „societatea postseculară“, în care comportamentele se motivează și prin valori. Aceasta implică, juridic, reinterogarea legitimării.
Într-un studiu vestit (Die drei reinen Typen der legitimen Herrschaft, 1922), Max Weber, căruia îi datorăm deschiderea dezbaterii, a echivalat legitimarea cu „motive de justificare a supunerii (Motiven der Fügsamkeit)“. Aș formula mai larg, spunând că legitimarea este acel suport al legilor care le face obligatorii pentru cetățean. Simplu de tot exprimat, legitimarea spune cine este îndrituit să decidă într-un stat.
În tradiția culturală din România, legitimarea a fost tratată în treacăt, iar în anii noștri, este evident ignorată. Ca efecte, de exemplu, Curtea Constituțională din 2012 a infirmat rezultatul copleșitor al unui referendum printr-o șmecherie birocratică. Președintele actual s-a angajat în mișcări de stradă contra deciziilor corecte ale unui guvern legitim. Procuratura vrea să împiedice sau să facă legi. Independența justiției este înțeleasă eronat drept ruptură de obligații. Unii cer ca țara să fie condusă de DNA sau de forțe din afară. Exemplele ignorării chestiunii legitimării sunt, din nefericire, tot mai multe și blochează trecerea de la discutarea împărțirii funcțiilor la dezvoltarea țării.
Desigur, însuși cursul luat de democrații în Europa atestă că democrația nu-și poate asigura singură resursele de menținere. Ca să ne dăm seama de situație, este destul să observăm că legitimarea, pe care James Madison o plasa exclusiv în voința cetățenilor manifestată la alegeri („poporul este singurul izvor legitim al puterii“, se scrie în The Federalist, nr. 49, 1788), a fost subminată. Cel puțin în Europa, dificultatea este atât de mare, încât s-a socotit că ar fi necesare instanțe din afara voinței democratice stabilite la alegeri pentru a garanta cadrul democrației.
Una dintre formele create în context a fost ceea ce numesc „legitimarea prin încredințare“. De Gaulle a recurs la ea și a plebiscitat o constituție ce conferă președintelui republicii puteri extinse, inevitabil pe seama voinței rezultate din alegeri. Nu voința populară, ci voința președintelui devine decisivă, societatea punându-se în mâna acestuia. Desigur, De Gaulle a avut cultura și demnitatea de a demisiona atunci când electoratul a semnalat că vrea altceva.
Această legitimare a salvat democrația existentă, dar a părăsit în mare măsură legitimarea de care democrația modernă era legată la origine. Suveranitatea poporului a fost transferată în mâinile unei persoane, dependentă, ca oricând, de vederi și interese proprii, care nu sunt neapărat ale cetățenilor. Rezultatul a fost o „monarhie prezidențială“ plină de probleme ce s-au ascuțit odată cu urcarea pe scenă a unor președinți pregătiți discutabil și reticenți la democrație. Prezidențialismul gaullist antrenează (cum a remarcat deja Catherine Durandin, La France contre l’Amerique, 1994) stagnare, nu inovație și dezvoltare.
Nici „legitimarea prin pericol național“, la care au recurs intermitent în anii optzeci lideri din Polonia, România și alte țări și la care năzuiesc agitatori de astăzi, care invocă „contextul geopolitic“, nu a evitat intrarea statului pe mâna unor persoane. Și proclamarea „pericolului“ are nevoie de legitimare pentru a nu fi simplă mobilizare politică în interes privat.
Un fapt s-a impus însă reflecției: „legitimarea prin voința democratică stabilită la alegeri“ nu mai poate fi singură în epoca nucleară și în competițiile erei globalizării. Atunci când s-a vrut complementarea ei s-au dat însă soluții superficiale, la care se mai apelează și astăzi.
Bunăoară, tehnocratismul presupune că ar exista o „legitimare prin pregătire științifică“, ce ar dispensa de alte legitimări. Guvernele ar trebui să fie de „tehnicieni“, mai pretențios spus, de „tehnocrați“, care ar face superfluă democrația. Evaluarea calificării științifice a fost însă mereu demagogică, adesea impostorii au fost socotiți „tehnocrați“, iar „guvernele de tehnocrați“ au fost eșecuri oriunde.
Deja conservatismul anilor ’80, pe de altă parte, a militat pentru a decupla deciziile statului de voința democratică a cetățenilor. Neoliberalismul care i-a succedat a militat pentru desprinderea liberalismului de cadrul său normativ tradițional (dreptul natural, contractul social etc.) și păstrarea liberalității doar ca fruct al unor legi. De aceea, Niklas Luhmann a și putut spune, cu întreaga lui autoritate sociologică și morală, că liberalismul a ajuns o politică fără doctrină socială.
În orice caz, neoliberalismul a făcut trecerea la legitimările improvizate ce domină anii noștri. Un exemplu este „legitimarea prin utilitatea acțiunii“, cum este, ca exemplu de pe meleagurile noastre, „lupta cu corupția“. La noi s-au câștigat alegeri și se caută menținerea la putere a unor forțe sub pretextul că doar așa s-ar stârpi flagelul real al corupției. Numai că odată cu această acțiune nu se reduce deloc corupția. Se și observă, de altfel, în rapoartele oficiale, că adepții „luptei contra corupției“ nu spun nimic despre starea corupției în societate, ci raportează numărul de capete căzute. Ei nu atacă corupția efectivă, ci lovesc contracandidați. Ei nu recuperează pagube, ci vor să înlăture rivali. Oricum însă, legitimarea este chestiune de drept, nu de „luptă“!
Cel care a pavat juridic ascensiunea lui Hitler, Carl Schmitt, spunea că suveranitatea revine celui care poate declara „starea de urgență“. La noi, din 2005 încoace, se consideră că suveranitatea revine celui care comandă instituțiile de forță. Astfel, s-a ajuns la acorduri de cooperare între servicii secrete, procuratură, judecătorii, cu infiltrarea securistă a presei, a unor universități, a culturii și cercetării și din nou la condamnări politice. „Legitimarea prin comanda instituțiilor de forță“ rămâne unul dintre cele mai degradante momente din istoria României, care imprimă și astăzi caractere de „stat securistoid“ statului și împiedică dezvoltarea țării.
Mai nou, tot o formă improvizată este „legitimarea prin ce zice Europa“. La această legitimare presează inși care nu au contribuit cu ceva la reformele proeuropene, iar dacă sunt puși să decidă, nu au vreo idee validă. Ei cer însă Europei să-i ia, în pofida votului democratic al cetățenilor, ca fiind autentici exponenți, iar populației îi pretind să stea smirnă în fața a ceea ce spun funcționari de la Bruxelles, fie ei și de mâna a patra. În loc să facă din valorile europene punctul de sprijin al unei democratizări capabile să reînsuflețească societatea, România este astfel ținută în loc.
Mulți cetățeni își spun că viața este „complicată“, societatea este „complexă“. Unii intelectuali – din neștiință, indiferență, cinism, lipsa viziunii – forțează concluzia: „Realitatea fiind complexă, ne mulțumim cu ce avem!“. Sunt și decidenți care vor să-și scuze nepriceperea prin apel la „complexitate“. Forma difuză a „legitimării prin tehnici de stăpânire a complexității“ este acceptată tacit, deși roade semnificative nu poate da.
Formele menționate nu asigură legitimarea durabilă, chiar dacă fiecare are avocați. Fapt este că nu există dispensă de la legitimarea prin voința cetățenilor exprimată la alegeri, dacă vrem democrație, și nu rătăciri costisitoare! Această legitimare este o temelie a statului de drept democrat, iar un asemenea stat rămâne soluția profundă.
Aici suntem astăzi, într-un peisaj sincretic, plin, cum se observă, de forme de legitimare care antrenează falsificări. În final, ele eșuează, desigur, dar lăsând urme grele. Dacă nu se pune capăt legitimărilor abuzive – prin „pregătire științifică“, „prin acțiune“, prin „comanda instituțiilor de forță“, prin „apel la Europa“ – și nu se integrează motive raționale (competență științifică efectivă, merite, atașarea la valori europene) în „legitimarea democratică“, nu se va reveni la constituționalism. Constituția țării s-a lăsat prea ușor abuzată ani de zile de inși nepotriviți ajunși la decizii. Ora de bilanț și de schimbări, pentru a reafirma legitimarea democratică, va trebui să vină și în România, dacă este ca țara să nu mai dea cea mai mare emigrație în condiții de pace și să conteze printre democrațiile sănătoase.
Prin puterea poporului a fost ales PSD ul și tot prin puterea poporului va aruncat peste bord. Alegerile parlamentare trebuiesc făcute anual pentru ca mizeria sa fie curățată rapid.
Puterea poporului se poate corecta doar prin democrație, nu altfel. Este o veche înțelepciune, pe care Marga o fructifică. În fapt era mai bun Cioloș, vreți Orban sau dan Nicușor? Fiți lucizi oameni buni și nu vă luați după Rareș Bogdan și stupizeniile lor. SUA, Germania și alte țări, dacă vreți sunt exemple de reușită cu democrație luată în serios.
Nu se pot face legitimări în funcție de rezultatul alegerilor, mă mafi. Nu sunt votant psd, dar asta nu mă împiedică să recunosc că poporul a votat psd și că aceia au ceva de spus față de liberații trecuți în lumea lui kodruța și a abuzurilor ei. Sau neeliberați de lemnul lui Johannis.
Ptmafi. … poate trimestrial, nici noi ca ala negru si coada, nici ala negru si cu coada ca noi ! Sa fim sanatosi si la punga grosi.
Pe linia expusă de domnul profesor Marga, in masura in care eu o inteleg, solutia alegerilor anuale slăbește legitimitatea puterii poporului pentru ca intr-o asemenea ipoteza am conchide cu toții ca poporul este nestatornic. Pe de alta parte, niciun guvern, oricare ar fi extracția lui politica, nu ar reuși ceva coerent intr-un an de zile. Nu merge!
Marga a spus – precum fondatorii Americii – că poporul este sursa legitimării. Aceasta nu înseamnă alegeri în fiecare an, cum zice fără noimă mafi-ul de mai sus. Alegerile sunt când trebuie – la patru ani, o dată. Dacă unii se iau după ce spun unele televiziuni, îi privește. Nu putem fi atât de fraieri și să luăm de bună perorația unora care nu suferă anumite partide. Politica se face cu cap, nu cu viscerele. Dacă este serioasă.
La ultimele alegeri poporul a votat împotriva lui Băsescu și al lui PD. De ani de zile românii au fost siliți să voteze ținându-se de nas, adică să opteze pentru votul negativ. Faptul că PNL-ul a intrat în cârdășie cu fostul PD l-a decredibilizat. Va pierde și în viitor teren în favoarea ALDE. Tot actualul PNL va plăti politic pentru debandada de pe străzi. Va plăti și pentru că este văzut ca susținător al statului paralel. E păcat, căci PNL vine din istorie ca un simbol al apărării democrației. Românii nu vor ca votul lor să fie ignorat, recurgându-se la tehnocrați, sau, și mai rău, prin inculparea liderilor politici legitim ridicați la putere după sistem neo-fascist sau neo-stalinist.
Sau , mai simplu : Soros lucreaza !
D-l profesor Andrei Marga, in numeroasele articole publicate, a temelor/subiectelor abordate, exprima idei, opinii, de multe ori, contradictorii, face un salom printre acestea. Intrun articol se lauda cum la primit, in calitate de Rector, pe fostul rege Mihai la UBB Cluj-Napoca, sau in „Chestiunea Monarhiei acum” isi manifesta simpatia fata de Monarhie. In altele se certa cu grupul „autointitulatilor intelectuali adevarati”: Liiceanu, A.Plesu, Patapievici,etc. S-a certat cu prof. univ. Ion Coja care spunea in articolul: – Turpitudinea năpîrlitului Andrei Marga: „Andrei Marga a fost un vajnic teoretician al marxism-leninismului, ale cărui cărţi erau recomandate în bibliografia studenţilor. După retrovoluţia din 1989, a năpîrlit în „ţărănist”, iar după căderea P.N.Ţ.C.D.-ului în groapa Istoriei a renăpîrlit în „liberal“. A ocupat vremelnic demnitatile: Ministrul Invatamantului/Educatiei, Ministrul de Externe si apoi Director al Institutului Cultural Roman, fiecare pentru scurte perioade. Oare de CE ? Un alt aspect interesant este faptul ca in CV- domniei sale, este stearsa activitatea de inainte de 1990 (CV-ul este „ALBIT”). Din punct de vedere politic a facut parte din PCR, PNT/PNTcd, a carui presedinte a fost un timp, apoi se pare PNL D-l Ion Cristoiu stie mai multe despre activitatea d-lui Andrei Marga.
Camarade Chira, ați lipsit mult sub acest nume. Nu fiți supărat! Sincer, vă spun că ar fi bine să citiți un pic mai mult și să luați în seamă faptele. vă deranjează marga? se poate. Este cam critic. Dar asta vă supără? Gândirea critică a fost prețuită în societăți în ordine.De ce nu?
Vezi chiro că se discută altceva în articol, nu biografia cuiva, ci o temă nouă și esențială. Ce zici este numai pachet de bârfe. Te iei după ce zice unul sau altul. Cristoiu și marga au fost concurenți la studii și au relații ca toți concurenții. Coja nu putea saluta atitudinea democratică a rectorului și ministrului marga. În rest, informații după ureche. marga a fost 19 ani rectorul la Cluj – cel mai lung din istoria de acolo, a fost peste trei ani ministru la educație, a fost în multe locuri ales, incluzând alte țări. Că are dușmani, nu este singur. Iar dacă vrei să vezi ce scrie, pune mâna pe cărțile sale și apoi te pronunță. Spun astea spre a fi corecți, cu oricine.
Minciuni nene. Am fost acolo și știu bine. Marga a demisionat de la externe când Ponta l-a împiedicat să discute la Washington și Beijing, unde era invitat oficial, ca ministru. La ICR a văzut ce circ este și unde se duc banii publici și a plecat prin demisie. Nu l-au interesat compromisurile. Și de la educație a vrut să plece când nu i s-a dat buget. A fost primul ministru al educației care a demisionat din cauza bugetului. Numai că și Isărescu și Emil Constantinescu au respins demisia. Toate astea se pot verifica pe acte și în presa timpului. Deci nu pe zvonuri și bârfe.
Bați câmpii tovarășe Chira. Am fost student la cursurile și seminariile lui marga. A predat logică și istoria filosofiei contemporane. Nu a predat niciodată altceva. mai ales după ce s-a întors de la doctorat în Germania federală.Îi confunzi pe toți, ca și Coja al dumitale, cu ceea ce ați studiat voi. Generația lui Marga nu mai era legată nicidecum de marxism-leninism. Era cu totul altceva – deja, dacă pricepi aceste lucruri, Marcuse, Popper, Habermas, Rorty, Foucault etc, – pe care marga i-a și pus în relief și în atenție din țară. Să nu ne complicăm, căci evident matale ești prin aceste lucruri, cum se vede, precum elefantul… Dar să respectăm faptele și să nu inventăm ce avem fiecare în cap când ne lăsăm duși cu pluta
Mare-i grădina mă chirule, că domn nu-ți pot zice! Cumva pricepi noțiunile, barem cuvintele, mă frate? Păi slalom este altceva decât să tratezi teme multe. Este vreuna fără răspuns clar? Atunci vorbim. Dar nu te supără, pe cât îmi dau seama, niciuna. Fiecare are rezolvare din partea autorului. Atunci uităte-te mă frate în dicționar și vezi ce înseamnă cuvintele, dacă te apuci să le folosești. Nu de alta, dar te faci de minune. Vrei să obiectezi, dar nu ai decât cuvinte nepricepute. Comic, chirule, dacă nu ar fi trist, ca nepriceperea.
Poți arăta o contradicție, tovarășe Chira? Iar dacă Coja este referința ne-am lămurit. Marga nu l-a băgat vreodată în seamă. Restul este prea bine cunoscut ca să mai merite interes. Am lucrat cu marga la două ministere și știu anvergura sa. Te mulțumești și axum cu clișee și falsuri. Poftă bună!
Tot cu poliție politică, tovarășe chira? Văd că ții fișe, doar că sunt zvonuri false ce te frământă. Unde s-a referit domnul Marga vreodată – afară de o scrisoare publică – la aceia pe care îi pomenești? Nu știi cât de mâmdru e. Și dacă e atacat nu prea răspunde. Îți dau și eu sfatul – să citești. Vezi sin cărțile mai noi ale prof.marga, Ordinea viitoare a lumii, Societatea nesigură, Rațiune și voință de rațiune, Argumentarea, Religia în epoca globalizării. Nu-ți dau altele ca să nu te îngreunez. Dar dacă tot trebuie făcute rapoarte, ceva la mână nu strică.
Chirule, se poate întâmpla oricui să dactilografieze cu erori. Dar mata le faci așa de consecvent și se vede că gramatica nu o prea stăpânești. Așa că, înainte de a discuta autori, pune mâna pe gramatica limbii române. Ai ce învăța.
Domnilor! care ati onorat, cu atentia domniilor voastre si gratulat cu apelative si calificative deosebite, insipidul meu comentariu, VA MULTUMESC cu respect. Apelativele: „Camarade Chira”, „vezi chiro..”, „Minciuni nene”, „tovarase Chira” si „Chirule”, sunt onorante pentru mine. Constat ca nu am voie sa-mi spun opinia, fiind pus la colt. Imi iua angajamentul meu de fost pioner, de fost UTM-ist, apoi devenit UTC-ist sa nu mai Pacatuiesc. Dar va rog de iertare, am o intrebare: Bibliografia indicata este obligatorie ? Cam multe teme pentru casa. Mai nou nu sunt recomandate teme prea lungi. Domnilor! Unul din motivele „supararii” mele este faptul ca din CV -ul domnului Marga a disparut activitatea din anii 1971 – 1990. De ce oare? Credeti ca d-l Cristoiul, sau d-l prof.univ. Ion Coja sunt de vina pentru acest mister? Eu am terminat fac. de Mecanica la IP Cluj in 1968, deci am fost „contemporan”, ca student in Cluj, cu d-l Marga. Pe atunci la politehnica se studia: in anul I-Socialism Stiintific, in anul II – Economie politica, iar in anul III- Materialism dialectic si Istoric, (nu Filosofie Contemporana) materii de studiu apartinand Invatamantului Marxism-Leninismului. Acestea erau materiile ce apartineau Cadedrelor de stiinte politice, care s-au mentinut pana in anul 1990. Eu nu cunosc la ce materii a predat d-l Marga, in perioada 1971 -1990. Unii dintre d-vsta, cu siguranta, stiti. Inca odata va rog de iertare, pentru supararea pe care v-am facut-o. Toate cele bune!
Stimate d-le Albert Schwarz crezi ca expresia „Bati campii, tovarase Chira.”, are loc intr-un dialog, care ar trebui sa fie civilizat ? Am hotarat sa-ti raspund vazand cateva fraze pe care le folosesti si anume: „Nu a predat niciodata altceva”, sau: „Ii confuzi pe toti, ca si Coja al dumitale, cu ceea ce ati studiat voi. Generatia lui Marga nu mai era legata nicidecum de marxism-leninism. era cu totul altceva – deja, daca pricepi aceste lucruri,”. Tinere Albert,afla ca, Domnul Marga este generatia mea. Eu am terminat facultatea in anul 1968, iar dansul in 1971, e mai tanar ca mine cu trei ani. Eu am „indraznit” acel comentariu deorece din CV-ul dansului lipseste perioada !971 -1990. De ce a ascuns-o? Fac o precizare: -Eu nu-l cunosc pe d-l prof.univ. Ion Coja. Intamplator am aflat cearta dintre cei doi, iar d-l Ion Cristoiu a fost coleg de an cu d-l Marga. Apoi reflecteaza putin la perioada in care ai fost d-ta studentul d-lui Marga si nu mai jigni oameni pe care nu-i cunosti si care nu te-au jignit. Cu bine !