Lipsa plăcerii de a citi, deja o tradiție la români

Miron Costin scria, în veacurile trecute: „Căci nu este alta mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărților“. Mai sunt valabile acum înțeleptele vorbe ale bătrânului cronicar?

Conform unor studii și analize oficiale, se pare că nu! În urmă cu circa un an, o serie de specialiști implicați în domeniul educației au recunoscut că, „în momentul de faţă, 42 la sută din elevi sunt «analfabeți funcţional», nu sunt capabili să facă raţionamente elementare, nu ştiu să folosească operaţiile matematice elementare atunci când se confruntă cu o situaţie din viaţa de zi cu zi“.

Existența acestui fenomen extrem de grav are foarte multe explicații. Unele sunt deja istorice, datând din primele luni ale anului 1990, când s-au inventat două sloganuri odioase: „Moarte intelectualilor!“ și „Noi muncim, nu gândim!“. Din păcate, rezultatele acelui mod păgubos de gândire s-au prelungit și până acum, în zilele noastre. O alta este că noi, românii, citim din ce în ce mai puțin. Iar unii dintre noi, deși nu sunt analfabeți, se „laudă“ că, în toată viața lor, n-au pus mâna pe nicio carte.

Cărți de 3 euro pe an

Cele mai noi informații privitoare la piața românească de vânzare a cărților au fost oferite, în acest an, de către Maria Desmirean, vicepreședinte al Asociației „Curtea Veche“ și director executiv la „Curtea Veche Publishing“. Într-un interviu acordat revistei Jurnalul de Afaceri, Maria Desmirean a explicat că, în loc să se extindă, relația românilor cu cărțile s-a restrâns chiar și față de ultimii câțiva ani: „Suntem pe ultimul loc în Europa, iar în ultimii ani piața de carte nu a reușit să crească“. Iar acum, „în medie, românul cumpără cărți de aproximativ 3 euro pe an. În București se cumpără aproximativ 50 la sută din totalul cărților vândute, mai apoi vin orașele mari.

Vânzările online au rezolvat problema logisticii pentru orașele mici și medii, unde nu prea există librării. În momentul actual, în România mai funcționează doar circa 300 de librării. Este foarte puțin, iar asta a dus, printre mulți alți factori, la consumul redus de carte din țara noastră. Tot Maria Desmirean a detaliat și acest aspect: „Românului îi lipsește librăria de unde să îşi cumpere cărţi, de aceea a uitat de acestea. Nu ne-am făcut un obicei din a citi. Mai mult, nu avem programe de lectură şi nu există o bibliografie pentru cultura generală a şcolarilor. (…) Dar, din păcate, și puterea noastră de cumpărare este scăzută. Și mai grav este că la noi nu există obiceiul lecturii. Să nu uităm că un mare procentaj al populației din România trăiește în mediul rural, iar în sate nu există librării și selecția de titluri din bibliotecile școlare e total desincronizată cu interesele copiilor“. Chestionată în legătură cu soluțiile pentru îndreptarea acestei situații grave, Maria Desmirean este de părere că obiceiul lecturii ar trebui format și consolidat mai ales în rândul copiilor. Iar pentru aceasta marea responsabilitate stă pe umerii adulților: „Din păcate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană privind analfabetismul funcțional“.

Întrebată despre soluția pe care o are în vedere, ea a oferit un exemplu practic: „Prin Asociația «Curtea Veche» derulăm programul național de lectură «Cărțile Copilăriei», care are drept scop combaterea analfabetismului funcțional, creșterea accesului la cărți pentru copiii din medii defavorizate și promovarea lecturii de plăcere“. Probabil că asta este una dintre soluții. Dar cu siguranță că rezolvarea acestei probleme, extinsă la nivel național, nu este doar treaba unei singure edituri. Cei care ar trebui să se ocupe de ea sunt Ministerul Educației și, de ce nu, Ministerul Culturii. Din păcate, mult prea implicați în meschinele lor lupte politice, „ştabii de la București“ nu mai au timp și pentru astfel de „mărunțișuri“.

Poate că bibliotecile…? Nu!

În vreme ce cărțile din librării sunt cea mai importantă sursă de informații, bibliotecile sunt cea de-a doua. În cele 41 de județe ale României funcționează 2.876 de biblioteci. Pare foarte mult, dar majoritatea lor (circa 89 la sută) sunt instituții de mici dimensiuni care funcționează mai ales în mediul rural. Cu doar câțiva ani în urmă, „Programul Biblionet“ a dotat în jur de două mii de biblioteci locale cu aproximativ nouă mii de calculatoare plus echipamentele aferente care oferă acces gratuit la Internet. Din păcate, este mult prea puțin. Fondul de carte prezent în aceste biblioteci locale este învechit și are prea puțină legătură cu nevoile de informare ale cititorilor.

Într-un interviu oferit în urmă cu câțiva ani, dr. Hermina Anghelescu, conferențiar la Facultatea de Biblioteconomie și Știința Informării de la Wayne State University, Detroit, Michigan, a explicat că, în România, publicul este perceput ca un fel de inamic al bibliotecii. Făcând o comparație cu bibliotecile americane, Anghelescu a relatat că „bibliotecile publice americane au niște site-uri foarte bine puse la punct, foarte bine dezvoltate, ușor de navigat, unde realmente găsești informație, pe când site-urile multor biblioteci publice din România, chiar județene, lasă de dorit. Nu găsești ce-ți trebuie, nu toate bibliotecile publice au un catalog online, deci nu pot să știu ce este în colecția bibliotecii, trebuie să iau autobuzul și să mă duc acolo, eventual să-l întreb pe un bibliotecar care s-ar putea să mă conducă, să mă dirijeze către un catalog tradițional, cu fișe. Asta este o mare diferență. Bazele de date la care se abonează toate bibliotecile publice din Statele Unite, baze de date care costă foarte mult, sunt cumpărate prin unirea eforturilor financiare ale mai multor instituții, dar sunt puse la dispoziția publicului cu precădere atunci când biblioteca este închisă, deci din nou dorința de a pune informația în slujba individului la orice oră din zi și din noapte. Bibliotecile publice în Statele Unite sunt deschise mult mai mult decât cele din România“.

Privitor la fondul de carte existent în bibliotecile publice din România, Hermina Anghelescu a pus degetul pe rană: „Din câte știu eu, bibliotecile au bugete din ce în ce mai restrânse și deci nu-și pot permite să achiziționeze carte. Nicio bibliotecă nu își poate permite să achiziționeze tot ce dorește, niciunde în lume, dar sunt biblioteci unde am fost și am discutat cu directori și mi-au spus că de doi ani nu au mai adus o carte nouă în bibliotecă. Este trist!“. Da, este foarte trist. Iar asta, cu atât mai mult cu cât cei care pierd din cauza indolenței autorităților sunt chiar copiii și nepoții noștri, viitorul acestei nații care nu mai prididește să se vaite că ar fi victimele altora. Victimele nu se știe cui, dar numai ale factorilor autohtoni de decizie nu.

Moldovenii, campioni la citit viteză

Relațiile pe care le au românii cu cartea sunt foarte greu de descifrat și analizat: studii statistice asupra acestui domeniu se fac rar, iar rapoartele oferite din când în când de către marile edituri sunt relativ subiective. Încă de acum câțiva ani, un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) surprindea dispariția cititului dintre preferințele românilor. Publicat sub titlul „Obiceiurile de lectură ale românilor“, studiul afirmă încă de la început că „lectura este o activitate bine reprezentată la români, însă există o apropiere între proporția celor care nu citesc deloc cărți și a celor care citesc mai mult“. Strict aritmetic, IRES anunță că „peste o treime din participanții la studiu susțin că au citit o carte în ultima lună, iar 23 la sută au citit o carte în ultima săptămână. Unul din cinci români a citit o carte în mai mult de un an, doi la sută citesc doar cărți pentru școală sau facultate, în timp ce 22 la sută au recunoscut că nu citesc deloc“. O altă informație deosebit de interesantă oferită de studiul IRES se referă la timpul pe care-l ia românilor citirea unei cărți.

„Aproape jumătate (42 la sută) din cei intervievați de IRES au afirmat că reușesc să finalizeze lectura unei cărți în câteva zile. Alți 23 la sută citesc o carte într-o săptămână, în timp ce 6 la sută au nevoie de câteva săptămâni“. Există însă și o minoritate de 3 la sută care au declarat că pentru citirea unei cărți sunt suficiente doar câteva ore. În privința vitezei de lectură, „campioni“ sunt moldovenii, care afirmă că citesc o carte în doar câteva ore. În schimb, doar 2,5 la sută din ardeleni și bănățeni ating o astfel de performanță. În mod ciudat, oltenii, despre care se spune că ar fi foarte „iuți din fire“, sunt cu mult mai domoli decât ardelenii în ceea ce privește viteza de lectură: doar 2,2 la sută din ei reușesc să citească o carte în numai câteva ore.

După cum este și firesc, cititorii cu un nivel de școlarizare mai ridicat (colegiu, studii universitare și postuniversitare) au nevoie de mult mai puțin timp pentru lectura unei cărți decât cei cu un nivel de școlarizare mai scăzut.

Ce se citește

Conform studiului „Obiceiurile de lectură ale românilor“, circa 27 la sută din cei intervievați au declarat că ultima carte citită a fost un roman scris de un autor străin. 13 la sută au raportat că ultima carte citită a fost un roman al unui autor român, 10 la sută au citit o carte religioasă, în timp ce 9 la sută au menționat citirea unei cărți legate de profesiunea lor. În ceea ce privește tipul de cărți citite de obicei, 23 la sută din cei chestionați de analiștii IRES au declarat că preferă să citească romane de orice fel. 12 la sută s-au declarat „fani“ ai romanelor, iar 10 la sută și-au anunțat preferința pentru romanele de dragoste. 9 la sută preferă cărțile de istorie, 7 la sută cărți de strictă specialitate și doar 6 la sută au anunțat preferința pentru cărțile religioase. Circa 9 la sută din cei chestionați de IRES au anunțat că nu au o carte preferată, în schimb, circa 30 la sută nu au știut sau nu și‑au amintit titlul unei anumite cărți preferate.

Clasici sau contemporani?

Ce autori preferă cititorii români? Studiul IRES a scos la iveală și acest aspect. Zece la sută din cei intervievați au afirmat că Mihai Eminescu este autorul lor preferat. Urmează, în ordine descrescătoare: Alexandre Dumas (7 la sută), Mihail Sadoveanu (6 la sută), Marin Preda (4 la sută) și Ion Creangă (doar 3 la sută). 9 la sută din cei chestionați au declarat că nu au un scriitor preferat, procentaj care, în mod ciudat, coincide cu cel al oamenilor care au declarat că nu au nicio carte preferată. 19% din intervievați nu își amintesc sau nu știu numele unui scriitor preferat. Analiștii IRES au descoperit că și vârsta cititorilor poate să le influențeze preferințele. Spre exemplu, Mihai Eminescu a fost menționat drept autor preferat mai ales de către cititorii cu vârste cuprinse între 51 și 65 de ani, dar și de către cei a căror pregătire școlară s-a oprit la nivelul gimnaziului. În schimb, Alexandre Dumas este preferat de cititorii cu vârste cuprinse între 36 și 50 de ani, absolvenți de liceu ori școală profesională. Moldovenii cu vârsta cuprinsă între 51 și 65 de ani, absolvenți de liceu sau școală profesională, îl preferă pe Mihail Sadoveanu. De la sine înțeles, teleormănenii de peste 65 de ani îl preferă pe Marin Preda. Iar pe Ion Creangă îl preferă cei cu școală mai puțină, cel mult gimnaziul, proveniți preponderent din Moldova.

În schimb, în ceea ce privește autorii contemporani, circa 80 la sută din cei chestionați de IRES au declarat că nu au niciun scriitor român contemporan preferat. Alți 8 la sută nu au fost în stare să indice numele unui scriitor român contemporan. Chiar dacă se pretind mari „mentori spirituali“ ai neamului, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Dan Puric sau Mircea Dinescu au reușit să adune, fiecare, doar câte 1 la sută din preferințele celor intervievați. „Bardul“ Adrian Păunescu și „Tribunul“ Corneliu Vadim Tudor au strâns, fiecare dintre ei, un „mizilic“ de circa 1 la sută din preferințele celor care au participat la studiul IRES.

Tot românul s-a născut poet? Nu prea!

Încă de pe băncile școlii am învățat că „românul s-a născut poet“. Sună frumos, sună patriotic, dar și în acest caz, aceste vorbe meșteșugite sunt departe de adevăr. Mai puțin de jumătate (46 la sută) din cei intervievați de analiștii IRES au afirmat că citesc poezie. Preferința pentru acest gen literar se regăsește mai degrabă în rândul femeilor (53,2 la sută), al celor care locuiesc în mediul rural (52 la sută), precum și al locuitorilor din Moldova (51,4 la sută). Din cititorii de poezie, mai puțin de jumătate (48 la sută) îl preferă pe Mihai Eminescu. La mare distanță de „Luceafărul poeziei românești“, în topul preferințelor urmează Adrian Păunescu (6 la sută), George Coșbuc (3 la sută), Ion Minulescu și Nicolae Labiș (circa 2 la sută). Dar, în același timp, 22 la sută din cei care au declarat că citesc poezie nu au fost în stare să indice numele vreunui poet preferat.

12% nu au cărți

Nivelul scăzut de trai al majorității românilor își pune amprenta și pe numărul de cărți pe care le cumpărăm. Din cei intervievați de către analiștii IRES, circa un sfert au afirmat că nu cumpără nici măcar o carte pe an. De fapt, 12 la sută din aceștia nu cumpără cărți niciodată. Încă un sfert din români cumpără într-un an mai puțin de cinci cărți. Alți 13 la sută cumpără între 5 și 10 cărți pe an, 22 la sută cumpără anual mai mult de zece cărți într-un an. Din cei care cumpără mai mult de zece cărți într-un an, 25,6 la sută sunt femei, în timp ce, din bărbați, doar 17,2 la sută sunt capabili de o asemenea „performanță“.

În ceea ce privește suma de bani cheltuită pe cărți, una din zece persoane chestionate (mai precis 12 la sută) de către IRES a relatat că nu cheltuieşte mai mult de 50 de lei pe an pentru a-și cumpăra cărți. Dar există și oameni care au declarat că au cheltuit pe cărți chiar și peste 1.000 de lei pe an. În mod ciudat, este vorba despre oameni de peste 65 de ani, care locuiesc în zona de sud a României.

Așadar, este vorba despre pensionari. La un moment dat, apăruse o „modă“ deosebit de interesantă: o dată pe săptămână, câteva dintre cotidianele centrale scoteau pe tarabe ziarul respectiv împreună cu o carte, la un preț mediu de zece lei. Studiile de piață au arătat că, în acea perioadă, peste jumătate din cititorii fiecăruia dintre ziarele care au adoptat această tactică de marketing au cumpărat atât ziarul, cât și cartea oferită „la pachet“ cu acesta.

Piața, salvată de cărțile siropoase

În urmă cu vreo doi ani, Dan Vidraşcu, directorul Editurii Litera, a explicat pentru Mediafax cum stă situația în ceea ce privește piața de carte. „Piaţa românească de carte a scăzut în ultimii ani cu circa o treime, iar singurele segmente care s-au menţinut constante în vânzări au fost cărţile pentru copii, în special cele de colorat, şi literatura romantică pentru femei.

Cu o valoare estimată la aproximativ 60 milioane euro, piaţa de carte din România este relativ subdimensionată. Această cifră nu include vânzările de manuale şi pe cele de la chioşcurile de ziare.“ Iar asta, în condițiile în care Ungaria are o piaţă de cel puţin trei ori mai mare, dar la o populaţie de trei ori mai mică. Piaţa italiană se ridică la aproximativ un miliard de euro, cea spaniolă este de trei ori mai mare, iar vânzările de carte din Germania ajung la şapte miliarde euro. Piaţa nu poate creşte foarte mult pentru că nu există locuri în care să poată fi vândută o carte. Vor fi şanse de creştere doar dacă vor intra în România nişte retaileri mai mari. (…). În celelalte ţări din Europa există mari lanţuri de librării care sunt adevărate motoare şi locomotive ale proceselor de vânzare a cărţilor“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.