Mărturia unei supraviețuitoare

Ascult știrile care ne vin de la Paris și mă gândesc doar la faptul că singurele mele rude, sora mamei, soțul acesteia și verișoara mea locuiesc acolo. Încă nu reușesc să procesez ideea că, în timp ce aflu de la televizor despre doi români care și-au pierdut viața în atentate, ascult la telefon relatarea verișoarei mele de 19 ani, Claudia Ion, care a scăpat la limită de gloanțe.

Aseară la ora 21 se afla împreuna cu prietenul ei în restaurantul Le Petit Cambodge situat la intersecția străzilor Alibert și Bichat. Înainte de a le veni comanda doi indivizi înarmați au coborât dintr-o mașină în mijlocul străzii și au deschis focul cu pistoale mitraliera Kalashnikov asupra persoanelor care se aflau pe terasele restaurantelor Le Petit Cambodge și Le Carillion. Gloanțele au măturat mesele de afară și au pătruns în restaurante prin vitrine.

„Am ajuns la restaurant, am comandat și discutam. La un moment dat au răsunat focuri de armă. Eu nu am înțeles nimic dar am văzut că lumea se aruncă pe sub mese. Mie îmi suna ca niște rateuri de motocicletă. M-am aruncat la podea ca toată lumea, dar nu prea era loc așa că am stat în genunchi. A fost o pauză după o rafală lungă și prietenul meu care este mai în vârstă și știa despre ce e vorba, știa că trebuia să reîncarce armele, a vrut să profite de pauză pentru a ieși de acolo. A încercat să mă apuce de mână să mă scoată de acolo, dar nu a reușit să mă prindă bine și a ieșit singur pe stradă. Am încercat să-l sun dar nu răspundea.
Imediat au intrat niște persoane din stradă. Un bărbat care sângera foarte tare s-a sprijinit de mine, eram stropită de sânge pe pantaloni și pantofi. Încerca să-mi spună să sun poliția sau să chem pe cineva în ajutor. Era o altă fată blondă rănită care își trecea mâinile pe corp confuza și nu spunea nimic. Am văzut o persoană rănită în spatele meu care încă mai trăia, dar o auzeam cum agonizează. Mai era o persoană întinsă pe jos, care fusese împușcată pe terasă de prima rafală și reușise să se târască în interior. Apoi a început a doua rafală în stradă și am rămas culcată. Nu știu cât timp a trecut… Este un spital în apropiere și am văzut cum vin spre noi câțiva din personalul de paza de acolo. Am întrebat pe cineva dacă s-a terminat și mi-a spus că da. Am ieșit în stradă și l-am văzut pe prietenul meu care încerca să sune poliția. Voiam să plecăm cât mai repede dar el spera să recupereze motocicleta cu care venisem și care era parcată în fața restaurantului. Am refuzat să mă întorc și am luat un taxi din fata spitalului până la mine acasă.”(…)
„Totul a fost ca în filme: s-au așezat în mijlocul străzii și au început să tragă în toate direcțiile, mai ales spre terase. Nu am apucat să văd dacă au intrat gloanțe prin geamuri, nu am văzut geamuri sparte, dar prietenul meu mi-a spus că gloanțele pot să treacă prin geamuri fără să le spargă. Eu nu am reușit decât să fug. In stradă am văzut o tânăra împușcată în abdomen…”

Cam așa arată relatarea dintr-o suflare pe care am ascultat-o la telefon în timp ce priveam televizorul mut unde se derulau imagini de pe străzile Parisului.
Claudia Ion are doar 19 ani, este studenta în anul 2 la Facultatea de Farmacie a Universității Descartes din Parisul natal și are dublă cetățenie, franceză și română. În jurul ei au murit 11 oameni, dar ea insistă că este bine și pare să treacă mai ușor peste întreaga situație decât părintii sau prietenul ei cu zece ani mai în vârstă.

Este clar că ne-am atins limitele și nu ne mai rămâne decât o singură speranță. Aceea ca noile generații, mai bine adaptate vremurilor pe care le trăim, vor reuși să găsească soluții pentru ura și intoleranța cu care le-am împovărat pe post de moștenire.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.