Pentru a marca Centenarul Regelui Mihai I (1921-2017) în Marea Britanie, Institutul Cultural Român din Londra găzduiește un eveniment omagial dedicat personalității și moștenirii extraordinare ale acestuia. Cu prilejul sărbătorii naționale de 10 Mai, domnul Andrew Popper, Șeful Casei Regale a României, va susține o prelegere amintind momentele importante din viața Regelui subliniind reziliența, demnitatea și angajamentul său neclintit față de valorile democratice și față de țară. Evenimentul va fi difuzat începând cu ora 18.00 (ora Londrei), pe rețelele de socializare ale reprezentanței.
Într-un tribut emoționant dedicat Regelui Mihai, Andrew Popper oferă un portret complet menționând câteva elemente biografice rare, menite să releve profunda sa umanitate: „Am fost norocos să fi avut privilegiul de a fi în slujba Regelui Mihai și de a-l cunoaște. Regele nu a fost doar un model pentru mine, ci eroul meu. Era modest și curtenitor, trata pe toată lumea cu bunătate și respect, indiferent de rang și poziție socială și era cu adevărat interesat de viața celor care lucrau pentru el”. În perfectă complementaritate cu prelegerea, ICR Londra va prezenta o expoziție cu imagini rare ale Regelui Mihai, curatoriată de Arhivele Naționale ale României. De la ora 19.00, prestigioșii muzicieni Nelly Miricioiu, Alexandra Dariescu și Remus Azoiței, decorați cu „Ordinul Coroana României”, vor susține un concert extraordinar, înregistrat la sediul ICR Londra.
În deschiderea concertului, MS Margareta, Custodele Coroanei române, va transmite un mesaj.
Bucuresti 10 Mai , Regele Mihai I
Indiferent ce alte pacate o mai fi avut Regele Mihai I, dar meritul lui in actul de la 23 August 1944 este de o inegalabila valoare istorica, prin care ne-a salvat tara de la dezastru si de la dezmembrarea totala, ca urmare a nesabuintei ,,marelui erou” Ion Antonescu de a ne alia cu Germania hitlerista in ciuda vocatiei noastre traditionale franco-anglo-americane.
Urmarile catastrofale ale ocupatiei militare sovietice si regimului comunist i-au fost atribuite pe nedrept Regelui Mihai, in realitate vinovatul principal fiind criminalul de razboi Ion Antonescu. Acest criminal inconstient ne-a adus la discretia sovietica. Masacrele salbatice impotriva evreilor savarsite de Armata Romana la comanda lui directa, in Romania si peste Prut, i-au dezgustat si determinat pe americani sa nu ne mai acorde nicio atentie, lasandu-ne total la discretia lui Stalin.
Toate asazisele negocieri timide secrete cu Anglia si SUA au fost doar povesti fara nicio sustinere reala. Soarta Romaniei a fost pecetluita la Yalta si nici nu ar fi putut fi alta ptr un aliat cu Hitler.
@Kuku Bau: Aveti un pseudonim perfect, reflecta 100% gradul de incultura istorica (dar, si de cultura generala, dovada fiind topica si „ortografia” textului).La Yalta (corect, in romaneste, Ialta!), soarta Romaniei nu s-a discutat ca atare, cititi Declaratia finala spre a va convige si a nu mai perpetua mitul. De infamul targ Churchill (perfid initiator)-Stalin (ticalos aprobator), din seara zilei de 9 octombrie 1944, de la Moscova – „acordul de procentaj”, stabilirea sferelor de influenta in Europa – se pare ca nu ati auzit. Nu-i nimic, totul se invata, vointa sa fie! Inclusiv in perceperea corecta istoriceste (i.e. – pe baza documentelor indubitabile, nu a fanteziilor propagandistice) a unor conducatori de stat patrioti din acea cumplita vreme pentru Romania.