Marilyn Monroe, poezia unei vieţi

Norma Jeane Mortenson, alias Marilyn Monroe, dispărea inexplicabil acum 50 de ani, la 5 august 1962. Până la 36 de ani, această nativă din Los Angeles, care a avut o copilărie dificilă şi şi-a început cariera ca manechin, a jucat în 30 de filme, regizate de Howard Hawks, John Huston, Fritz Lang, Laurence Olivier sau Billy Wilder. Lungmetraje mai mult sau mai puţin reuşite, pe care le-a iluminat însă de fiecare dată cu prezenţa sa magnifică. De la începuturile sale cu un rol mic, în “Extravaganta doamnă Pilgrim”, din 1947, la “Something’s Got to Give”, care a rămas neterminat în urma dispariţei ei, multe au marcat cariera unui mit internaţional.

Revista “Le Figaro” a publicat, ca un omagiu adus starului, o suită de fotografii inedite, de Earl Theisen, fotograful faimoasei reviste de mare tiraj “Look”, realizate între 1947 şi 1952, adică în perioada în care Norma Jane nu era încă Marilyn Monroe. Clişeele, care n-au fost niciodată publicate, îi aparţin fiicei fotografului, care s-a decis la un moment dat să le încredinţeze agenţiei “Getty Images”. Scriitorul Eric Neuhoff a revenit şi el asupra destinului tragic al actriţei cu o frumuseţe fatală. Iar psihanalistul Michel Schneider şi-a spus părerea despre cea care a devenit sex-simbolul secolului al XX-lea.

Bomba sexy, mascota Hollywood-ului

Întrupa visul american

“O păpuşă de operetă, cu părul blond veneţian stă într-o grădină într-o zi foarte frumoasă. Surâde, cu dinţii superbi şi nasul în vânt. Este îmbrăcată cu o rochie lungă de muselină, ultra kitsch, colorată ca albastrul cerului, brodată cu opulente flori roz şi purtând un lung şal asortat. Cine este această figură dulce? O Sissi tehnicolor? O Heidi a timpurilor moderne? Nu, această ingenuă – cine ar putea să creadă – nu este alta decât Marilyn”. Aşa îşi începe Daphne Thery evocarea artistei.

Marilyn, “sex-simbolul”, “regina music-hall-ului”, “actriţa de vis” au fost numai câteva superlative cu care a fost caracterizată. A fost femeia cea mai fotografiată din lume.

Earl Theisen a fotografiat-o prima dată când avea 21 de ani şi tocmai semnase primul ei contract cu “20th Century Fox”. Era imaginea inocenţei. Râzând din orice fleac, cu buzele roşu-vermillon strălucind.

“S-o fotografiezi pe Marilyn e ca şi cum ai urmări o floare deschizându-se: înflorea din primul moment în care obiectivul se îndrepta spre ea”, mărturisea fotograful.

Imaginea ei în aceste fotografii este candidă încă, nu seamănă cu cele din anii ‘40, ale vedetei numite şi “mmmm girl”, realizate pentru revistele pin-up, sau de faimoasa serie a altui fotograf celebru, Bert Stern, în care pozează nud, cu câteva zile înaintea morţii sale.

Fermecătoare, cu Tony Curtis în Unora le place jazzul

În primele fotografii, Earl Theisen a captat prospeţimea, scânteierea ochilor albaştri. Treptat, pe măsură ce gloria starului creştea, imaginile au evoluat şi ele la formele planturoase de la 25 de ani, dezvăluite de un bikini de culoare crem sau subliniate de un costum de baie din lame cu reflexe de sirenă. Marilyn începe să pozeze, fără a atinge însă, indiferent de poziţie, vulgaritatea. Fotograful reuşeşte să surprindă de fiecare dată frumuseţea ei, chiar şi atunci când este ciufulită, când corpul ei este relaxat.

Theisen era reputat pentru gentileţea sa. Starurile îl adorau. Se povesteşte că mergea la vânătoare de urşi cu Gary Cooper şi că a călătorit în Africa cu Hemingway. A fost confidentul şi sfătuitorul lui Marilyn în această perioadă în care a învăţat-o, de exemplu, cum să imite posturile fermecătoare ale lui Jean Harlow.

În primăvara anului 1952, Monroe devine mascota Hollywood-ului. Capătă siguranţă de sine, învaţă să surâdă “glamour” şi să-şi construiască personajul emblematic. Theisen o fotografiază cu mai multă discreţie, de la distanţă: în camera de hotel lucrând la un script, în sala de baie, nud, cu un prosop înfăşurat în jurul corpului. Imaginea este luată întotdeauna de la distanţă.

Theisen pare să comunice adevărul lui Marilyn, a cărei inocenţă pare s-o fi înţeles şi al cărei destin pare să-l fi prevăzut: fetiţa din spatele femeii, femeia din spatele eroinei adulate, fiinţa vulnerabilă din spatele sex-simbolului, realitatea din spatele legendei.

Pe ecran, senzualitatea ei exploda

Celebra fotografie ce a făcut înconjurul lumii

Stăpânind arta de a poza ca nimeni alta, Marilyn se bucura de şedinţele foto. De la copilăria sa, coborâtă parcă dintr-un roman de Dickens, până la moartea rămasă neelucidată, viaţa actriţei este un roman pe care lumea nu oboseşte să-l răsfoiască. Este portretul unei tinere neliniştite, al unei frumuseţi fatale, al unei actriţe conştiincioase… al unei femei cu o sută de feţe.

“94-56-89. Chiar dacă nu explică totul, aceste cifre au contribuit substanţial la prestigiul starului. Măsurile sale ar fi trebuit gravate pe piatra ei de mormânt. În loc de asta, se poate citi: Marilyn Monroe 1926-1962.O inscripţie plină de sobrietate”, scrie Eric Neuhoff.

La 50 de ani după moartea sa, acest “copil radios”, după expresia lui Truman Capote, continuă să fascineze, să intrige. Râuri de cerneală au curs din cauza ei. Zvonurile cele mai nebuneşti despre ea continuă să circule.

La început era un copil depresiv în cele două sensuri ale termenului. Mama Normei Jean Baker considera spitalul psihiatric ca o a doua casă. Bunica ei a sfârşit în cămaşă de forţă. Tatăl a dispărut după naşterea ei, dar se spune că ar fi fost sosia lui Clark Gable.

Fetiţa a crescut între orfelinat şi familii adoptive. Prin ferestrele orfelinatului vedea literele gigantice ale cuvântului “Hollywood” pe colina din faţă. Mai târziu îşi va transforma copilăria într-o poveste de Dickens, la care adăuga treptat câte ceva.

Un corp sculptat ca o operă de artă

Era o fată care ştia ce vrea şi cunoştea preţul care trebuia plătit. S-a măritat foarte tânără fără s-o intereseze prea tare cu cine, şi-a vopsit părul – Marilyn era brunetă -, a divorţat, a devenit manechin. Faimosul calendar pentru care a pozat nud i-a adus 50 de dolari. Şi-a găsit un nou nume, a frecventat saloanele care trebuiau frecventate, a însoţit domni care-i erau prezentaţi. Au apărut mici roluri, treptat importanţa lor a crescut. Marilyn Monroe s-a născut a doua oară. Era singurul mijloc de a rămâne nemuritoare.

Exceptând-o pe Garbo, a reuşit să-şi depăşească toate rivalele. Pe ecran senzualitatea ei exploda. Partenerii masculini erau fermecaţi. Ştia, de altfel, să se folosească de bărbaţi. A avut relaţii cu agenţi, cu instructori de sport, cu jurnalişti, fotografi, profesori de canto, scenarişti mexicani, scriitori, preşedinţi. I-au fost iubiţi Marlon Brando, Frank Sinatra, Yves Montand. S-a căsătorit cu două simboluri ale civilizaţiei americane: un sportiv şi un scriitor. Sammy Davis Jr. a spus la un moment dat: “Ea bântuie bărbaţii care o cunosc ca un păianjen care revine fără întrerupere pe tavan”. Aşa apărea tuturor.

Nenorocirea, incertitudinea nu erau însă aproape niciodată departe. Avorturi repetate, tentative de sinucidere imposibil de numărat. Se temea că va înnebuni, că îşi va uita textul, că îşi va rata viaţa. Carnetele ei, publicate recent, au relevat o femeie sensibilă, emotivă, inteligentă. Descoperi în ele un seismograf al dezastrului intim. După câteva pagini, fermecătoarea lipsită de minte dispare. Arthur Miller avea dreptate: “Era un poet de la colţul străzii care încerca să recite versurile sale unei mulţimi care îi smulgea veşmintele”.

Adevărata sa religie era propria persoană

Exploda de vitalitate

Pe ecran n-o vezi decât pe ea. În “The Asphalt Jungle” este amanta unui avocat influent. În “Totul despre Eva” este o actriţă fără talent, domnişoara Caswell, care se agaţă de braţul lui George Sander. În “Şapte ani de căsnicie”, o gură de metrou îi ridică rochia albă pe un trotuar al Lexington Avenue. Este Lorelei Lee în “Bărbaţii preferă blondele”, delicioasa Sugar Kane din “Unora le place jazzul”, cântăreaţa Cherie din “Bus Stop”. În “Cum să te căsătoreşti cu un milionar” este intriganta Pola Debevoise.

În viaţă, când nu voia să fie recunoscută, folosea pseudonimul Zelda Zonk. Alegerea prenumelui nu este întâmplătoare. Este cel al soţiei din cartea lui Fitzgerald. În ceea ce priveşte dezastrul, nu trebuia să înveţe nimic. Avea un secret, dar nu ştia care. Publicul o adora. Unii dintre colegi o dispreţuiau. Tonny Curtis afirma că “a o săruta e ca şi cum l-ai săruta pe Hitler”. Laurence Olivier o privea de sus. “Îmi arunca priviri neplăcute chiar atunci când îmi surâdea. Ai fi zis că miroase o grămadă de peşti morţi”. “Tot ce ţi se cere, Marilyn dragă, este să fii sexy”, spunea el ciupindu-şi nasul, pe platourile de filmare la “Prinţul şi dansatoarea”. Iar ea visa să joace “Fraţii Karamazov”…

Nu suporta disciplina din studiouri. Când i se plângea lui Lee Strasberg că este incapabilă să fie punctuală, fondatorul Studioului “Actors” i-a răspuns: “Ei bine, vino mai devreme”. Cu ea reluările erau nenumărate. Billy Wilder îşi smulgea părul, dar era obligat să recunoască faptul că rezultatul merita efortul.

Hollywood-ul are miasme fezandate. “Este un loc în care ţi se pot oferi 1.000 de dolari pentru un sărut şi 50 de cenţi ca să-ţi vinzi sufletul. Vorbesc în cunoştinţă de cauză. Am refuzat adesea prima ofertă şi am cerut-o pe a doua”. Avea o mulţime de capricii, se îneca în valuri de gin şi de Dom Pérignon, însoţite de un pumn de barbiturice, în telefoane nocturne, în rimelul care i se scurgea pe faţă, în promisiuni neonorate. Râdea în hohote, se alinta, îşi masca uşoara bâlbâială, ar fi dorit ca sânii să constituie principalul ei atu. Ştia să meargă. Şoldurile se unduiau. Efectul era imediat. Ca şi cel al modului în care ţinea buzele mereu întredeschise.

În timpul orelor de dans

Tânăra actriţă trebuia să fie irezistibilă, extenuantă, incontrolabilă. A avut mai multe existenţe, identităţi multiple. A fost prezentată reginei Elisabeth, i-a strâns mâna lui Hruşciov, s-a culcat cu John Kennedy.

Truman Capote, cu care dansa mambo în cluburile newyorkeze, voia ca ea să o întrupeze pe Holly Golightly în “Micul dejun la Tiffany”, personaj întrupat în mod admirabil de Audrey Hapburn. Invidia rolul lui Elizabeth Taylor din “Cleopatra”, concura pentru “Baby Doll”. Verdictul: prea bătrână. Şi-a creat propria casă de producţie împreună cu fotograful Milton Greene, s-a instalat pe Coasta de Est. N-avea un ban asupra ei: “Puţin îmi pasă de bani. Vreau numai să fiu fermecătoare”.

“Fire de iarbă”, de Walt Whitman, era cartea ei de căpătâi. Dejuna la Carson McCullers cu Karen Blixen, citea “Ulysses” în grădinile publice. A fost vânatul ideal al psihanaliştilor. Doctorul Ralph Greenson a profitat din plin. Căsătoria cu Joe DiMaggio a durat 9 luni. Campionii de baseball nu prea suportă să fie plictisiţi cu Freud sau Joyce. Din dragoste pentru Arthur Miller, s-a convertit la iudaism.

Dar adevărata sa religie era propria persoană. “Nu vreau decât să mor”, scria ea undeva. Dezordinea care domnea în mintea ei o egala pe cea remarcată pe noptiera ei sau pe bancheta din spate a maşinii. Propria frumuseţe o copleşea.

“Îmi pot obliga figura să facă tot ce vreau, exact cum dumneavoastră puteţi pune o pânză albă pe şevalet şi s-o pictaţi”. Cele 28 de filme ale ei constituie un autoportret. A cântat la ukulele într-un vagon arhiplin, a salvat mustangi în deşertul Nevada, a dormit într-un autocar, s-a dat peste cap să obţină diamante. I-a dorit un lasciv “Happy birthday, Mister President” lui John Kennedy, într-o seară la Madison Square Garden. Rochia transparentă pe care o purta atunci a fost vândută la licitaţie. Motelul Niagara a fost dărâmat. În locul lui se află acum un centru comercial.

Un nud perfect

Şi apoi a venit noaptea de 4 spre 5 august. Nimeni nu va şti niciodată adevărul. Un banal amestec de Nembutal şi de laxative, un asasinat deghizat, o falsă sinucidere. Ipotezele se multiplică. FBI-ul o asculta. Robert Kennedy a chemat-o. Fusese acolo şi Peter Lawford, cumnatul şi furnizorul “en titre” de fete. Poliţia n-a venit imediat. Întrebările au rămas fără răspuns.

La înmormântarea ei, DiMaggio a cerut ca Sinatra să nu fie prezent. “Over The Rainbow”, cântecul “Vrăjitorului din Oz”, a răsunat sub bolţile capelei. 24 de persoane fuseseră invitate. Timp de 20 de ani, de trei ori pe săptămână, DiMaggio a adus câte trei trandafiri roşii la mormântul ei.

Mama ei i-a supravieţuit. Tatăl pe care nu l-a cunoscut a murit la mult timp după ea. În portofelul lui a fost găsită o fotografie a fiicei sale.

Fermecătoarea blondă cu un corp sculptat ca o operă de artă

Fotografie inedită, de Earl Theisen

“Îmi convine să fiu percepută ca sex-simbol”, spunea Marilyn în 1952, în perioada în care era fotografiată de Earl Theisen şi provoca un scandal apărând nud pe un calendar.

Autorul cărţii “Marilyn, dernières séances”, apărută la Editura Grasset, Michel Schneider, o numeşte marele mit al ultimei jumătăţi de secol. De fapt, trei mituri într-unul singur: visul american de ascensiune al unei tinere care a devenit dintr-o fată săracă femeia celebră a timpului său, acela de încarna inocenţa sexuală şi femeia absolută, în acelaşi timp, şi cel al unui destin în care sexul şi puterea s-au împletit. Moartea ei, în împrejurări misterioase, s-a adăugat mitului.

“Marilyn, cea reală, nu era simbolul sexual cu care a fost identificată. Fermecătoarea blondă proastă? Fermecătoare fără îndoială, blondă nu de-adevăratelea, iar proastă nicicum. Acesta este astăzi paradoxul posterităţii lui Marilyn. 80% din admiratorii ei nu sunt bărbaţii avizi de un sex-appeal vintage, ci femei tinere care n-au văzut-o niciodată într-un film. Marilyn este un fel de oglindă. Fiecare proiectează asupra ei propriile idealuri”.

În pelicula Bărbaţii preferă blondele

Multă lume s-a întreabt dacă ar fi avut acelaşi succes în cazul în care ar fi rămas brunetă.

“Era mai curând roşcată. O agenţie de modelling a sfătuit-o să-şi decoloreze părul. Blondele sunt asociate cu puritatea şi frumuseţea, cu ideea lipsei de carnalitate, de angelic, ca o promisiune a Paradisului. Roşcatele, prin părul lor de foc, evocă infernul dorinţei. Dar nu am mai vorbi despre Marilyn dacă ea n-ar fost decât blonda care a copiat culoarea părului lui Jean Harlow şi care avea corpul sculptat ca o operă de artă. Erau şi alte actriţe mai frumoase decât ea la Hollywood. Dar starlete arătând bine care citeau Rilke între două runde de filmare nu prea frecventau studiourile”.

Romanul “Blonde” al scriitoarei americane Joyce Carol Oates oferă o viziune feministă a lui Marilyn, prezentată poate excesiv drept o victimă a lumii masculine.

Dar, consideră Schneider într-un dialog cu jurnalistul Sébastien Le Fol, “ea era la fel de crudă şi de distrugătoare. Nu era o fericire să-i fii soţ sau psihoterapeut. Marilyn nu este simbolul sau contra-simbolul feminismului. N-avea o sexualitate de victimă şi îşi asuma, ceea ce erau un scandal în epocă, o mare libertate sexuală”. Potrivit afirmaţiei lui Marilyn, “seducţia este fondată pe feminintate. Îmi convine să fi percepută drept sexuală. Arta, cea adevărată, vine din sexualitate”.

Fragilitatea unei dive

Fascinaţia pentru Monroe implică, s-ar părea, şi o nostalgie pentru anii ‘50-‘60, sau, cum o numeşte Schneider, nostalgia anilor “Mad Men”. O epocă “politically incorrect”, extrem de conformistă în unele privinţe. Probabil, în zilele noastre, un mit atât de durabil ca acela al lui Marilyn este mai puţin posibil. Viteza cu care circulă informaţia duce la o oboseală rapidă a publicului. Se va mai vorbi oare de Lady Gaga peste 50 de ani?

Întrebat ce anume îl fascinează la Marilyn, Schneider a declarat: “Ca femeie n-a fost şi nu este genul meu. Mi s-a părut prea păpuşă. Cu forme prea generoase, prea surâzătoare, prea… Ca actriţă îi prefer brunetele veninoase ca Ava Gardner. Am început să fiu interesat de ea lucrând la un film despre psihanaliză şi cinema, intitulat «Un écran nommé desir». Am ajuns să fac din Marilyn şi din psihanalistul ei personajele romanului. Scriitorul din mine a fost captivat de ea. Drama ei este de a fi rămas prizoniera imaginii sale”.

Nemuritoarea Marilyn

Avea un zâmbet fascinant

Librarii şi casele de discuri nu puteau lipsi de la o asemenea comemorare. Cărţi, între care se remarcă un album “Marilyn Monroe” al lui Jean-Marc Loubier, DVD-uri, o casetă cu filmul lui Simon Curtis, “My Week With Marilyn”, în care actriţa Michelle Williams a reuşit să-i surprindă unele dintre expresii, şapte filme reunite de “Pathé Europa”…

Legat de a 50-a comemorare a morţii sale, cinema-ul mondial a revenit cu “My Week With Marilyn”, cu serialul de televiziune de la NBC, “Smash”, cu documentarul “Love, Marilyn”, un maraton al filmelor pe care “Turner Classic Movies” l-a transmis duminică. Nu putem să nu amintim şi seria de volume apărute cu acest prilej: “Marilyn: The Passion and the Paradox”, de Lois Banner, “The Last Days of Marilyn Monroe”, de Donald Wolfe, care confirmă prezenţa lui Bob Kennedy în casa ei în chiar ziua morţii, “The Empty Glass”, de J.I. Baker, romanul care bănuieşte că a fost o crimă muşamalizată, “Misfit” de Adam Braver, care povesteşte ultimul weekend petrecut în Neva Lodge cu Frank Sinatra, “Marilyn Monroe: The Final Years”, de Keith Badman, care aminteşte de fascinaţia pe care această icoană o exercită şi după dispariţia sa. În octombrie, “M.A.C Cosmetics” va lansa 30 de produse cosmetice dedicate amintirii ei.

Muzicienii n-au fost mai puţin impresionaţi de farmecul ei. Elton John şi Serge Gainsbourg se numără printre cei mai inspiraţi. “Candle in the Wind” al lui Elton John este desigur cel mai cunoscut şi cel mai frumos omagiu adus lui Marilyn Monroe. La 11 ani de la dispariţia actriţei, muzicianul s-a aplecat asupra mitului Monroe, retrasându-i existenţa prin frumoasa baladă scrisă de Bernie Taupin. Melodia, ca şi cuvintele sunt de neuitat: “Adio Norma Jean/ Deşi nu te-am cunoscut deloc/ Aveai graţia de a te redresa …”. I s-au alăturat Serge Gainsbourg, a cărui piesă i-a fost încredinţată lui Jane Birkin, Claude Nougaro, Vanessa Paradis, francezul Florent Mothe…

La 50 de la moartea sa, misterul continuă

Daţi-i unei fete o pereche de pantofi şi va cuceri lumea

Ce a făcut FBI cu paginile secrete despre Marilyn Monroe? Au dispărut sau au fost distruse pentru a elimina ultimele posibilităţi de a face lumină în jurul morţii sale?

Medicul care efectuase autopsia, Thomas Noguchi, comenta astfel: “E greu de a defini sinuciderea. Dar dacă anchetele FBI nu vor fi publicate, controversele vor continua”. Edgar Hoover o suspecta că ar fi fost în serviciile comuniştilor şi aceştia i-ar fi închis gura pentru totdeauna. S-ar putea deci ca dosarul să fi conţinut şi informaţii decisive ale cauzei morţii şi chiar probele unui complot pentru a o elimina.

Alte mărturii sunt legate de relaţia sa cu Preşedintele John Kennedy, cât şi cu fratele lui, Bob Kennedy, după spusele Alicei Castagneri. Se mai adaugă şi un misterios jurnal privat dispărut după moartea ei. Presa s-a întrebat de ce poliţia din Los Angeles a ajuns abia după 35 de minute, de ce nu au existat listele cu telefoanele primite de Marilyn, cum se face că femeia de serviciu folosea maşina de spălat şi n-a auzit nimic, de ce nu i s-au făcut examenele toxicologice… Cum este posibil să fi înghiţit 50 de pilule fără ca pe noptiera ei să fie un pahar cu apă? Cum se face că Procuratura a indicat prezenţa a 15 sticluţe de medicamente în camera sa, dar raportul asupra decesului nu le descrie?

Cu cel de al treilea soţ, scriitorul Arthur Miller

Sunt întrebări rămase fără răspuns încă de la prima cercetare şi de la cea repetată în 1982. Până acum, rezultatul dosarului FBI a fost prezentat numai în formă parţială şi cenzurată. De aceea “Associated Press”, cu ocazia celebrării a 50 de ani de la moartea actriţei, a cerut Biroului Federal de a face publice filele dosarului. După nouă luni de cercetări a fost trimis acest răspuns: “Nu le-am mai găsit. Au dispărut în birourile FBI, nu le-am găsit nici în Arhivele Naţionale, unde în general dispar documentele istorice”. O nouă întrebare-cheie: cine le-a făcut să dispară şi de ce?

Fragilitatea unei dive

Portretul lui Marilyn Monroe în viziunea lui Warhol

Uitaţi pentru moment imaginea divei blonde care dansa pe scările roşii cântând “diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei femei” şi încercaţi să v-o imaginaţi pe Marilyn mai reflexivă. În octombrie va ieşi o nouă carte, semnată de Straus şi Giroux, intitulată “Fragmente”, titlul unui inedit jurnal care strânge în el şi o serie de poezii, comentând adevărata viaţă a lui Marilyn. Stingând luminile strălucitoare ale lumii Hollywood-ului, starul se arată în toată fragilitatea sa.

Scrierile datează din 1943, când Monroe era încă o fetişcană, până în 1962, când corpul său a fost găsit fără viaţă într-o luxoasă vilă din Los Angeles. “Volumul evidenţiază sensibilitatea lui Marilyn, demonstrând aspectul profund al sufletului său încărcat de poezie”, spune editorul Courtney Hodell.

Marilyn în Prinţul şi dansatoarea

Delicată, introspectivă, fragilă, frustrată de acel rol “sexy” care i-a fost cusut adesea pe hainele sale, Marilyn povesteşte în aceste pagini despre o lume dedicată unei “principese de cristal”. O femeie cu mii de feţe, care de multe ori îşi ascundea adevărata viaţă. “Este o notă melancolică în scrierile sale, iar câteva din aceste texte sunt de o frumuseţe rară”, spune Bernard Commen de la Editura “Seuil”. Marea parte a acestor note a fost scrisă între 1951 şi 1962. Volumul urmăreşte o riguroasă ordine cronologică, atât a textelor, cât şi a imaginilor. “Aceste scrieri relevă caracterul lui Marilyn”, conclude Commen.

Luna trecută, o casă de licitaţie californiană, specializată în piese ce au aparţinut celebrităţilor, a pus în vânzare câteva volume ce vorbesc despre Marilyn, dar şi divanul psihoterapetului ei. Fotograful Len Steckler a relevat prin câteva fotografii inedite ale lui Monroe frumuseţea ei, fără trucurile cinema-ului.

Din 6 august în 7 septembrie, la Varşovia, vor fi expuse peste 4.000 de clişee ale sex-simbolului, înaintea unei licitaţii, a cărei dată n-a fost încă făcută publică, al cărei rezultat total este estimat la 560.000 euros, potrivit cotidianulu “Gazeta Wyborcza”.

Fotografiile au fost realizate de celebrul fotograf american, prieten al lui Marilyn Monroe, Milton H. Greene. Ele aparţin Trezoreriei statului polonez, unde au ajuns ca plată pentru o datorie străină, la începutul anilor ‘90. Unele sunt cunoscute de toată lumea, altele se pare că sunt inedite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.