La un cutremur mai mare

Spitalul Fundeni s-ar putea prăbuși

Dacă până acum presa a semnalat că sistemul sanitar se prăbușește treptat din cauza problemelor de tot felul, iată că acum putem spune că se prăbușește la propriu. Multe dintre spitalele din București ar putea să se dărâme la un cutremur mai mare. Printre acestea se numără și Institutul Fundeni și Institutul Național de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu“, una dintre cele mai scumpe și mai greu de înlocuit structuri medicale de stat din România.

În clădirea aceasta se află zilnic peste 1.000 de pacienți, peste 2.000 de medici, asistenți medicali și studenți, dar și aparatură de ultimă generație. „O clădire care stă să cadă, în care s-au investit zeci de milioane de euro și în care avem o echipă care, dacă vreodată o s-o pierdem, nu poate fi înlocuită decât în zeci de ani“, spune fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu. Institutul Naţional de Boli Cardiovasculare este singurul centru de profil din sudul României, așa că preia cazuri serioase din toată țara. La Institutul Clinic Fundeni funcţionează patru centre de excelenţă în gastroenterologie, mai multe secţii de hematologie şi de oncopediatrie. Tot aici se realizează aproape toate tipurile de transplant: de rinichi, ficat, pancreas și măduvă. Sub acest acoperiş lucrează chirurgi şi clinicieni cu specializări înalte.

„Vorbim despre o categorie de pacienţi care îşi găsesc rezolvarea numai la noi în institut. Noi, faţă de celelalte spitale, nu avem unde redirecţiona pacienţii“, spune Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, pentru digi24.ro.

„E un risc pe care România nu ar trebui să și-l asume“

În 2015, Ministerul Sănătăţii a alocat 500.000 euro pentru renovarea şi dotarea secţiilor pentru bolnavii cardiaci, nu şi pentru consolidare. „E ca și cum ți-ai culca copilul afară pe-o frunză de brusture și dacă se mișcă și-o să cadă, asta e. E un risc pe care România nu ar trebui să și-l asume. E o nebunie, pur și simplu!“, comentează Vlad Voiculescu. O expertiză efectuată în 2017 explică negru pe alb că institutul se află în clasa 2 de risc seismic. Și asta, din cauză că au apărut fisuri la mai multe grinzi, cade tencuiala de la nivelurile superioare, iar degradarea instalațiilor de apă a adus la infiltrații și degradări ale finisajelor. Structurile de rezistență sunt astfel serios afectate. Un seism mare, într-o astfel de clădire, şi toate instalațiile interne ar fi complet date peste cap.

„Sunt convins că nu toate spitalele iau în serios acest lucru. Dar asta nu poate să se facă decât prin exerciţii repetate şi inopinate şi prin repetarea poveştii până vor învăţa şi ei că e un lucru normal“, a declarat dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Conducerea spitalelor ar trebui să testeze în fiecare an planul alb prin simularea unei urgenţe reale. „Haideţi să spunem că inspecţiile şi controalele urmează să se facă, pentru că planul alb abia în ultimii ani a fost introdus realmente, chiar dacă conceptul a existat de mult în documente“, spune Raed Arafat.

Promisiunile ministerului

La Fundeni, până când ministerul va decide fie consolidarea, fie construcţia unei noi clădiri, singura rază de speranţă vine de la celălalt corp de clădire din curte. Acolo funcţionează deja alte secţii ale spitalului şi în tot timpul anului nu sunt paturi libere. În caz de cutremur, medicilor şi pacienţilor nu le rămâne decât să caute adăpost acolo. Lipseşte însă spaţiul, lipsesc dotările, lipsesc practic resursele pentru a prelua mai mult de o mie de pacienţi, cu tot cu echipele care îi îngrijesc. Managerul de la Fundeni spune că a cerut sprijinului Ministerului Sănătăţii de fiecare dată când s-a schimbat ministrul. Până acum a primit doar… amabilitate cu promisiuni. Cu ajutorul unor arhitecţi din străinătate, au făcut şi calculele. Le-a ieşit că ar fi mai rentabil să construiască un nou spital în curtea celui vechi. Teren există. „În urma expertizei tehnice, cred că orice investiţie în clădirea aceasta este un ban aruncat pe fereastră“, este de părere Carmen Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.