Linas Antanas Linkevicius, ministrul de Externe din Lituania, şi Natalia Gherman, vicepremierul şi ministrul de Externe şi al integrării europene din Republica Moldova, sunt „invitaţii speciali” de la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, organizată de MAE în perioada 27-29 august. In luna noiembrie, în capitala Lituaniei, țara care asigură președinția rotativă a UE, va avea loc summit-ul Parteneruiatiului Estic, acolo unde Chișinăul speră la parafarea Acordului de Asociere la UE.
„Reuniunea din acest an are ca invitaţi speciali pe ministrul afacerilor externe al Lituaniei, Linas Antanas Linkevicius, ţară care deţine Preşedinţia rotativă a UE şi pe viceprim-ministrul şi ministrul afacerilor externe şi integrării europene al R. Moldova, Natalia Gherman”, informează un comunicat transmis MEDIAFAX de MAE.
Deschiderea oficială a Reuniunii diplomaţiei de către ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, va avea loc marţi, în prezenţa preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi a oaspetului din Lituania.
Potrivit MAE, la eveniment vor mai participa „membri ai Guvernului şi ai Parlamentului României, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, şefii de misiuni diplomatice ai României, consuli generali, directorii institutelor culturale româneşti, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic străin acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai societăţii civile, mediului academic şi de afaceri, mass-media”.
Potrivit programului reuniunii comunicat de MAE, ambasadorii români vor fi primiţi marţi, de la ora 16.30, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Traian Băsescu.