Marin Preda și puterea scriitorilor

Am văzut undeva imaginea casei unde s-a născut Marin Preda, aflată într-o paragină de nedescris. Nu ar fi fost lipsit de interes să avem azi o casă memorială „Marin Preda“, cu muzeograf și chiar un mic centru de cercetare culturală în subordine. Deși Marin Preda a avut mulți prieteni de calitate, mă gândesc la criticul Eugen Simion, par să fi reușit în a-i administra posteritatea detractorii. Un muzeu dedicat scriitorului în câmpia unde „timpul nu mai avea răbdare“ ar aduce și soarele, și ploaia prin scânteierile de destin pe care le-ar contrasta. Astăzi, administratorii politici și sociali nu mai sunt interesați decât de ceea ce aduce profit deșertăciunii curente. Căderea totalitarismului l-a plasat pe Marin Preda într-un con de umbră prin care sfârșitul său tragic poate fi citit ca o veritabilă cronică judiciară. Destinul scriitorului român este în continuare supus diabolicului experiment stalinist.

Nu am fost niciodată la Siliștea-Gumești, locul copilăriei prozatorului, însă aș fi vrut să ajung. Planificasem la un moment dat cu fotograful scriitorilor, Ion Cucu, să ajungem împreună acolo, însă nu am reușit. Amintirea lui Marin Preda rămâne tot mai puternică în condițiile în care trecutul nu este nici mai mult nici mai puțin decât fitilul unei lămpi. A părut, în anii ’90, exagerata cartea dedicată de poetul Cezar Ivănescu lui Marin Preda, doar prin excesul de senzațional al perioadei. Dispariția scriitorului rămâne un subiect peste care nimeni nu mai poate trece. Epoca aceea nu s-a închis, își consumă contradictoriul și absurdul acum, în prezent, încercând reinventarea pumnului în plin chip.

Marin Preda a fost și unul dintre cei mai buni editori de literatură română de după război, fapt care i-a complicat și mai mult situația. Citirea scurtmetrajului vieții sale se poate face prin reconstituirea modului de funcționare și organizare a lumii căreia, până la urmă, i-a devenit victimă. Marin Preda a fost o victimă, iar autorul colectiv al sfârșitului său se află printre noi ca țesătură a sorții.

Casa lui Marin Preda ar fi putut fi de mult timp muzeu, un necesar edificiu în pustiu. Cineva însă vrea ca lucrurile să fie menținute ostentativ așa, în ruină. Sunt bani pentru dezmăț și luxul imposturii, exact ca în perioada proletcultismului, însă pentru o mână de var, câteva cărămizi și un suport pentru un geamantan de cărți, nu. Eliminarea totală a lui Marin Preda de pe frontispiciul adevăratei rezistențe este un proiect vast cât toate înscenările actuale, din tot mai ajustata noastră literatură cu mijloace pur sovietice. Moartea lui Marin Preda pare să fi fost regizată undeva de unde venea lumina neagră acelei perioade, care, din păcate, a dat pretinsă rezistență. Există deja un serios probatoriu că scriitorii de partid și de stat au fost o majoritate, fapt pentru care Marin Preda a trebuit să dispară, și așa trebuie să rămână și pe celelalte planuri.

Deocamdată, Marin Preda nu poate să fie numele unui muzeu, din aceleași motive prin care prezumtiva cauză a morții sale nu poate fi lămurită.

Despre Ioan Vieru Articolele 97
Author