Mașinile care se conduc singure prin oraş, sub furia americanilor

Recent, o mulţime de oameni din San Francisco a înconjurat o maşină fără şofer, i-a spart geamurile, a pus artificii în interior şi i-a dat foc. Vehiculul, în care nu se afla niciun pasager în acel moment, era deţinut şi operat de Waymo – unitatea de conducere autonomă a companiei mamă a Google, Alphabet – şi era unul dintre primele taxiuri complet autonome din lume.

Unii cred că a fost, de asemenea, un simbol al resentimentelor tot mai mari împotriva AI şi a Big Tech, scrie The Independent.

Acesta a fost cel mai recent incident dintr-o serie de atacuri asupra vehiculelor care se conduc singure în oraş, care a început vara trecută când un grup de activişti a dezactivat robotaxiuri prin plasarea unor conuri de trafic pe capota acestora.

Frustrările împotriva acestei tehnologii provin de la o gamă largă de locuitori din San Francisc: de la oficialii oraşului care se plâng că acestea obstrucţionează vehiculele de urgenţă până la sindicatele taximetriştilor care spun că vor costa locurile de muncă ale şoferilor umani, scrie G4Media.ro.

O teamă şi mai mare este că pun în pericol vieţile oamenilor. Scriitoarea Rebecca Solnit, care locuieşte în San Francisco, descrie comportamentul lor ca fiind „neregulat, imprevizibil şi tulburător” pentru ceilalţi participanţi la trafic.

„De asemenea, încă nu am văzut un răspuns bun la întrebarea de ce avem nevoie de ele”, a scris ea pe Twitter/X în urma incendierii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

11 Comentarii

  1. aha,aha:
    -ce parere aveti despre „google street car”,
    alea care spioneaza Planeta, orasele strada cu strada?
    -vi se mai pare funny?

  2. „Opresatii” minoritari din orasele cu primari psihopati democrati nu mai au ce sa fure pentru ca toate magazinele din downtown San Francisco au inchis si plecat. Asa ca „opresatii” care n-au muncit niciodata si sunt lasati liberi dupa ce fura de catre procurorii democrati trebuie sa distruga ceva. Daca nu mai sunt vitrine de spart atunci sunt masini de furat si spart. Fiti siguri ca masinile nu sunt vandalizate de ingineri dati afara de la Google astia au plecat si s-au angajat in alta parte.

  3. Dacă nu se oprește”evoluția”asta, invazia moneylandului în spațiul oamenilor, va apărea și Google Cop, un soi de Robocop woke cu cipul plin de „crimăgândit” cam cum e puliția metropolitana a Londonstanului care se ocupă cu postările cetățenilor urmând”indicațiile superiorilor”, nu legea învechită și inutilă care stipulează că infracțiuni furtul, violul, proxenetismul cu minore sau omuciderea.Toate astea îți sunt permise dacă ai „o cultură diferită” care „îmbogățește” spațiul britanic devenit brusc, prin 2000 „insuportabil de plictisitor”, adică dacă ești pakistanez sau ceva asemănător.La fel, toți ucigașii arabi ai „etalonului civilizațional german” căpătau o origine incertă și o „afecțiune psihică” subita după un episod de cuțiteala prin metrou.Asta că să vă ia săturați de nemți, dacă n-ați făcut-o încă

  4. De ce avem nevoie de ele? Păi, neavând șofer, trebuie să fie mai ieftine. Iar taximetriștii vor monopol asupra taximetriei, e mai bine pentru ei dar mai rău pentru populație. Ei sunt noii țesători, care care pe la 1800 au distrus războaiele de țesut, că vor rămâne șomeri. Rezultatul? Haine ieftine la discreție, pentru toată lumea și săptămâna de lucru de 40 ore, nu 60-70 ca atunci, plus concedii de 3-4 săptămâni, plus salarii mult mai mari decât atunci.

  5. Asta este inceputul si speram ca si in RO lumea o sa iasa in strada impotriva gunoaielor penale de tradatori din guvernul RO

  6. Nu-ți fă iluzii, Marcule, prin ’35 un studiu arăta că la o progresie liniară a automatizării, în 2000 schimbul de muncă era estimat a fi de 3 ore la un nivel de trai rezonabil.2000 a trecut de mult dar banii care se încasează în plus nu vor fi folosiți ca s-o duci tu mai bine; salariul american sau occidental real n-a mai crescut din’70.Diferența de bani ajunge în buzunarul cui trebuie iar ce rămâne e”redistribuit” categoriilor care votează”corect” așa că ia sapa și bagă!

  7. @Fake Democracy, „masinile nu sunt vandalizate de ingineri dati afara de la Google astia au plecat si s-au angajat in alta parte.”

    -linginerii aia s-au diseminat (imprastiat)
    si vor cauza METASTAZA IN SOCIETATE!

    google a donat 1 miliard $ catre fundatia mozilla/firefox,
    aia au creat multe (zeci de) mii de i.t.isti
    nu credem ca e vreunul normal la cap!
    (firefox e de fapt o aplicatie de Inteligenta Artificiala,
    un mediu de dezvoltare)

  8. Ai tu boss haine si papuci la discretie, ca gagicile, dar asta dupa 200 de ani, ca bunicii tarani ai multora aveau si o pereche opinci, asta acum 40-50 de ani. Pe la 1800:)) ti-e teama sa zici ‘pe la 1780 si ceva’:)) O regina a ajuns cu gatul pe butuc, si l-a pus singurica, cu demnitate. AI is unleashed to save the stock market, nu e pt progresul tau. Deocamdata sunt temeri, normal, inca nu e apasata pedala de acceleratie prea tare. Cam asta e frica, sa nu se ajunga la ceva gen ‘an opening of a pandora box of social unrest nobody wants to even think about’. Dar tu fii senin, mergi inainte, nu te uita tu la altii.

  9. @marcu
    E o mica diferenta. Pe vremea aceea a inceput revolutia industriala, era nevoie de muncitori, multi muncitori. Acum taximetristii si multi altii nu vor mai avea unde sa se duca, vor fi vazuti ca mancatori inutili si cu timpul sau poate chiar mai repede, cu vaccin, razboi, foamete, eliminati. Si odata cu AI nu vor fi scutiti nici programatorii, juristii, inginerii sau medicii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.