Liviu Dragnea, anchetat în Brazilia

Potrivit jurnaliștilor de la RISE Project,  Liviu Dragnea este anchetat în Brazilia.

Şeful PSD şi Mugurel Gheorghiaș, fost acționar principal al TelDrum, sunt suspecți într-un caz de spălare de bani în țara sud-americană.

”Anchetați pentru portocale”, titrează publicațiile braziliene. În portugheză, Laranja, „portocală”, este termenul pentru interpuși, oameni folosiți de politicieni corupți sau criminali pentru a-și ascunde implicarea în diverse afaceri necurate. Confirmarea că autoritățile braziliene au demarat o investigație care îl vizează pe liderul PSD a fost obținută de RISE Project și  Folha de São Paolo, una dintre cele mai mari publicații din Brazilia.

Procurorul federal din Brazilia, Carlos Wagner Barbosa Guimaraes, a confirmat că atât Liviu Dragnea, cât și fost acționar principal al TelDrum, Mugurel Gheorghiaș fac subiectul anchetei din Brazilia. Cercetările au pornit după ce procurorii din România au luat legătura cu ei, în luna iulie a anului trecut.

Barbosa Guimaraes a declarat că încearcă să determine dacă Liviu Dragnea a folosit „portocale” ca să spele bani și să achiziționeze proprietăți în Brazilia. Potrivit procurorului federal, şeful PSD este suspectat că ar fi folosit bani proveniți din afaceri corupte din România la achiziția de proprietăți pe plaja din Cumbuco, la 30 de kilometri de Fortaleza, capitala statului Ceara. Anchetatorii din Brazilia investighează două „portocale”, adică doi interpuși.

Potrivit sursei citate, primul este Mugurel Gheorghiaș, fost coleg de facultate al lui Dragnea și fost acționar principal al TelDrum SA. Gheorghiaș deține o firmă braziliană pe care a folosit-o pentru a cumpăra o vilă de lux, dotată cu teren de tenis și piscină pe malul oceanului Atlantic.

Alintată „Casa Grande” de Dragnea și anturajul său, vila i-a găzduit, în numeroase rânduri, pe șeful PSD, pe Costel Comana și pe alți oaspeți din România. Brazilienii suspectează că Gheorghiaș a fost „portocala” lui Dragnea. A doua „portocală” anchetată de brazilieni este localnicul Cauby Cursino Campos Junior. Este vorba despre un fost taximetrist, îmbogățit în urma afacerilor cu românii. Acesta a semnat toate documentele tranzacțiilor braziliene derulate de Costel Comana sau Mugurel Gheorghiaș, notează sursa citată. Tot potrivit sursei citate, Mugurel Gheorghiaș a introdus bani în Brazilia de cel puțin șase ori în timp ce era acționarul principal al TelDrum SA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Procurori brazilieni au pus-o de mamaliga, duhul baltilor belina le va schimba si lor legile justitiei, prea isi dau drumul la gura. PSD-isi is total fara probleme au intrat, prin reprezentanti, in afaceri internationale cu imobiliare, dupa achizitii chinezesti si madagascarianul Mazare au si un brazilian curat lacrima – numai bun de ales presedinte de tara (Romania, Brazilia? Nici nu mai conteaza).

  2. Cel mai dureros pentru Dragnea Portocala (unde am mai auzit noi?!)si acolitii,este ca justitia braziliana sa le confiste proprietatile,sa radem cu Stan si Bran!Nu degeaba era Dragnea Portocala presedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Federativă a Braziliei(pana in 2016) cum apare pe site-ul Camerei Deputatilor!Restul spuselor lui Dragnea sunt gogosi!

  3. Asta-i „Socialismul” partidului creat de Ilici Iliescu, cel constit si sarac ! O adunatura de banditi (DIP, Nastase, Ghita, Mazare, Valcov, Dragnea, etc. etc.etc…) care nu s-au multumit sa-si umble buzunarele din banul public dar au distrus tot ce lasase Odiosul in picioare pentru a sterge urmele Marelui Jaf National inceput in 1990 si amplificat continuu pana acum. Solutia ? Puscaria pentru toti liderii PSD, urmata de scoaterea in afara Legii…..
    Dar cine s-o faca ? Statul de Drept neosecurist care n-a finalizat nici dosarul Revolutiei nici pe cel al Mineriadei din 13-15 Iunie 1990 ?

  4. Recunosc că mă mir că a scris și în Cotidianul, deși s-ar putea și mai central, așa, să fie așezat articolul. Dar…comentatorii de partid încă n-au primit verde ce să scrie? Haideți cu Iohannis, Kovesi, Orban, să auzim cât de răi sunt ei și cum minte presa din Brazilia, nu? :))

    • Pe cand si o investigatie in cazul vilei din Miami a finului (tot o portocala) lui johanis?
      Asta nu se pune pentru ca e de partea dna-ului.

  5. Nu exclud ca Dragnea sa-si fi ascuns niste bani albi pentru zile negre. Mi s-ar parea ciudat sa n-o fi facut ! Insa metoda descrisa pare cam nesigura, pentru ca se bazeaza pe doua verigi interpuse si vulnerabile: Gheorghias si Guimaraes. Adica Dragnea i-a dat bani lui Gheorghias si ala i-a dat banii lui Guimaraes sa-si cumpere vila. Si daca unul din ei moare subit ? De ce sa utilizeze o asa inginerie complicata, riscanta cand exista paradisuri fiscale sigure, conturi anonimizate, monede virtuale, depozite anonimizate, cutii de valori anonimizate … ? Ca sa fie stirea si mai dubioasa, ce sa vezi, apare reincalzita brusc cu o zi inainte de congresul PSD ! Asa, pur intamplator ! Mai rasfirati, baieti, mai rasfirati, si mai scormoniti si prin Florida !

    • Ai inteles de te-ai spart ! Ia mai citeste o data , da’ de data asta cu destu’ , poate asa pricepi : Carlos Wagner Barbosa Guimaraes este procurorul general al Braziliei , nu ,, portocala ” lui Dragnea ! Pesedeilor , vai de capul vostru !

  6. L-o fi chemat Klemm la raport si pe brazilian ? Sau doar i-a scris o scrisoare de ingrijorare , semnata si de ceilalti KK ? Oricum , e misto fenta , acum , inainte de congresul psd !

  7. Am cautat si am gasit saitul „Folha de S. Paulo” (Paulo nu Paolo…). Am cautat si nu am gasit articolul cu pricina. Sau poate este pe undeva, dar mult mai vechi si incalzit acum.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.